Art. 6. - Hotararea 387/2025 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi funcţionarea Programului naţional de reducere a abandonului universitar

M.Of. 348

În vigoare
Versiune de la: 22 Aprilie 2025
Art. 6
(1)Finanţarea măsurilor prevăzute în PNRAU se asigură prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării din sume alocate de la bugetul de stat şi din fonduri europene nerambursabile, în limita sumelor alocate şi cu respectarea prevederilor şi regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului.
(2)În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, regulile de eligibilitate în cadrul PNRAU se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3)Instituţiile de învăţământ superior pot accesa finanţări suplimentare prin proiecte şi parteneriate cu sectorul privat şi organizaţii neguvernamentale, în scopul dezvoltării şi extinderii programelor de suport pentru studenţi.