Titlul iii - Gestionarea durabilă a pădurilor - Codul Silvic din 2008 (Legea nr. 46/2008) - Republicare
M.Of. 611
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 August 2024
TITLUL III:Gestionarea durabilă a pădurilor
CAPITOLUL I:Amenajarea pădurilor
Art. 19
(11)Înregistrarea fondului forestier în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi actualizarea acestuia, până la înregistrarea în sistemul integrat de cadastru, se face, prin grija autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza prevederilor amenajamentelor silvice actualizate cu intrările/ieşirile aprobate cu acte legale.
(1)Modul de gestionare a fondului forestier naţional se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate şi a titlului de proprietate a statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului.
(11)Înregistrarea fondului forestier în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi actualizarea acestuia, până la înregistrarea în sistemul integrat de cadastru, se face, prin grija autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza prevederilor amenajamentelor silvice actualizate cu intrările/ieşirile aprobate cu acte legale.(2)Ţelurile de gospodărire a pădurii se stabilesc prin amenajamente silvice, în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice şi cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor, exercitat potrivit prevederilor prezentului cod.
Art. 20
(3)Proprietarul/Succesorul în drepturi/Orice persoană care are calitatea de a beneficia de uzufruct şi demonstrează cu documente potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care are încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier pe care îl deţine, cu suprafaţa de maximum 10 ha, poate recolta un volum de maximum 5 mc/an/ha de pe această suprafaţă, în funcţie de caracteristicile structurale ale arboretului; volumul care se poate recolta pe un hectar, indiferent de numărul persoanelor beneficiare sau de calitatea acestora, este de maximum 5 mc/an; produsele accidentale se recoltează integral, cu respectarea condiţiilor privind protecţia mediului.
(31)Proprietarul/Succesorul în drepturi/Orice persoană care are calitatea de a beneficia de uzufruct şi demonstrează cu documente potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier pe care îl deţine, cu suprafaţa cuprinsă între 10,1 ha şi 100 ha, şi pentru care nu există amenajament silvic valabil, poate recolta un volum de maximum 5 mc/an/ha, în funcţie de caracteristicile structurale ale arboretului, dar nu mai mult de 100 mc/an de pe această suprafaţă; produsele accidentale se recoltează integral, cu respectarea condiţiilor privind protecţia mediului.
(32)În situaţia în care volumul produselor accidentale depăşeşte volumul anual prevăzut la alin. (31), recoltarea se face integral în baza avizului conducătorului gărzii forestiere competente teritorial.
(33)Pentru terenurile forestiere în suprafaţă de maximum 10 ha, contractul de servicii silvice poate fi încheiat de proprietari, succesorul în drepturi sau oricare dintre coproprietari, cu sau fără acordul celorlalţi coproprietari. Persoanele înscrise în Registrul agricol naţional pot încheia contract de pază şi servicii silvice cu ocolul silvic nominalizat, pentru terenurile forestiere în suprafaţă de maximum 10 ha, până la finalizarea procedurii succesorale. Contractul se încheie după efectuarea controlului de fond de către ocolul silvic nominalizat în prezenţa titularului contractului, iar acesta beneficiază de drepturile prevăzute de alin. (3).
(6)Pe perioada de valabilitate a unui amenajament silvic este interzisă aprobarea elaborării altui amenajament silvic pentru fondul forestier respectiv sau pentru o parte din acesta, cu excepţia cazurilor prevăzute în normele tehnice.
(1)Amenajamentul silvic se elaborează pe unităţi de producţie şi/sau de protecţie, cu respectarea normelor tehnice de amenajare. Reglementarea procesului de producţie pentru pădurile de pe proprietăţile cu suprafeţe mai mici de 100 ha, incluse în unităţi de producţie/protecţie constituite în teritoriul aceleiaşi comune, respectiv aceluiaşi oraş sau municipiu, se face la nivel de arboret, cu condiţia asigurării continuităţii la acest nivel, aplicând tratamente adecvate.
(2)Întocmirea de amenajamente silvice este obligatorie pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha.
(3)Proprietarul/Succesorul în drepturi/Orice persoană care are calitatea de a beneficia de uzufruct şi demonstrează cu documente potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care are încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier pe care îl deţine, cu suprafaţa de maximum 10 ha, poate recolta un volum de maximum 5 mc/an/ha de pe această suprafaţă, în funcţie de caracteristicile structurale ale arboretului; volumul care se poate recolta pe un hectar, indiferent de numărul persoanelor beneficiare sau de calitatea acestora, este de maximum 5 mc/an; produsele accidentale se recoltează integral, cu respectarea condiţiilor privind protecţia mediului.
(31)Proprietarul/Succesorul în drepturi/Orice persoană care are calitatea de a beneficia de uzufruct şi demonstrează cu documente potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier pe care îl deţine, cu suprafaţa cuprinsă între 10,1 ha şi 100 ha, şi pentru care nu există amenajament silvic valabil, poate recolta un volum de maximum 5 mc/an/ha, în funcţie de caracteristicile structurale ale arboretului, dar nu mai mult de 100 mc/an de pe această suprafaţă; produsele accidentale se recoltează integral, cu respectarea condiţiilor privind protecţia mediului.
(32)În situaţia în care volumul produselor accidentale depăşeşte volumul anual prevăzut la alin. (31), recoltarea se face integral în baza avizului conducătorului gărzii forestiere competente teritorial.
(33)Pentru terenurile forestiere în suprafaţă de maximum 10 ha, contractul de servicii silvice poate fi încheiat de proprietari, succesorul în drepturi sau oricare dintre coproprietari, cu sau fără acordul celorlalţi coproprietari. Persoanele înscrise în Registrul agricol naţional pot încheia contract de pază şi servicii silvice cu ocolul silvic nominalizat, pentru terenurile forestiere în suprafaţă de maximum 10 ha, până la finalizarea procedurii succesorale. Contractul se încheie după efectuarea controlului de fond de către ocolul silvic nominalizat în prezenţa titularului contractului, iar acesta beneficiază de drepturile prevăzute de alin. (3).(4)Normele tehnice prevăzute la alin. (1) se elaborează şi se aprobă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu alte instituţii de specialitate şi organizaţii neguvernamentale, cu respectarea următoarelor principii:
a)principiul continuităţii şi al permanenţei pădurilor;
b)principiul eficacităţii funcţionale;
c)principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii;
d)principiul economic.
(5)Perioada de valabilitate a amenajamentului silvic este de 10 ani, cu excepţia amenajamentelor întocmite pentru pădurile de plop, salcie şi alte specii repede crescătoare, la care perioada de valabilitate este de 5 sau de 10 ani.
(6)Pe perioada de valabilitate a unui amenajament silvic este interzisă aprobarea elaborării altui amenajament silvic pentru fondul forestier respectiv sau pentru o parte din acesta, cu excepţia cazurilor prevăzute în normele tehnice.(7)În situaţia în care amenajamentul silvic include mai multe proprietăţi, la solicitarea proprietarilor, societatea specializată autorizată pentru lucrări de amenajare a pădurilor eliberează un extras de amenajament, cu informaţiile corespunzătoare fiecărei proprietăţi.
(8)Semnele de hotar se stabilesc prin normele tehnice pentru amenajarea pădurilor şi reprezintă baza de referinţă a cadastrului forestier.
(9)Grăniţuirea pădurii respectă principiile stabilite de Codul civil şi nu se aplică în interiorul acesteia.
(10)Exploatarea masei lemnoase în baza unui amenajament silvic se face pe baza autorizaţiilor de exploatare, eliberate de şeful ocolului silvic, care cuprind obligaţii referitoare la condiţiile din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru desfăşurarea activităţii şi măsurile pentru monitorizarea acesteia.
Art. 21
(11)Elaborarea amenajamentelor silvice pentru fondul forestier inclus în arii naturale protejate se face în concordanţă cu prevederile planurilor de management aprobate potrivit legii sau cu măsurile minime de conservare ale ariilor naturale protejate suprapuse, în cadrul evaluării adecvate, parte integrantă din procedura de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice şi se armonizează prin încadrarea în categorii funcţionale specifice şi propunerea de soluţii tehnice corespunzătoare.
(21)[textul din Art. 21, alin. (2^1) din titlul III, capitolul I a fost abrogat la 16-dec-2022 de Art. I, punctul 2. din Ordonanta urgenta 177/2022]
(22)Este obligatorie verificarea modului de aplicare a prevederilor amenajamentelor silvice cel puţin la jumătatea perioadei de valabilitate a acestora, conform metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(23)Proprietarul de fond forestier a cărui proprietate este de peste 10 ha, dar mai mică de 100 ha poate solicita amenajarea acestuia printr-un addendum la un amenajament silvic în vigoare, cu acordul deţinătorului acestuia.
(24)Amenajarea în condiţiile alin. (23) se face numai dacă fondul forestier pentru care este aprobat amenajamentul silvic în vigoare se suprapune parţial sau total peste teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în care este amplasată proprietatea forestieră pentru care se întocmeşte addendum; addendumul preia termenul de valabilitate a amenajamentului silvic existent, iar reglementarea procesului de producţie se face în condiţiile normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor.
(3)Amenajamentele silvice se elaborează prin unităţi specializate atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, iar contravaloarea lor se suportă de:
(1)Elaborarea amenajamentelor silvice se face în concordanţă cu prevederile planurilor de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
(11)Elaborarea amenajamentelor silvice pentru fondul forestier inclus în arii naturale protejate se face în concordanţă cu prevederile planurilor de management aprobate potrivit legii sau cu măsurile minime de conservare ale ariilor naturale protejate suprapuse, în cadrul evaluării adecvate, parte integrantă din procedura de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice şi se armonizează prin încadrarea în categorii funcţionale specifice şi propunerea de soluţii tehnice corespunzătoare.(2)Elaborarea amenajamentelor silvice se face sub coordonarea şi controlul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(21)[textul din Art. 21, alin. (2^1) din titlul III, capitolul I a fost abrogat la 16-dec-2022 de Art. I, punctul 2. din Ordonanta urgenta 177/2022]
(22)Este obligatorie verificarea modului de aplicare a prevederilor amenajamentelor silvice cel puţin la jumătatea perioadei de valabilitate a acestora, conform metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(23)Proprietarul de fond forestier a cărui proprietate este de peste 10 ha, dar mai mică de 100 ha poate solicita amenajarea acestuia printr-un addendum la un amenajament silvic în vigoare, cu acordul deţinătorului acestuia.
(24)Amenajarea în condiţiile alin. (23) se face numai dacă fondul forestier pentru care este aprobat amenajamentul silvic în vigoare se suprapune parţial sau total peste teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în care este amplasată proprietatea forestieră pentru care se întocmeşte addendum; addendumul preia termenul de valabilitate a amenajamentului silvic existent, iar reglementarea procesului de producţie se face în condiţiile normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor.
(3)Amenajamentele silvice se elaborează prin unităţi specializate atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, iar contravaloarea lor se suportă de:a)administratorul fondului forestier proprietate publică a statului;
b)proprietar, pentru suprafeţe de fond forestier mai mari de 10 ha sau administrator în cazul în care proprietarul are înfiinţat ocol silvic de regim şi care administrează fondul forestier al acestuia.
(4)Cheltuielile privind elaborarea amenajamentelor silvice se suportă din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, pentru suprafaţa de maximum 10 ha/proprietate, indiferent dacă aceasta este sau nu cuprinsă într-o asociaţie, cel puţin autentificată notarial.
(5)Metodologia de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (4) se stabileşte prin ordin comun al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al conducătorului autorităţii publice centrale pentru finanţe publice.
(6)Amenajamentele silvice pentru fondul forestier proprietate publică a statului se elaborează de institute de specialitate atestate şi se suportă de administratorul fondului forestier proprietate publică a statului.
*) Prin Decizia nr. 46/2025 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi ale art. 75 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi ale pct. 3 din anexa nr. 1 la aceasta sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează în sensul că amenajamentele silvice pentru terenurile proprietate publică a statului se elaborează pe bază de proceduri de achiziţie publică.
*) Prin Decizia nr. 46/2025 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi ale art. 75 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi ale pct. 3 din anexa nr. 1 la aceasta sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează în sensul că amenajamentele silvice pentru terenurile proprietate publică a statului se elaborează pe bază de proceduri de achiziţie publică.Art. 22
(11)Iniţierea procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice de către autoritatea pentru protecţia mediului se face concomitent cu elaborarea primei versiuni a amenajamentului silvic, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările ulterioare.
(12)Amenajamentul silvic intră în vigoare la data aprobării acestuia în condiţiile alin. (1) şi este valabil până la data de 31 decembrie a anului al zecelea sau, după caz, a anului al cincilea, începând cu anul în care a avut loc şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice.
(13)Emiterea actului administrativ de mediu pentru amenajamente silvice se realizează cu respectarea termenelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările ulterioare, dar nu mai mult de 60 de zile de la data organizării şedinţei de preavizare a soluţiilor tehnice - Conferinţa a II-a de amenajare.
(14)După intrarea în vigoare a amenajamentului silvic, acesta se publică, în integralitatea lui, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură pe site-ul acesteia.
(15)Amenajamentele silvice care se suprapun total cu arii naturale protejate de interes comunitar se supun evaluării adecvate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Amenajamentele silvice care se suprapun parţial cu arii naturale protejate de interes comunitar şi care conţin proiectele enumerate în anexele nr. 1 sau 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului se supun evaluării adecvate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(16)Amenajamentele silvice, altele decât cele prevăzute la alin. (15), se supun etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Modelul-cadru de raportare pentru situaţia comparativă prevăzută la alin. (2) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(1)Amenajamentele silvice şi modificările acestora sunt aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(11)Iniţierea procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice de către autoritatea pentru protecţia mediului se face concomitent cu elaborarea primei versiuni a amenajamentului silvic, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările ulterioare.
(12)Amenajamentul silvic intră în vigoare la data aprobării acestuia în condiţiile alin. (1) şi este valabil până la data de 31 decembrie a anului al zecelea sau, după caz, a anului al cincilea, începând cu anul în care a avut loc şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice.
(13)Emiterea actului administrativ de mediu pentru amenajamente silvice se realizează cu respectarea termenelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările ulterioare, dar nu mai mult de 60 de zile de la data organizării şedinţei de preavizare a soluţiilor tehnice - Conferinţa a II-a de amenajare.
(14)După intrarea în vigoare a amenajamentului silvic, acesta se publică, în integralitatea lui, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură pe site-ul acesteia.
(15)Amenajamentele silvice care se suprapun total cu arii naturale protejate de interes comunitar se supun evaluării adecvate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Amenajamentele silvice care se suprapun parţial cu arii naturale protejate de interes comunitar şi care conţin proiectele enumerate în anexele nr. 1 sau 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului se supun evaluării adecvate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(16)Amenajamentele silvice, altele decât cele prevăzute la alin. (15), se supun etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.(2)Anual, în perioada 1-31 ianuarie, ocoalele silvice sunt obligate să transmită structurilor silvice teritoriale din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură situaţia comparativă dintre prevederile amenajamentului silvic şi lucrările silviculturale efectiv realizate în anul anterior, la nivel de unitate de producţie.
(3)Modelul-cadru de raportare pentru situaţia comparativă prevăzută la alin. (2) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.Art. 23
(1)Pădurile, astfel cum sunt definite de prezentul cod, care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetaţie forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional, devin fond forestier naţional şi se integrează în unităţi de producţie şi/sau de protecţie existente ori se constituie în unităţi de producţie şi/sau de protecţie noi, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor şi dobândesc destinaţie forestieră prin includerea în amenajamentul silvic.
(3)Proprietarii de păduri provenite din vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional potrivit alin. (1) sunt scutiţi de impozite după includerea acestora în fondul forestier naţional, iar ocuparea temporară sau scoaterea definitivă din fondul forestier naţional pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 37 alin. (1), având ca beneficiar proprietarul, este scutită de obligaţiile băneşti prevăzute la art. 41 şi 42 şi de oferirea de terenuri în compensare.
(1)Pădurile, astfel cum sunt definite de prezentul cod, care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetaţie forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional, devin fond forestier naţional şi se integrează în unităţi de producţie şi/sau de protecţie existente ori se constituie în unităţi de producţie şi/sau de protecţie noi, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor şi dobândesc destinaţie forestieră prin includerea în amenajamentul silvic.(2)Obligaţia identificării pădurilor prevăzute la alin. (1), până la momentul amenajării lor în conformitate cu prevederile prezentului cod, revine structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod.
(3)Proprietarii de păduri provenite din vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional potrivit alin. (1) sunt scutiţi de impozite după includerea acestora în fondul forestier naţional, iar ocuparea temporară sau scoaterea definitivă din fondul forestier naţional pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 37 alin. (1), având ca beneficiar proprietarul, este scutită de obligaţiile băneşti prevăzute la art. 41 şi 42 şi de oferirea de terenuri în compensare.Art. 24
(1)În cazul vegetaţiei forestiere de pe terenuri din afara fondului forestier, aşa cum este definită în prezentul cod, şi a oricăror altor terenuri, proprietarul poate opta pentru includerea lor în fondul forestier naţional, situaţie în care se întocmeşte amenajament silvic sau se includ într-un amenajament silvic existent.
(2)Schimbarea destinaţiei terenurilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi este scutită de taxe şi impozite.
Art. 25
(1)În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale:
a)grupa I, care cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi a ecofondului, precum şi pădurile din ariile naturale protejate de interes naţional;
b)grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie, în care se urmăresc realizarea masei lemnoase de calitate superioară şi a altor produse ale pădurii, precum şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.
(2)Modul de gestionare a pădurilor din fiecare grupă se diferenţiază în raport cu intensitatea şi natura funcţiilor atribuite, stabilite prin amenajamentele silvice.
(3)În vederea cuantificării volumului de lemn nerecoltat ca urmare a instituirii măsurilor de protecţie, pentru pădurile încadrate în grupa I funcţională, pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă, amenajamentul silvic va prevedea distinct şi reglementarea procesului de producţie pentru acestea, considerându-le încadrate în grupa a II-a funcţională.
CAPITOLUL II:Conservarea biodiversităţii
Art. 26
(3)Pădurile virgine şi cvasivirgine vor fi strict protejate şi se vor include în "Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine", constituit ca instrument de evidenţă şi gestiune prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Pentru recunoaşterea valorii excepţionale şi asigurarea protecţiei pe termen lung, pădurile virgine şi cvasivirgine se vor include, după caz, în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervaţii ştiinţifice şi/sau integrarea acestora în zonele de protecţie strictă a parcurilor naţionale sau naturale.
(1)Pentru conservarea şi ameliorarea biodiversităţii se vor lua în considerare cele 4 forme ale acesteia: genetică, a speciilor, ecosistemică, peisagistică.
(2)Constituirea de arii naturale protejate în fondul forestier se realizează potrivit legislaţiei specifice în vigoare, cu avizul prealabil al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3)Pădurile virgine şi cvasivirgine vor fi strict protejate şi se vor include în "Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine", constituit ca instrument de evidenţă şi gestiune prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Pentru recunoaşterea valorii excepţionale şi asigurarea protecţiei pe termen lung, pădurile virgine şi cvasivirgine se vor include, după caz, în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervaţii ştiinţifice şi/sau integrarea acestora în zonele de protecţie strictă a parcurilor naţionale sau naturale.(4)Conservarea şi ameliorarea biodiversităţii se realizează prin:
a)conservarea peisajului forestier mozaicat prin menţinerea luminişurilor, poienilor, terenurilor pentru hrana şi liniştea faunei sălbatice şi a habitatelor marginale;
b)crearea de arborete cu structuri diversificate, având compoziţii conforme tipului natural fundamental de pădure şi aplicând tratamente intensive, precum şi alte practici silvice favorabile conservării şi ameliorării biodiversităţii şi regenerării naturale a arboretelor;
c)conservarea în limitele ecologice necesare a lemnului mort aflat pe sol şi pe picior.
Art. 27
(3)Amenajamentele silvice întocmite şi aprobate, în condiţiile legii, pentru fondul forestier inclus în ariile naturale protejate preiau măsurile de management din planurile de management ale acestora sau măsurile minime de conservare în caz că nu există încă un plan de management, iar modificarea lor se aprobă numai potrivit prevederilor art. 22 alin. (1).
(1)Constituirea de arii naturale protejate de interes naţional, care cuprind şi păduri, se realizează potrivit prevederilor legale, cu avizul prealabil al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2)Ocolul silvic care administrează pădurile situate în interiorul unui parc natural sau parc naţional are prioritate în dobândirea dreptului de a administra ariile naturale protejate respective, în condiţiile legii, dacă suprafaţa pădurilor reprezintă mai mult de 50% din suprafaţa acestora.
(3)Amenajamentele silvice întocmite şi aprobate, în condiţiile legii, pentru fondul forestier inclus în ariile naturale protejate preiau măsurile de management din planurile de management ale acestora sau măsurile minime de conservare în caz că nu există încă un plan de management, iar modificarea lor se aprobă numai potrivit prevederilor art. 22 alin. (1).CAPITOLUL III:Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor
Art. 28
(1)Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor se realizează în concordanţă cu prevederile amenajamentelor silvice şi/sau ale studiilor de specialitate, studii fundamentate în conformitate cu normele tehnice specifice.
(2)La regenerarea pădurilor se aplică regimul codrului, urmărindu-se conservarea genofondului şi a ecofondului, realizarea de arborete de calitate superioară, precum şi exercitarea cu continuitate de către acestea a funcţiilor de protecţie.
(3)Se exceptează de la prevederile alin. (2) arboretele de plopi indigeni, de salcie, de salcâm, precum şi zăvoaiele în care este admis regimul crângului.
Art. 29
(5)Tăierile rase în parcurile naţionale, rezervaţiile naturale şi parcurile naturale sunt interzise, cu excepţia arboretelor în care nu se poate asigura regenerarea naturală prin altfel de tăieri.
(1)Tăierile rase sunt admise numai în arboretele de molid cu structură echienă şi relativ echienă, pin, plop euramerican, salcie selecţionată, precum şi în cazul substituirii ori refacerii unor arborete, în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1), mărimea suprafeţei de pădure parcurse cu tăieri rase este de maximum 3 ha, cu excepţia arboretelor de plop euramerican şi salcie selecţionată, amplasate în incintele îndiguite, care necesită pregătirea mecanizată a terenului, situaţie în care suprafaţa este de maximum 5 ha. Între suprafeţele parcurse cu tăieri rase se va păstra o distanţă de minimum două înălţimi de arbori.
(3)În situaţia apariţiei de produse accidentale, mărimea parchetului este determinată de mărimea suprafeţei pe care s-a manifestat factorul dăunător şi de modul de intervenţie pentru înlăturarea efectelor generate de acesta.
(4)Realizarea într-un arboret a unei tăieri rase prin alăturare cu o altă tăiere rasă este permisă numai după închiderea stării de masiv în suprafaţă tăiată anterior. Dacă starea de masiv nu este încheiată într-o perioadă de 7 ani de la prima tăiere rasă, este permisă alăturarea, cu condiţia asigurării împăduririi integrale a suprafeţei tăiate anterior. Executarea într-un arboret a unei tăieri rase, unice, este permisă numai în situaţia în care arboretele perimetral vecin are asigurată starea de masiv.
