Secţiunea i - Infracţiuni săvârşite în România - Codul Penal din 1936 CODUL PENAL
M.Of. 65
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Iunie 1954
SECŢIUNEA I:Infracţiuni săvârşite în România
Art. 6
Orice infracţiune săvârşită pe teritoriul României este pedepsită după dispoziţiunile legilor penale române.
Legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvârşite deasupra teritoriul României, în cuprinsul apelor sau mării teritoriale, sau pe o navă ori aeronavă română.
Infracţiunea se consideră comisă în România şi atunci când actul comiterii sau omisiunii, ori cel puţin un act de executare a fost început sau săvârşit pe teritoriul român, sau când rezultatul infracţiunii s-a produs pe acest teritoriu.
Art. 7
Legea penală română nu se aplică:
1.persoanei Regelui;
2.persoanelor care, în baza tratatelor sau regulilor de drept internaţional, se bucură de imunitate penală;
3.echipajul unui vas comercial străin, pentru infracţiunile săvârşite pe acel vas, când se află în mare teritorială sau într-un port românesc, precum şi echipajul unei aeronave străine, în timpul când sboară deasupra teritoriului românesc sau se află pe acest teritoriu în virtutea unei autorizaţiuni speciale a guvernului român de cazul când infracţiunea s-a comis contra unui Român sau a turburat pacea şi ordinea publică a teritoriului, sau dacă s-a făcut apel la autorităţile române de comandantul vasului.