Capitolul ii - Factorii de risc de incendiu specifici - Dispozitie din 1999 generale de ordine interioara pentru prevenirea si stingerea incendiilor - DG P.S.I.-001

M.Of. 78

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 22 Februarie 2000

CAPITOLUL II:Factorii de risc de incendiu specifici

Secţiunea 1:Lucrările cu foc deschis

(1)Aprinderea materialelor combustibile sub acţiunea focului deschis se poate face prin efecte directe sau indirecte.

(2)Efectele directe constau în acţiunea nemijlocită a flăcării sau a arcului electric asupra materialului combustibil. Parametrul esenţial este temperatura ridicată a flăcării sau a jetului de plasmă.

(3)La lucrările de sudare oxiacetilenică, de lipire cu flacără şi de debitare cu flacără oxiacetilenică temperatura flăcării poate atinge valori cuprinse între 2.000 şi 3.000⁰C (fig. nr. 1).

(4)La sudarea sau la debitarea (tăierea) cu arc electric, în centrul arcului temperatura atinge 10.000⁰C (fig. nr. 2).

Fig. nr. 1. - Temperatura la sudarea, lipirea sau debitarea cu flacără oxiacetilenică.

Fig. nr. 2. - Temperatura la sudarea sau la debitarea (tăierea) cu arc electric.

(5)Temperatura flăcării la arderea materialelor combustibile depinde de: natura materialului, înălţimea, compoziţia şi diametrul flăcării, de pierderile de căldură prin radiaţie şi poate atinge următoarele valori:

a)flacăra de chibrit - 600-700⁰C;

b)flacăra de lemn - 850-1.400⁰C;

c)flacăra lămpii de petrol - 780-1.300⁰C;

d)flacăra de bumbac - 305⁰C;

e)flacăra de hârtie - 510⁰C;

f)flacăra de huilă - 1.200⁰C;

g)flacăra de cauciuc natural - 1.100⁰C;

h)flacăra de polistiren - 1.300⁰C;

i)flacăra de sodiu metalic - 900⁰C;

j)flacăra de magneziu - 2.000⁰C.

(6)La gaze temperatura flăcării depinde de conţinutul amestecului, fiind mai scăzută în amestec cu aerul şi mai ridicată în amestec cu oxigenul, astfel:

a)flacăra de hidrogen - 2.400-3.080⁰C;

b)flacăra de metan - 2.210-3.030⁰C;

c)flacăra de propan - 1.930⁰C;

d)flacăra de acetilenă - 2.325-3.137⁰C.

Art. 12

(1)Efectele indirecte constau în acţiunea scânteilor, brocurilor de sudură, gazelor fierbinţi, flăcărilor secundare, conducţiei termice etc., rezultate ca efecte secundare ale utilizării flăcării sau arcului electric pentru sudare, lipire sau debitare.

(2)În timpul operaţiunilor de sudare sau de tăiere cu flacără oxiacetilenică sau cu arc electric se formează scântei ori brocuri care se deplasează pe traiectorii diferite de la locul de producere. Acestea îşi păstrează potenţialul de aprindere până la distanţe de 5-10 m.

Art. 13

Scânteile au dimensiuni de la 0,01 mm până la 0,02 mm şi dispun de energie termică, fiind capabile să aprindă materiale uşor inflamabile şi amestecuri explozive aflate în raza lor de acţiune.

Art. 14

(1)Brocurile de sudură sunt particule de metal topit sau de oxid al acestuia având diametrul între 2 şi 5 mm, care, la atingerea materialelor combustibile, pot produce aprinderea lor, iniţiind un incendiu la câteva ore după terminarea lucrării.

(2)Brocurile, ca şi scânteile, au diferite traiectorii determinate de particularităţile procedeului şi de caracteristicile de exploatare ale echipamentului folosit (fig. nr. 3-6).

Fig. nr. 3. - Traiectoriile scânteilor şi ale brocurilor la sudarea oxiacetilenică.

Fig. nr. 4. - Traiectoriile scânteilor şi ale brocurilor la sudarea electrică.

Fig. nr. 5. - Traiectoriile brocurilor la debitarea (tăierea) cu flacără oxiacetilenică.

Fig. nr. 6. - Răspândirea brocurilor de sudură la sudarea oxiacetilenică în funcţie de presiunea oxigenului.

Art. 15

Acţiunea îndelungată a radiaţiei termice sau a gazelor fierbinţi ascendente care se produc în timpul operaţiunilor de sudare poate genera incendii în zone mai apropiate sau mai îndepărtate de locul sudării (fig. nr. 7).

Fig. nr. 7. - Efectul îndelungat al gazelor de ardere fierbinţi produse în timpul sudării.

Art. 16

Flăcările secundare pot fi determinate de pătrunderea monoxidului de carbon (CO) sau a hidrogenului (H₂), produşi intermediari combustibili ai reacţiei dintre oxigen şi acetilenă, din zona duzei aparatului de sudură, care nu s-au consumat în întregime în flacăra iniţială. Aceste flăcări de culoare bleu-pal pot apărea în fante, fisuri, îmbinări apropiate sau la capătul unei conducte (fig. nr. 8).

Fig. nr. 8. - Fenomenul flăcării secundare.

Art. 17

Conducţia termică prin piese metalice constituie, în anumite situaţii, efect indirect de producere a incendiului datorat lucrărilor de sudare. Fenomenul este determinat de conductivitatea termică mare a metalelor care favorizează transferul de căldură la distanţe mari de zona aplicării şocului termic (fig. nr. 9).

Fig. nr. 9. - Aprinderea izolaţiei sau a unui material combustibil datorită transmiterii căldurii.

Art. 18

În categoria efectelor indirecte pot fi incluse şi unele influenţe negative determinate de folosirea curentului electric la sudarea electrică, cum ar fi:

a)transmiterea accidentală de curent electric prin instalaţia de sudare în conductoarele neutre sau punerea la pământ a circuitului primar;

b)existenţa unor contacte imperfecte sau a defectelor de izolaţie;

c)racordarea necorespunzătoare a pieselor de sudare;

d)secţiunea redusă sau ruperea cordonului (cablului) de sudare;

e)apariţia curenţilor induşi în piesele metalice din jurul cablurilor de sudare, la sudarea în curent alternativ.

Secţiunea 2:Focul deschis

Art. 19

(1)Focul deschis se foloseşte, de regulă, în scopuri utilitare, pentru gătit, încălzit sau în scop distractiv, cum ar fi focul de tabără, focul pentru arderea miriştilor, focul pentru arderea gunoaielor şi deşeurilor, focul pentru încălzire în hale industriale şi clădiri în construcţie.

(2)Se interzice lăsarea fără supraveghere a focului deschis. Scăpat de sub control, focul deschis se poate propaga la materialele şi elementele combustibile din apropiere.

Art. 20

(1)În aer liber principalul factor favorizant în propagarea focului îl constituie vântul, prin direcţia şi viteza sa.

(2)Alţi factori favorizanţi în propagarea focului sunt: prezenţa materialelor combustibile în apropiere (ierburi, frunze, căpiţe de fân sau resturi vegetale, construcţii din lemn etc.) şi configuraţia terenului care poate determina crearea curenţilor de aer.

(3)Dacă temperatura flăcării depăşeşte 700 - 800⁰C, fenomenul principal implicat în propagarea focului îl constituie radiaţia termică a flăcării.

Art. 21

(1)Alt mod de propagare a focului îl constituie gazele fierbinţi degajate de ardere.

(2)Propagarea focului se poate face şi prin scânteile sau particulele incandescente degajate de ardere şi purtate de vânt sau de curenţii de aer.

Secţiunea 3:Fumatul

Art. 22

(1)Incendiile produse de fumat se datorează atât flăcării (chibrit, brichetă) utilizate pentru aprinderea ţigării, pipei sau trabucului, cât şi restului ce rămâne la terminarea procesului de fumat.

(2)Flacăra de chibrit are o durată de ardere de circa 20 de secunde. Chibritul aprins şi aruncat la întâmplare poate iniţia incendierea materialelor uşor inflamabile, cum sunt: paiele de grâu (când gradul de uscare este avansat şi curenţii de aer favorabili), resturi de hârtie şi lichide inflamabile, aflate în vase deschise sau împrăştiate.

(3)Se interzice aprinderea unui chibrit sau a unei brichete într-o atmosferă potenţial explozivă şi în încăperi închise în care s-au produs scurgeri de gaze, aprinderea amestecului gaz-aer fiind, de regulă, instantanee.

Art. 23

(1)Temperatura unei ţigări aprinse este cuprinsă între 550 şi 600⁰C, iar timpul de ardere diferă în funcţie de calitatea ţigării, fiind cuprins între 7,5 şi 12 minute.

