Secţiunea 7 - TUBERCULOZA PULMONARĂ - Criterii din 2012 PE BAZA CĂRORA SE STABILEŞTE APTITUDINEA ŞI ÎNCADRAREA ÎN GRADE DE INVALIDITATE PENTRU CADRELE MILITARE, SOLDAŢII ŞI GRADAŢII VOLUNTARI, POLIŢIŞTII ŞI FUNCŢIONARII PUBLICI CU STATUT SPECIAL DIN SISTEMUL ADMINISTRAŢIEI PENITENCIARE

M.Of. 117 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Februarie 2012
SECŢIUNEA 7:TUBERCULOZA PULMONARĂ
Conform Programului Naţional de Control al Tuberculozei:
1.cazul de tuberculoză este considerat:
- pacientul cu simptome şi semne sugestive de tuberculoză, confirmat bacteriologic şi/sau histopatologic, la care este obligatorie instruirea tratamentului antituberculos;
- pacientul care nu are confirmare bacteriologică şi/sau histopatologică, dar are un context clinic şi paraclinic compatibil cu tuberculoza, iar medicul specialist decide instituirea tratamentului antituberculos.
2.pacienţii cu diagnosticul de tuberculoză se clasifică în următoarele categorii:
- caz nou: pacientul care nu a mai făcut tratament cu medicamente antituberculoase în asociere pe o perioadă mai mare de o lună;
- recidivă: pacientul cu tuberculoză pulmonară care a primit o cură de tratament antituberculos în antecedente, a fost declarat vindecat şi are un nou episod evolutiv confirmat bacteriologic;
- eşec: pacientul cu tuberculoză pulmonară care a rămas sau a devenit pozitiv (conform criteriilor de confirmare bacteriologică) la examenul bacteriologic al sputei pentru BK după 4 luni de tratament;
- cronic: pacientul cu eşec terapeutic la primul retratament.
3.categoriile de evaluare a tratamentului pentru pacienţii cu tuberculoză pulmonară confirmaţi bacteriologic iniţial:
- vindecaţi: pacienţi confirmaţi bacteriologic, cu tratament corect efectuat, care au cel puţin două controale de spută negative, din care unul în ultima lună de tratament;
- tratament încheiat: pacient cu tratament corect efectuat, neconfirmat iniţial bacteriologic sau confirmat bacteriologic, dar care nu are două controale de spută negative, pentru a fi etichetat vindecat;
- eşec terapeutic: pacientul care este pozitiv la orice examen bacteriologic al sputei efectuat după 4 luni de tratament.
Bolnavii confirmaţi clinic şi bacteriologic cu tuberculoză pulmonară beneficiază de concedii medicale de 365 de zile, conform legii. După această perioadă, deficienţa funcţională şi incapacitatea adaptativă se apreciază în funcţie de categoria clinică şi terapeutică în care se află bolnavul.

Categoria clinică şi terapeutică

Incapacitatea adaptativă

Aptitudinea

Gradul de invaliditate

Vindecat (fără sechele)

10-49%

APT/AL (funcţie de specificul activităţii)

Nu se încadrează în grad de invaliditate

Tratament încheiat

50-69%

IPALR

Gradul III

- eşec terapeutic

- cronic

- recidivă (precoce - la mai puţin de un an de la vindecare)

- complicaţii severe, cronice (fistule bronho-pleuro-bronşice, empieme tbc reziduale)

70-89%

ISE

Gradul II

Forme cronice severe însoţite de:

90-100%

ISE

Gradul I

- caşexie

   

- insuficienţă respiratorie cronică manifestă

- ICD ireductibilă