Secţiunea xi - Minoritatea - Codul Penal din 1936 CODUL PENAL
M.Of. 65
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Iunie 1954
SECŢIUNEA XI:Minoritatea
Art. 138
Minor este acela care nu a împlinit vârsta de 19 ani.
Copil este minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani.
Adolescent este minorul între 14 şi 19 ani neîmpliniţi.
Art. 139
Copilul nu este responsabil pentru faptele penale comise de el.
De asemenea nu este responsabil adolescentul pentru infracţiunea săvârşită, afară de cazul când se dovedeşte că în momentul săvârşirii a lucrat cu discernământ.
Cu toate acestea instanţa este datoare să constate faptul şi modul cum a fost săvârşit, luând informaţiuni:
1.asupra stării fizice şi morale şi a antecedentelor copilului sau adolescentului;
2.asupra condiţiilor în care a fost crescut şi în care a trăit;
3.asupra situaţiei morale şi materiale a familiei.
Când există o îndoială asupra stării fizice sau mintale a copilului sau adolescentului se procedează la o expertiză medicală.
Art. 140
Pe baza informaţiunilor dobândite, potrivit dispoziţiunilor dobândite, potrivit dispoziţiunilor articolului precedent, instanţa poate lua faţă de copilul sau faţă de adolescentul lipsit de discernământ, una din următoarele măsuri corective şi educative:
1.îl poate încredinţa familiei, căreia îi atrage atenţiunea ca pe viitor să-l aibă în deosebită supraveghere; iar dacă este la scoală, încunoştinţează şi autoritatea şcolară ca să-l dojenească sau să ia măsurile disciplinare prevăzute de regulamentul şcolar;
2.în lipsa familiei sau când aceasta nu prezintă garanţii suficiente de moralitate îl poate încredinţa unei rude mai apropiate, care ar primi sarcina supravegherii copilului;
3.în lipsa acesteia îl poate încredinţa unei persoane onorabile, unei societăţi de patronaj sau unei instituţii publice sau private, autorizată de Stat pentru acest scop şi numai dacă atari persoane sau instituţii ar accepta asemenea însărcinări;
4.când niciuna din aceste măsuri nu s-ar putea aplica, instanţa poate decide ca educaţia copilului sau adolescentului să fie încredinţată institutului de educaţie corectivă.
Până la darea hotărârii, dacă instanţa socoteşte necesar, poate dispune trimiterea provizorie a copilului sau adolescentului la o societate de asistenţă sau de patronaj.
În caz când copilul sau adolescentul a fost încredinţat familiei, unei persoane sau unei instituţii de binefacere, el poate fi pus şi sub regimul libertăţii supraveghiate.
Art. 141
În caz de săvârşirea unei noi infracţiuni, instanţa nu poate lua, faţă de copil sau adolescent, decât una din măsurile prevăzute în articolul precedent, la punctele 3 şi 4.
Art. 142
Măsurile prevăzute în art. 140 încetează când copilul sau adolescentul a împlinit vârsta de 21 ani.
Art. 143
Copiii şi adolescenţii, găsiţi în condiţiile arătate în art. 140, alin. 1, dacă sunt anormali, întârziaţi sau bolnavi, pot fi trimişi, după avizul unui medic specialist, într-un ospiciu, azil sau sanatoriu, unde vor primi îngrijirile medicale, potrivit stării lor fizice sau mintale, până la completa însănătoşire.
Art. 144
Dacă instanţa constată că adolescentul, în momentul săvârşirii, infracţiunii, a lucrat cu discernământ, poate aplica împotriva lui următoarele măsuri de siguranţă sau pedepse:
Măsuri de siguranţă:
1.libertate supravegheată;
2.educaţie corectivă.
Pedepse:
Nicio pedeapsă privativă de drepturi nu poate fi pronunţată în contra adolescentului.
Pedeapsa pecuniară se poate aplica numai în cazul când adolescentul este mai mare de 15 ani şi are avere sau profesiune.
1.mustrare;
2.închisoare corecţională sau detenţiune simplă.
Art. 145
Mustrarea prevăzută de articolul precedent consistă în dojenirea pe care instanţa o face adolescentului în şedinţă publică, punându-i în vedere că dacă va mai săvârşi vreo infracţiune va fi pedepsit mai aspru.
Dacă la termenul fixat, condamnatul nu se prezintă, fără legitimă justificare, sau dacă se prezintă şi nu ascultă mustrarea cu respectul cuvenit, instanţa poate schimba sancţiunea, aplicând închisoarea corecţională, sau detenţiunea simplă.
Mustrarea nu se aplică:
1.dacă adolescentul a săvârşit o infracţiune pedepsită de lege cu închisoare corecţională sau detenţiune simplă mai mare de un an;
2.dacă mai înainte a săvârşit o infracţiune pentru care i s-a aplicat vreuna din măsurile prevăzute de art. 140.
În cazurile de mai sus instanţa aplică închisoarea corecţională sau detenţiunea simplă.
Art. 146
Libertatea supravegheată este lăsarea adolescentului în libertate, timp de un an, veghiat de aproape.
Darea hotărârii se amână la expirarea acestui termen de încercare.
Această măsură de siguranţă nu se poate pronunţa contra adolescentului care a suferit o pedeapsă privativă de libertate mai mare de o lună.
