Art. 59. - Prin excepţie de la prevederile alin. (2), se poate depăşi posibilitatea anuală, în următoarele situaţii: - Codul Silvic din 2008 (Legea nr. 46/2008) - Republicare
M.Of. 611
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 August 2024
Art. 59
(51)(51) Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a statului se realizează de către administratorii prevăzuţi de lege, în următoarea ordine:
a)prin exploatare în regie proprie, cu forţe proprii;
b)prin exploatare în regie proprie, prin prestări servicii cu operatori economici atestaţi pentru lucrări de exploatare forestieră;
c)prin valorificare ca masă lemnoasă pe picior; valorificarea ca masă lemnoasă pe picior se poate face numai pentru volumul din actele de punere în valoare care depăşeşte capacitatea proprie de exploatare la nivelul ocolului silvic/bazei experimentale şi după organizarea a cel puţin două proceduri de achiziţie publică, în condiţiile legii. Volumul lemnului de foc rezultat din masa lemnoasă valorificată pe picior se oferă spre valorificare în ordinea de priorităţi prevăzută la alin. (52).
(52)(52) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi ca lemn de foc din lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, din tăierile de igienă din fondul forestier proprietate publică a statului se valorifică în următoarea ordine de priorităţi:
a)pentru necesarul de lemn al populaţiei, pe bază de solicitare individuală sau în baza solicitărilor centralizate de unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora este amplasat fondul forestier administrat de ocolul silvic de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, în baza solicitării unităţii de interes local sau în baza solicitărilor centralizate de unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora estre amplasat fondul forestier; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului.
(53)(53) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi ca lemn de foc din lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, din tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică în condiţiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică în vigoare, în următoarea ordine de priorităţi:
a)pentru necesarul de lemn populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)pentru consumul propriu al unităţilor de interes local de pe raza unităţii administrativ-teritoriale finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
d)în situaţia în care nu se poate asigura necesarul de lemn de foc din resursa prevăzută mai sus, unităţile administrativ-teritoriale pot hotărî să se asigure necesarul de lemn de foc şi din volumul rezultat prin aplicarea celorlalte categorii de lucrări silvotehnice.
(54)[textul din Art. 59, alin. (5^4) din titlul III, capitolul VII a fost abrogat la 11-aug-2018 de Art. I, punctul 5. din Legea 230/2018]
(55)Volumul disponibil de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi de lemn de foc, rămas după acoperirea necesarului de lemn în condiţiile alin. (52) şi (53), se valorifică în condiţiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în vigoare.
(56)Volumul de lemn prevăzut la alin. (51) se adaugă la volumul maxim care poate fi valorificat ca materiale lemnoase fasonate de către administratorii fondului forestier proprietate publică a statului, stabilit în condiţiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.
(57)Pentru judeţele deficitare în păduri, solicitările formulate către unităţile administrativ-teritoriale se centralizează la nivelul prefecturilor şi se transmit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în vederea comunicării către acestea a existenţei în judeţele limitrofe a eventualelor volume de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi de lemn de foc, disponibile spre vânzare.
(58)Persoanele fizice care au în proprietate fond forestier din care îşi pot acoperi cantitatea de lemn necesară încălzirii locuinţelor, de minimum 10 mc/an, nu pot beneficia de lemn de foc pentru încălzirea locuinţelor în condiţiile alin. (52)-(54).
(59)Materialele lemnoase prevăzute la alin. (52)-(54), comercializate de către cumpărătorii acestora, sunt fără provenienţă legală şi se confiscă fizic sau valoric, după caz, în condiţiile legii.
(6)Produsele accidentale se recoltează integral din fondul forestier; în situaţia în care volumul produselor accidentale I cumulat cu volumul recoltat anterior apariţiei acestora depăşeşte posibilitatea, ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, după caz, întocmeşte documentaţia potrivit metodologiei prevăzute la alin. (61) şi o transmite spre aprobare structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În ariile naturale protejate se respectă legislaţia specifică protecţiei mediului.
(61)Depăşirea posibilităţii prevăzute la alin. (6) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(62)În termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură transmite Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură decizia de aprobare a depăşirii posibilităţii, care decide aprobarea/respingerea elaborării unui nou amenajament silvic; la stabilirea posibilităţii din noul amenajament silvic se ia în considerare volumul cu care s-a depăşit posibilitatea din amenajamentul anterior.
(63)[textul din Art. 59, alin. (6^3) din titlul III, capitolul VII a fost abrogat la 13-apr-2024 de Art. I, punctul 5. din Legea 85/2024]
(10)În situaţia în care volumul masei lemnoase afectate de factori biotici şi/sau abiotici este mai mare decât posibilitatea anuală, aceasta poate fi depăşită în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(11)Volumul masei lemnoase prevăzut la alin. (10), care depăşeşte posibilitatea anuală, se precomptează în anii următori de aplicare a amenajamentului silvic.
(1)Volumul maxim de lemn care se recoltează ca produse principale într-o unitate de gospodărire nu poate depăşi posibilitatea acestora, stabilită prin amenajamentul silvic, pentru perioada de valabilitate a acestuia.
(2)Volumul maxim de lemn prevăzut la alin. (1), care se recoltează anual ca produse principale într-o unitate de gospodărire, nu poate depăşi posibilitatea anuală.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), se poate depăşi posibilitatea anuală, în următoarele situaţii:
c)recoltarea produselor accidentale I, cu aprobarea structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
a)dacă reglementarea procesului de producţie lemnoasă se realizează la nivel de arboret;
b)cu volumul de lemn nerecoltat, până la nivelul posibilităţii anuale, în anii anteriori de aplicare a amenajamentului silvic în vigoare.
c)recoltarea produselor accidentale I, cu aprobarea structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.(4)Suprafaţa arboretelor prevăzută în amenajamentul silvic a fi parcursă cu lucrări de îngrijire şi de conducere este minimală.
(5)Volumul prevăzut prin amenajamentul silvic pentru extragere, prin lucrările de îngrijire şi conducere, este orientativ şi se recoltează cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice şi în funcţie de starea arboretelor.
(51)(51) Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a statului se realizează de către administratorii prevăzuţi de lege, în următoarea ordine:
a)prin exploatare în regie proprie, cu forţe proprii;
b)prin exploatare în regie proprie, prin prestări servicii cu operatori economici atestaţi pentru lucrări de exploatare forestieră;
c)prin valorificare ca masă lemnoasă pe picior; valorificarea ca masă lemnoasă pe picior se poate face numai pentru volumul din actele de punere în valoare care depăşeşte capacitatea proprie de exploatare la nivelul ocolului silvic/bazei experimentale şi după organizarea a cel puţin două proceduri de achiziţie publică, în condiţiile legii. Volumul lemnului de foc rezultat din masa lemnoasă valorificată pe picior se oferă spre valorificare în ordinea de priorităţi prevăzută la alin. (52).
(52)(52) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi ca lemn de foc din lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, din tăierile de igienă din fondul forestier proprietate publică a statului se valorifică în următoarea ordine de priorităţi:
a)pentru necesarul de lemn al populaţiei, pe bază de solicitare individuală sau în baza solicitărilor centralizate de unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora este amplasat fondul forestier administrat de ocolul silvic de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, în baza solicitării unităţii de interes local sau în baza solicitărilor centralizate de unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora estre amplasat fondul forestier; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului.
(53)(53) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi ca lemn de foc din lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, din tăierile de igienă executate în fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică în condiţiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică în vigoare, în următoarea ordine de priorităţi:
a)pentru necesarul de lemn populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
b)pentru consumul propriu al unităţilor de interes local de pe raza unităţii administrativ-teritoriale finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;
c)consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
d)în situaţia în care nu se poate asigura necesarul de lemn de foc din resursa prevăzută mai sus, unităţile administrativ-teritoriale pot hotărî să se asigure necesarul de lemn de foc şi din volumul rezultat prin aplicarea celorlalte categorii de lucrări silvotehnice.
(54)[textul din Art. 59, alin. (5^4) din titlul III, capitolul VII a fost abrogat la 11-aug-2018 de Art. I, punctul 5. din Legea 230/2018]
(55)Volumul disponibil de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi de lemn de foc, rămas după acoperirea necesarului de lemn în condiţiile alin. (52) şi (53), se valorifică în condiţiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în vigoare.
(56)Volumul de lemn prevăzut la alin. (51) se adaugă la volumul maxim care poate fi valorificat ca materiale lemnoase fasonate de către administratorii fondului forestier proprietate publică a statului, stabilit în condiţiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.
(57)Pentru judeţele deficitare în păduri, solicitările formulate către unităţile administrativ-teritoriale se centralizează la nivelul prefecturilor şi se transmit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în vederea comunicării către acestea a existenţei în judeţele limitrofe a eventualelor volume de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi de lemn de foc, disponibile spre vânzare.
(58)Persoanele fizice care au în proprietate fond forestier din care îşi pot acoperi cantitatea de lemn necesară încălzirii locuinţelor, de minimum 10 mc/an, nu pot beneficia de lemn de foc pentru încălzirea locuinţelor în condiţiile alin. (52)-(54).
(59)Materialele lemnoase prevăzute la alin. (52)-(54), comercializate de către cumpărătorii acestora, sunt fără provenienţă legală şi se confiscă fizic sau valoric, după caz, în condiţiile legii.
(6)Produsele accidentale se recoltează integral din fondul forestier; în situaţia în care volumul produselor accidentale I cumulat cu volumul recoltat anterior apariţiei acestora depăşeşte posibilitatea, ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, după caz, întocmeşte documentaţia potrivit metodologiei prevăzute la alin. (61) şi o transmite spre aprobare structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În ariile naturale protejate se respectă legislaţia specifică protecţiei mediului.
(61)Depăşirea posibilităţii prevăzute la alin. (6) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(62)În termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură transmite Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură decizia de aprobare a depăşirii posibilităţii, care decide aprobarea/respingerea elaborării unui nou amenajament silvic; la stabilirea posibilităţii din noul amenajament silvic se ia în considerare volumul cu care s-a depăşit posibilitatea din amenajamentul anterior.
(63)[textul din Art. 59, alin. (6^3) din titlul III, capitolul VII a fost abrogat la 13-apr-2024 de Art. I, punctul 5. din Legea 85/2024](7)Volumul produselor accidentale I înregistrate în unităţi de gospodărire în care se reglementează procesul de producţie lemnoasă, precum şi volumul arborilor tăiaţi ilegal se precomptează din posibilitatea de produse principale.
(8)Precomptarea se realizează în cadrul aceleiaşi proprietăţi.
(9)Se interzice compensarea volumului de recoltat, prevăzut de amenajamentul silvic din unităţi amenajistice inaccesibile, cu volume echivalente din unităţi amenajistice situate în zone accesibile, cu excepţia situaţiilor apariţiei produselor accidentale I.
(10)În situaţia în care volumul masei lemnoase afectate de factori biotici şi/sau abiotici este mai mare decât posibilitatea anuală, aceasta poate fi depăşită în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(11)Volumul masei lemnoase prevăzut la alin. (10), care depăşeşte posibilitatea anuală, se precomptează în anii următori de aplicare a amenajamentului silvic.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »