Titlul ix - Impozite şi taxe locale - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)
M.Of. 688
În vigoare
b)clădire - orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene şi fundaţiile acestora.
h1)terenul aferent clădirii de domiciliu - terenul proprietăţii identificat prin adresa acestuia, individualizată prin denumire proprie a străzii şi numărul poştal atribuit de la adresa de domiciliu;
(2)Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri. În cazul transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra clădirii, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public.
(4)În cazul clădirilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se stabileşte proporţional cu numărul de luni pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. Pentru fracţiunile mai mici de o lună, taxa se calculează proporţional cu numărul de zile din luna respectivă.
(41)În cazul clădirilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mici de o lună, taxa pe clădiri se datorează proporţional cu numărul de zile sau de ore prevăzute în contract.
(51)În cazul în care pentru o clădire proprietate publică sau privată a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale se datorează impozit pe clădiri, iar în cursul unui an apar situaţii care determină datorarea taxei pe clădiri, diferenţa de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa pe clădiri se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor.
(1)Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru:
d)clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial, asociaţiilor religioase şi componentelor locale ale acestora, precum şi casele parohiale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
g)clădirile unei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse sau a Ministerului Sportului, precum şi clădirile federaţiilor sportive naţionale, ale Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
h)clădirile unităţilor sanitare publice şi private, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie;
p)clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c)-f) şi j) din Legea nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat;
s)clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 şi art. 5 alin. (1)-(8) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; scutirea rămâne valabilă şi în cazul transferului proprietăţii prin moştenire către copiii acestora, indiferent unde aceştia domiciliază;
t)clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate;
x)clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care au faţada stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice.
x1)clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care nu au faţada stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada realizării lucrărilor de renovare sau reabilitare, începând cu data autorizaţiei de construcţie şi până la data procesului-verbal de recepţie finală privind lucrările efectuate, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
y)clădirile caselor de cultură ale sindicatelor, aflate în proprietatea/administrarea organizaţiilor sindicale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement.
a)clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. x);
h1)clădirile noi sau reabilitate, cu destinaţia de locuinţă, pentru care proprietarii execută pe cheltuiala proprie lucrări pentru creşterea performanţei energetice, pentru instalarea de sisteme de producere a energiei electrice din surse fotovoltaice sau pentru sisteme ecologice certificate de colectare şi tratare a apelor uzate rezultate din consumul propriu;
s)clădirile folosite pentru desfăşurarea de activităţi sportive, inclusiv clădirile care asigură funcţionarea bazelor sportive.
(21)Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice care au în proprietate o clădire situată în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, realizate în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Normele privind admisibilitatea donatorilor de sânge şi de componente sanguine umane, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, se aplică în mod corespunzător.
(22)Persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de aceeaşi reducere procentuală a impozitului pe clădiri, prevăzută la alin. (21).
(23)Reducerea se poate cumula cu bonificaţia acordată în condiţiile art. 462 alin. (2) şi se aplică diferenţei rezultate în urma scăderii bonificaţiei din impozitul datorat.
(3)Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei, stabilită conform alin. (2), (21)-(23), se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
(31)Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei pentru clădirile prevăzute la alin. (2) lit. s) se aplică pentru toate clădirile de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, indiferent de proprietarul acestora.
(4)Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie.
a)scutirea se acordă integral pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor menţionate la alin. (1) lit. r), deţinute în comun cu soţul sau soţia. În situaţia în care o cotă-parte din clădiri aparţine unor terţi, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi;
b)scutirea se acordă pentru întreaga clădire de domiciliu deţinută în comun cu soţul sau soţia, pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor menţionate la alin. (1) lit. s) şi t). În situaţia în care o cotă-parte din clădirea de domiciliu aparţine unor terţi, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi.
(6)Scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri, stabilită conform alin. (1) lit. t), se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative.
