Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)

M.Of. 510

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2024
Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)
Dată act: 17-iul-2009
Emitent: Parlamentul
_______
Prezentul cod intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia (n.n. - a se vedea art. 446)
*) Potrivit articolului 246 din Legea nr. 187/2012, Codul penal intra în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Pentru a vedea expunerea de motive a acestui act apăsaţi aici.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CUPRINSUL Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

PARTEA GENERALA

Titlul I - Legea penală şi limitele ei de aplicare

art. 1-14

Capitolul I - Principii generale

art. 1-2

Capitolul II - Aplicarea legii penale

art. 3-14

Secţiunea 1 - Aplicarea legii penale în timp

art. 3-7

Secţiunea a 2-a - Aplicarea legii penale în spaţiu

art. 8-14

Titlul II - Infracţiunea

art. 15-52

Capitolul I - Dispoziţii generale

art. 15-17

Capitolul II - Cauzele justificative

art. 18-22

Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate

art. 23-31

Capitolul IV - Tentativa

art. 32-34

Capitolul V - Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

art. 35-45

Capitolul VI - Autorul şi participanţii

art. 46-52

Titlul III - Pedepsele

art. 53-106

Capitolul I - Categoriile pedepselor

art. 53-55

Capitolul II - Pedepsele principale

art. 56-64

Secţiunea 1 - Detenţiunea pe viaţă

art. 56-59

Secţiunea a 2-a - închisoarea

art. 60

Secţiunea a 3-a - Amenda

art. 61-64

Capitolul III - Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare

art. 65-70

Secţiunea 1 - Pedeapsa accesorie

art. 65

Secţiunea a 2-a - Pedepsele complementare

art. 66-70

Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor

art. 71-73

Capitolul V - Individualizarea pedepselor

art. 74-106

Secţiunea 1 - Dispoziţii generale

art. 74

Secţiunea a 2-a - Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante

art. 75-79

Secţiunea a 3-a - Renunţarea la aplicarea pedepsei

art. 80-82

Secţiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei

art. 83-90

Secţiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

art. 91-98

Secţiunea a 6-a - Liberarea condiţionată

art. 99-106

Titlul IV - Măsurile de siguranţă

art. 107-112

Capitolul I - Dispoziţii generale

art. 107-108

Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranţă

art. 109-112

Titlul V - Minoritatea

art. 113-134

Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului

art. 113-116

Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate

art. 117-123

Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate

art. 124-127

Capitolul IV - Dispoziţii comune

art. 128-134

Titlul VI - Răspunderea penală a persoanei juridice

art. 135-151

Capitolul I - Dispoziţii generale

art. 135-137

Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice

art. 138-145

Capitolul III - Dispoziţii comune

art. 146-151

Titlul VII - Cauzele care înlătură răspunderea penală

art. 152-159

Titlul VIII - Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei

art. 160-164

Titlul IX - Cauzele care înlătură consecinţele condamnării

art. 165-171

Titlul X - înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală

art. 172-187

PARTEA SPECIALĂ

Titlul I - Infracţiuni contra persoanei

art. 188-227

Capitolul I - Infracţiuni contra vieţii

art. 188-192

Capitolul II - Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii

art. 193-198

Capitolul III - Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie

art. 199-200

Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului

art. 201-202

Capitolul V - Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie

art. 203-204

Capitolul VI - Infracţiuni contra libertăţii persoanei

art. 205-208

Capitolul VII - Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile

art. 209-217

Capitolul VIII - Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale

art. 218-223

Capitolul IX - Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private

art. 224-227

Titlul II - Infracţiuni contra patrimoniului

art. 228-256

Capitolul I - Furtul

art. 228-232

Capitolul II - Tâlhăria şi pirateria

art. 233-237

Capitolul III - Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii

art. 238-248

Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice

art. 249-252

Capitolul V - Distrugerea şi tulburarea de posesie

art. 253-256

Titlul III - Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat

art. 257-265

Capitolul I - Infracţiuni contra autorităţii

art. 257-261

Capitolul II - Infracţiuni privind frontiera de stat

art. 262-265

Titlul IV - Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei

art. 266-288

Titlul V - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu

art. 289-309

Capitolul I - Infracţiuni de corupţie

art. 289-294

Capitolul II - Infracţiuni de serviciu

art. 295-309

Titlul VI - Infracţiuni de fals

art. 310-328

Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori

art. 310-316

Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare

art. 317-319

Capitolul III - Falsuri în înscrisuri

art. 320-328

Titlul VII - Infracţiuni contra siguranţei publice

art. 329-366

Capitolul I - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate

art. 329-333

Capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

art. 334-341

Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive

art. 342-347

Capitolul IV - Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege

art. 348-351

Capitolul V - Infracţiuni contra sănătăţii publice

art. 352-359

Capitolul VI - Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice

art. 360-366

Titlul VIII - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială

art. 367-384

Capitolul I - Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice

art. 367-375

Capitolul II - Infracţiuni contra familiei

art. 376-380

Capitolul III - Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate

art. 381-384

Titlul IX - Infracţiuni electorale

art. 385-393

Titlul X - Infracţiuni contra securităţii naţionale

art. 394-412

Titlul XI - Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate

art. 413-437

Capitolul I - Infracţiuni săvârşite de militari

art. 413-431

Capitolul II - Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili

art. 432-437

Titlul XII - Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război

art. 438-445

Capitolul I - Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii

art. 438-439

Capitolul II - Infracţiuni de război

art. 440-445

Titlul XIII - Dispoziţii finale

art. 446

PARTEA I:PARTEA GENERALĂ
TITLUL I:Legea penală şi limitele ei de aplicare
CAPITOLUL I:Principii generale
Arată norme de aplicare
Art. 1: Legalitatea incriminării
(1)Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.
(2)Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.
Arată norme de aplicare
Art. 2: Legalitatea sancţiunilor de drept penal
(1)Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
(2)Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.
(3)Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.
CAPITOLUL II:Aplicarea legii penale
SECŢIUNEA 1:Aplicarea legii penale în timp
Art. 3: Activitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
*) Prin Decizia nr. 67/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizările şi stabileşte următoarele:
"1.Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din Codul penal."

Arată norme de aplicare
Art. 4: Aplicarea legii penale de dezincriminare
Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
*) Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.

Arată norme de aplicare
Art. 5: Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
(1)În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 5 din sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Arată norme de aplicare
Art. 6: Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
(1)Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
*) Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, pentru ipoteza unei infracţiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracţiunea săvârşită prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal.

(2)Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
(3)Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4)Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5)Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
(6)Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
(7)Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6).
Art. 7: Aplicarea legii penale temporare
(1)Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
(2)Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.
SECŢIUNEA 2:Aplicarea legii penale în spaţiu
Art. 8: Teritorialitatea legii penale
(1)Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.
(2)Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ, marea teritorială şi apele cu solul, subsolul şi spaţiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.
(3)Prin infracţiune săvârşită pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în România.
(4)Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.
Art. 9: Personalitatea legii penale
(1)Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani.
(2)În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat.
(3)Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile.

