Decizia 1036/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 370^1 şi art. 370^2 din Codul de procedură civilă, art. 169 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
M.Of. 706
În vigoare Versiune de la: 6 Octombrie 2011
Decizia 1036/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 370^1 şi art. 370^2 din Codul de procedură civilă, art. 169 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
Dată act: 14-iul-2011
Emitent: Curtea Constitutionala
Augustin Zegrean | - preşedinte |
Acsinte Gaspar | - judecător |
Petre Lăzăroiu | - judecător |
Mircea Ştefan Minea | - judecător |
Ion Predescu | - judecător |
Puskas Valentin Zoltan | - judecător |
Tudorel Toader | - judecător |
Daniela Ramona Mariţiu | - magistrat-asistent |
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3701 şi art. 3702 din Codul de procedură civilă, art. 169 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea Comerciala "European Food" - S.A. din Drăgăneşti în Dosarul nr. 8.182/111/C/2009-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.614D/2010.
La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei consilierul juridic Ciprian Popa şi pentru Societatea Comercială "Portinox" - S.A. avocatul Radu Damaschin.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul consilierului juridic, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.
Avocatul Societăţii Comerciale "Portinox" - S.A. solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că autorul excepţiei doreşte doar tergiversarea soluţionării cauzei, iar art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 împiedică abuzul de drept. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, statuând că acestea nu contravin Legii fundamentale.
Reprezentantului Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Prin Încheierea din 31 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.182/111/C/2009-R, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, admiţând recursul împotriva încheierii Tribunalului Bihor prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3701 şi art. 3702 din Codul de procedură civilă, art. 169 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "European Food" - S.A. din Drăgăneşti, într-o cauză ce are ca obiect recunoaşterea unor înscrisuri şi a unor hotărâri străine.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 reglementează o serie de cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, ceea ce încalcă prevederile constituţionale ce reglementează atribuţiile Curţii Constituţionale. Consideră că alin. (6) al art. 29 este neconstituţional, încălcând prevederile constituţionale ale art. 21, deoarece conferă instanţelor judecătoreşti atributul cenzurării excepţiilor de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3701 şi art. 3702 din Codul de procedură civilă şi ale art. 169 din Legea nr. 105/1992, arată că acestea sunt neconstituţionale deoarece permit, cu încălcarea art. 126 din Constituţie, recunoaşterea/executarea unei hotărâri ce nu a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de celelalte instanţe judecătoreşti. De asemenea, aceste dispoziţii restrâng liberul acces la justiţie prin restrângerea mijloacelor procedurale de apărare, nepermiţând părţilor să îşi facă apărările. În continuare sunt invocate şi prevederile art. 11 şi 20 din Legea fundamentală, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arătându-se că textele criticate nu respectă exigenţele unui proces echitabil, egalitatea armelor şi principiul contradictorialităţii, astfel cum acestea se regăsesc şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că textele de lege criticate au mai fost examinate de Curtea Constituţională, pentru critici similare celor ridicate în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional statuând în sensul conformităţii acestora cu Legea fundamentală. Exemple în acest sens sunt Decizia nr. 310 din 10 iulie 2003, Decizia nr. 29 din 28 ianuarie 2003, Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005 şi Decizia nr. 254 din 16 martie 2010.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi motivarea deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost republicată, iar art. 29 alin. (6) a devenit art. 29 alin. (5). Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 3701 şi art. 3702 din Codul de procedură civilă, art. 169 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Textele criticate au următorul cuprins:
- Art. 3701 din Codul de procedură civilă: "Hotărârile arbitrate străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 167-172 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.";
- Art. 3702 din Codul de procedură civilă: "Hotărârile arbitrate străine, care nu sunt duse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare silită pe teritoriul României, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 173-177 din Legea nr. 105/1992.";
- Art. 169 din Legea nr. 105/1992: "Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de art. 167 şi 168, instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.";
- Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992: "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 126 referitoare la instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că asupra constituţionalităţii acestora s-a pronunţat prin numeroase decizii, de exemplu prin Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006, şi Decizia nr. 494 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 21 iunie 2006. Cu acele prilejuri Curtea a constatat că acestea sunt norme de procedură pe care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătoreasca, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale. Instanţa de judecată are rolul de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii. Aşa fiind, Curtea nu a putut reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 142 alin. (1) şi ale art. 146 lit. d).
În ceea ce priveşte critica referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine, Curtea constată că, prin Decizia nr. 29 din 28 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003, a statuat că executarea pe teritoriul României a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele străine este supusă unor reguli distincte faţă de cele privitoare la executarea hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată autohtone, deoarece acestea nu sunt opozabile instanţelor româneşti decât ca elemente de fapt, ce urmează să fie avute în vedere într-o hotărâre judecătorească pronunţată în România. Astfel fiind, hotărârile judecătoreşti străine pot produce efecte juridice în România numai ca urmare a recunoaşterii şi încuviinţării executării lor, în condiţiile stabilite de textele de lege criticate, iar instituirea acestei proceduri este consecinţa aplicării principiului suveranităţii naţionale.
Totodată, Curtea a statuat că pe teritoriul României executarea hotărârilor străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa se încuviinţează, astfel cum prevede art. 174 alin. 1 lit. b) din lege, dacă "dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române".
De asemenea, prin Decizia nr. 310 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 26 septembrie 2003, cu referire la o critică similară, Curtea a statuat că procedura recunoaşterii şi executării hotărârii străine nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, liberul acces la justiţie fiind compatibil cu instituirea unor reguli speciale pentru situaţii deosebite. În continuare s-a arătat că prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusiva de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi motivarea deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3701 şi art. 3702 din Codul de procedură civilă, art. 169 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "European Food" - S.A. din Drăgăneşti în Dosarul nr. 8.182/111/C/2009-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »