Capitolul 7 - URMĂRIRE ŞI MONITORIZARE - Ghid din 2019 privind operaţia cezariană
M.Of. 738 bis
În vigoareRecomandare | Medicul OG trebuie ca în postpartum să monitorizeze următorii parametri: - sângerarea vaginală - globul uterin de siguranţă - drenajul abdominal (peritoneal, supra-aponevrotic) - reluarea tranzitului pentru materii şi gaze - vindecarea plăgii operatorii. | E |
Standard | Medicii ATI şi OG trebuie să încurajeze mobilizarea precoce a pacientei. | B |
Argumentare | Mobilizarea precoce scade riscul complicaţiilor tromboembolice.(1, 2) | III |
Standard | Medicul trebuie să monitorizeze evoluţia postoperatorie a lehuzei. | E |
Argumentare | Pansamentul trebuie schimbat la 12-24 ore. Tot atunci se verifică Hb, dacă nu sunt hemoragii perioperatorii. |
Recomandare | Medicul OG trebuie să supravegheze evoluţia plăgii postoperatorii: 1. înlocuirea/suprimarea pansamentului la 24 de ore de la operaţie sau la nevoie 2. monitorizarea temperaturii 3. monitorizarea semnelor de infecţie 4. încurajarea de a purta haine confortabile şi de bumbac 5. planificarea îndepărtării materialelor de sutură de la nivelul tegumentelor. | E |
Recomandare | Se recomandă ca medicul să consilieze pacienta după OC asupra implicaţiilor legate de o sarcină ulterioară pe uter cicatriceal. | B |
Argumentare | Gravidele cu uter cicatriceal au risc de ruptură uterină.(3, 4) Discuţia cu pacienta trebuie purtată referitor la cauzele care au determinat cezariana, impactul acestor cauze pentru viitoare sarcini, opţiunile de contracepţie, iar informaţia trebuie oferită atât verbal cât şi în forma scrisă.(4) | IIb |