Art. 10: Realitatea legii penale
(1)Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui cetăţean român ori a unei persoane juridice române.
(2)Punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis.
Arată norme de aplicare
Art. 11: Universalitatea legii penale
(1)Legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 10, săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri:
a)s-a săvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să o reprime în temeiul unui tratat internaţional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;
b)s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost refuzată.
(2)Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.
(3)Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.
Art. 12: Legea penală şi tratatele internaţionale
Dispoziţiile art. 8-11 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internaţional la care România este parte.
Art. 13: Imunitatea de jurisdicţie
Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.
Art. 14: Extrădarea
(1)Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.
(2)Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condiţiile legii.
(3)Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii.
TITLUL II:Infracţiunea
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 15: Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
(1)Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
(2)Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Art. 16: Vinovăţia
(1)Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală.
(2)Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
(3)Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a)prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b)prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
(4)Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a)prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b)nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
(5)Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6)Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
Art. 17: Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune
Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când:
a)există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;
b)autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
CAPITOLUL II:Cauzele justificative
Art. 18: Dispoziţii generale
(1)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.
(2)Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.
Art. 19: Legitima apărare
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
(2)Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
(3)Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.
Art. 20: Starea de necesitate
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.
(2)Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
Art. 21: Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
(2)Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.
Art. 22: Consimţământul persoanei vătămate
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
(2)Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.
CAPITOLUL III:Cauzele de neimputabilitate
Art. 23: Dispoziţii generale
(1)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2)Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit.
Art. 24: Constrângerea fizică
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Art. 25: Constrângerea morală
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.
Art. 26: Excesul neimputabil
(1)Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.
(2)Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
Art. 27: Minoritatea făptuitorului
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Art. 28: Iresponsabilitatea
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.
Art. 29: Intoxicaţia
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.
Art. 30: Eroarea
(1)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.
(3)Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.
(5)Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.
Art. 31: Cazul fortuit
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
CAPITOLUL IV:Tentativa
Art. 32: Tentativa
(1)Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
(2)Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.
Art. 33: Pedepsirea tentativei
(1)Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.
(2)Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Art. 34: Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului
(1)Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoştinţat autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii.
(2)Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.
CAPITOLUL V:Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Art. 35: Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe Arată norme de aplicare
(1)Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

(2)Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
Art. 36: Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă
(1)Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
(2)Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(3)Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă consumată.
Art. 37: Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă
Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior.
*) Prin Decizia nr. 11/2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 37 din Codul penal, în ipoteza în care constată existenţa unei condamnări definitive pentru o infracţiune continuată, instanţa învestită cu judecarea unor acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni va proceda la recalcularea pedepsei ţinând seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, va stabili o pedeapsă unică ce nu poate fi mai mică decât cea pronunţată anterior şi va dispune anularea formelor de executare emise ca urmare a condamnării anterioare şi emiterea unora noi în conformitate cu hotărârea pronunţată sau, după caz, va constata executată pedeapsa.

Arată norme de aplicare
Art. 38: Concursul de infracţiuni
(1)Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.
(2)Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.
Art. 39: Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
(1)În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a)când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
b)când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C).

c)când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, şi stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în caz de concurs de infracţiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru infracţiunile concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel:
- se cumulează pedeapsa amenzii celei mai grele cu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite;
- se determină numărul de zile-amendă, prin cumularea numărului celui mai mare al zilelor-amendă stabilite pentru o infracţiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amendă corespunzătoare celorlalte amenzi;
- se stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărţirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numărul de zile-amendă rezultante."

d)când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
e)când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2)Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Art. 40: Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
(1)Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.
*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C).

(2)Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
(3)Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
(4)Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
(5)În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Arată norme de aplicare
Art. 41: Recidiva
(1)Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
(2)Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă.
(3)Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
*) D. 13/2023 - Aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Codul penal privind recidiva internaţională, în situaţia existenţei unei condamnări definitive dispuse de o instanţă străină, se poate realiza numai în urma parcurgerii procedurii de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare, exclusiv pe cale incidentală, prevăzută de art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu pe baza menţiunilor existente în sistemul european al cazierului judiciar (comunicare prin ECRIS).

Art. 42: Condamnări care nu atrag starea de recidivă
La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
a)faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;
b)infracţiunile amnistiate;
c)infracţiunile săvârşite din culpă.
Art. 43: Pedeapsa în caz de recidivă
(1)Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
*) În interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5), prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.

*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C).

(2)Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai muite infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că dispoziţiile art. 43 alin. (2) presupun ca toate infracţiunile concurente să fie săvârşite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parţial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracţiuni este în concurs şi cu cea care constituie primul termen al recidivei.

(3)Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(4)Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(5)Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
*) În interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5), prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.

(6)Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1)-(5).
(7)Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Art. 44: Pluralitatea intermediară
(1)Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
(2)În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal, în cazul pluralităţii intermediare de infracţiuni, în ipoteza în care primul şi/sau al doilea termen al pluralităţii intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni, contopirea tuturor pedepselor stabilite se realizează, în cadrul unei operaţiuni unice, potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni.

Art. 45: Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi măsurile de siguranţă în caz de pluralitate de infracţiuni
(1)Dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.
(2)Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.
(3)Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut:
a)în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea;
b)în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.
(4)În cazul condamnărilor succesive pentru infracţiuni concurente, partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.
(5)Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispoziţiile alin. (1)-(3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
*) Decizia ICCJ nr. 18/2021 - În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, în materia tratamentului penal al concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

(6)Măsurile de siguranţă de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor săvârşite, se cumulează.
(7)Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai mare. Măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.
CAPITOLUL VI:Autorul şi participanţii
Art. 46: Autorul şi coautorii
(1)Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.
(2)Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.
Art. 47: Instigatorul
Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
Art. 48: Complicele
(1)Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2)Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Art. 49: Pedeapsa în cazul participanţilor
Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74.
Art. 50: Circumstanţe personale şi reale
(1)Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi.
(2)Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Art. 51: Împiedicarea săvârşirii infracţiunii
(1)Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, denunţă săvârşirea infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuşi consumarea infracţiunii.
(2)Dacă actele îndeplinite până în momentul denunţării sau împiedicării constituie o altă infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.
Art. 52: Participaţia improprie
(1)Săvârşirea nemijlocită, cu intenţie, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.
(2)Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.
(3)Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(4)Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplică în mod corespunzător.
TITLUL III:Pedepsele
CAPITOLUL I:Categoriile pedepselor
Art. 53: Pedepsele principale
Pedepsele principale sunt:
a)detenţiunea pe viaţă;
b)închisoarea;
c)amenda.
Art. 54: Pedeapsa accesorie
Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
Arată norme de aplicare
Art. 55: Pedepsele complementare
Pedepsele complementare sunt:
a)interzicerea exercitării unor drepturi;
b)degradarea militară;
c)publicarea hotărârii de condamnare.
CAPITOLUL II:Pedepsele principale
SECŢIUNEA 1:Detenţiunea pe viaţă
Art. 56: Regimul detenţiunii pe viaţă
Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate pe durată nedeterminată şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.
Art. 57: Neaplicarea detenţiunii pe viaţă
Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă.
Art. 58: Înlocuirea detenţiunii pe viaţă
În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale.
Art. 59: Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă
În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.
SECŢIUNEA 2:Închisoarea
Art. 60: Regimul închisorii
Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30 de ani, şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.
Arată norme de aplicare
Art. 61: Stabilirea amenzii
(1)Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.
(2)Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
(3)Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.

(4)Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a)60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;
b)120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c)180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
(5)Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.
(6)Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) şi alin. (5).
Arată norme de aplicare
Art. 62: Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii
(1)Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.
(2)Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
(3)La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
Arată norme de aplicare
Art. 63: Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
(1)Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
(2)Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură pedeapsă.
(3)În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin. (1) şi alin. (2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
Arată norme de aplicare
Art. 64: Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii
(1)În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.
(2)Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa închisorii, obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea pedepsei închisorii.
(3)Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de serviciul de probaţiune.
(4)Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1) încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.
(5)Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:
a)persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă;
b)persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru noua infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune.

(6)Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1), nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.
CAPITOLUL III:Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare
SECŢIUNEA 1:Pedeapsa accesorie
Arată norme de aplicare
Art. 65: Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi
(1)Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

(2)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.

(3)Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
*) ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabileşte că: aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii unei soluţii de condamnare la pedeapsa amenzii.

(4)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.

SECŢIUNEA 2:Pedepsele complementare
Art. 66: Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1)Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării unuia sau a mai multora dintre următoarele drepturi:
a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c)dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d)dreptul de a alege;
e)drepturile părinteşti;
f)dreptul de a fi tutore sau curator;
g)dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h)dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i)dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j)dreptul de a părăsi teritoriul României;
k)dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l)dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m)dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
n)dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea;
o)dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
(11)Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) se dispune de către instanţă după cum urmează:
a)pe o perioadă de la 1 la 5 ani, în cazul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la lit. a)-h) şi j)-o);
b)pe o perioadă de la 1 la 10 ani, în cazul interzicerii exercitării dreptului prevăzut la lit. i).