(5)Tăierile rase în parcurile naţionale, rezervaţiile naturale şi parcurile naturale sunt interzise, cu excepţia arboretelor în care nu se poate asigura regenerarea naturală prin altfel de tăieri.Art. 30
(1)Lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică/definitivă/după tăieri de produse accidentale sau tăieri ilegale pe suprafeţe compacte de peste 0,5 ha, cu excepţia extragerii masei lemnoase din arborete afectate de doborâturi şi rupturi masive de vânt şi zăpadă şi de uscare anormală şi a tăierilor unice în fondul forestier din Lunca şi Delta Dunării, precum şi din luncile râurilor interioare; în funcţie de amploarea fenomenului, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură stabileşte perioada maximă de regenerare artificială pentru situaţiile de excepţie, perioadă care nu poate să fie mai mare de 5 sezoane de vegetaţie de la tăiere.
(6)Regulamentul şi criteriile de atestare a persoanelor juridice prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu consultarea asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale şi a structurilor asociative ale autorităţilor locale.
(1)Lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică/definitivă/după tăieri de produse accidentale sau tăieri ilegale pe suprafeţe compacte de peste 0,5 ha, cu excepţia extragerii masei lemnoase din arborete afectate de doborâturi şi rupturi masive de vânt şi zăpadă şi de uscare anormală şi a tăierilor unice în fondul forestier din Lunca şi Delta Dunării, precum şi din luncile râurilor interioare; în funcţie de amploarea fenomenului, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură stabileşte perioada maximă de regenerare artificială pentru situaţiile de excepţie, perioadă care nu poate să fie mai mare de 5 sezoane de vegetaţie de la tăiere.(2)Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi a plantaţiilor şi de îngrijire a arboretelor trebuie astfel executate încât să se realizeze compoziţiile stabilite prin amenajamentele silvice şi/sau prin studiile de specialitate.
(3)Compoziţia, schemele şi tehnologiile de împădurire se stabilesc potrivit prevederilor din normele tehnice de specialitate şi/sau ale studiilor de specialitate aprobate.
(4)Regenerarea se consideră încheiată la realizarea stării de masiv.
(5)Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi plantaţiilor, precum şi de îngrijire a arboretelor se realizează de ocoale silvice sau de către persoane juridice atestate în condiţiile legii.
(6)Regulamentul şi criteriile de atestare a persoanelor juridice prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu consultarea asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale şi a structurilor asociative ale autorităţilor locale.Art. 31
Modalităţile de producere, de comercializare şi de utilizare a materialelor forestiere de reproducere se stabilesc prin lege specială, în concordanţă cu prevederile europene în domeniu.
Art. 32
(1)În cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. c) din motive imputabile, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin operatori economici atestaţi, executarea lucrărilor de regenerare artificială şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar.
(1)În cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. c) din motive imputabile, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin operatori economici atestaţi, executarea lucrărilor de regenerare artificială şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar.(2)Devizul lucrărilor prevăzut la alin. (1), întocmit de ocolul silvic sau de societatea reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atestată şi aprobat de unităţile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se comunică proprietarului.
(3)Devizul prevăzut la alin. (1), acceptat în mod expres sau tacit prin necontestare de proprietar, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, constituie titlu executoriu, fiind temei pentru executarea lucrărilor de regenerare.
(4)Contravaloarea lucrărilor de regenerare efectuate şi recepţionate în conformitate cu devizul aprobat este suportată de la bugetul de stat, până la recuperarea creanţei de la proprietar.
(5)Creanţa prevăzută la alin. (4) se recuperează prin executare silită, potrivit procedurii de recuperare a creanţelor bugetare, cu prioritate asupra terenului regenerat.
Art. 33
(1)Administratorul fondului forestier proprietate publică a statului şi proprietarii de păduri au obligaţia să înfiinţeze fondul de conservare şi regenerare a pădurilor purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal şi având regimul rezervelor fiscale. Fondul se află la dispoziţia şi în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice.
(2)Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se constituie din următoarele resurse:
a)contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier proprietate publică a statului, în cazul în care nu se oferă teren în compensare;
b)contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier proprietate publică a statului;
c)30% din cuantumul chiriei, pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului;
d)contravaloarea despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate publică;
e)50% din cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate privată;
f)10-25% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, provenită din produse principale şi accidentale I, calculată la nivelul preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, respectiv de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", şi de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin ocolul silvic propriu; pentru celelalte forme de proprietate forestieră, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b);
g)sumele reprezentând cheltuielile de instalare/reinstalare a vegetaţiei forestiere pentru terenurile care fac obiectul compensării/ocupării temporare, precum şi cheltuielile necesare până la realizarea stării de masiv pentru terenurile din fondul forestier naţional;
h)sumele reprezentând contravaloarea efectelor determinate de funcţiile de protecţie, ecologice şi sociale ale pădurilor;
i)alocaţii de la bugetul de stat.
(3)Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se foloseşte pentru:
g)efectuarea lucrărilor de degajări, curăţări şi elagaj artificial;
l)decontarea costurilor puieţilor utilizaţi la împădurire sau reîmpădurire, produşi în pepinierele proprii sau achiziţionaţi.
a)regenerarea suprafeţelor parcurse cu tăieri;
b)împădurirea terenurilor goale înregistrate în amenajamentul silvic sau a celor preluate în scopul împăduririi;
c)reinstalarea pădurii pe terenurile ocupate temporar din fondul forestier naţional;
d)efectuarea lucrărilor de ajutorare şi de îngrijire a regenerărilor naturale şi de îngrijire a culturilor tinere existente;
e)efectuarea lucrărilor în resursele genetice forestiere înscrise în Catalogul naţional al materialelor forestiere de reproducere;
f)acoperirea cheltuielilor ocazionate de refacerea pădurilor afectate de calamităţi;
g)efectuarea lucrărilor de degajări, curăţări şi elagaj artificial;h)cumpărarea de terenuri cu destinaţie agricolă sau forestieră, în condiţiile legii;
i)gospodărirea pădurilor cu funcţii speciale de protecţie, în condiţiile în care nu este reglementat procesul de producţie lemnoasă;
j)efectuarea studiilor şi lucrărilor de protecţie a pădurilor;
k)împrejmuirea terenurilor pe care sunt instalate regenerări naturale şi a plantaţiilor.
l)decontarea costurilor puieţilor utilizaţi la împădurire sau reîmpădurire, produşi în pepinierele proprii sau achiziţionaţi.(4)Constituirea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor pentru resursele prevăzute la alin. (2) lit. f) se face la data valorificării acestora. Alimentarea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor se face la data la care resursele prevăzute la alin. (2) devin exigibile.
(5)Evidenţa fondului de conservare şi regenerare a pădurilor se ţine pe proprietar.
(6)Sumele rămase disponibile din acest fond la sfârşitul anului calendaristic se reportează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. i).
(7)În cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pentru destinaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d), sumele rămase disponibile se restituie, la cerere, proprietarului.
(8)Lucrările prevăzute a fi finanţate din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pot fi realizate şi cu resurse financiare din afara acestuia.
CAPITOLUL IV:Asigurarea integrităţii fondului forestier naţional
Art. 34
Terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.
Art. 35 Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă.
*) Prin derogare de la prevederile art. 35 - art. 37 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, terenurile din fondul forestier naţional pe amplasamentul cărora se află zona de sit (zona 1) a Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi zona de protecţie (zona 2) se scot definitiv din fondul forestier naţional, fără plată şi fără compensare.
Delimitarea zonei de sit (zona 1 şi 2), care se scoate din fondul forestier naţional, se face în funcţie de perimetrele înscrise în Lista patrimoniului mondial şi de perimetrele zonelor de protecţie ale acestora comunicate de către Institutul Naţional al Patrimoniului.
Art. 36
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 35, este permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri necesare realizării obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii, a unor terenuri necesare amplasării/extinderii componentelor Reţelei naţionale de supraveghere meteorologică, a unor terenuri necesare amplasării/extinderii infrastructurii de telecomunicaţii speciale, precum şi a unor terenuri pe care sunt amplasate capacităţi de producţie şi/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea naţională.(2)La cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) poate compensa suprafaţa solicitată, caz în care nu se mai plăteşte contravaloarea terenului care urmează să fie scos definitiv din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte obligaţii băneşti.
(3)Compensarea prevăzută la alin. (2) se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional.
(4)Prin excepţie de la alin. (2), reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului, în suprafaţă de până la 400 m2, pentru realizarea unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, se realizează fără compensare şi fără plata altor obligaţii băneşti, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
(41)Prin excepţie de la alin. (2), reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului, necesare amplasării/extinderii componentelor Reţelei naţionale de supraveghere meteorologică şi necesare amplasării/extinderii infrastructurii de telecomunicaţii speciale, se realizează fără compensare şi fără plata taxelor şi a celorlalte obligaţii băneşti. Solicitarea scoaterii definitive se face de Administraţia Naţională de Meteorologie, respectiv de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
(5)Prin excepţie de la alin. (2), reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului pe care sunt amplasate capacităţi de producţie şi/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea naţională se realizează fără compensare şi fără plata altor obligaţii băneşti, la solicitarea ministerului de resort.
(6)Terenurile forestiere achiziţionate de operatorul economic cu capital integral sau majoritar de stat în condiţiile art. 6 lit. a) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care nu fac parte din coridorul de expropriere al unei lucrări miniere declarate de interes naţional şi de utilitate publică de exploatare a zăcămintelor de lignit, dar care se regăsesc pe amplasamentul lucrării în cauză şi sunt necesare realizării lucrărilor miniere pot fi scoase din fondul forestier naţional. În acest caz, beneficiarul scoaterii din fondul forestier naţional este operatorul economic cu capital integral sau majoritar de stat. Pentru terenurile forestiere care au fost incluse în coridorul de expropriere al lucrării miniere de interes naţional şi de utilitate publică beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier este statul român.
(7)Prin excepţie de la alin. (2), reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a terenurilor pentru realizarea lucrărilor menţionate la alin. (6) se realizează fără compensare şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.*) Prin derogare de la prevederile art. 35 - art. 37 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, terenurile din fondul forestier naţional pe amplasamentul cărora se află zona de sit (zona 1) a Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi zona de protecţie (zona 2) se scot definitiv din fondul forestier naţional, fără plată şi fără compensare.
Delimitarea zonei de sit (zona 1 şi 2), care se scoate din fondul forestier naţional, se face în funcţie de perimetrele înscrise în Lista patrimoniului mondial şi de perimetrele zonelor de protecţie ale acestora comunicate de către Institutul Naţional al Patrimoniului.
Art. 37
(1)Pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de lucrări şi obiective:
b)obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult, cimitirele aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, obiective sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de agrement şi de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi pescăreşti pentru pescari constituiţi în asociaţii;
e)surse şi reţele de apă şi de canalizare, inclusiv ape minerale, surse şi reţele de energie din resurse convenţionale sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi local, parcuri recreative, parcuri tematice şi/sau educaţionale, situri arheologice înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, monumente istorice, centre de management integrat al deşeurilor, precum şi lucrări şi/sau construcţii hidrotehnice şi de piscicultură;
(11)Autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 m de liziera pădurii, în afara fondului forestier, se face cu avizul structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei documentaţii depuse cu localizarea în coordonate stereografice 1970.
(1)Pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de lucrări şi obiective:a)exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
b)obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult, cimitirele aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, obiective sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de agrement şi de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi pescăreşti pentru pescari constituiţi în asociaţii;c)locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;
d)obiective instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990, precum şi suprafeţele aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva;
e)surse şi reţele de apă şi de canalizare, inclusiv ape minerale, surse şi reţele de energie din resurse convenţionale sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi local, parcuri recreative, parcuri tematice şi/sau educaţionale, situri arheologice înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, monumente istorice, centre de management integrat al deşeurilor, precum şi lucrări şi/sau construcţii hidrotehnice şi de piscicultură;f)explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri; explorarea, exploatarea şi transportul resurselor de petrol şi gaze naturale, precum şi instalarea, repararea, întreţinerea, dezafectarea reţelelor de transport sau distribuţie petrol, gaze naturale sau energie electrică.
*) Prin derogare de la prevederile art. 35 - art. 37 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, terenurile din fondul forestier naţional pe amplasamentul cărora se află zona de sit (zona 1) a Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi zona de protecţie (zona 2) se scot definitiv din fondul forestier naţional, fără plată şi fără compensare.
Delimitarea zonei de sit (zona 1 şi 2), care se scoate din fondul forestier naţional, se face în funcţie de perimetrele înscrise în Lista patrimoniului mondial şi de perimetrele zonelor de protecţie ale acestora comunicate de către Institutul Naţional al Patrimoniului.
(2)Amplasarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii, care trebuie îndeplinite cumulativ:
a)construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;
b)suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 m2 în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.
(3)Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional. La realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. e), al căror beneficiar este o unitate administrativ-teritorială sau o instituţie publică, compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii definitive.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru suprafeţele mai mici de 50 m2, beneficiarul scoaterii definitive poate să nu ofere teren în compensare, situaţie în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de 5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, situaţie în care nu achită cheltuielile de instalare şi întreţinere a vegetaţiei forestiere până la realizarea stării de masiv.
(5)Taxa procentuală prevăzută în anexa nr. 2 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică la calculul obligaţiilor băneşti, este 100, în cazul scoaterilor definitive cu compensare a terenurilor din fondul forestier naţional.
(6)Terenurile cu care se realizează compensarea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie numai din afara fondului forestier naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în zonele de stepă, alpină şi subalpină.
(7)Pentru terenurile prevăzute la alin. (6) sunt obligatorii înscrierea în amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în maximum două sezoane de vegetaţie.
(8)În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului, compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ.
(9)Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional şi terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc şi se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare şi a procesului-verbal de predare-primire, încheiat între părţi, în condiţiile legii.
(10)Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc nu fac obiectul scoaterii definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier şi sunt permise numai în situaţia în care realizarea amenajărilor nu implică tăieri de arbori sau defrişări.
(11)Autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 m de liziera pădurii, în afara fondului forestier, se face cu avizul structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei documentaţii depuse cu localizarea în coordonate stereografice 1970.Art. 38
(1)Terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional devin proprietatea beneficiarului în momentul efectuării operaţiunii de predare-primire şi dobândesc destinaţia pe care acesta a solicitat-o şi care i-a fost aprobată.
(2)Se exceptează de la prevederile art. 37 terenurile aflate în perimetrul fâşiei de protecţie a frontierei de stat, care fac parte din domeniul public şi care, prin natura lor, sunt destinate protecţiei şi întreţinerii liniei de frontieră.
(3)Schimbarea destinaţiei obiectivului construit pe terenul care a făcut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional mai devreme de 5 ani determină abrogarea ordinului ministrului sau hotărârii Guvernului de aprobare şi aducere la starea iniţială a terenului scos din fondul forestier pe cheltuiala beneficiarului aprobării.
Art. 39
(2)În raport cu durata obiectivului, perioada de timp pentru care poate fi aprobată ocuparea temporară prevăzută la alin. (1) este de maximum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de maximum 10 ani.
(21)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional se aprobă pe toată perioada de execuţie şi existenţă în fondul forestier a obiectivelor de interes naţional, judeţean sau local, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)durata de execuţie şi existenţă a obiectivelor depăşeşte 10 ani;
b)redarea terenurilor în circuitul silvic nu se poate realiza fără restricţii.
(1)Ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prevăzute la art. 36 şi la art. 37 alin. (1) lit. e) şi f) şi cu asigurarea plăţii anticipate a obligaţiilor băneşti de către beneficiarul aprobării de scoatere din fondul forestier naţional pentru obiectivul respectiv.
(2)În raport cu durata obiectivului, perioada de timp pentru care poate fi aprobată ocuparea temporară prevăzută la alin. (1) este de maximum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de maximum 10 ani.
(21)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional se aprobă pe toată perioada de execuţie şi existenţă în fondul forestier a obiectivelor de interes naţional, judeţean sau local, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)durata de execuţie şi existenţă a obiectivelor depăşeşte 10 ani;
b)redarea terenurilor în circuitul silvic nu se poate realiza fără restricţii.(3)Chiria aferentă fiecărui an se plăteşte până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se datorează şi se calculează conform prevederilor legale în vigoare la data de 1 ianuarie.
(4)În cazul în care, pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 36 şi art. 37 alin. (1) lit. a), b) şi c), sunt necesare şi alte terenuri adiacente celor scoase definitiv şi numai pentru organizarea de şantier, acestea vor putea fi ocupate temporar, pe o perioadă egală cu perioada de realizare a investiţiei.
(5)Perioada pentru care se aprobă ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional, care au categoria de folosinţă pădure sau clasa de regenerare, include şi perioada necesară executării lucrărilor pentru redarea terenurilor în condiţii apte de a fi împădurite.
(6)Este interzisă aprobarea ocupării temporare de terenuri din fondul forestier administrat/pentru care sunt asigurate serviciile silvice de către un ocol silvic pentru operatorii economici şi succesorii în drepturi ai acestora, în situaţia în care aceştia nu au redat circuitului silvic, în condiţiile alin. (5), terenurile forestiere ocupate anterior din fondul forestier naţional, cu excepţia situaţiilor de urgenţă reglementate în condiţiile legii.
(7)Confirmarea redării în circuitul silvic potrivit alin. (6) se realizează de către şeful ocolului silvic.
(8)În situaţia în care terenul care a făcut obiectul ocupării temporare este încadrat în alte categorii de folosinţă forestieră decât cele prevăzute la alin. (5), beneficiarul are obligaţia de a preda terenul în condiţiile stabilite în actul de aprobare.
(9)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), terenul ocupat temporar se poate reprimi cu o altă categorie de folosinţă decât cea iniţială, cu condiţia aprobării schimbării categoriei de folosinţă în interiorul termenului de ocupare temporară.
(10)În cazul în care la sfârşitul perioadei aprobate de ocupare temporară terenul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (5), (8) şi (9), garanţia depusă şi dobânda bancară aferentă se reţin în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.
(11)Garanţia depusă şi dobânda bancară aferentă prevăzută la alin. (10) se transmit ocolului silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice, la solicitarea acestuia, în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, pentru execuţia lucrărilor necesare aducerii terenului la condiţiile prevăzute în actul de aprobare, conform devizului de lucrări întocmit de ocolul silvic şi avizat de structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 40 (1)Solicitările de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier naţional, în condiţiile prevăzute la art. 36-39, cu acordul proprietarului şi avizate favorabil de ocolul silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice, în cazul proprietăţii private şi proprietăţii publice a unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv cu avizul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, al Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" sau al ocolului silvic înfiinţat de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, se aprobă de către:
a)conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafeţe de până la un ha;
b)conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu avizul structurii de specialitate, pentru suprafeţe de la un ha până la 10 ha inclusiv şi pentru situaţia prevăzută la art. 39 alin. (7);
c)Guvernul, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu avizul structurii teritoriale de specialitate, pentru suprafeţe de peste 10 ha, precum şi pentru alte situaţii prevăzute de lege.
(2)Ocuparea temporară a unor terenuri din fondul forestier naţional pentru intervenţii cu caracter urgent pentru execuţia lucrărilor de punere în siguranţă a infrastructurii de transport rutier şi feroviar, pentru remedierea unor deranjamente sau avarii la reţelele de telecomunicaţii, de transport sau de distribuţie a energiei electrice, la conductele de apă, canalizare, gaze, precum şi la alte instalaţii similare se aprobă de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei solicitări emise în condiţiile legii de autoritatea competentă/administratorul infrastructurii/operatorul de transport sau distribuţie, după caz, pentru o perioadă de maximum 90 de zile, fără a mai fi necesară plata garanţiei pentru ocuparea temporară de fond forestier.(3)Beneficiarul ocupării temporare, în condiţiile alin. (2), a terenului din fondul forestier naţional este obligat să achite contravaloarea prejudiciilor produse, a pierderii de creştere a arborilor, precum şi a lucrărilor necesare aducerii terenului la starea iniţială, stabilită pe bază de deviz, întocmit în condiţiile legii de către ocolul silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice şi avizat de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, devizul constituind titlu executoriu.
(4)Contravaloarea prevăzută la alin. (3) se achită, în termen de 30 de zile de la comunicarea devizului prevăzut la alin. (3), către beneficiar.
Art. 41
(1)Pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 36 şi 37, obligaţiile băneşti sunt următoarele:
a)taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitivă şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
b)contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier naţional, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, acestea se achită administratorilor pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor; suma prevăzută la art. 37 alin. (4), care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică;
c)contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, administratorului pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;
d)contravaloarea obiectivelor dezafectate; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar pentru celelalte categorii de proprietate forestieră se achită proprietarului;
e)cheltuielile de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, numai pentru cazurile prevăzute la art. 36 alin. (2) şi la art. 37 alin. (1), sume care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.
(2)Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional.
(3)Predarea-primirea terenului pentru care există aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional se face în prezenţa reprezentantului structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, numai după achitarea obligaţiilor băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e).
Art. 42 (1)Pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 39, obligaţiile băneşti sunt următoarele:
a)garanţia, echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional cu compensare, care se achită anticipat emiterii aprobării şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fond aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
b)chiria, care se achită proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv al celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, 30% din chirie se depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, 20% se achită administratorului, iar 50% se depune în fondul de accesibilizare a pădurilor;
c)contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creştere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;
d)valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar în celelalte cazuri se achită proprietarului;
e)cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.
(2)Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară din fondul forestier naţional.
Art. 43 Metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti se aprobă prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 44
Masa lemnoasă rezultată în urma defrişării vegetaţiei forestiere de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier revine proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, şi administratorului, în cazul fondului forestier proprietate publică a statului.
Art. 45
(1)Administratorii fondului forestier proprietate publică iau măsuri de lichidare a enclavelor şi de corectare a perimetrului fondului forestier şi de comasare a terenurilor proprietate publică prin schimburi de terenuri pe bază de acte autentice.
(2)Terenurile care fac obiectul schimbului dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le schimbă, acestea având destinaţie forestieră.
(3)Metodologia de dobândire prin cumpărare, schimb sau prin donaţie, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi prin ceilalţi administratori ai fondului forestier proprietate publică, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(4)La realizarea schimbului se are în vedere echivalenţa valorică a terenurilor, evaluarea acestora făcându-se pe baza metodologiei prevăzute la art. 43.
(5)Evaluarea terenurilor şi a vegetaţiei forestiere de pe terenurile care fac obiectul schimbului se realizează în baza metodologiei prevăzute la art. 43, aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(6)Coproprietarii şi vecinii proprietari de fond forestier, persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, au un drept de preempţiune, în ordinea prevăzută la art. 1.746 din Codul civil şi în condiţiile prezentei legi, la cumpărarea de terenuri din fondul forestier aflate în proprietate privată, la preţ şi în condiţii egale.
(7)Vânzătorul are obligaţia de a-i înştiinţa în scris pe toţi preemptorii, prin executorul judecătoresc sau notarul public, despre intenţia de vânzare, arătând şi preţul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut. În cazul în care coproprietarii sau vecinii fondului, alţii decât administratorul pădurilor proprietate publică a statului, nu au domiciliul ori sediul cunoscut, înştiinţarea ofertei de vânzare se înregistrează la primăria sau, după caz, primăriile în raza cărora este situat terenul şi se afişează, în aceeaşi zi, la sediul primăriei, prin grija secretarului consiliului local.
(8)Titularii dreptului de preempţiune trebuie să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare şi să comunice acceptarea ofertei de vânzare sau, după caz, să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată, în termen de 30 de zile de la comunicarea ofertei de vânzare ori, după caz, de la afişarea acesteia la sediul primăriei.
(9)În situaţia în care terenul ce urmează a fi vândut este limitrof cu fondul forestier proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, exercitarea dreptului de preempţiune al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale în termenul prevăzut la alin. (8) prevalează în raport cu dreptul de preempţiune al vecinilor.
(10)Dacă în termenul arătat la alin. (8) niciunul dintre preemptori nu îşi manifestă intenţia de cumpărare, vânzarea terenului este liberă. În faţa notarului public dovada înştiinţării preemptorilor se face cu copie de pe comunicările făcute sau, dacă este cazul, cu certificatul eliberat de primărie, după expirarea termenului de 30 de zile în care trebuia manifestată intenţia de cumpărare.
(11)Nerespectarea de către vânzător a obligaţiei prevăzute la alin. (7) sau vânzarea terenului la un preţ mai mic ori în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare atrage anulabilitatea vânzării.
(12)Dispoziţiile prezentului articol privitoare la exercitarea dreptului de preempţiune se completează cu prevederile de drept comun.
Art. 46
(1)Pentru realizarea schimbului de terenuri în situaţiile în care unul dintre terenuri este proprietate publică, schimbul trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a)să conducă la eliminarea de enclave din fondul forestier proprietate publică a statului;
b)să determine comasarea terenurilor forestiere proprietate publică a statului;
c)să asigure majorarea suprafeţelor împădurite din zonele deficitare în păduri.
(2)Schimbul de terenuri prevăzut la alin. (1) se iniţiază de administratorul fondului forestier proprietate publică sau de proprietar, în cazul fondului proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(3)În situaţia în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului, schimbul de terenuri se poate realiza doar în cadrul aceluiaşi judeţ.
(4)Schimbul se realizează numai cu fond forestier, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c), în care schimbul se poate face cu terenuri cu altă destinaţie.
Art. 47
(3)Fac excepţie de la prevederile alin. (2) terenurile destinate construcţiei de drumuri forestiere şi realizării de lucrări de corectare a torenţilor, terenurile destinate înfiinţării de pepiniere silvice cu o suprafaţă de maximum 0,5 ha şi constituirii culoarului de frontieră şi a fâşiei de protecţie a frontierei de stat, cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, precum şi cele destinate extinderii zonei de siguranţă a liniilor electrice existente.
(1)Schimbarea categoriei de folosinţă silvică a terenurilor cu destinaţie forestieră, pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, în altă categorie de folosinţă silvică se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2)Schimbarea categoriei de folosinţă silvică a terenurilor cu destinaţie forestieră de la folosinţa "pădure" la altă categorie de folosinţă silvică se face cu plata unei taxe echivalente cu taxa de scoatere definitivă din fondul forestier naţional, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.
(3)Fac excepţie de la prevederile alin. (2) terenurile destinate construcţiei de drumuri forestiere şi realizării de lucrări de corectare a torenţilor, terenurile destinate înfiinţării de pepiniere silvice cu o suprafaţă de maximum 0,5 ha şi constituirii culoarului de frontieră şi a fâşiei de protecţie a frontierei de stat, cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, precum şi cele destinate extinderii zonei de siguranţă a liniilor electrice existente.(4)Schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor pentru constituirea culoarului de frontieră şi a fâşiei de protecţie a frontierei de stat, a celor destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, precum şi a celor destinate realizării unor centre de antrenament se face la solicitarea instituţiilor din sistemul naţional de ordine publică.
CAPITOLUL V:Prevenirea şi stingerea incendiilor
Art. 48
Proprietarii terenurilor forestiere, ai perdelelor forestiere de protecţie şi ai terenurilor degradate pe care s-au realizat lucrări de împădurire, precum şi ocoalele silvice care asigură servicii silvice sau administrarea acestora sunt obligaţi să aplice şi să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 49
Prefecţii, primarii, consiliile judeţene şi locale, unităţile autorităţilor competente ale statului în domeniul protecţiei civile, al combaterii efectelor calamităţilor şi dezastrelor, potrivit atribuţiilor legale ce le revin, au obligaţia de a interveni în acţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor în fondul forestier şi în vegetaţia forestieră din afara acestuia.
Art. 50
Persoanele fizice care constată incendii în fondul forestier naţional sunt obligate să le anunţe imediat la numărul unic de urgenţă şi să participe la stingerea lor.
CAPITOLUL VI:Paza şi protecţia pădurilor
Art. 51
(11)În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la alin. (1), pentru supravegherea transporturilor de materiale lemnoase şi urmărirea trasabilităţii lemnului recoltat din fondul forestier naţional, parcuri naţionale/naturale proprietarii sunt obligaţi să asigure supravegherea video a drumurilor forestiere, cu sisteme tehnice de monitorizare/înregistrare. Fondurile pentru achiziţionarea, montarea şi punerea în funcţiune a sistemelor tehnice de monitorizare/înregistrare se asigură prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(12)Procedura şi condiţiile tehnice în care se realizează supravegherea video a drumurilor forestiere, precum şi măsurile pentru protejarea datelor cu caracter personal se stabilesc prin Normele metodologice privind supravegherea video a drumurilor forestiere, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(21)Personalul silvic cu atribuţii de pază răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier pe care le are în pază, în situaţia în care în termen de 24 de ore de la constatarea pagubelor nu informează, în scris, ocolul silvic; şeful ocolului silvic răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier, dacă nu sesizează unităţile de poliţie şi/sau parchetul teritorial cele mai apropiate, în maximum 24 de ore de la înregistrarea informaţiei referitoare la constatarea pagubelor.
(22)Prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale actelor normative subsecvente nu au aplicabilitate în ceea ce priveşte realizarea şi implementarea măsurilor privind paza şi securitatea în fondul forestier naţional.
(1)Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii.
(11)În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la alin. (1), pentru supravegherea transporturilor de materiale lemnoase şi urmărirea trasabilităţii lemnului recoltat din fondul forestier naţional, parcuri naţionale/naturale proprietarii sunt obligaţi să asigure supravegherea video a drumurilor forestiere, cu sisteme tehnice de monitorizare/înregistrare. Fondurile pentru achiziţionarea, montarea şi punerea în funcţiune a sistemelor tehnice de monitorizare/înregistrare se asigură prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(12)Procedura şi condiţiile tehnice în care se realizează supravegherea video a drumurilor forestiere, precum şi măsurile pentru protejarea datelor cu caracter personal se stabilesc prin Normele metodologice privind supravegherea video a drumurilor forestiere, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(2)Personalul silvic care are atribuţii pentru paza pădurilor este dotat cu armament de serviciu, în condiţiile legii.
(21)Personalul silvic cu atribuţii de pază răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier pe care le are în pază, în situaţia în care în termen de 24 de ore de la constatarea pagubelor nu informează, în scris, ocolul silvic; şeful ocolului silvic răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier, dacă nu sesizează unităţile de poliţie şi/sau parchetul teritorial cele mai apropiate, în maximum 24 de ore de la înregistrarea informaţiei referitoare la constatarea pagubelor.
(22)Prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale actelor normative subsecvente nu au aplicabilitate în ceea ce priveşte realizarea şi implementarea măsurilor privind paza şi securitatea în fondul forestier naţional.(3)În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, precum şi constatarea contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni silvice, personalul silvic este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite de lege.
Art. 52
(1)Unităţile de poliţie, potrivit atribuţiilor ce le revin conform legii, asigură sprijin de specialitate în organizarea pazei pădurilor.
(2)Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate, potrivit atribuţiilor ce le revin conform legii, asigură monitorizarea supravegherii video a drumurilor forestiere prin gestionarea sistemelor tehnice în cadrul dispeceratelor proprii şi execută acţiuni de control al circulaţiei materialelor lemnoase.Art. 53
(1)Se interzice păşunatul în fondul forestier, în perdelele forestiere de protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în caz de forţă majoră, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sau unităţile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)se desfăşoară pe durată limitată;
b)se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;
c)solicitările de aprobare aparţin autorităţilor publice locale;
d)s-a obţinut acordul proprietarului;
e)este solicitat în cazuri temeinic justificate.
(3)Nu poate fi aprobat păşunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, precum şi în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie.
(4)În cazul pădurilor proprietate publică a statului, acordul prevăzut la alin. (2) lit. d) se dă de administrator.
(5)Trecerea animalelor domestice prin fondul forestier spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului fondului forestier, pe trasee delimitate şi în perioade precizate. Pentru fondul forestier proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către conducătorii structurilor prevăzute la art. 10 alin. (2).
(6)Se interzice trecerea animalelor domestice prin pădure în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în ariile naturale protejate de interes naţional, în perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele forestiere de protecţie.
(7)Cu aprobarea ocolului silvic se permite amplasarea în mod gratuit a stupilor de albine în fondul forestier proprietate publică a statului, pe perioada pastoralului.
(8)Cuantumul plăţii pentru acţiunile prevăzute la alin. (2) şi (5) se stabileşte prin înţelegerea părţilor.
Art. 54
(1)Accesul public pedestru în pădure este permis pe răspunderea celui care intră în pădure numai în zone amenajate, pe trasee şi poteci marcate în acest sens, pe drumurile forestiere şi în pădurile cu funcţii de protecţie, predominant sociale.
(11)Accesul public cu bicicleta în pădure este permis numai pe drumurile forestiere, pe potecile şi pe traseele amenajate, pe răspunderea celui care intră în pădure şi cu respectarea condiţiilor stabilite de administratorul fondului forestier/proprietar, după caz.
(3)În cazul organizaţiilor neguvernamentale, accesul în fondul forestier cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este permis doar în urma semnării unui protocol cu administratorul, în cazul fondului forestier proprietate publică a statului, sau cu administratorul/proprietarul, în cazul fondului forestier proprietate privată.
(4)Amenajarea în fondul forestier naţional de poteci şi trasee pentru plimbare, alergare şi biciclete se face cu acordul administratorului, pentru fondul forestier proprietate publică a statului, sau cu acordul proprietarului, pentru fondul forestier, altul decât proprietate publică a statului. În pădurile încadrate în tipul I funcţional, amenajările se pot realiza numai cu aprobarea administratorului ariei naturale protejate.
(5)Potecile şi traseele pentru plimbare, alergare şi biciclete pot fi realizate numai din pământ, lemn şi pietriş. Realizarea acestora nu face obiectul scoaterii definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier naţional, nu necesită autorizaţie de construcţie şi este permisă numai în situaţia în care nu implică tăieri de arbori, defrişări.
(1)Accesul public pedestru în pădure este permis pe răspunderea celui care intră în pădure numai în zone amenajate, pe trasee şi poteci marcate în acest sens, pe drumurile forestiere şi în pădurile cu funcţii de protecţie, predominant sociale.
(11)Accesul public cu bicicleta în pădure este permis numai pe drumurile forestiere, pe potecile şi pe traseele amenajate, pe răspunderea celui care intră în pădure şi cu respectarea condiţiilor stabilite de administratorul fondului forestier/proprietar, după caz.(2)Accesul public în fondul forestier naţional cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism organizate, care se pot practica pe drumurile forestiere sau pe trasee special marcate şi omologate, numai cu acordul:
a)şefului ocolului silvic, în cazul administrării;
b)proprietarului, cu avizul şefului ocolului silvic, în cazul asigurării serviciilor silvice.
(3)În cazul organizaţiilor neguvernamentale, accesul în fondul forestier cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este permis doar în urma semnării unui protocol cu administratorul, în cazul fondului forestier proprietate publică a statului, sau cu administratorul/proprietarul, în cazul fondului forestier proprietate privată.
