Secţiunea x - Cauţiunea de bună purtare - Codul Penal din 1936 CODUL PENAL
M.Of. 65
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Iunie 1954
SECŢIUNEA X:Cauţiunea de bună purtare
Art. 81
Cauţiunea de bună purtare consistă în depunerea la administraţia financiară, în termen de 15 zile, socotite dela data pronunţării măsurii, a unei sume, în numerar, care nu poate fi mai mică de 500 lei şi nici ai are de 20.000 lei.
Ea se pronunţă în cazurile expres prevăzute de lege. Instanţa o poate substitui, ori de câte ori va socoti util, măsurilor de siguranţă prevăzute la punctele 8, 9, 10, 14 şi 15 din art. 71.
Art. 82
Depunerea cauţiunii poate fi înlocuită, fie printr-o inscripţie ipotecară asupra averii imobiliare proprii, sau aparţinând alte persoane, fie prin garanţia reală a unui terţiu.
Art. 83
Durata acestei măsuri de siguranţă este dela unu la 3 ani.
Termenul curge din ziua când cauţiunea a fost depusă sau garantată.
Dacă cauţiunea nu se depune sau garanţia nu se dă, în termenul arătat mai sus, instanţa aplică pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită sau măsura de siguranţă căreia i s-a substituit cauţiunea
Executarea pedepsei aplicate, în acest caz, poate fi suspendată în condiţiile art. 65.
Dacă în timpul duratei cauţiunii depuse sau garantate, infractorul nu a săvârşit vreo crimă sau delict pedepsit cu pedeapsă privativă de libertate, cauţiunea sau garanţia se restituie, iar inscripţia ipotecară se radiează. În caz contrar, instanţa care a pronunţat măsura, dispune confiscarea sumei sau realizarea creanţei în folosul fondului amenzilor.