Hotararea 387/2025 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi funcţionarea Programului naţional de reducere a abandonului universitar
M.Of. 348
În vigoarePRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu Viceprim-ministru, ministrul finanţelor, Tanczos Barna Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu Ministrul educaţiei şi cercetării, Daniel-Ovidiu David |
Nr. crt. | Măsura | Finanţare |
1 | Elaborarea unei analize privind limitele valorice (în urma analizelor longitudinale) ce vor fi considerate risc de abandon universitar în vederea dezvoltării mecanismului de avertizare timpurie la nivel naţional | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului |
2 | Analiza riscului de abandon universitar şi a ratei privind abandonul universitar şi afişarea la nivel naţional, regional şi la nivel de instituţie de învăţământ superior | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului |
3 | Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a riscului de abandon la nivelul instituţiilor de învăţământ superior | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului |
4 | Publicarea unui raport naţional detaliat privind abandonul universitar | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului |
5 | Susţinerea schimbului de bune practici între instituţiile de învăţământ superior Elaborarea unui set de bune practici/modele de măsuri de reducere a abandonului universitar, organizarea de evenimente în vederea creării unei comunităţi de experţi locali/profesori/consilieri, centrată pe subiectul abandonului, organizarea de evenimente pentru distribuirea şi promovarea modelelor de bune practici la nivel local | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
6 | Dezvoltarea de materiale informative la nivel naţional cu privire la facilităţile oferite studenţilor de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de instituţiile de învăţământ superior Materialele cu privire la oferta educaţională şi serviciile sociale de sprijin pentru studenţii din categorii defavorizate vor putea fi distribuite inclusiv în unităţile de învăţământ. | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
7 | Dezvoltarea de analize de politici privind îmbunătăţirea cadrului legislativ în vederea combaterii fenomenului de abandon universitar: a) opţiunile de politici care să vizeze recuperarea studenţilor care nu şi-au finalizat la timp studiile - program-tip "A doua şansă"; b) posibile modele de adaptare a actualelor politici sociale la specificul local (valorile riscurilor de abandon); c) motivele abandonului universitar; d) analiza privind calitatea serviciilor oferite de centrele de consiliere şi orientare în carieră | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
8 | Implementarea unor măsuri de combatere a abandonului universitar: acordarea de burse speciale pentru combaterea fenomenului de abandon universitar şi oferirea de consiliere studenţilor aflaţi în risc de abandon universitar | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
9 | Analiza impactului măsurilor de combatere a abandonului universitar, în special al politicii de acordare a burselor sociale şi a consilierii | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
10 | Actualizarea modulelor de interconectare Registrul matricol unic din România/Registrul unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii RMUR/RUNIDAS - Sistemul informatic integrat al învăţământului din România în vederea preluării automate a datelor privind situaţia şcolară a studenţilor din perioada învăţământului liceal şi rezultatele de la examenul de bacalaureat şi dezvoltarea unui modul al instrumentului de monitorizare care calculează automat indicatorii privind tranziţia către învăţământul superior la nivel naţional, regional şi la nivel de unitate de învăţământ/instituţie de învăţământ superior | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
11 | Implementarea de activităţi în vederea facilitării tranziţiei la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a (primul student din familie) | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
12 | Implementarea de activităţi de prevenire şi combatere a abandonului universitar în rândul studenţilor proveniţi din medii şi grupuri dezavantajate (primul student din familie) | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
13 | Facilitarea accesului la instituţiile de învăţământ superior, inclusiv prin achiziţia de echipamente IT şi dezvoltarea de instrumente specifice proceselor educaţionale care includ studenţi cu dizabilităţi (primul student din familie) | Finanţare din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului Bugetul de stat |
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »