Secţiunea vii - Extrădarea - Codul Penal din 1936 CODUL PENAL
M.Of. 65
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Iunie 1954
SECŢIUNEA VII:Extrădarea
Art. 16
Condiţiunile de fond ale extrădării sunt cele stabilite de convenţiile internaţionale, iar în lipsa acestora de reciprocitate existentă şi dispoziţiile din prezenta secţiune.
Art. 17
Extrădarea cetăţenilor români şi a refugiaţilor politici este oprită.
Străinul urmărit sau condamnat pentru crimă sau delict de drept comun, comise în străinătate, poate fi extrădat.
Când străinul, refugiat politic, este urmărit şi pentru infracţiuni de drept comun, săvârşit în ţară străin, poate fi judecat în România pentru acele infracţiuni de drept comun, dacă sunt prevăzute şi de legea română şi dacă nu sunt conexe cu infracţiunea politică.
Aplicarea pedepsei se face în conformitate cu dispoziţiunile art. 8, alin. 2 şi 3.
Extrădarea străinilor care au săvârşit infracţiuni în România sau care intră în prevederile art. 10, alin. 1, nu poate fi acordată, decât după ce au fost judecaţi în România printr-o hotărâre definitivă, şi, în caz de condamnare, după ce au executat în întregime pedeapsa sau au beneficiat de vreuna din cauzele de stingere a pedepselor prevăzute de legile române.
În niciun caz extrădarea nu poate fi admisă dacă faptul pentru care a fost cerută nu este prevăzut ca infracţiune de legea română sau, dacă s-a împlinit termenul de prescripţie, după aceeaşi lege, ori dacă pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune, după legile ambelor state, ar fi pedeapsa privativă de libertate mai mică de un an.
Când infracţiunea este pedepsită în statul care cere extrădarea, cu pedeapsa cu moartea sau cu confiscarea bunurilor, extrădarea nu va fi acordată, decât dacă, în prealabil se dă asigurare că extrădatul nu va fi supus la executarea acestor pedepse.
Dacă extrădarea este cerută deodată de mai multe state, ordinea de preferinţă este următoarea:
1.statul în contra intereselor căruia infracţiunea era îndreptată;
2.statul pe teritoriul căruia s-a comis infracţiunea;
3.statul al cărui cetăţean este infractorul.
Art. 18
Extrădatul nu poate fi supus la executarea altor pedepse peste cele prevăzute în cererea de extrădare şi nici judecat pentru alte fapte, anterioare extrădării, afară numai dacă guvernul român, după o nouă cerere, nu acordă consimţimântul său.