(61)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri, stabilită conform alin. (1) lit. t) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care deţin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiţia ca acesta să aibă continuitate şi să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.Valoarea impozabilă - lei/m2- | ||
Tipul clădirii | Cu instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire (condiţii cumulative) | Fără instalaţii de apă, canalizare, electrice sau încălzire |
A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic | 1.000 | 600 |
B. Clădire cu pereţii exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic | 300 | 200 |
C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic | 200 | 175 |
D. Clădire-anexă cu pereţii exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic | 125 | 75 |
E. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, demisol şi/sau la mansardă, utilizate ca locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D | 75% din suma care s-ar aplica clădirii | 75% din suma care s-ar aplica clădirii |
F. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, la demisol şi/sau la mansardă, utilizate în alte scopuri decât cel de locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D | 50% din suma care s-ar aplica clădirii | 50% din suma care s-ar aplica clădirii |
(3)În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (2) valoarea impozabilă corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare.Zona în cadrul localităţii | Rangul localităţii | |||||
0 | I | II | III | IV | V | |
A | 2,60 | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 1,10 | 1,05 |
B | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 1,05 | 1,00 |
C | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 1,00 | 0,95 |
D | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 2,00 | 0,95 | 0,90 |
a)valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;
c)valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. În situaţia în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
(4)În cazul în care proprietarul clădirii nu depune raportul de evaluare la organul fiscal competent până la primul termen de plată a impozitului, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform prevederilor art. 457, cu condiţia ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare. Notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spaţiul privat virtual sau prin poştă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolaţi în spaţiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor. În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei stabilite potrivit alin. (1) asupra valorii impozabile determinate conform prevederilor art. 457.
(1)În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea:
a)impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform art. 457;
b)impozitului determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, indicată prin declaraţie pe propria răspundere, prin aplicarea cotei menţionate la art. 458 asupra valorii impozabile determinate potrivit art. 457, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art. 458 alin. (1).
(3)În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, potrivit alin. (1) lit. b), impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457.
b)valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
d)valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. În situaţia în care nu este precizată valoarea în documentele care atestă proprietatea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
(6)Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
(71)Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul clădirilor care sunt scutite de plata impozitului/taxei pe clădiri potrivit art. 456 alin. (1).
(8)În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%, cu condiţia ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare. Notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spaţiul privat virtual sau prin poştă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolaţi în spaţiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor. În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei stabilite potrivit alin. (1) sau (2), după caz, asupra valorii impozabile a clădirii.
(9)În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă va fi datorată de proprietarul clădirii, cu condiţia ca acesta să fi fost notificat de către organul fiscal competent, în conformitate cu prevederile alin. (8).
(6)În cazul extinderii, îmbunătăţirii, desfiinţării parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente cu destinaţie nerezidenţială, care determină creşterea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data modificării respective, şi datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(9)În cazul clădirilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, ca anexă la declaraţia fiscală.
(11)În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului.
(12)În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractelor, la care anexează o situaţie centralizatoare a acestor contracte.
(121)În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului şi datorează taxa pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
Art. 462: Plata impozitului/taxei
(1)Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
(2)Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe clădiri, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(41)În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
(5)În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosinţă.
(6)În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă colectează taxa pe clădiri de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă şi o varsă lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.
(2)Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren. În cazul transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra terenului, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public.
(4)În cazul terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se stabileşte proporţional cu numărul de luni pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. Pentru fracţiunile mai mici de o lună, taxa se calculează proporţional cu numărul de zile din luna respectivă.
(41)În cazul terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mici de o lună, taxa pe teren se datorează proporţional cu numărul de zile sau de ore prevăzute în contract.
(51)În cazul în care pentru o suprafaţă de teren proprietate publică sau privată a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale se datorează impozit pe teren, iar în cursul unui an apar situaţii care determină datorarea taxei pe teren, diferenţa de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor.
s)terenul aferent clădirii de domiciliu aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 şi art. 5 alin. (1)-(8) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; scutirea rămâne valabilă şi în cazul transferului proprietăţii prin moştenire către copiii acestora, indiferent unde aceştia domiciliază;
t)terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate;
u)terenul aferent clădirii de domiciliu aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c)-f) şi j) din Legea nr. 168/2020;
z)suprafeţele construite ale terenurilor aferente clădirilor clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, prevăzute la art. 456 alin. (1) lit. x), indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice.
g)terenurile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani inclusiv, începând cu 1 ianuarie a anului în care s-a produs evenimentul.
i)terenurile, inclusiv zonele de protecţie instituite, ocupate de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, altele decât cele prevăzute la art. 456 alin. (1) lit. x), cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
s)potrivit legii, consiliile locale pot reduce impozitul pe suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric, în funcţie de suprafaţa afectată şi de perioada punerii monumentelor istorice la dispoziţia publicului pentru vizitare, precum şi instituţiilor specializate pentru cercetare.
