Art. 9. - Art. 9: Personalitatea legii penale - Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)
M.Of. 510
În vigoare Versiune de la: 19 Decembrie 2025
Art. 9: Personalitatea legii penale (1)Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani.
(2)În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat.
(3)Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (9763)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (9763)
- Sentinta nr. RJ 3g4edee94/2025 din 04-dec-2025, Tribunalul Prahova, consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4) (Penal)
- Sentinta nr. RJ gg9d92g86/2025 din 02-dec-2025, Tribunalul Iasi, infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 46g8887g2/2025 din 17-oct-2025, Tribunalul Dambovita, infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005) (Penal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (14)
Articole numărul de obiecte din listă: (9)
- Most wanted: bunuri culturale, tezaure regale dacice furate din situl Sarmizegetusa Regia şi urmărite prin OIPC-INTERPOL (cca. 25 kg brăţări de aur)
- Ne bis in idem. Încadrări juridice distincte
- Răspunderea membrilor organelor de administrare ale societăţii insolvabile şi insolvente (Partea a II-a - Răspunderea în procedura fiscală)