Secţiunea 3 - TUBERCULOZA RENO-URINARĂ - Criterii din 2012 PE BAZA CĂRORA SE STABILEŞTE APTITUDINEA ŞI ÎNCADRAREA ÎN GRADE DE INVALIDITATE PENTRU CADRELE MILITARE, SOLDAŢII ŞI GRADAŢII VOLUNTARI, POLIŢIŞTII ŞI FUNCŢIONARII PUBLICI CU STATUT SPECIAL DIN SISTEMUL ADMINISTRAŢIEI PENITENCIARE

M.Of. 117 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Februarie 2012
SECŢIUNEA 3:TUBERCULOZA RENO-URINARĂ
Tuberculoza urinară este întotdeauna secundară unui focar de primoinfecţie cel mai adesea pulmonar, mai rar osos, pleural sau ganglionar. Între manifestările clinice ale focarului primar şi cele ale localizării secundare renale, există o perioadă de latenţă variabilă între o lună şi 30 de ani.
Diagnostic funcţional
1.Cazurile confirmate de tuberculoză renourinară beneficiază de concediu medical conform legii.
2.După expirarea perioadei de concediu medical:
- dacă evoluţia este nefavorabilă şi criteriile de vindecare parţial îndeplinite, se consideră deficienţă funcţională accentuată, cu incapacitate adaptativă 70-89%, vor fi clasaţi ISE - gradul II de invaliditate;
- dacă evoluţia este favorabilă şi sunt îndeplinite criteriile de vindecare, se consideră deficienţă funcţională medie, cu incapacitate 50-69%, vor fi clasaţi IPALR şi încadraţi în gradul III.