(21)Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe teren pentru persoanele fizice care au în proprietate un teren situat în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, realizate în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 282/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Normele privind admisibilitatea donatorilor de sânge şi de componente sanguine umane, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, se aplică în mod corespunzător.
(22)Persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de aceeaşi reducere procentuală a impozitului pe teren, prevăzută la alin. (21).
(23)Reducerea se poate cumula cu bonificaţia acordată în condiţiile art. 467 alin. (2) şi se aplică diferenţei rezultate în urma scăderii bonificaţiei din impozitul datorat.
(3)Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei, stabilită conform alin. (2), (21)-(23), se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
(4)Impozitul pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie.
a)scutirea se acordă integral pentru terenurile aflate în proprietatea persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. r), deţinute în comun cu soţul sau soţia. În situaţia în care o cotă-parte din teren aparţine unor terţi, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi;
b)scutirea se acordă pentru terenul aferent clădirii de domiciliu aflate în proprietatea persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. s) şi t), deţinute în comun cu soţul sau soţia. În situaţia în care o cotă-parte din terenul respectiv aparţine unor terţi, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi.
(6)Scutirea de la plata impozitului/taxei pe teren, stabilită conform alin. (1) lit. t), se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative.
(7)Prin excepţie de la prevederile alineatului (6), scutirea de la plata impozitului/taxei pe teren, stabilită conform alin. (1) lit. t) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care deţin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiţia ca acesta să aibă continuitate şi să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.Zona în cadrul localităţii | Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localităţi - lei/ha - | |||||
0 | I | II | III | IV | V | |
A | 8282-20706 | 6878-17194 | 6042-15106 | 5236-13090 | 711-1788 | 569-1422 |
B | 6878-17194 | 5199-12998 | 4215-10538 | 3558-8894 | 569-1422 | 427-1068 |
C | 5199-12998 | 3558-8894 | 2668-6670 | 1690-4226 | 427-1068 | 284-710 |
D | 3558-8894 | 1690-4226 | 1410-3526 | 984-2439 | 278-696 | 142-356 |
(21)[textul din Art. 465, alin. (2^1) din titlul IX, capitolul III a fost abrogat la 01-ian-2018 de Art. I, punctul 2. din Legea 196/2017]
(3)În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la alin. (5).Nr. crt. | Zona Categoria de folosinţă | A | B | C | D |
1 | Teren arabil | 28 | 21 | 19 | 15 |
2 | Păşune | 21 | 19 | 15 | 13 |
3 | Fâneaţă | 21 | 19 | 15 | 13 |
4 | Vie | 46 | 35 | 28 | 19 |
5 | Livadă | 53 | 46 | 35 | 28 |
6 | Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră | 28 | 21 | 19 | 15 |
7 | Teren cu ape | 15 | 13 | 8 | 0 |
8 | Drumuri şi căi ferate | 0 | 0 | 0 | 0 |
9 | Teren neproductiv | 0 | 0 | 0 | 0 |
Rangul localităţii | Coeficientul de corecţie |
0 | 8,00 |
I | 5,00 |
II | 4,00 |
III | 3,00 |
IV | 1,10 |
V | 1,00 |
Nr. crt. | Categoria de folosinţă | Impozit (lei) |
1 | Teren cu construcţii | 22-31 |
2 | Teren arabil | 42-50 |
3 | Păşune | 20-28 |
4 | Fâneaţă | 20-28 |
5 | Vie pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 5.1 | 48-55 |
5.1 | Vie până la intrarea pe rod | 0 |
6 | Livadă pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 6.1 | 48-56 |
6.1 | Livadă până la intrarea pe rod | 0 |
7 | Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră, cu excepţia celui prevăzut la nr. crt. 7.1 | 8-16 |
7.1 | Pădure în vârstă de până la 20 de ani şi pădure cu rol de protecţie | 0 |
8 | Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări piscicole | 1-6 |
8.1 | Teren cu amenajări piscicole | 26-34 |
9 | Drumuri şi căi ferate | 0 |
10 | Teren neproductiv | 0 |
(71)În cazul terenurilor aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial în România şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice, valoarea impozabilă se stabileşte prin asimilare cu terenurile neproductive.
