§ 13. - Decizia 1036/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 370^1 şi art. 370^2 din Codul de procedură civilă, art. 169 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

M.Of. 706

În vigoare
Versiune de la: 6 Octombrie 2011
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3701 şi art. 3702 din Codul de procedură civilă şi ale art. 169 din Legea nr. 105/1992, arată că acestea sunt neconstituţionale deoarece permit, cu încălcarea art. 126 din Constituţie, recunoaşterea/executarea unei hotărâri ce nu a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de celelalte instanţe judecătoreşti. De asemenea, aceste dispoziţii restrâng liberul acces la justiţie prin restrângerea mijloacelor procedurale de apărare, nepermiţând părţilor să îşi facă apărările. În continuare sunt invocate şi prevederile art. 11 şi 20 din Legea fundamentală, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arătându-se că textele criticate nu respectă exigenţele unui proces echitabil, egalitatea armelor şi principiul contradictorialităţii, astfel cum acestea se regăsesc şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.