Art. 42. - Pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 39, obligaţiile băneşti sunt următoarele: - Codul Silvic din 2008 (Legea nr. 46/2008) - Republicare

M.Of. 611

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 August 2024
Art. 42
(1)Pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 39, obligaţiile băneşti sunt următoarele:
a)garanţia, echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional cu compensare, care se achită anticipat emiterii aprobării şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fond aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
b)chiria, care se achită proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv al celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, 30% din chirie se depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, 20% se achită administratorului, iar 50% se depune în fondul de accesibilizare a pădurilor;
c)contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creştere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;
d)valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar în celelalte cazuri se achită proprietarului;
e)cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.
(2)Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară din fondul forestier naţional.