Decizia 224/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 272

În vigoare
Versiune de la: 24 Aprilie 2007
Decizia 224/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
Dată act: 13-mar-2007
Emitent: Curtea Constitutionala

Ioan Vida

- preşedinte

Nicolae Cochinescu

- judecător

Aspazia Cojocaru

- judecător

Kozsokar Gabor

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Ninosu

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Şerban Viorel Stănoiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Antonia Constantin

- procuror

Doina Suliman

- magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Andco" - S.R.L. din satul Adunaţi, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 499/2006 al Tribunalului Prahova - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 499/2006, Tribunalul Prahova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Andco" - S.R.L. din satul Adunaţi, judeţul Prahova, cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă pentru drepturi băneşti, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Codul muncii, care creează posibilitatea ca, în cazul încetării contractului individual de muncă, concediul de odihnă neefectuat să fie compensat în bani, afectează activitatea economică a angajatorului, întrucât îi impun o obligaţie bănească suplimentară faţă de angajat, în loc să prevadă efectuarea concediului la următorul loc de muncă. Astfel se încalcă, în opinia sa, dreptul persoanei de acces la o activitate economică şi la liberă iniţiativă.
Tribunalul Prahova - Secţia civilă a arătat, prin încheierea din 28 septembrie 2006, că nu există niciun motiv pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Acea încheiere a fost casată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale prin Decizia nr. 909 din 17 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6.471/42/2006, iar în încheierea din 7 decembrie 2006, prin care Tribunalul Prahova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate, instanţa nu şi-a reformulat opinia cu privire la această excepţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că dreptul la concediul de odihnă este stabilit proporţional cu munca prestată de către salariat într-un an calendaristic, compensarea în bani stabilindu-se tot în funcţie de durata timpului în care s-a prestat munca de către angajat, întrucât în cazul încetării contractului individual de muncă angajatul se află în imposibilitatea de a mai efectua concediul de odihnă la care are dreptul, este constituţională şi obligaţia angajatorului de a-l compensa în bani.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Codul muncii sunt constituţionale, necontravenind liberului acces al persoanei la o activitate economică şi liberei iniţiative. În acest sens, arată că "indiferent de motivele încetării contractului individual de muncă şi de durata care a trecut de la încheierea contractului de muncă până în momentul încetării acestuia, salariatul a prestat muncă şi, proporţional cu perioada lucrată, a câştigat dreptul la concediul de odihnă. Întrucât, din cauza încetării contractului individual de muncă, acesta nu poate efectua concediul de odihnă la care are dreptul, este constituţională obligaţia angajatorului să-l compenseze în bani".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora "Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă".
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 41 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul la "concediul de odihnă plătit". Durata concediului de odihnă este proporţională cu perioada de lucru efectuată, iar obligaţia de a plăti indemnizaţia de concediu îi revine angajatorului care a beneficiat de activitatea salariatului.
În cazul încetării contractului individual de muncă, efectuarea concediului de odihnă nu mai este posibilă şi, din această cauză, se naşte dreptul salariatului de a primi o compensaţie în bani pentru zilele de concediu ce i se cuveneau, proporţional cu perioada lucrată, şi pe care nu le-a efectuat. Acest drept al salariatului şi obligaţia corelativă ce revine angajatorului nu afectează nicicum dreptul persoanei la o activitate economică şi la libera iniţiativă.
De altfel, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost analizat sub aspectul conformităţii cu art. 45 din Constituţie şi prin Decizia nr. 46 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, când, în temeiul aceloraşi considerente reţinute şi în prezenta cauză, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Andco" - S.R.L. din satul Adunaţi, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 499/2006 al Tribunalului Prahova - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 272 din data de 24 aprilie 2007