(4)Amenajarea în fondul forestier naţional de poteci şi trasee pentru plimbare, alergare şi biciclete se face cu acordul administratorului, pentru fondul forestier proprietate publică a statului, sau cu acordul proprietarului, pentru fondul forestier, altul decât proprietate publică a statului. În pădurile încadrate în tipul I funcţional, amenajările se pot realiza numai cu aprobarea administratorului ariei naturale protejate.
(5)Potecile şi traseele pentru plimbare, alergare şi biciclete pot fi realizate numai din pământ, lemn şi pietriş. Realizarea acestora nu face obiectul scoaterii definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier naţional, nu necesită autorizaţie de construcţie şi este permisă numai în situaţia în care nu implică tăieri de arbori, defrişări.Art. 55
(1)Supravegherea stării de sănătate a pădurilor şi stabilirea lucrărilor necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi a dăunătorilor se realizează prin serviciul de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2)Măsurile dispuse de serviciul prevăzut la alin. (1) sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii de fond forestier.
Art. 56
Ocoalele silvice realizează lucrările de depistare şi prognoză a atacurilor bolilor şi dăunătorilor pădurii, în conformitate cu normele tehnice privind protecţia pădurilor împotriva bolilor şi dăunătorilor.
Art. 57
(1)Lucrările de combatere a bolilor şi dăunătorilor pădurilor, indiferent de forma de proprietate, prin mijloace avio, se realizează în mod unitar sub coordonarea serviciului prevăzut la art. 55.
(2)Efectuarea celorlalte lucrări de combatere a bolilor şi dăunătorilor se realizează de ocolul silvic în care sunt necesare aceste lucrări şi se suportă de proprietar, respectiv de administrator, pentru pădurile proprietate publică a statului.
CAPITOLUL VII:Produsele specifice fondului forestier naţional
Art. 58
(1)Produsele specifice fondului forestier naţional sunt bunurile ce se realizează din acesta, respectiv produse lemnoase şi nelemnoase.
(2)Produsele lemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin:
a)produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;
b)produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor;
c)produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici destabilizatori sau din defrişări de pădure legal aprobate;
d)produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;
e)alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite produse din lemn.
(3)Produsele nelemnoase specifice fondului forestier naţional sunt reprezentate prin:
a)faună de interes cinegetic;
b)peşte din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier;
c)fructe de pădure;
d)seminţe forestiere;
e)trufe şi alte ciuperci comestibile din flora spontană din cuprinsul acestuia;
f)plante medicinale şi aromatice din cuprinsul acestuia;
g)răşină;
h)alte produse.
(4)Produsele pădurii aparţin proprietarilor sau deţinătorilor acesteia, după caz, cu excepţia faunei de interes cinegetic şi a peştelui din apele de munte.
(5)Recoltarea şi/sau achiziţionarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier naţional se fac/se face pe baza autorizaţiilor emise de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, conform instrucţiunilor aprobate prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, precum şi pe baza autorizaţiei de recoltare/achiziţionare emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
(6)În cazul fondului forestier care nu se află în administrarea unui ocol silvic, autorizaţiile prevăzute la alin. (5) se vor emite doar în baza acordului scris al proprietarului fondului forestier.
Art. 59
(51)(51) Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a statului se realizează de către administratorii prevăzuţi de lege, în următoarea ordine:
a)prin exploatare în regie proprie, cu forţe proprii;
b)prin exploatare în regie proprie, prin prestări servicii cu operatori economici atestaţi pentru lucrări de exploatare forestieră;
c)prin valorificare ca masă lemnoasă pe picior; valorificarea ca masă lemnoasă pe picior se poate face numai pentru volumul din actele de punere în valoare care depăşeşte capacitatea proprie de exploatare la nivelul ocolului silvic/bazei experimentale şi după organizarea a cel puţin două proceduri de achiziţie publică, în condiţiile legii. Volumul lemnului de foc rezultat din masa lemnoasă valorificată pe picior se oferă spre valorificare în ordinea de priorităţi prevăzută la alin. (52).
(52)(52) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi ca lemn de foc din lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, din tăierile de igienă din fondul forestier proprietate publică a statului se valorifică în următoarea ordine de priorităţi:
a)pentru necesarul de lemn al populaţiei, pe bază de solicitare individuală sau în baza solicitărilor centralizate de unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora este amplasat fondul forestier administrat de ocolul silvic de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, în baza solicitării unităţii de interes local sau în baza solicitărilor centralizate de unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora estre amplasat fondul forestier; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului.
(53)(53) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi ca lemn de foc din lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, din tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică în condiţiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică în vigoare, în următoarea ordine de priorităţi:
a)pentru necesarul de lemn populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)pentru consumul propriu al unităţilor de interes local de pe raza unităţii administrativ-teritoriale finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
d)în situaţia în care nu se poate asigura necesarul de lemn de foc din resursa prevăzută mai sus, unităţile administrativ-teritoriale pot hotărî să se asigure necesarul de lemn de foc şi din volumul rezultat prin aplicarea celorlalte categorii de lucrări silvotehnice.
(54)[textul din Art. 59, alin. (5^4) din titlul III, capitolul VII a fost abrogat la 11-aug-2018 de Art. I, punctul 5. din Legea 230/2018]
(55)Volumul disponibil de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi de lemn de foc, rămas după acoperirea necesarului de lemn în condiţiile alin. (52) şi (53), se valorifică în condiţiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în vigoare.
(56)Volumul de lemn prevăzut la alin. (51) se adaugă la volumul maxim care poate fi valorificat ca materiale lemnoase fasonate de către administratorii fondului forestier proprietate publică a statului, stabilit în condiţiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.
(57)Pentru judeţele deficitare în păduri, solicitările formulate către unităţile administrativ-teritoriale se centralizează la nivelul prefecturilor şi se transmit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în vederea comunicării către acestea a existenţei în judeţele limitrofe a eventualelor volume de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi de lemn de foc, disponibile spre vânzare.
(58)Persoanele fizice care au în proprietate fond forestier din care îşi pot acoperi cantitatea de lemn necesară încălzirii locuinţelor, de minimum 10 mc/an, nu pot beneficia de lemn de foc pentru încălzirea locuinţelor în condiţiile alin. (52)-(54).
(59)Materialele lemnoase prevăzute la alin. (52)-(54), comercializate de către cumpărătorii acestora, sunt fără provenienţă legală şi se confiscă fizic sau valoric, după caz, în condiţiile legii.
(6)Produsele accidentale se recoltează integral din fondul forestier; în situaţia în care volumul produselor accidentale I cumulat cu volumul recoltat anterior apariţiei acestora depăşeşte posibilitatea, ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, după caz, întocmeşte documentaţia potrivit metodologiei prevăzute la alin. (61) şi o transmite spre aprobare structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În ariile naturale protejate se respectă legislaţia specifică protecţiei mediului.
(61)Depăşirea posibilităţii prevăzute la alin. (6) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(62)În termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură transmite Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură decizia de aprobare a depăşirii posibilităţii, care decide aprobarea/respingerea elaborării unui nou amenajament silvic; la stabilirea posibilităţii din noul amenajament silvic se ia în considerare volumul cu care s-a depăşit posibilitatea din amenajamentul anterior.
(63)[textul din Art. 59, alin. (6^3) din titlul III, capitolul VII a fost abrogat la 13-apr-2024 de Art. I, punctul 5. din Legea 85/2024]
(10)În situaţia în care volumul masei lemnoase afectate de factori biotici şi/sau abiotici este mai mare decât posibilitatea anuală, aceasta poate fi depăşită în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(11)Volumul masei lemnoase prevăzut la alin. (10), care depăşeşte posibilitatea anuală, se precomptează în anii următori de aplicare a amenajamentului silvic.
(1)Volumul maxim de lemn care se recoltează ca produse principale într-o unitate de gospodărire nu poate depăşi posibilitatea acestora, stabilită prin amenajamentul silvic, pentru perioada de valabilitate a acestuia.
(2)Volumul maxim de lemn prevăzut la alin. (1), care se recoltează anual ca produse principale într-o unitate de gospodărire, nu poate depăşi posibilitatea anuală.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), se poate depăşi posibilitatea anuală, în următoarele situaţii:
c)recoltarea produselor accidentale I, cu aprobarea structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
a)dacă reglementarea procesului de producţie lemnoasă se realizează la nivel de arboret;
b)cu volumul de lemn nerecoltat, până la nivelul posibilităţii anuale, în anii anteriori de aplicare a amenajamentului silvic în vigoare.
c)recoltarea produselor accidentale I, cu aprobarea structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.(4)Suprafaţa arboretelor prevăzută în amenajamentul silvic a fi parcursă cu lucrări de îngrijire şi de conducere este minimală.
(5)Volumul prevăzut prin amenajamentul silvic pentru extragere, prin lucrările de îngrijire şi conducere, este orientativ şi se recoltează cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice şi în funcţie de starea arboretelor.
(51)(51) Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a statului se realizează de către administratorii prevăzuţi de lege, în următoarea ordine:
a)prin exploatare în regie proprie, cu forţe proprii;
b)prin exploatare în regie proprie, prin prestări servicii cu operatori economici atestaţi pentru lucrări de exploatare forestieră;
c)prin valorificare ca masă lemnoasă pe picior; valorificarea ca masă lemnoasă pe picior se poate face numai pentru volumul din actele de punere în valoare care depăşeşte capacitatea proprie de exploatare la nivelul ocolului silvic/bazei experimentale şi după organizarea a cel puţin două proceduri de achiziţie publică, în condiţiile legii. Volumul lemnului de foc rezultat din masa lemnoasă valorificată pe picior se oferă spre valorificare în ordinea de priorităţi prevăzută la alin. (52).
(52)(52) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi ca lemn de foc din lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, din tăierile de igienă din fondul forestier proprietate publică a statului se valorifică în următoarea ordine de priorităţi:
a)pentru necesarul de lemn al populaţiei, pe bază de solicitare individuală sau în baza solicitărilor centralizate de unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora este amplasat fondul forestier administrat de ocolul silvic de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, în baza solicitării unităţii de interes local sau în baza solicitărilor centralizate de unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora estre amplasat fondul forestier; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului.
(53)(53) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi ca lemn de foc din lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, din tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică în condiţiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică în vigoare, în următoarea ordine de priorităţi:
a)pentru necesarul de lemn populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)pentru consumul propriu al unităţilor de interes local de pe raza unităţii administrativ-teritoriale finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
d)în situaţia în care nu se poate asigura necesarul de lemn de foc din resursa prevăzută mai sus, unităţile administrativ-teritoriale pot hotărî să se asigure necesarul de lemn de foc şi din volumul rezultat prin aplicarea celorlalte categorii de lucrări silvotehnice.
(54)[textul din Art. 59, alin. (5^4) din titlul III, capitolul VII a fost abrogat la 11-aug-2018 de Art. I, punctul 5. din Legea 230/2018]
(55)Volumul disponibil de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi de lemn de foc, rămas după acoperirea necesarului de lemn în condiţiile alin. (52) şi (53), se valorifică în condiţiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în vigoare.
(56)Volumul de lemn prevăzut la alin. (51) se adaugă la volumul maxim care poate fi valorificat ca materiale lemnoase fasonate de către administratorii fondului forestier proprietate publică a statului, stabilit în condiţiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.
(57)Pentru judeţele deficitare în păduri, solicitările formulate către unităţile administrativ-teritoriale se centralizează la nivelul prefecturilor şi se transmit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în vederea comunicării către acestea a existenţei în judeţele limitrofe a eventualelor volume de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi de lemn de foc, disponibile spre vânzare.
(58)Persoanele fizice care au în proprietate fond forestier din care îşi pot acoperi cantitatea de lemn necesară încălzirii locuinţelor, de minimum 10 mc/an, nu pot beneficia de lemn de foc pentru încălzirea locuinţelor în condiţiile alin. (52)-(54).
(59)Materialele lemnoase prevăzute la alin. (52)-(54), comercializate de către cumpărătorii acestora, sunt fără provenienţă legală şi se confiscă fizic sau valoric, după caz, în condiţiile legii.
(6)Produsele accidentale se recoltează integral din fondul forestier; în situaţia în care volumul produselor accidentale I cumulat cu volumul recoltat anterior apariţiei acestora depăşeşte posibilitatea, ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, după caz, întocmeşte documentaţia potrivit metodologiei prevăzute la alin. (61) şi o transmite spre aprobare structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În ariile naturale protejate se respectă legislaţia specifică protecţiei mediului.
(61)Depăşirea posibilităţii prevăzute la alin. (6) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(62)În termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură transmite Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură decizia de aprobare a depăşirii posibilităţii, care decide aprobarea/respingerea elaborării unui nou amenajament silvic; la stabilirea posibilităţii din noul amenajament silvic se ia în considerare volumul cu care s-a depăşit posibilitatea din amenajamentul anterior.
(63)[textul din Art. 59, alin. (6^3) din titlul III, capitolul VII a fost abrogat la 13-apr-2024 de Art. I, punctul 5. din Legea 85/2024](7)Volumul produselor accidentale I înregistrate în unităţi de gospodărire în care se reglementează procesul de producţie lemnoasă, precum şi volumul arborilor tăiaţi ilegal se precomptează din posibilitatea de produse principale.
(8)Precomptarea se realizează în cadrul aceleiaşi proprietăţi.
(9)Se interzice compensarea volumului de recoltat, prevăzut de amenajamentul silvic din unităţi amenajistice inaccesibile, cu volume echivalente din unităţi amenajistice situate în zone accesibile, cu excepţia situaţiilor apariţiei produselor accidentale I.
(10)În situaţia în care volumul masei lemnoase afectate de factori biotici şi/sau abiotici este mai mare decât posibilitatea anuală, aceasta poate fi depăşită în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(11)Volumul masei lemnoase prevăzut la alin. (10), care depăşeşte posibilitatea anuală, se precomptează în anii următori de aplicare a amenajamentului silvic.Art. 60
(4)Valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică se face potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(6)Începând cu data de 1 ianuarie 2025, masa lemnoasă recoltată din fondul forestier proprietate publică a statului şi din fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică preponderent ca lemn fasonat.
(7)Începând cu data de 1 ianuarie 2023, cel puţin 50% din masa lemnoasă recoltată din fondul forestier proprietate publică a statului şi din fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică ca lemn fasonat.
(8)Administratorii fondului forestier proprietate publică a statului prevăzuţi la art. 11 alin. (1) sau proprietarii/administratorii fondului forestier proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale sunt obligaţi să ia măsuri pentru încadrarea în prevederile alin. (6) şi (7).
(9)Licitaţiile publice pentru executarea prestărilor de servicii de exploatare forestieră derogă de la prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(1)Produsele lemnoase ale pădurii şi ale vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier se recoltează pe bază de autorizaţie de exploatare eliberată de ocolul silvic.
(2)Estimarea cantitativă şi calitativă a produselor lemnoase se face prin acte de evaluare întocmite de ocoalele silvice, conform normelor tehnice silvice specifice.
(3)Ocolul silvic care eliberează autorizaţia de exploatare are obligaţia să execute predarea spre exploatare, controlul exploatării şi reprimirea parchetelor.
(4)Valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică se face potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului.(5)În elaborarea regulamentului prevăzut la alin. (4) se au în vedere următoarele principii:
a1)expedierea materialelor lemnoase obţinute din fondul forestier naţional şi din vegetaţia din afara fondului forestier naţional se face numai după măsurarea materialelor lemnoase;
a)valorificarea superioară a masei lemnoase;
a1)expedierea materialelor lemnoase obţinute din fondul forestier naţional şi din vegetaţia din afara fondului forestier naţional se face numai după măsurarea materialelor lemnoase;b)sprijinirea dezvoltării rurale prin prelucrarea locală a masei lemnoase;
c)valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar către operatori economici atestaţi; un operator economic/grup de operatori economici poate cumpăra la licitaţie sau negociere, după caz, materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale I, sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, doar în cazul în care asigură prin capacitatea proprie procesarea a cel puţin 40% din materialul lemnos achiziţionat;
d)prioritatea alocării resurselor de materiale lemnoase din pădurile proprietate publică, necesare încălzirii locuinţelor populaţiei;
e)transparenţa vânzării şi comercializării masei lemnoase;
f)un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional, indiferent de forma de proprietate;
g)asigurarea cu prioritate de masă lemnoasă pentru producătorii din industria mobilei din păduri proprietate publică a statului sub formă de lemn fasonat, pe baza necesarului anual estimat; aceştia au drept de preempţiune la cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preţ şi în condiţii egale de vânzare.
(6)Începând cu data de 1 ianuarie 2025, masa lemnoasă recoltată din fondul forestier proprietate publică a statului şi din fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică preponderent ca lemn fasonat.
(7)Începând cu data de 1 ianuarie 2023, cel puţin 50% din masa lemnoasă recoltată din fondul forestier proprietate publică a statului şi din fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică ca lemn fasonat.
(8)Administratorii fondului forestier proprietate publică a statului prevăzuţi la art. 11 alin. (1) sau proprietarii/administratorii fondului forestier proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale sunt obligaţi să ia măsuri pentru încadrarea în prevederile alin. (6) şi (7).
(9)Licitaţiile publice pentru executarea prestărilor de servicii de exploatare forestieră derogă de la prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 61
Produsele nelemnoase specifice fondului forestier se recoltează în conformitate cu normele tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
CAPITOLUL VIII:Exploatarea masei lemnoase
Art. 62
(3)Fac excepţie de la prevederile alin. (2) proprietarii de fond forestier, persoane juridice şi fizice, care pot exploata din proprietatea lor, fără să deţină certificat de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră, un volum de până la 20 mc/an, în condiţiile legii, şi ocoalele silvice care pot exploata masa lemnoasă provenită din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor tinere - curăţări.
(41)În scopul prevenirii inundaţiilor, Administraţia Naţională «Apele Române» şi subunităţile acesteia pot efectua lucrările de exploatare a vegetaţiei forestiere din albia minoră şi de pe suprafaţa construcţiilor hidrotehnice, fără a deţine certificat de atestare.
(42)În vederea exploatării materialului lemnos în condiţiile art. 62 alin. (3), ocolul silvic nominalizat poate stabili un program săptămânal pentru efectuarea lucrărilor de transport valabil pentru întreg teritoriul unităţii administrativ-teritoriale. Programul astfel stabilit se comunică consiliului local în vederea aducerii la cunoştinţa persoanelor fizice şi juridice interesate.
(43)Prevederile art. 62 alin. (3) şi (42) se aplică şi în cazul materialului lemnos exploatat din afara fondului forestier.
(5)Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa comisiei prevăzute la alin. (2), precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, la propunerea instituţiilor, organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniu, a reprezentanţilor naţionali ai proprietarilor de pădure şi a structurilor asociative ale autorităţilor locale.
(1)Exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport ale materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În zonele de deal şi de munte se dă prioritate tehnologiilor bazate pe funiculare.
(2)Exploatarea masei lemnoase se face doar de operatori economici atestaţi de către comisia de atestare, care funcţionează în cadrul asociaţiei patronale şi profesionale din domeniul forestier recunoscută la nivel naţional.
(3)Fac excepţie de la prevederile alin. (2) proprietarii de fond forestier, persoane juridice şi fizice, care pot exploata din proprietatea lor, fără să deţină certificat de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră, un volum de până la 20 mc/an, în condiţiile legii, şi ocoalele silvice care pot exploata masa lemnoasă provenită din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor tinere - curăţări.(4)De prevederile alin. (3) beneficiază şi persoanele fizice care au facilităţile prevăzute de Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi membrii formelor de proprietate asociative prevăzute de lege.
(41)În scopul prevenirii inundaţiilor, Administraţia Naţională «Apele Române» şi subunităţile acesteia pot efectua lucrările de exploatare a vegetaţiei forestiere din albia minoră şi de pe suprafaţa construcţiilor hidrotehnice, fără a deţine certificat de atestare.
(42)În vederea exploatării materialului lemnos în condiţiile art. 62 alin. (3), ocolul silvic nominalizat poate stabili un program săptămânal pentru efectuarea lucrărilor de transport valabil pentru întreg teritoriul unităţii administrativ-teritoriale. Programul astfel stabilit se comunică consiliului local în vederea aducerii la cunoştinţa persoanelor fizice şi juridice interesate.
(43)Prevederile art. 62 alin. (3) şi (42) se aplică şi în cazul materialului lemnos exploatat din afara fondului forestier.
(5)Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa comisiei prevăzute la alin. (2), precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, la propunerea instituţiilor, organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniu, a reprezentanţilor naţionali ai proprietarilor de pădure şi a structurilor asociative ale autorităţilor locale.(6)Autorizaţia de exploatare se eliberează de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice.
Art. 63
(1)Arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice.
(2)Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 64
(4)Prin metodologie, aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se pot stabili, pe zone-pilot, constituite la nivel de ocol silvic, modalităţi experimentale de recoltare a arborilor, fără utilizarea dispozitivelor speciale de marcat.
(1)Dispozitivele speciale de marcat au regimul mărcilor şi al sigiliilor, iar tiparele lor se înregistrează şi se păstrează la birourile notariale.
(2)Operaţiunile prevăzute la alin. (1) sunt scutite de taxa de timbru prevăzută de lege pentru primirea în depozit la birourile notariale a înscrisurilor sau a documentelor.
(3)Conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură poate aproba utilizarea unor dispozitive speciale de marcat care nu au regimul mărcilor şi al sigiliilor.
(4)Prin metodologie, aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se pot stabili, pe zone-pilot, constituite la nivel de ocol silvic, modalităţi experimentale de recoltare a arborilor, fără utilizarea dispozitivelor speciale de marcat.Art. 65
(1)La exploatarea masei lemnoase se folosesc tehnologii de recoltare, de colectare, lucrări în platforma primară şi de transport al lemnului din pădure care să nu producă degradarea solului, a drumurilor forestiere şi a malurilor apelor, distrugerea sau vătămarea seminţişului utilizabil, precum şi a arborilor nedestinaţi exploatării, peste limitele admise de normele tehnice.
(2)Titularii autorizaţiilor de exploatare răspund pe toată durata exploatării pentru prejudiciile produse în cuprinsul parchetului şi drumurilor auto forestiere pe care circulă.
Art. 66
(1)În scopul asigurării fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor privind eventualele prejudicii de natura celor prevăzute la art. 65 alin. (1), inclusiv pentru refacerea elementelor de drum forestier distruse din vina titularilor autorizaţiilor de exploatare, aceştia depun la ocolul silvic, anticipat emiterii autorizaţiei de exploatare, o cauţiune de minimum 5% din valoarea contractului.
(2)Cuantumul cauţiunii prevăzute la alin. (1) se stabileşte la data contractării masei lemnoase sau a lucrării de exploatare a lemnului.
Art. 67
(1)Pentru colectarea lemnului din păduri se construiesc căi de acces şi instalaţii pasagere, în conformitate cu instrucţiunile prevăzute la art. 62 alin. (1).
(2)Colectarea lemnului prin traversarea terenurilor aparţinând altor proprietari se face cu plata servituţii de trecere şi, după caz, a despăgubirilor stabilite prin înţelegerea părţilor.