(6)În cazul terenurilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, ca anexă la declaraţia fiscală.
(8)În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului.
(9)În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractelor, la care anexează o situaţie centralizatoare a acestor contracte.
(91)În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului şi datorează taxa pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(1)Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
(2)Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe teren, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(41)În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
(5)În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosinţă.»
(6)În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă colectează taxa pe teren de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă şi o varsă lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.
b)mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
c)mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 şi art. 5 alin. (1)-(8) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului; scutirea rămâne valabilă şi în cazul transferului mijlocului de transport prin moştenire către copiii acestora;
i)mijloacele de transport specializate pentru transportul stupilor în pastoral, astfel cum sunt omologate în acest sens de Registrul Auto Român, folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral.
(2)Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele de transport pentru:
a)mijloacele de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol. În cazul scutirii sau reducerii impozitului pe mijloacele de transport acordate persoanelor juridice se vor avea în vedere prevederile legale în vigoare privind acordarea ajutorului de stat;
b)mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului.
(5)Scutirile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se acordă integral pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului, aflat în proprietatea persoanelor menţionate la aceste litere, deţinute în comun cu soţul sau soţia. În situaţia în care o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport aparţine unor terţi, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi.
(6)Scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport, stabilită conform alin. (1) lit. b), se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative.
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport stabilită conform alin. (1) lit. b) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care deţin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiţia ca acesta să aibă continuitate şi să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.Nr. crt. | Mijloace de transport cu tracţiune mecanică | Lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta |
I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta) | ||
1 | Motociclete, tricicluri, cvadricicluri şi autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3, inclusiv | 8 |
2 | Motociclete, tricicluri şi cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cm3 | 9 |
3 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 şi 2.000 cm3 inclusiv | 18 |
4 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 şi 2.600 cm3 inclusiv | 72 |
5 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 şi 3.000 cm3 inclusiv | 144 |
6 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3 | 290 |
7 | Autobuze, autocare, microbuze | 24 |
8 | Alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv | 30 |
9 | Tractoare înmatriculate | 18 |
II. Vehicule înregistrate | ||
1 | Vehicule cu capacitate cilindrică | lei/200 cm3 |
1.1 | Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cm3 | 2-4 |
1.2 | Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cm3 | 4-6 |
2 | Vehicule fără capacitate cilindrică evidenţiată | 50-150 lei/an |

"Numărul de axe şi greutatea brută încărcată maximă admisă | Impozitul (în lei/an) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscute | Alte sisteme de suspensie pentru axele motoare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
I | două axe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de 13 tone | 0 | 142 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Masa de cel puţin 13 tone, dar mai mică de 14 tone | 142 | 395 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de 15 tone | 395 | 555 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 | Masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de 18 tone | 555 | 1257 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5 | Masa de cel puţin 18 tone | 555 | 1257 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
II | 3 axe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de 17 tone | 142 | 248 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Masa de cel puţin 17 tone, dar mai mică de 19 tone | 248 | 509 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Masa de cel puţin 19 tone, dar mai mică de 21 tone | 509 | 661 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 | Masa de cel puţin 21 tone, dar mai mică de 23 tone | 661 | 1019 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5 | Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone | 1019 | 1583 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6 | Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 26 tone | 1019 | 1583 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
7 | Masa de cel puţin 26 tone | 1019 | 1583 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
III | 4 axe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone | 661 | 670 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 27 tone | 670 | 1046 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Masa de cel puţin 27 tone, dar mai mică de 29 tone | 1046 | 1661 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 | Masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de 31 tone | 1661 | 2464 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5 | Masa de cel puţin 31 tone, dar mai mică de 32 tone | 1661 | 2464 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6 | Masa de cel puţin 32 tone | 1661 | 2464 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||

"Numărul de axe şi greutatea brută încărcată maximă admisă | Impozitul (în lei/an) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscute | Alte sisteme de suspensie pentru axele motoare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