(2)Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b).
(3)Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune cumulativ.
(4)Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată.
(5)Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) şi lit. o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.
Arată norme de aplicare
Art. 67: Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1)Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
(2)Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
(3)Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Art. 68: Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1)Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe:
a)de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b)de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c)după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
(2)În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării.
(3)Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii.
Art. 69: Degradarea militară
(1)Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(2)Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.
(3)Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
Art. 70: Publicarea hotărârii definitive de condamnare
(1)Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana condamnatului, instanţa apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârşirii altor asemenea infracţiuni.
(2)Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian local sau naţional, o singură dată.
(3)Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane.
CAPITOLUL IV:Calculul duratei pedepselor
Art. 71: Durata executării
(1)Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.
(2)Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
(3)Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
(4)Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei.
Art. 72: Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate
(1)Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
(2)Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
(3)În cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.
Art. 73: Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării
(1)În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pedeapsa executată în afara ţării este amenda.
CAPITOLUL V:Individualizarea pedepselor
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 74: Criteriile generale de individualizare a pedepsei
(1)Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a)împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b)starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c)natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d)motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e)natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f)conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g)nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2)Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.
SECŢIUNEA 2:Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante
Art. 75: Circumstanţe atenuante
(1)Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
a)săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă;
b)depăşirea limitelor legitimei apărări;
c)depăşirea limitelor stării de necesitate.
d)acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni: contra persoanei, furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, privind regimul juridic al substanţelor dopante, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor.

(2)Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
a)eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
b)împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Art. 76: Efectele circumstanţelor atenuante
(1)În cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime.
(2)Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
(3)Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor atenuante reţinute.
Art. 77: Circumstanţe agravante
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:
a)săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b)săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante;
c)săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori bunuri;
d)săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;
e)săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze;
f)săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii;
g)săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţă;
h)săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte.
Art. 78: Efectele circumstanţelor agravante
(1)În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.
(2)Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute.
Art. 79: Concursul între cauze de atenuare sau de agravare
(1)Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.
(2)Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.
(3)Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).
SECŢIUNEA 3:Renunţarea la aplicarea pedepsei
Art. 80: Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei
(1)Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a)infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;
b)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportuna din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2)Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:Arată norme de aplicare
a)infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b)faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
c)infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;
d)pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.

(3)În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).
Art. 81: Avertismentul
(1)Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un avertisment.
(2)Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.
(3)În caz de concurs de infracţiuni se aplică un singur avertisment.
Art. 82: Anularea şi efectele renunţării la aplicarea pedepsei
(1)Persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită.
(2)Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.
(3)Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

SECŢIUNEA 4:Amânarea aplicării pedepsei
Arată norme de aplicare
Art. 83: Condiţiile amânării aplicării pedepsei
(1)Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a)pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b)infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c)infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2)Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
(21)Nu se poate dispune amânarea pedepsei în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 335 şi 336.

(3)Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62.
(4)Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Art. 84: Termenul de supraveghere
(1)Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
(2)Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.
Art. 85: Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1)Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
(2)Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a)să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b)să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor;
c)să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
d)să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e)să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
f)să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
g)să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
h)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
i)să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
j)să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,
(3)Pentru stabilirea obligaţiei prevăzute la alin. (2) lit. b), instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.

(4)Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.

(5)Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Art. 86: Supravegherea
(1)Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)- e) se comunică serviciului de probaţiune.
(2)Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)- c) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d)- j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3)Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)- d), într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4)Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;
b)persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin;
c)persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Art. 87: Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.
(2)Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Art. 88: Revocarea amânării aplicării pedepsei
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
(2)În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3)Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.
(4)Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca amânarea aplicării pedepsein cazul revocării, dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Art. 89: Anularea amânării aplicării pedepsei
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2)În caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei.
Art. 90: Efectele amânării aplicării pedepsei
(1)Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.
(2)Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.
SECŢIUNEA 5:Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Arată norme de aplicare
Art. 91: Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1)Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a)pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.

b)infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c)infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2)Când pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii aplicate în condiţiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
(3)Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:
a)pedeapsa aplicată este numai amenda;
b)aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;
c)infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
d)în cazul în care legea specială o prevede în mod expres.

*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Codul penal, când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.

(31)Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3), dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336.

(32)Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 209-211.

(4)Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum şi a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Art. 92: Termenul de supraveghere
(1)Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.
(2)Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
(3)Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.

Art. 93: Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1)Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă,
(2)Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a)să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b)să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c)să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d)să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
(3)Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor.
(4)Pentru stabilirea conţinutului obligaţiei prevăzute la alin. (3), instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.

(5)Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Art. 94: Supravegherea condamnatului
(1)Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)- e) se comunică serviciului de probaţiune.
(2)Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. c) şi lit. d) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3)Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), precum şi alin. (3) într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4)Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;
b)persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin;
c)persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Art. 95: Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare.
(2)Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Art. 96: Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(2)Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3)Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a fost executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi alin. (6), instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
(4)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(5)Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
(6)Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Art. 97: Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2)În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Art. 98: Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1)În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.

(2)Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
SECŢIUNEA 6:Liberarea condiţionată
Art. 99: Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă
(1)Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:
a)cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b)cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c)cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d)instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
(2)Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(3)De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.
Art. 100: Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii
(1)Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a)cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b)cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c)cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d)instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
(2)În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d).
(3)În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(4)În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(5)Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(6)Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.
Art. 101: Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1)Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
(2)În cazul prevăzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a)să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b)să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c)să nu părăsească teritoriul României;
d)să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
e)să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
f)să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
g)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(3)Obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c)- g) pot fi impuse în măsura în care nu au fost aplicate în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.
(4)Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. d)-f), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.

(5)Măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. a) şi lit. b) se execută din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c)- g) se execută pe toată durata termenului de supraveghere.
(6)[textul din Art. 101, alin. (6) din partea I, titlul III, capitolul V, sectiunea 6 a fost abrogat la 01-feb-2014 de Art. 245, punctul 13. din titlul III, capitolul II din Legea 187/2012]
Art. 102: Supravegherea condamnatului
(1)Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) lit. c)- e) se comunică serviciului de probaţiune.
(2)Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. a) şi lit. b) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. c)-g) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3)Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e) poate fi realizată şi printr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile prevăzute de legea specială.
(4)Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;
b)persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
Art. 103: Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1)Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de reintegrare socială.
(2)Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Art. 104: Revocarea liberării condiţionate
(1)Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă.
(2)Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C).

(3)Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
Art. 105: Anularea liberării condiţionate
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Codul penal, sintagma "dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării" vizează atât situaţia infracţiunilor săvârşite anterior liberării condiţionate şi descoperite după acordarea liberării condiţionate, până la împlinirea termenului de supraveghere, cât şi situaţia infracţiunilor săvârşite anterior liberării condiţionate şi descoperite anterior liberării condiţionate.

*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C).

(2)În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări.
(3)Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.
Art. 106: Efectele liberării condiţionate
În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.

TITLUL IV:Măsurile de siguranţă
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 107: Scopul măsurilor de siguranţă
(1)Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
(2)Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.
(3)Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
Art. 108: Categoriile măsurilor de siguranţă
Măsurile de siguranţă sunt:
a)obligarea la tratament medical;
b)internarea medicală;
c)interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
d)confiscarea specială.
e)confiscarea extinsă.

CAPITOLUL II:Regimul măsurilor de siguranţă
Art. 109: Obligarea la tratament medical
(1)Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
(2)Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală.
(3)Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.
Art. 110: Internarea medicală
Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Art. 111: Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii
(1)Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii, pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfăşurarea unei alte activităţi, se poate lua măsura interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea funcţie ori de a exercita acea profesie, meserie sau activitate.
(2)Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
Art. 112: Confiscarea specială
(1)Sunt supuse confiscării speciale:
a)bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;
b)bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c)bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d)bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
e)bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
f)bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.
(2)În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3)În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(4)Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.
(5)Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)- e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(6)Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c).
Art. 1121: Confiscarea extinsă
(1)Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei.

