Titlul xi - JURISDICŢIA MUNCII - Codul Muncii din 2002 Codul Muncii - proiect
Brosura 0
Ieşit din vigoare Versiune de la: 6 Decembrie 2002
TITLUL XI:JURISDICŢIA MUNCII
Capitolul I:Dispoziţii generale
Art. 257
(1)Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
(2)Salariatul care consideră că angajatorul i-a încălcat ori nu i-a acordat unele drepturi prevăzute în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau în legislaţia în vigoare are dreptul de a solicita angajatorului pe cale amiabilă încetarea încălcării ori acordarea drepturilor respective.
(3)În cazurile în care conflictele individuale nu sunt soluţionate pe cale amiabilă, salariatul are dreptul să se adreseze autorităţilor competente pentru a le soluţiona, angajatorul având obligaţia de a se abţine de la orice măsură de natură a-l împiedica ori a-l descuraja pe salariat să uzeze de acest drept în mod liber.
Art. 258
Pot fi părţi în conflictele de muncă:
a)salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau obligaţii în temeiul prezentului cod, a altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b)angajatorii - persoane fiziceşi/sau persoane juridice- agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;
c)sindicatele şi patronatele;
d)alte persoane juridice sau persoane fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă.
Art. 259
(1)Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă, pot fi formulate:
a)în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b)în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară;
c)în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
d)pe toată durata existentei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e)în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2)În toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin.
(1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.
Capitolul II:Competenţa materială şi teritorială
Art. 260
(1)Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite potrivit legii.
(2)Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.(1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul reclamantul.
Capitolul III:Reguli speciale de procedură
Art. 261
Cererile prevăzute la art. 259 sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar.
Art. 262
(1)Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgentă.
(2)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile.
(3)Procedura de citare a părţilor se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată.
Art. 263
Sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Art. 264
Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanta fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.