I | 2 + 1 axe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de 14 tone | 0 | 0 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de 16 tone | 0 | 0 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Masa de cel puţin 16 tone, dar mai mică de 18 tone | 0 | 64 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 | Masa de cel puţin 18 tone, dar mai mică de 20 tone | 64 | 147 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5 | Masa de cel puţin 20 tone, dar mai mică de 22 tone | 147 | 344 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6 | Masa de cel puţin 22 tone, dar mai mică de 23 tone | 344 | 445 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
7 | Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone | 445 | 803 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
8 | Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 28 tone | 803 | 1408 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
9 | Masa de cel puţin 28 tone | 803 | 1408 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
II | 2 + 2 axe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone | 138 | 321 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 26 tone | 321 | 528 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Masa de cel puţin 26 tone, dar mai mică de 28 tone | 528 | 775 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 | Masa de cel puţin 28 tone, dar mai mică de 29 tone | 775 | 936 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5 | Masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de 31 tone | 936 | 1537 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6 | Masa de cel puţin 31 tone, dar mai mică de 33 tone | 1537 | 2133 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
7 | Masa de cel puţin 33 tone, dar mai mică de 36 tone | 2133 | 3239 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
8 | Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone | 2133 | 3239 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
9 | Masa de cel puţin 38 tone | 2133 | 3239 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
III | 2 + 3 axe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone | 1698 | 2363 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone | 2363 | 3211 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Masa de cel puţin 40 tone | 2363 | 3211 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
IV | 3 + 2 axe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone | 1500 | 2083 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone | 2083 | 2881 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Masa de cel puţin 40 tone, dar mai mică de 44 tone | 2881 | 4262 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 | Masa de cel puţin 44 tone | 2881 | 4262 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
V | 3 + 3 axe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 | Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone | 853 | 1032 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 | Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone | 1032 | 1542 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 | Masa de cel puţin 40 tone, dar mai mică de 44 tone | 1542 | 2454 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 | Masa de cel puţin 44 tone | 1542 | 2454 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(7)În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule prevăzută la alin. (6), impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
Masa totală maximă autorizată | Impozit | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
a) Până la 1 tonă, inclusiv | 9 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
b) Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone | 34 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
c) Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone | 52 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
d) Peste 5 tone | 64 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Mijlocul de transport pe apă | Impozit - lei/an - |
1. Luntre, bărci fără motor, folosite pentru pescuit şi uz personal | 21 |
2. Bărci fără motor, folosite în alte scopuri | 56 |
3. Bărci cu motor | 210 |
4. Nave de sport şi agrement | Între 0 şi 1.119 |
5. Scutere de apă | 210 |
6. Remorchere şi împingătoare: | X |
a) până la 500 CP, inclusiv | 559 |
b) peste 500 CP şi până la 2000 CP, inclusiv | 909 |
c) peste 2000 CP şi până la 4000 CP, inclusiv | 1398 |
d) peste 4000 CP | 2237 |
7. Vapoare - pentru fiecare 1000 tdw sau fracţiune din acesta | 182 |
8. Ceamuri, şlepuri şi barje fluviale: | X |
a) cu capacitatea de încărcare până la 1500 de tone, inclusiv | 182 |
b) cu capacitatea de încărcare de peste 1500 de tone şi până la 3000 de tone, inclusiv | 280 |
c) cu capacitatea de încărcare de peste 3000 de tone | 490 |
(2)În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport.
(3)În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data eliberării cărţii de identitate a vehiculului (CIV) de către Registrul Auto Român şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România.
(8)Operatorii economici, comercianţi auto sau societăţi de leasing, care înregistrează ca stoc de marfă mijloace de transport, cumpărate de la persoane fizice din România şi înmatriculate pe numele acestora, au obligaţia să radieze din evidenţa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) mijloacele de transport de pe numele foştilor proprietari.
(9)Actul de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport se poate încheia şi în formă electronică şi semna cu semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările ulterioare, între persoane care au domiciliul fiscal în România şi se comunică electronic organului fiscal local de la domiciliul persoanei care înstrăinează, organului fiscal local de la domiciliul persoanei care dobândeşte şi organului competent privind radierea/înregistrarea/înmatricularea mijlocului de transport, în scopul radierii/înregistrării/înmatriculării, de către persoana care înstrăinează, de către persoana care dobândeşte sau de către persoana împuternicită, după caz.
(10)Organul fiscal local de la domiciliul persoanei care înstrăinează mijlocul de transport transmite electronic persoanei care înstrăinează şi persoanei care dobândeşte sau, după caz, persoanei împuternicite, respectiv organului fiscal local de la domiciliul dobânditorului, exemplarul actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport încheiat în formă electronică, completat şi semnat cu semnătură electronică, conform prevederilor legale în vigoare.