(2)Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.

(3)Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.
(4)Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.
(5)La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia.
(6)Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(7)Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea.
(8)Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.

TITLUL V:Minoritatea
CAPITOLUL I:Regimul răspunderii penale a minorului
Art. 113: Limitele răspunderii penale
(1)Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2)Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
(3)Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
Art. 114: Consecinţele răspunderii penale
(1)Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
(2)Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:
a)dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
b)atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Art. 115: Măsurile educative
(1)Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.
1.Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a)stagiul de formare civică;
b)supravegherea;
c)consemnarea la sfârşit de săptămână;
d)asistarea zilnică.
2.Măsurile educative privative de libertate sunt:
a)internarea într-un centru educativ;
b)internarea într-un centru de detenţie.
(2)Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.
Art. 116: Referatul de evaluare
(1)În vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74, instanţa va solicita serviciului de probaţiune întocmirea unui referat care va cuprinde şi propuneri motivate referitoare la natura şi durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi la alte obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către instanţă.
(2)Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse se întocmeşte de către serviciul de probaţiune în toate cazurile în care instanţa dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării sau încetării executării obligaţiilor impuse, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 126, când acesta va fi întocmit de către centrul educativ ori de detenţie.

CAPITOLUL II:Regimul măsurilor educative neprivative de libertate
Art. 117: Stagiul de formare civică
(1)Măsura educativa a stagiului de formare civica consta în obligaţia minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-i ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
(2)Organizarea, asigurarea participării şi supravegherea minorului, pe durata cursului de formare civică, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fără a afecta programul şcolar sau profesional al minorului.
Art. 118: Supravegherea
Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.
Arată norme de aplicare
Art. 119: Consemnarea la sfârşit de săptămână
(1)Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă.
(2)Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
Art. 120: Asistarea zilnică
(1)Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.
(2)Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni, iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
Art. 121: Obligaţii ce pot fi impuse minorului
(1)Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate impune minorului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a)să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;
b)să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de instanţă;
c)să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
d)să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă;
e)să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
f)să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
g)să participe, singur sau, după caz, împreună cu părinţii sau cu un alt reprezentant legal, la programele speciale de consiliere psihologică organizate de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau de alte instituţii de specialitate publice sau private.

(2)Când stabileşte obligaţia prevăzută în alin. (1) lit. d), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.
(3)Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
(4)Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;
b)persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
Art. 122: Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1)Dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse mai mari de îndreptare.
(2)Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Art. 123: Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate
(1)Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune:
a)prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b)înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c)înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.
(2)În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacă nici de această dată nu sunt respectate condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuieşte măsura educativă neprivativă de libertate cu măsura internării într-un centru educativ.
(3)Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune:
a)prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b)înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c)înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate.
(4)În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin. (3) lit. a) şi lit. b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori sporeşte condiţiile de executare a celor existente.
CAPITOLUL III:Regimul măsurilor educative privative de libertate
Arată norme de aplicare
Art. 124: Internarea într-un centru educativ
(1)Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială.
(2)Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.
(3)Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie.
*) Potrivit Deciziei nr. 17/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ.

(4)În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:
a)înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b)liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
(5)Odată cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121 până la împlinirea duratei măsurii internării.
(6)Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.
(7)În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:
a)executarea restului rămas din durata măsurii internării iniţiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;
b)internarea într-un centru de detenţie.
Arată norme de aplicare
Art. 125: Internarea într-un centru de detenţie
(1)Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
(2)Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.
(3)Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.
(4)În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:
a)înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b)liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
(5)Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii internării.
(6)Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenţie.
(7)În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:
a)executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detenţie;
b)prelungirea duratei acestei internări în condiţiile prevăzute în alin. (3).
Art. 126: Schimbarea regimului de executare
Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.
Art. 127: Calculul duratei măsurilor educative
În cazul măsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71-73 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL IV:Dispoziţii comune
Art. 128: Efectele cauzelor de atenuare şi agravare
În cazul infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii, cauzele de atenuare şi agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative şi produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.
Art. 129: Pluralitatea de infracţiuni
(1)În caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74.
(2)În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care:
a)dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;
b)dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat. Pedeapsa astfel obţinută nu poate depăşi durata pedepsei rezultante aplicabile potrivit art. 39 alin. (1) lit. b), dacă ambele infracţiuni ar fi fost comise după majorat.

c)dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită după majorat este detenţiunea pe viaţă, se execută numai această pedeapsă;
d)dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta.
(3)În cazul prevăzut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din momentul săvârşirii infracţiunii comise după majorat până la data judecării.
(4)În cazul săvârşirii după majorat a două sau mai multor infracţiuni concurente se aplică mai întâi regulile referitoare la concursul de infracţiuni, după care se face aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(5)Pedeapsa stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.
Art. 130: Descoperirea unei infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii
Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiţionate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 129 alin. (2)-(4).
Art. 131: Prescripţia răspunderii penale a minorilor
Termenele de prescripţie a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori şi se întrerup sau se suspendă în condiţiile prevăzute de lege pentru majori.
Art. 132: Prescripţia executării măsurilor educative
(1)Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.
(2)Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani.
(3)Termenele de prescripţie a executării măsurilor educative se întrerup şi se suspendă în condiţiile prevăzute de lege pentru majori.
(4)În cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai grea şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.
Art. 133: Efectele măsurilor educative
Măsurile educative nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi.
Art. 134: Minorul devenit major
(1)Dispoziţiile prezentului titlu se aplică şi majorilor care, la data săvârşirii infracţiunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.
(2)Când, la data pronunţării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanţa, ţinând seama de posibilităţile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum şi de celelalte criterii prevăzute în art. 74, poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.
TITLUL VI:Răspunderea penală a persoanei juridice
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Arată norme de aplicare
Art. 135: Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice
(1)Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
(2)Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3)Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi stabileşte că:
"Spitalul miliar este instituţie publică în sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal, şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal."

Art. 136: Pedepsele aplicabile persoanei juridice
(1)Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
(2)Pedeapsa principală este amenda.
(3)Pedepsele complementare sunt:
a)dizolvarea persoanei juridice;
b)suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c)închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d)interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e)plasarea sub supraveghere judiciară;
f)afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Arată norme de aplicare
Art. 137: Stabilirea amenzii pentru persoana juridică
(1)Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului.
(2)Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.
(3)Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de veniturile totale şi activele totale cuprinse în situaţiile financiare anuale sau, după caz, în raportările contabile anuale, pe care persoana juridică are obligaţia de a le întocmi şi depune, potrivit legii, pentru exerciţiul financiar anterior trimiterii în judecată.

(31)Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de valoarea activului patrimonial la data trimiterii în judecată, în cazul persoanei juridice care:
a)nu are obligaţia întocmirii şi depunerii, potrivit legii, a documentelor prevăzute la alin. (3);
b)a fost înfiinţată în anul trimiterii în judecată.

(4)Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a)60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;
b)120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c)180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d)240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
e)360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.
(5)Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
CAPITOLUL II:Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
Art. 138: Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice
(1)Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi de împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt necesare.
(2)Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
(3)Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-f) se pot aplica în mod cumulativ.
(4)Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Art. 139: Dizolvarea persoanei juridice
(1)Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când:
a)persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni;
b)obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 3 ani.
(2)În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b) - e), instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
(3)[textul din Art. 139, alin. (3) din partea I, titlul VI, capitolul II a fost abrogat la 01-feb-2014 de Art. 245, punctul 16. din titlul III, capitolul II din Legea 187/2012]
Art. 140: Suspendarea activităţii persoanei juridice
(1)Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea,
(2)În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. f), instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
(3)Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa complementară nu a fost pusă în executare, instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
Art. 141: Neaplicarea dizolvării sau suspendării activităţii persoanei juridice
(1)Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) şi lit. b) nu pot fi aplicate instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
Art. 142: Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
(1)Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
Art. 143: Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice
Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice, prevăzute de lege.
Art. 144: Plasarea sub supraveghere judiciară
(1)Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presupune desfăşurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a ocazionat comiterea infracţiunii, pe o perioadă de la un an la 3 ani.