CAPITOLUL IX:Provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase
Art. 68
(21)Transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport prevăzute la alin. (1), constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la un an şi cu confiscarea materialelor lemnoase care fac obiectul transportului.
(22)Sunt supuse confiscării mijloacele de transport materiale lemnoase şi orice alte bunuri care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin. (21).
(3)Prestaţiile silvice în vegetaţia din afara fondului forestier sunt realizate pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale de către ocolul silvic nominalizat.
(1)Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.
(2)Sunt interzise primirea spre încărcare şi transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de documentele de transport prevăzute la alin. (1).
(21)Transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport prevăzute la alin. (1), constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la un an şi cu confiscarea materialelor lemnoase care fac obiectul transportului.
(22)Sunt supuse confiscării mijloacele de transport materiale lemnoase şi orice alte bunuri care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin. (21).
(3)Prestaţiile silvice în vegetaţia din afara fondului forestier sunt realizate pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale de către ocolul silvic nominalizat.Art. 69
(1)Controlul circulaţiei materialelor lemnoase se efectuează de către:
a)personalul silvic;
b)ofiţeri, subofiţeri şi agenţi din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Română şi Jandarmeriei Române;
c)personalul cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2)Personalul prevăzut la alin. (1) lit. b) şi c) este obligat să sprijine personalul silvic în acţiunile de control al circulaţiei materialelor lemnoase, în condiţiile legii.
Art. 70
Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă de personalul prevăzut la art. 69 alin. (1) şi se valorifică potrivit legii.
Art. 71
(1)Materialele lemnoase însoţite de documente specifice de transport care nu sunt completate corespunzător se reţin şi se predau în custodie.
(2)Custodia materialelor lemnoase se asigură de cel mai apropiat ocol silvic sau de persoane fizice ori juridice care deţin spaţii corespunzătoare de depozitare, cu acordul acestora.
(3)Dacă, în termenul stabilit de personalul împuternicit care a dispus reţinerea sau ca urmare a hotărârii judecătoreşti, nu se confirmă provenienţa legală a materialelor lemnoase, acestea se confiscă potrivit prevederilor legale.
(4)În cazul în care s-a stabilit provenienţa legală, materialele lemnoase reţinute se restituie.
(5)Materialele lemnoase confiscate conform prevederilor alin. (3) se restituie proprietarilor, dacă aceştia sunt identificaţi şi nu sunt autorii faptelor ilegale care au impus confiscarea, sau se valorifică potrivit legii.
(6)Cheltuielile ocazionate de reţinere, custodie şi transport se suportă de persoana care nu a făcut dovada provenienţei legale a materialelor lemnoase reţinute.
Art. 72
(11)Se interzic transportul şi comercializarea materialelor lemnoase care nu corespund documentelor care atestă provenienţa materialelor lemnoase.
(12)Se interzic primirea, depozitarea şi prelucrarea materialelor lemnoase care nu corespund documentelor care atestă provenienţa materialelor lemnoase, astfel cum este definită în anexa nr. 1 pct. 38, cu luarea în considerare a toleranţelor de măsurare specificate prin normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase prevăzute la art. 73.
(1)Se interzic primirea, depozitarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase fără documente specifice de transport ale acestora sau cu documente din care nu rezultă cu certitudine provenienţa legală a acestora.
(11)Se interzic transportul şi comercializarea materialelor lemnoase care nu corespund documentelor care atestă provenienţa materialelor lemnoase.
(12)Se interzic primirea, depozitarea şi prelucrarea materialelor lemnoase care nu corespund documentelor care atestă provenienţa materialelor lemnoase, astfel cum este definită în anexa nr. 1 pct. 38, cu luarea în considerare a toleranţelor de măsurare specificate prin normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase prevăzute la art. 73.(2)Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se confiscă şi se valorifică potrivit legii.
(3)Pentru evitarea degradării, materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se pot valorifica. Contravaloarea acestora se consemnează într-un cont special până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Art. 73
Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi cele privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.CAPITOLUL X:Cercetarea ştiinţifică din silvicultură
Art. 74
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină prin programe activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică din domeniu şi urmăreşte folosirea eficientă a rezultatelor obţinute, în vederea fundamentării tehnico-ştiinţifice a măsurilor de gospodărire a pădurilor.
Art. 75
(1)Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice care se reorganizează, prin hotărâre a Guvernului, în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", în coordonarea autorităţii publice centrale pentru cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare ca institut naţional cu personalitate juridică, precum şi prin alte persoane juridice de drept public şi privat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniu.
(2)Activitatea de dezvoltare tehnologică pentru fondul forestier proprietate publică a statului se realizează prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea". Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva acordă direct realizarea de servicii pentru activitatea de dezvoltare tehnologică Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice.
*) Prin Decizia nr. 46/2025 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi ale art. 75 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi ale pct. 3 din anexa nr. 1 la aceasta sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează în sensul că amenajamentele silvice pentru terenurile proprietate publică a statului se elaborează pe bază de proceduri de achiziţie publică.
*) Prin Decizia nr. 46/2025 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi ale art. 75 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi ale pct. 3 din anexa nr. 1 la aceasta sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează în sensul că amenajamentele silvice pentru terenurile proprietate publică a statului se elaborează pe bază de proceduri de achiziţie publică.(3)Avizarea şi aprobarea proiectelor de amenajare a pădurilor şi a altor proiecte referitoare la fondul forestier naţional se realizează de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Art. 76
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" administrează prin baze experimentale fondul forestier proprietate publică a statului deţinut, în care se efectuează cercetări în vederea generalizării rezultatelor în practica silvică.
Art. 77
Cercetarea ştiinţifică în domeniul silviculturii este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, precum şi din alte surse, potrivit legii.
CAPITOLUL XI:Dezvoltarea conştiinţei forestiere
Art. 78
(1)Autoritatea publică centrală pentru educaţie, cu consultarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, va include în curricula de la formele de învăţământ obligatorii noţiuni privitoare la păduri, la conservarea acestora, precum şi la rolul şi importanţa lor în cadrul biosferei şi în viaţa omenirii, în general.
(2)Noţiunile prevăzute la alin. (1) se vor dezvolta diferenţiat şi progresiv, în funcţie de forma de învăţământ.
Art. 79
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură are obligaţia realizării acţiunilor specifice, prin căi şi mijloace adecvate, pentru următoarele scopuri:
a)formarea conştiinţei forestiere;
b)crearea unui minimum de cunoştinţe profesionale la proprietarii de păduri.
Art. 80
(1)Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură înfiinţează Centrul Naţional pentru Perfecţionare în Silvicultură.
(2)Regulamentul de organizare şi funcţionare a centrului prevăzut la alin. (1) se va stabili prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 81
(1)În perioada 15 martie - 15 aprilie a fiecărui an, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură organizează "Luna plantării arborilor".
(2)Luna plantării arborilor se organizează cu participarea consiliilor judeţene, a prefecturilor, a primăriilor, a inspectoratelor şcolare teritoriale, a instituţiilor confesionale, a unităţilor militare, precum şi a altor instituţii cu caracter public.
(3)Cu prilejul organizării manifestărilor prevăzute la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin unităţile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acesteia, va pune la dispoziţia celor interesaţi materialul săditor şi logistica necesară.
(4)În perioada prevăzută la alin. (1), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului şi ocoalele silvice private sunt obligaţi să desfăşoare acţiuni publice de popularizare şi educare privind rolul şi importanţa pădurii şi activităţi practice de realizare de plantaţii forestiere, întreţinerea şi conducerea arboretelor.
Art. 82
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină iniţiativa şi acţiunile instituţiilor publice, ale mass-media şi ale organizaţiilor neguvernamentale referitoare la apărarea, dezvoltarea şi gospodărirea pădurilor.
CAPITOLUL XII:Accesibilizarea pădurilor
Art. 83
(2)Drumurile forestiere sunt căi de transport tehnologic, de utilitate privată, utilizate pentru: gospodărirea pădurilor, desfăşurarea activităţilor de vânătoare şi pescuit sportiv, intervenţii în caz de avarii, calamităţi sau dezastre, fiind închise circulaţiei publice, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, organizate, care se pot practica numai cu acordul proprietarului, iar în cazul pădurilor proprietate publică a statului, cu acordul administratorului acestora, cu respectarea prevederilor art. 54 alin. (2), precum şi pentru accesul proprietarilor la terenuri în vederea gospodăririi acestora.
(1)Mărirea gradului de accesibilizare a fondului forestier naţional constituie o condiţie de bază a gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea prevederilor planurilor de management aprobate în condiţiile legii, în cazul ariilor naturale protejate.
(2)Drumurile forestiere sunt căi de transport tehnologic, de utilitate privată, utilizate pentru: gospodărirea pădurilor, desfăşurarea activităţilor de vânătoare şi pescuit sportiv, intervenţii în caz de avarii, calamităţi sau dezastre, fiind închise circulaţiei publice, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, organizate, care se pot practica numai cu acordul proprietarului, iar în cazul pădurilor proprietate publică a statului, cu acordul administratorului acestora, cu respectarea prevederilor art. 54 alin. (2), precum şi pentru accesul proprietarilor la terenuri în vederea gospodăririi acestora.(3)Condiţiile de acces se afişează pe indicatoare specifice, la intrarea pe drumul forestier.
(4)Pentru construirea drumurilor forestiere nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire.
Art. 84
Construirea drumurilor forestiere se realizează după aprobarea schimbării categoriei de folosinţă forestieră, în condiţiile art. 47 alin. (1), la solicitarea proprietarului sau administratorului, după caz, după cum urmează:
a)pentru drumurile forestiere care se realizează în fondul forestier proprietate publică a statului, de administratorul acestora;
b)pentru drumurile forestiere care se realizează în fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului, de către proprietar.
Art. 85
(1)Proiectarea şi construcţia drumurilor forestiere se realizează pe baza principiilor care respectă încadrarea în peisaj şi nu afectează calitatea apei, a solului şi a habitatelor.
(2)Proiectarea de drumuri forestiere se realizează de persoane fizice sau juridice atestate de o comisie înfiinţată în acest scop.
(3)Metodologia, criteriile de atestare şi comisia de atestare se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu consultarea asociaţiilor profesionale de profil.
(4)Comisia de atestare este compusă din specialişti din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, specialişti în cercetare, proiectare şi în construcţia de drumuri forestiere, specialişti din învăţământul superior de profil şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale-profesionale recunoscute la nivel naţional.
(5)Activităţile de proiectare şi de construire a drumurilor forestiere se desfăşoară în conformitate cu ghidurile de bune practici şi cu normativele aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
(6)Studiile de fezabilitate pentru dezvoltarea reţelei de drumuri forestiere se realizează în corelare cu cele pentru lucrările de corectare a torenţilor.
(7)Supravegherea şi controlul execuţiei drumurilor forestiere revin proiectantului, beneficiarului şi autorităţilor de la care s-au obţinut avizele.
(8)Recepţia lucrărilor privind drumurile forestiere se efectuează de beneficiar şi de reprezentanţi ai autorităţilor de la care s-au obţinut avizele, în prezenţa reprezentanţilor proiectantului şi ai constructorului.
Art. 86
Lucrările de corectare a torenţilor şi întreţinerea investiţiilor efectuate pentru corectarea torenţilor în fondul forestier se realizează cu fonduri publice, în conformitate cu prevederile Strategiei naţionale pentru dezvoltarea fondului forestier naţional şi ale Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii.
Art. 87
(1)Întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere sunt în sarcina proprietarului, respectiv a administratorului, pentru drumurile forestiere aflate în fondul forestier proprietate publică a statului, cu respectarea normativelor sau a ghidurilor de bune practici aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2)Modul de utilizare şi transportul pe drumurile auto forestiere se reglementează prin metodologie aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.