(2)Analizând aprinderea unor materiale combustibile de la resturi de ţigară aprinsă, experimental s-au obţinut următoarele rezultate:

a)materialele din bumbac 100% se aprind în 30 de secunde şi ard mocnit în continuare;

b)materialele tip bumbac 67% se aprind după 6-7 minute;

c)materialele tip bumbac 50% (PE 50%) se aprind după 5-10 minute şi ard mocnit pe porţiuni limitate;

d)materialele realizate în întregime din fire şi fibre sintetice (relon, viscoză, PE, PA) se termodegradează sub formă de topitură care nu se aprinde;

e)materialele de origine animală (lână, mătase naturală) se termodegradează şi nu favorizează arderea mocnită;

f)vatelina se carbonizează fără a prezenta puncte de incandescenţă şi fără a se aprinde;

g)zegrasul se aprinde mocnit, influenţând aprinderea celorlalte elemente de tapiţerie cu care se află în contact;

h)rumeguşul arde mocnit 2-3 ore, după care, cu probabilitate scăzută, are loc aprinderea cu flacără;

i)talaşul de lemn se aprinde, în cazuri rare, după 1-2 ore;

j)hârtia se aprinde în circa 30-45 de minute;

k)paiele şi fânul se aprind, numai în stare uscată, în 30-45 de minute;

l)litiera de pădure (frunze, produse vegetale etc.) se aprinde după 2-2,5 ore, în funcţie de umiditate.

(3)În cazul ţigărilor aprinse sau al resturilor acestora, fenomenul de aprindere depinde de numeroşi factori, cum sunt: curenţii de aer, umiditatea, posibilitatea acumulării căldurii, modul de dispunere a materialelor combustibile, posibilitatea realizării aportului de aer proaspăt.

(4)Prin urmare, la marea majoritate a materialelor combustibile există o fază intermediară de 1-3 ore de ardere mocnită, care este cea mai probabilă în considerarea ţigării drept sursă de aprindere în cazul producerii unui incendiu.

Secţiunea 4:Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie

Art. 24

În privinţa căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie interesează starea acestora, practicabilitatea şi identificarea lor cu uşurinţă, elemente esenţiale în scurtarea (reducerea) timpilor operativi de intervenţie, în special a timpului de deplasare (T₃) şi a timpului normalizat de evacuare (T_ne).

Art. 25

Menţinerea în stare de utilizare a căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie pe toată durata zilei şi în orice anotimp la parametrii la care au fost proiectate şi realizate, precum şi cunoaşterea operativă a oricăror situaţii ce pot împiedica din motive obiective folosirea acestora în condiţii de siguranţă reprezintă cerinţe fundamentale referitoare la aceste căi.

Secţiunea 5:Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile

Art. 26

Prezenţa deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor, precum şi a scurgerilor necontrolate de fluide combustibile poate favoriza, în anumite condiţii, propagarea focului pe suprafeţe exterioare întinse, precum şi în/din interiorul clădirilor.

Art. 27

Praful sau pulberile combustibile depuse ori acumulate pe elemente de construcţie, pe utilaje şi echipamente, îndeosebi pe aparate de încălzit şi similare acestora, constituie factori de propagare a focului şi focare de explozie.

Art. 28

(1)Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire şi tubulaturile de ventilaţie prezintă în timp tendinţa de autoaprindere la contactul cu aerul. Aceeaşi caracteristică o au uleiurile şi grăsimile.

(2)Pericolul creşte atunci când vopselele şi lacurile conţin pigmenţi cu reactivitate mare în combinaţie cu diluanţi care au conţinut de toluen sau alte lichide inflamabile peste limitele admise.

Art. 29

(1)Adsorbţia uleiurile de către materiale poroase favorizează procesul de autoaprindere prin piroliza celulozei din structura ţesăturilor.

(2)Ca sursă de autoaprindere uleiurile vegetale sunt mai periculoase decât cele de origine animală, exceptând uleiul de peşte.

(3)Capacitatea uleiurilor de a se autoaprinde se apreciază prin indicele de iod (grame de iod care se combină cu 100 g ulei), fiind susceptibile de a se autoaprinde cele care au acest indice peste 80 (uleiurile de ricin, măsline, sfeclă, bumbac, porumb, soia, floarea-soarelui, cânepă, nucă, in şi peşte).

(4)În funcţie de natura materialului, deşeurile impregnate cu uleiuri pot iniţia incendii prin autoaprindere după 2-4 ore.

Art. 30

Pentru unele ambalaje necombustibile se au în vedere curăţarea şi spălarea acestora de resturile de conţinut (toxic, inflamabil sau cu pericol de incendiu) şi aruncarea ori tratarea (neutralizarea) acestui amestec.

Secţiunea 6:Sezonul rece

Art. 31

Perioada sezonului rece este caracterizată de incendii datorate sistemelor şi mijloacelor de încălzire utilizate în clădiri pentru menţinerea temperaturii mediului interior la anumite niveluri de confort necesare desfăşurării în condiţii corespunzătoare a activităţilor economico-sociale şi culturale.

Art. 32

(1)Sobele metalice, în special cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat decât sobele cu acumulare de căldură. Testele efectuate pentru urmărirea funcţionării sobelor cu combustibil lichid, realizate în condiţii normale de exploatare, au pus în evidenţă temperaturi maxime de 450⁰C la arzător, 380⁰C la plită şi 250⁰C la pereţii laterali.

(2)Temperatura scade la 80⁰C la distanţe între 5 şi 30cm de sobă.

Art. 33

(1)Scânteile şi particulele aprinse ce ies pe coş pot ajunge la o distanţă de 25-30 m şi sunt sursele care generează cel mai frecvent incendii, dacă acoperişul casei sau acoperişurile caselor din apropiere sunt combustibile sau prezintă depuneri de praf, funingine, rumeguş şi alte pulberi combustibile.

(2)Căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat prin cutremure, vibraţii, alunecări de tren etc. ori datorită vechimii imobilului constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn (grinzi, bârne, suport acoperiş etc.).

Art. 34

Aprinderea funinginii depuse pe pereţii interiori poate produce o temperatură de 800 - 1.000⁰C.

Art. 35

Burlanele metalice pot constitui surse de iniţiere a incendiilor în următoarele situaţii:

a)prin contactul direct al pereţilor acestora, cu temperatură ridicată, cu materialele combustibile ale construcţiilor sau cu dotările interioare;

b)prin disiparea căldurii, a gazelor de ardere sau a flăcărilor în cazul îmbinărilor insuficiente datorate desfacerii legăturilor acestora prin încălzire şi dilatare;

c)prin găurile sau prin fisurile din corpul burlanului, provocate de exploatarea îndelungată a acestuia sau datorită corodării.

Art. 36

Aparatele electrice de încălzit cu element încălzitor în cuva de ulei pot constitui sursă de aprindere, deoarece în funcţionarea fără termostat temperatura pereţilor cuvei poate atinge 150⁰C, faţă de maximum 75⁰C, când acestea funcţionează cu termostat.

Art. 37

Reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere prin plasarea lor necorespunzătoare sub birouri, rafturi, tejghele, unde probabilitatea de a intra în contact cu materiale combustibile (textile, hârtie, lemn etc.) este foarte mare.

Art. 38

Reşourile improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit datorită puterii mari a acestora şi a deficienţelor pe circuitele de alimentare, aspecte care conduc la suprasolicitarea instalaţiei electrice la care sunt racordate (conductori, prize, ştechere etc.).

Art. 39

Efectele sezonului rece (îngheţ şi depuneri de zăpadă) pot influenţa în sens negativ şi operaţiunile de intervenţie la stingerea incendiilor prin reducerea posibilităţilor de folosire a surselor de alimentare cu apă, de acces la locul incendiului şi, mai ales, a vitezei de deplasare a autospecialelor.

Secţiunea 7:Perioade caniculare şi secetoase

Art. 40

În perioadele caniculare şi secetoase, sub influenţa directă a razelor solare creşte gradul de uscăciune a plantelor şi materialelor combustibile sau se produc creşteri mari de volum în timp scurt ale vaporilor şi ale gazelor inflamabile aflate în rezervoare, recipiente sau în alte ambalaje de stocare.

Art. 41

Uscăciunea avansată favorizează, pe de o parte, aprinderea materialelor combustibile de la surse cu energie de aprindere mai mică decât în mod obişnuit şi în timp mai scurt decât cel de manifestare a sursei, iar pe de altă parte, propagarea cu viteză ridicată a focului.

Art. 42

Creşterile rapide ale volumului vaporilor şi gazelor inflamabile determină creşteri bruşte ale presiunii în rezervoarele sau recipientele de păstrare a produselor respective, sub efectul căreia pot apărea frecvent explozii, urmate de incendii.

Art. 43

Temperaturile atmosferice ridicate determină degajări masive de substanţe volatile şi inflamabile din componenţa unor materiale de protecţie sau de izolare care se pun în operă în special în timpul zilei.

Art. 44

În perioadele caniculare şi/sau secetoase sunt vizate de efectele acestora:

a)culturile agricole, în special cele de cereale păioase;

b)depozitele de furaje şi plante tehnice aferente sectoarelor zootehnice şi din gospodăriile populaţiei;

c)zonele cu vegetaţie forestieră;

d)locuinţele şi anexele gospodăreşti, în special cele din mediul rural ale căror elemente de construcţie sunt executate din lemn;

e)recipientele, rezervoarele şi alte categorii de ambalaje care conţin lichide uşor inflamabile şi gaze lichefiate sub presiune;

f)substanţele care se descompun sub acţiunea luminii solare (fosfor alb, fosfor galben, amestecuri de clor şi brom cu unele gaze etc.);

g)sursele naturale de apă pentru incendiu, cărora le scad nivelul şi debitul.