(2)Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. În cazul în care instanţa constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevăzută la art. 140.

(3)Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice menţionate în art. 141.
Art. 145: Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare
(1)Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
(2)Prin afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea altor persoane.
(3)Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul stabilite de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni.
(4)Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă.
(5)Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicării prin alte mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.
CAPITOLUL III:Dispoziţii comune
Art. 146: Recidiva în cazul persoanei juridice
(1)Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la reabilitare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depăşită.
(2)În caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate, fără a depăşi maximul general al pedepsei amenzii.
(3)Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda stabilită pentru noua infracţiune, potrivit alin. (2), se adaugă la pedeapsa anterioară sau la restul rămas neexecutat din aceasta.
(4)Dispoziţiile art. 42 se aplică în mod corespunzător.
Art. 147: Atenuarea şi agravarea răspunderii penale a persoanei juridice
(1)În caz de concurs de infracţiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică.
(2)În caz de pluralitate de infracţiuni, pedepsele complementare de natură diferită, cu excepţia dizolvării, sau cele de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se aplică cea mai grea,
(3)În caz de pluralitate de infracţiuni, măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.
Art. 148: Prescripţia răspunderii penale
Răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în condiţiile prevăzute de lege pentru persoana fizică, dispoziţiile art. 153-156 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 149: Prescripţia executării pedepsei
(1)Termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani.
(2)Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată.
(3)Dispoziţiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 şi art. 164 se aplică în mod corespunzător.
Art. 150: Reabilitarea persoanei juridice
Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată, aceasta nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune.
Art. 151: Efectele comasării şi divizării persoanei juridice
(1)În cazul pierderii personalităţii juridice prin fuziune, absorbţie sau divizare intervenită după comiterea infracţiunii /răspunderea penală şi consecinţele acesteia se vor angaja:
a)în sarcina persoanei juridice create prin fuziune;
b)în sarcina persoanei juridice absorbante;
c)în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care au dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va ţine seama, după caz, de:
a)veniturile totale şi activele totale cuprinse în ultima situaţie financiară sau, după caz, raportare contabilă pe care persoana juridică care a comis infracţiunea are obligaţia de a le întocmi şi depune, potrivit legii, anterior fuziunii ori divizării, cu luarea în considerare a părţii din patrimoniul acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la operaţiune;
b)valoarea activului patrimonial de la data fuziunii ori divizării, în cazul persoanei juridice care, potrivit legii, nu are obligaţia întocmirii şi depunerii documentelor prevăzute la lit. a), respectiv, în cazul persoanei juridice înfiinţate în anul trimiterii în judecată, cu luarea în considerare a părţii din patrimoniul acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la operaţiune.

TITLUL VII:Cauzele care înlătură răspunderea penală
Art. 152: Efectele amnistiei
(1)Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
(2)Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.
Art. 153: Prescripţia răspunderii penale
(1)Prescripţia înlătură răspunderea penală.
(2)Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:
a)infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;
b)infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei.

c)infracţiunilor prevăzute la art. 209-211, 213, 218, 2181, 219, 2191 şi 282;

(3)Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b) pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii.

Art. 154: Termenele de prescripţie a răspunderii penale
(1)Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
a)15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b)10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c)8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d)5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e)3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
(2)Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea art. 174, cu referire la art. 154 alin. (2) teza I din Codul penal, stabileşte că:
Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit.

(3)În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.
(4)În cazul infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile şi al infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, altele decât cele prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. c), precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului.

*) Prin Decizia nr. 7/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4886 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 285 din acelaşi cod şi art. 154 din Codul penal, în cauzele având ca obiect contestaţii privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificaţi (sau identificabili), deşi organele de urmărire penală au depus diligenţele necesare în acest scop, se stabilesc termene în vederea finalizării urmăririi penale (ce implică şi identificarea făptuitorilor) şi, respectiv, în care o nouă contestaţie nu poate fi formulată.

Art. 155: Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale
(1)Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

*) Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal cu următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză."

(2)După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
(3)Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.
(4)Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

(5)Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale.
Art. 156: Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale
(1)Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.
(2)Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Art. 157: Lipsa plângerii prealabile
(1)În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
(2)Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.
(3)Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea.
(4)În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu.
(5)Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu.
Art. 158: Retragerea plângerii prealabile
(1)Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile.
*) Prin Decizia nr. 30/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală trebuie considerată ca fiind pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aşa încât retragerea plângerii prealabile poate interveni conform art. 158 alin. (1) din Codul penal.

(2)Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.
(3)Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se face cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.
(4)În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror.
Art. 159: Împăcarea
(1)Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
(2)Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
(3)Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) şi constată că acestea sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit.

*) Prin Decizia nr. 222/2023 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 159 alin. (3) teza finală din Codul penal, care priveşte sintagma "şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei", este constituţională numai în măsura în care nu se aplică în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instanţei, într-o infracţiune pentru care legea a prevăzut în mod expres că este posibilă împăcarea.

(4)Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.
(5)În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi fapte.
(6)În cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, dispoziţiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
TITLUL VIII:Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
Art. 160: Efectele graţierii
(1)Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară.
(2)Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare şi măsurilor educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.
(3)Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.
(4)Graţierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere, în afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de graţiere.
Art. 161: Prescripţia executării pedepsei
(1)Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale.
(2)Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:
a)infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;
b)infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei.

(3)Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b) pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării.

Art. 162: Termenele de prescripţie a executării pedepsei
(1)Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt:
a)20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani;
b)5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c)3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
(2)Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
(3)În cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere ori liberării condiţionate, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă.
(4)În cazul revocării liberării condiţionate, în condiţiile art. 104 alin. (1), termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă şi se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat.
(5)În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de prescripţie curge de la data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă şi se calculează în raport cu durata pedepsei închisorii.
(6)Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice şi măsurile de siguranţă nu se prescriu.
(7)Prin pedeapsa ce se execută se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă, ţinându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.
Art. 163: Întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei
(1)Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
(2)Cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.
(3)Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei amenzii se întrerupe şi prin înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Art. 164: Suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei
(1)Cursul termenului prescripţiei executării pedepsei este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.
(2)Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
TITLUL IX:Cauzele care înlătură consecinţele condamnării
Art. 165: Reabilitarea de drept
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
Art. 166: Reabilitarea judecătorească
(1)Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene:
a)4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani;
b)5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
c)7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
d)10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.
(2)Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanţa, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.
Art. 167: Calculul termenului de reabilitare
(1)Termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
(2)Pentru cei condamnaţi la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
(3)În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de graţiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era definitivă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă actul de graţiere se referă la infracţiuni în curs de judecată.
(4)În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.
(5)În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.
Art. 168: Condiţiile reabilitării judecătoreşti
Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii:
a)nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166;
b)a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.
Arată norme de aplicare
Art. 169: Efectele reabilitării de drept sau judecătoreşti
(1)Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.
N.R.: "Stabileşte că în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art. 169 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de omor sau tentative la infracţiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor nu împiedică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal."

(2)Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut.
(3)Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.
Art. 170: Reînnoirea cererii de reabilitare judecătorească
(1)În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o nouă cerere decât după un termen de un an, care se socoteşte de la data respingerii cererii prin hotărâre definitivă.
(2)Condiţiile prevăzute în art. 168 trebuie să fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
(3)Cererea respinsă ca urmare a neîndeplinirii unor condiţii de formă poate fi reînnoită potrivit Codului de procedură penală.
Art. 171: Anularea reabilitării
Reabilitarea judecătorească va fi anulată când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.
TITLUL X:Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Art. 172: Dispoziţii generale
Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele arătate în prezentul titlu, înţelesul acesteia este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel.
Art. 173: Legea penală
Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.
Art. 174: Săvârşirea unei infracţiuni
Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.
Art. 175: Funcţionar public
(1)Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a)exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b)exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
*) Prin Decizia nr. 37/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi ale art. 175 alin. (2) din Codul penal.

c)exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2)De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale reprezintă, în sensul prevăzut de art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 175 alin. (2) teza a II-a din Codul penal, persoana care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv în cadrul unei întreprinderi individuale ce exercită un serviciu de interes public, care este supusă controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public" şi stabileşte că:
Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală.
În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal.

*) Prin Decizia nr. 37/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi ale art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Art. 176: Public
Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
Art. 177: Membru de familie
(1)Prin membru de familie se înţelege:
a)ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b)soţul;
c)persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
(2)Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
Art. 178: Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale
(1)Informaţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate astfel, potrivit legii.
(2)Înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.
Art. 179: Arme
(1)Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale.
(2)Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.
Art. 180: Mijloace de plată fără numerar
(1)Prin instrument de plată fără numerar se înţelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat, respectiv protejată, material ori nematerial, respectiv materială ori nematerială, sau o combinaţie a acestora, altul, respectiv alta decât o monedă cu valoare circulatorie şi care, singur, respectiv singură sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite deţinătorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală.
(2)Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.
(3)Prin monedă electronică se înţelege valoarea monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanţă asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operaţiuni de plată şi care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică.
(4)Moneda virtuală înseamnă o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb şi poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată electronic.

Art. 181: Sistem informatic şi date informatice
(1)Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(2)Prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.
Art. 182: Exploatarea unei persoane
Prin exploatarea unei persoane se înţelege:
a)supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;
b)ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
c)obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;
d)obligarea la practicarea cerşetoriei;
e)prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

f)obligarea la săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală.

Art. 183: Consecinţe deosebit de grave
Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.
Art. 184: Faptă săvârşită în public
Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:
a)într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;
b)în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
c)într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d)într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.
Art. 185: Timp de război
Prin timp de război se înţelege durata stării de mobilizare a forţelor armate sau durata stării de război.
Art. 186: Calculul timpului
(1)La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
(2)Dacă limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracţia de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracţia se va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obţinută se transformă în luni. În acest caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracţiei.
(3)În cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplică în mod corespunzător dispoziţiile alin. (2), transformarea făcându-se între ani şi luni.
Art. 187: Pedeapsă prevăzută de lege
Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
PARTEA II:PARTEA SPECIALĂ
TITLUL I:Infracţiuni contra persoanei
CAPITOLUL I:Infracţiuni contra vieţii
Art. 188: Omorul
(1)Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 189: Omorul calificat
(1)Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a)cu premeditare;
b)din interes material;
c)pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d)pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
Arată norme de aplicare
e)de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
N.R.: "Stabileşte că în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art. 169 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de omor sau tentative la infracţiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor nu împiedică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal."

f)asupra a două sau mai multor persoane;
g)asupra unei femei gravide;
h)prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
i)profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze;

(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 190: Uciderea la cererea victimei
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 191: Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
(1)Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2)Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3)Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Art. 192: Uciderea din culpă
(1)Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3)Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
CAPITOLUL II:Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii
Art. 193: Lovirea sau alte violenţe
(1)Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(21)Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)victima este un minor;
c)fapta este săvârşită în public;
d)făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

(3)Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4)În cazul faptelor săvârşite în condiţiile alin. (21), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.

*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că:
Pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, şi nu ca efect al împăcării.

Art. 194: Vătămarea corporală
(1)Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a)o infirmitate;
b)leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c)un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d)avortul;
e)punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(21)Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)victima este un minor;
c)fapta este săvârşită în public;
d)făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

(3)Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
Art. 195: Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
Art. 196: Vătămarea corporală din culpă
(1)Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4)Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5)Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 197: Relele tratamente aplicate minorului
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 198: Încăierarea
(1)Participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

*) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal este admisibilă acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal.

(2)Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde potrivit alin. (1).
(3)Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4)Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să-i despartă pe alţii.
CAPITOLUL III:Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie
Art. 199: Violenţa în familie
(1)Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
(2)În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.

Art. 200: Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă
(1)Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani.
CAPITOLUL IV:Agresiuni asupra fătului
Art. 201: Întreruperea cursului sarcinii
(1)Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a)în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b)de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c)dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
(6)Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7)Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
Art. 202: Vătămarea fătului
(1)Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2)Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4)Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se reduc la jumătate.
(5)Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6)Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de un medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
(7)Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte.
CAPITOLUL V:Infracţiuni privind obligaţia de asistentă a celor în primejdie
Art. 203: Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate
(1)Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.
Art. 204: Împiedicarea ajutorului
Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
CAPITOLUL VI:Infracţiuni contra libertăţii persoanei
Art. 205: Lipsirea de libertate în mod ilegal
(1)Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.
(2)Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3)Dacă fapta este săvârşită:
a)de către o persoană înarmată;
b)asupra unui minor;
c)punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
Art. 206: Ameninţarea
(1)Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 207: Şantajul
(1)Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 208: Hărţuirea
(1)Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
(2)Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(21)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CAPITOLUL VII:Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile
Art. 209: Sclavia
Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 210: Traficul de persoane
(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:
a)prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b)profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c)prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei, dacă aceasta s-a realizat prin oricare dintre modalităţile prevăzute la alin. (1).

(2)Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.

(3)Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt urmate de exploatarea efectivă a unei persoane, în sensul art. 182 se aplică regulile concursului de infracţiuni.

Art. 211: Traficul de minori
(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane minore.

(2)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a)fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1);
b)fapta a fost săvârşită de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
c)fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
e)fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze.
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism.

(3)Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt urmate de exploatarea efectivă a minorului, în sensul art. 182 se aplică regulile concursului de infracţiuni.

Art. 212: Supunerea la muncă forţată sau obligatorie
Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci împotriva voinţei sale sau la o muncă obligatorie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
Art. 213: Proxenetismul
(1)Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)[textul din Art. 213, alin. (2) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(3)[textul din Art. 213, alin. (3) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(31)
[textul din Art. 213, alin. (3^1) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(4)Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
Art. 214: Exploatarea cerşetoriei
(1)Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:
a)de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte;
b)prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 215: Folosirea unui minor în scop de cerşetorie
Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 216: Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Art. 2161: Folosirea prostituţiei infantile
Întreţinerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituţia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Art. 217: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 209-211, art. 213 alin. (2), art. 216 şi 2161 se pedepseşte.

CAPITOLUL VIII:Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
Art. 218: Violul
(1)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
(3)Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;

c)[textul din Art. 218, alin. (3), litera C. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 1. din Legea 424/2023]
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)[textul din Art. 218, alin. (3), litera E. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 4. din Legea 217/2023]
f)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
g)făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.

(31)[textul din Art. 218, alin. (3^1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 6. din Legea 217/2023]
(32)Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări:
a)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
b)fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c)în urma faptei, victima rămâne însărcinată;
d)victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situaţie de dependenţă;
e)fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
f)victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.

(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(5)Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(32) se pedepseşte.

*) Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepţie de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(21), art. 2221, art. 2161 şi art. 374 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării unde aceasta a fost săvârşită.

Art. 2181: Violul săvârşit asupra unui minor
(1)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 114.

(2)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
g)în urma faptei, victima a rămas însărcinată,
maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.

(5)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) au fost comise în schimbul unei remuneraţii, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(51)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a)minorul este membru de familie al majorului;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice fel;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(52)Fapta prevăzută la alin. (51) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă:
a)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b)fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.

(6)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(7)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.

(8)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(52) se pedepseşte.

Art. 219: Agresiunea sexuală
(1)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)Pedeapsa este închisoarea de la 4 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;

c)[textul din Art. 219, alin. (2), litera C. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 424/2023]
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)[textul din Art. 219, alin. (2), litera E. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 11. din Legea 217/2023]
f)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
g)făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.

(21)[textul din Art. 219, alin. (2^1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 13. din Legea 217/2023]
(22)Pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
b)fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c)victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, datorată vârstei, bolii, unui handicap fizic sau psihic, sarcinii sau unei situaţii de dependenţă;
d)fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
e)victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.

(3)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4)Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.
(5)Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(22) se pedepseşte.

*) Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepţie de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(21), art. 2221, art. 2161 şi art. 374 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării unde aceasta a fost săvârşită.

Art. 2191: Agresiunea sexuală săvârşită asupra unui minor
(1)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(11)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un minor asupra unui alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(12)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra unui minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis între minori prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, de o situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori,
maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.

(31)Comiterea de către un major a unui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, împotriva unui minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a)fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă sau de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
d)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod.
(32)Dacă faptele prevăzute la alin. (31) sunt săvârşite în următoarele împrejurări:
a)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b)fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.

(6)Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea unor fapte prevăzute la art. 2181 alin. (1)-(3), acestea constituie infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor.

(7)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(32) se pedepseşte.

Art. 2192: Determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori
(1)Fapta majorului care determină întreţinerea unui raport sexual, a unui act sexual oral sau anal, precum şi a oricăror alte acte de penetrare vaginală sau anală între minori care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2181 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(2)Fapta majorului care determină comiterea oricărui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la alin. (1), între minori care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2191 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(3)Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este precedată sau urmată de fapta prevăzută la alin. (2), se pedepseşte doar fapta prevăzută la alin. (1).

Art. 220:
[textul din Art. 220 din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 17. din Legea 217/2023]
Art. 221: Coruperea sexuală a minorilor
(1)
[textul din Art. 221, alin. (1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 13. din Legea 424/2023]
(2)
[textul din Art. 221, alin. (2) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 13. din Legea 424/2023]
(21)
[textul din Art. 221, alin. (2^1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 19. din Legea 217/2023]
(3)Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(4)Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(41)Fapta unui major de a incita un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, prin mijloacele de transmitere la distanţă, prin intermediul comunicării electronice sau al reţelelor sociale, la comiterea oricărui act de natură sexuală asupra sa, asupra unei persoane sau împreună cu o persoană, inclusiv atunci când actul de natură sexuală nu este comis, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(5)[textul din Art. 221, alin. (5) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 15. din Legea 424/2023]
(6)[textul din Art. 221, alin. (6) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I, punctul 15. din Legea 424/2023]
Art. 222: Racolarea minorilor în scopuri sexuale
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act sexual de orice natură sau în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 374, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Art. 2221: Fapte comise în circumstanţe agravante
Dacă faptele prevăzute la art. 221 şi 222 sunt săvârşite de două sau mai multe persoane împreună sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Art. 223: Hărţuirea sexuală
(1)Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CAPITOLUL IX:Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private
Art. 224: Violarea de domiciliu
(1)Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
*) Prin Decizia nr. 18/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt mai extinse decât cea de domiciliu, prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând şi acele spaţii care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecţie vieţii private a persoanei, de pildă, grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport, şi stabileşte că:
Noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare a vieţii private, prevăzută de art. 226 alin. (1) din Codul penal, au acelaşi înţeles cu noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) din Codul penal, fiind subsumate noţiunii de domiciliu în sensul legii penale.

(2)În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 225: Violarea sediului profesional
(1)Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 226: Violarea vieţii private
(1)Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
*) Prin Decizia nr. 18/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt mai extinse decât cea de domiciliu, prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând şi acele spaţii care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecţie vieţii private a persoanei, de pildă, grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport, şi stabileşte că:
Noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare a vieţii private, prevăzută de art. 226 alin. (1) din Codul penal, au acelaşi înţeles cu noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) din Codul penal, fiind subsumate noţiunii de domiciliu în sensul legii penale.

(2)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
*) Prin Decizia nr. 51/2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că tipicitatea infracţiunii de violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal nu este condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de acestea sau a unei convorbiri private.

(21)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă atingere imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(22)Prin imagine intimă se înţelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual.

(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) şi (2) săvârşită:
a)de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b)dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d)dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(41)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (21) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.

(5)Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 227: Divulgarea secretului profesional
(1)Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
TITLUL II:Infracţiuni contra patrimoniului
Art. 228: Furtul
(1)Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
*) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte :
Fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

*) Prin Decizia nr. 7/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) teza finală din Codul penal stabileşte că:
Fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat săvârşit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) teza finală din acelaşi cod.

(2)Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3)Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică.
Art. 229: Furtul calificat
(1)Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a)într-un mijloc de transport în comun;
b)în timpul nopţii;
c)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d)prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
e)prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a)asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b)prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c)de o persoană având asupra sa o armă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a)ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b)componente ale sistemelor de irigaţii;
c)componente ale reţelelor electrice;
d)un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;
e)un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f)instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g)bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
h)cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Art. 230: Furtul în scop de folosinţă
(1)Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.
(2)Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.
Art. 231
(1)Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(2)În cazul faptelor prevăzute la art. 228 şi 230, împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 232: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
CAPITOLUL II:Tâlhăria şi pirateria
Art. 233: Tâlhăria
Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 234: Tâlhăria calificată
(1)Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a)prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b)prin simularea de calităţi oficiale;
c)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d)în timpul nopţii;
e)într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f)prin violare de domiciliu sau sediu profesional,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
g)profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze.

(2)Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.
Art. 235: Pirateria
(1)Furtul comis, prin violenţă sau ameninţare, de către o persoană care face parte din echipajul sau din pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor ce se găsesc pe acel vas sau pe o altă navă, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi capturarea unei nave aflate în marea liberă sau faptul de a provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori eşuarea acesteia, în scopul de a-şi însuşi încărcătura ei sau de a tâlhări persoanele aflate la bord.
(3)Dacă pirateria a avut ca urmare vătămarea corporală, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.
Art. 236: Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei
Dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 237: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 233-235 se pedepseşte.
CAPITOLUL III:Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Art. 238: Abuzul de încredere
(1)Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 239: Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor
(1)Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti, achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 240: Bancruta simplă
(1)Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, într-un termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariţia stării de insolvenţă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 241: Bancruta frauduloasă
(1)Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a)falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;
b)înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate;
c)înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 242: Gestiunea frauduloasă
(1)Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 243: Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1)Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3)Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Art. 244: Înşelăciunea
(1)Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2)Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3)Împăcarea înlătură răspunderea penală.
*) Prin Decizia nr. 37/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Publicarea de anunţuri fictive online care a avut drept consecinţă producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal (în modalitatea alternativă a «introducerii de date informatice»), sau ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (2) din Codul penal (în modalitatea alternativă «prin alte mijloace frauduloase»)?"
Stabileşte că publicarea de anunţuri fictive online care a avut drept consecinţă producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal.

Art. 245: Înşelăciunea privind asigurările
(1)Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Fapta persoanei care, în scopul prevăzut în alin. (1), simulează, îşi cauzează sau agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3)Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Art. 246: Deturnarea licitaţiilor publice
Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 247: Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile
(1)Fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii ori relaţiei de dependenţă în care debitorul se află faţă de el, îl face să constituie sau să transmită, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanţă de valoare vădit disproporţionată faţă de această prestaţie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaţii cu alcool sau cu substanţe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanţă sau să renunţe la un drept, dacă s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 248: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 239 alin. (1), art. 241 şi art. 244-247 se pedepseşte.
CAPITOLUL IV:Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice
Art. 249: Frauda informatică
Introducerea, transmiterea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Art. 250: Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
(1)Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
(3)Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 2501: Operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar
(1)Deţinerea în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar însuşit prin săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 şi art. 295 se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin primire, însuşire, cumpărare sau ca urmare a unei operaţiuni precum transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau punerea la dispoziţie în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar obţinut prin săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 şi art. 295 se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Fabricarea, producerea, primirea, deţinerea, transmiterea sau punerea la dispoziţie a unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricăror alte mijloace, cu scopul de a servi la însuşirea unui instrument de plată fără numerar prin săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 şi art. 295, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează şi dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuţia unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware ori software, sau a oricăror alte mijloace cu scopul de a servi la însuşirea unui instrument de plată fără numerar prin săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 şi art. 295.