Când instanţa pronunţă libertatea supravegheată, ea încredinţează supravegherea adolescentului reprezentantului său legal, sau îl încredinţează unui azil de copii al Statului, ori altei instituţii publice, creată în acest scop, sau unei societăţi de patronaj pentru minori, ori chiar unei persoane de încredere, care voieşte să primească o asemenea sarcină.
Acela căruia i s-a încredinţat supravegherea, trebue să o exercite continuu asupra purtării adolescentului, iar la expirarea termenului de încercare, trebue să raporteze instanţei respective, fără întârziere, cum s-a purtat adolescentul.
Art. 147
Când adolescentul s-a purtat bine în tot timpul de încercare, acţiunea deschisă în contra lui se declară stinsă prin hotărâre judecătorească.
Dacă însă în timpul de încercare, adolescentul se sustrage dela supravegherea ce se exercită asupra lui, sau duce o vieaţă imorală ori desordonată, sau săvârşeşte alte infracţiuni, persoana sau instituţia însărcinată cu supravegherea lui trebue să încunoştiinţeze instanţa respectivă. Aceasta dacă constată existenţa vreuneia din cazurile de mai sus, revocă libertatea supravegheată şi dispune aşezarea adolescentului într-un institut de educaţie corectivă sau îl condamnă la închisoare corecţională sau detenţiune simplă.
Art. 148
Educaţia corectivă se pronunţă ori de câte ori instanţa, ţinând seama de antecedente, de mediul în care trăieşte adolescentul şi de natura infracţiunii săvârşite, constată că el se găseşte într-o stare de decădere morală.
Această măsură se pronunţă pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 21 ani.
Executarea educaţiei corective se face într-un institut anume destinat pentru aceasta.
Prin această măsură de siguranţă se urmăreşte refacerea morală a adolescentului, deprinderea lui cu o vieaţă onestă şi învăţarea unei meserii.
Art. 149
Dacă a trecut cel puţin un an dela aşezarea adolescentului în institutul de educaţie corectivă şi dacă se constată că sa îndreptat, comisiunea de supraveghere, instituită pe lângă acel institut, poate hotărî punerea adolescentului în libertatea de încercare, pe termen de 2 ani, conform art. 146, alin. 3.
Dacă în timpul de încercare purtarea adolescentului este ireproşabilă, liberarea rămâne definitivă. În caz contrar instanţa poate dispune aşezarea liberatului în institutul de educaţie corectivă, dacă acesta nu a împlinit vârsta de 21 ani.
Art. 150
Pedeapsa închisorii corecţionale sau a detenţiunii simple ce se poate aplica adolescentului este:
1.dela 3 la 15 ani, dacă infracţiunea săvârşită este pedepsită de lege cu pedeapsă criminală;
2.jumătate din pedeapsa respectivă, dacă infracţiunea este pedepsită de lege cu închisoare corecţională sau detenţiune simplă. În acest caz maximum pedepsei nu poate fi mai mare de 3 ani.
Când adolescentul este mai mic de 16 ani nu poate fi pedepsit, în caz de crimă, cu o pedeapsă mai mare de 10 ani.
Pedepsele de mai sus se pot pronunţa numai când din circumstanţele faptului şi moralitatea adolescentului instanţa şi-a făcut convingerea că aplicarea altor măsuri ar fi neîndestulătoare.
În toate cazurile pedeapsa închisorii corecţionale sau detenţiunea simplă, pronunţată contra adolescentului, este executată în institutul de corecţie anume destinat pentru aceasta.
Art. 151
În cazul articolului precedent, instanţa poate ordona, prin aceeaşi hotărâre, ca adolescentul după executarea a două treimi din pedeapsă, să poată fi liberat şi supus supravegherii, până în momentul când pedeapsa privativă de libertate ar fi trebuit să înceteze prin executarea completă.
Liberarea condiţionată poate fi acordată de către instanţa competentă, numai adolescenţilor care au dat dovezi de îndepărtare.
Cel liberat condiţionat este supus unor reguli speciale, în ce priveşte felul său de viaţă şi de purtare în timpul liberării. Dacă în acest timp adolescentul nu s-a conformat acestor reguli, sau a săvârşit o nouă infracţiune, instanţa revocă măsura liberării, trimiţându-l din nou în institutul de corecţie, unde va executa restul de pedeapsă.
În caz de bună purtare în timpul libertăţii condiţionate, pedeapsa se consideră executată.
Art. 152
Instanţa poate de asemenea ordona, odată cu pronunţarea închisorii corecţionale sau detenţiunii simple, ca, după executarea pedepsei, adolescentul să fie aşezat într-un institut de educaţie corectivă.
Art. 153
În cazul liberării de încercare (art. 149), cât şi în cazul liberării condiţionate (art. 151), administratorul, cu concursul societăţilor pentru protecţia minorilor, ia măsurile necesare pentru plasarea liberatului.
Se iau de asemenea măsuri şi pentru plasarea celor liberaţi definitiv.
Dacă educaţia corectivă se face în azilele de copii ale Statului sau în institute particulare, atribuţiile autorităţii de supraveghere sunt executate de autoritatea desemnată pentru acesta de Ministerul Justiţiei.