Art. 251: Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos
(1)Acceptarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, cunoscând că este efectuată prin folosirea unui instrument de plată fără numerar falsificat sau utilizat fără consimţământul titularului său, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează acceptarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), cunoscând că este efectuată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
Art. 252: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
CAPITOLUL V:Distrugerea şi tulburarea de posesie
Art. 253: Distrugerea
(1)Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(21)Distrugerea unui dispozitiv electronic de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare sau execuţional penale se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(4)Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5)Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
(6)Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(7)Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.
Art. 254: Distrugerea calificată
(1)Dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.
Art. 255: Distrugerea din culpă
(1)Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Art. 256: Tulburarea de posesie
(1)Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CAPITOLUL VI:Infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave
Art. 2561: Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave
Dacă faptele prevăzute la art. 228, 229, 233, 234, 235, 239, 242, 244, 245, 247, art. 249-251 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

TITLUL III:Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat
CAPITOLUL I:Infracţiuni contra autorităţii
Art. 257: Ultrajul
(1)Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2)Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
(4)Faptele prevăzute la alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Art. 258: Uzurparea de calităţi oficiale
(1)Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 259: Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
(1)Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 260: Ruperea de sigilii
(1)Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
Art. 261: Sustragerea de sub sechestru
(1)Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
CAPITOLUL II:Infracţiuni privind frontiera de stat
Art. 262: Trecerea frauduloasă a frontierei de stat
(1)intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită:
a)în scopul sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse ori a unei măsuri educative, privative de libertate;
b)de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de şedere în ţară, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Tentativa se pedepseşte.
(4)Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de o victimă a traficului de persoane sau de minori, nu se pedepseşte.
Art. 263: Traficul de migranţi
(1)Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Când fapta a fost săvârşită:
a)în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b)prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului;
c)prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 264: Facilitarea şederii ilegale în România
(1)Fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe teritoriul României a unei persoane, victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranţi, care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă mijlocul folosit constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(2)Când fapta a fost săvârşită:
a)în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b)de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite cu privire la un alt străin aflat ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Art. 265: Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României
Sustragerea de la executarea obligaţiilor instituite de autorităţile competente, de către străinul faţă de care s-a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a fost dispusă interzicerea dreptului de şedere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
TITLUL IV:Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei
Art. 266: Nedenunţarea
(1)Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani.

(11)Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

(2)Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3)Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
Art. 267: Omisiunea sesizării
(1)Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
Art. 268: Inducerea în eroare a organelor judiciare
(1)Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.
Art. 269: Favorizarea făptuitorului
(1)Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3)Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Art. 270: Tăinuirea
(1)Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3)Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Art. 271: Obstrucţionarea justiţiei
(1)Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a)împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
b)refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal.
Art. 272: Influenţarea declaraţiilor
(1)Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(2)Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.
Art. 273: Mărturia mincinoasă
(1)Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
*) Fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.(Decizia nr. 1/2019)

*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (...) şi stabileşte că: Martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

(2)Mărturia mincinoasă săvârşită:
a)de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
b)de un investigator sub acoperire;
c)de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
d)în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.
*) ICCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?, şi stabileşte că participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal.

Art. 274: Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei
Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute în art. 273, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Art. 275: Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
(1)Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
*) Prin Decizia nr. 3/2021, ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi stabileşte că:
"1.Infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal, are ca situaţie premisă existenţa unei proceduri judiciare începute.
2.Autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care sunt folosite înscrisurile ori mijloacele materiale de probă poate fi subiect activ al infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri în modalitatea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal."

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar.
Art. 276:
[textul din Art. 276 din partea II, titlul IV a fost abrogat la 08-dec-2014 de Actul din Legea 159/2014]
Art. 277: Compromiterea intereselor justiţiei
(1)Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(3)Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(4)Nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activităţi vădit ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală.
Art. 278: Încălcarea solemnităţii şedinţei
Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Art. 279: Ultrajul judiciar
(1)Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

(2)Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al judecătorului sau al procurorului.
(4)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
Art. 280: Cercetarea abuzivă
(1)Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.
Art. 281: Supunerea la rele tratamente
(1)Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2)Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 282: Tortura
(1)Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
a)în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
b)în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis;
c)în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
d)pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5)Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
(6)Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
Art. 283: Represiunea nedreaptă
(1)Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2)Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 284: Asistenţa şi reprezentarea neloială
(1)Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 285: Evadarea
(1)Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2)Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Se consideră evadare:
a)neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b)părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere.
c)încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.

(4)În situaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b), pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.

(41)În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. c), se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Art. 286: Înlesnirea evadării
(1)Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Înlesnirea evadării:
a)săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante;
b)a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;
c)unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsă se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut sau deţinut, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4)Înlesnirea evadării, săvârşită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
Art. 287: Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
(1)Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:
a)împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare;
b)refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
c)refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligaţie conform legii;
d)neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;
e)neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;
f)nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor;
g)împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea;
h)nerespectarea unei măsuri de protecţie dispuse în executarea unui ordin european de protecţie.
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2)În cazul faptelor prevăzute în lit. d)- g), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(3)În cazul faptei prevăzute la alin. (1) lit. h), împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Art. 288: Neexecutarea sancţiunilor penale
(1)Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că "Fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranţă prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969) nu realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) din Codul penal".

(2)Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3)Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepseşte cu amendă.
TITLUL V:Infracţiuni de corupţie şi de serviciu
CAPITOLUL I:Infracţiuni de corupţie
Art. 289: Luarea de mită
(1)Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi stabileşte că:
"Spitalul miliar este instituţie publică în sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal, şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal."

(2)Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3)Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Art. 290: Darea de mită
(1)Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3)Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (...) şi stabileşte că: Martorul denunţător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

(4)Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5)Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Art. 291: Traficul de influenţă
(1)Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Art. 292: Cumpărarea de influenţă
(1)Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(3)Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut în alin. (2).
(4)Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Arată norme de aplicare
Art. 293: Fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia
Dispoziţiile art. 289 şi art. 290 se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
Art. 294: Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia
Prevederile prezentului capitol se aplică în privinţa următoarelor persoane, dacă, prin tratatele internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:
a)funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;
b)membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
c)funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii Europene;

d)persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;
e)funcţionarilor unui stat străin;
f)membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
g)juraţilor din cadrul unor instanţe străine.

CAPITOLUL II:Infracţiuni de serviciu
Art. 295: Delapidarea
(1)Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
*) Decizia nr. 15/2024 - ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte că infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal nu poate fi încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului.

(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 296: Purtarea abuzivă
(1)Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2)Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Art. 297: Abuzul în serviciu
(1)Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Art. 298: Neglijenţa în serviciu
Fapta funcţionarului public care, din culpă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 299: Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
(1)Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2)Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Art. 300: Uzurparea funcţiei
Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Art. 301: Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane
(1)Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:
a)emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
b)exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

Arată norme de aplicare
Art. 302: Violarea secretului corespondenţei
(1)Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(4)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(5)Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
b)dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(6)Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(7)Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 303: Divulgarea informaţiilor secrete de stat
(1)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.
Art. 304: Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
(1)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(3)Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Art. 305: Neglijenţa în păstrarea informaţiilor
(1)Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă.
Art. 306: Obţinerea ilegală de fonduri
(1)Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 307: Deturnarea de fonduri
(1)Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 308: Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
(1)Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale reprezintă, în sensul prevăzut de art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 175 alin. (2) teza a II-a din Codul penal, persoana care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv în cadrul unei întreprinderi individuale ce exercită un serviciu de interes public, care este supusă controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public" şi stabileşte că:
Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor art. 308 alin. (