În situaţia în care organul fiscal local nu deţine semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001, republicată, cu completările ulterioare, documentul completat se transmite sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică «Conform cu originalul».
(11)Organul fiscal local de la domiciliul persoanei care dobândeşte mijlocul de transport completează exemplarul actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport încheiat în formă electronică, conform prevederilor în vigoare, pe care îl transmite electronic persoanelor prevăzute la alin. (9), semnat cu semnătura electronică.
În situaţia în care organul fiscal local nu deţine semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001, republicată, cu completările ulterioare, documentul completat se transmite sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică «Conform cu originalul».
(12)Persoana care dobândeşte/înstrăinează mijlocul de transport sau persoana împuternicită, după caz, transmite electronic un exemplar completat conform alin. (10) şi (11) organului competent privind înmatricularea/înregistrarea/radierea mijloacelor de transport. Orice alte documente necesare şi obligatorii, cu excepţia actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit în formă electronică şi semnat cu semnătură electronică, se pot depune pe suport hârtie sau electronic conform procedurilor stabilite de organul competent.
(13)Actul de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit, în format electronic, potrivit alin. (9) se utilizează de către:
a)persoana care înstrăinează;
b)persoana care dobândeşte;
c)organele fiscale locale competente;
d)organul competent privind înmatricularea/înregistrarea/radierea mijloacelor de transport.
(14)Orice alte acte, cu excepţia actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit în formă electronică şi semnat cu semnătură electronică, solicitate de organele fiscale locale pentru scoaterea din evidenţa fiscală a bunului, respectiv înregistrarea fiscală a acestuia, se pot depune şi electronic la acestea, sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică «Conform cu originalul» însuşită de către vânzător sau de cumpărător şi semnate cu semnătură electronică de către contribuabilul care declară.
(15)Actul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, întocmit în forma prevăzută la alin. (9), încheiat între persoane cu domiciliul fiscal în România şi persoane care nu au domiciliul fiscal în România, se comunică electronic de către persoana care l-a înstrăinat către autorităţile implicate în procedura de scoatere din evidenţa fiscală a bunului. Prevederile alin. (10) şi (11) se aplică în mod corespunzător.
(16)În cazul unei hotărâri judecătoreşti care consfinţeşte faptul că o persoană a pierdut dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport, aceasta se poate depune la organul fiscal local în formă electronică sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică «Conform cu originalul» şi semnată electronic în conformitate cu alin. (9) de către contribuabil.
(1)Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
(2)Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.Suprafaţa pentru care se obţine certificatul de urbanism | - lei - |
a) până la 150 m2, inclusiv | 5-6 |
b) între 151 şi 250 m2, inclusiv | 6-7 |
c) între 251 şi 500 m2, inclusiv | 7-9 |
d) între 501 şi 750 m2, inclusiv | 9-12 |
e) între 751 şi 1.000 m2, inclusiv | 12-14 |
f) peste 1.000 m2 | 14 + 0,01 lei/m2, pentru fiecare m2 care depăşeşte 1.000 m2 |
a)taxa datorată se stabileşte pe baza valorii lucrărilor de construcţie declarate de persoana care solicită autorizaţia şi se plăteşte înainte de emiterea acesteia;
(3)Persoanele a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561 - Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, datorează bugetului local al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în a cărui rază administrativ-teritorială se desfăşoară activitatea, o taxă pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea acestor activităţi, în funcţie de suprafaţa aferentă activităţilor respective, în sumă de:
a)până la 4.000 lei, pentru o suprafaţă de până la 500 m2, inclusiv;
b)până la 8.000 lei pentru o suprafaţă mai mare de 500 m2.
(5)Autorizaţia privind desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (3), în cazul în care persoana îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, se emite de către primarul în a cărui rază de competenţă se află sediul sau punctul de lucru.
b)certificatele, avizele şi autorizaţiile ai căror beneficiari sunt persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
(7)Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate prevăzută la alin. (1) se declară şi se plăteşte de către prestatorul serviciului de reclamă şi publicitate la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate.
(1)Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.
a)până la 2% pentru spectacolul de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională;
(4)Taxa specială pentru promovarea turistică a localităţii la nivelul municipiului Bucureşti se face venit la bugetul local al municipiului Bucureşti.
b)persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
f)persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate.
Art. 4871: Termenul de depunere a documentelor
Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 456, 464 şi 469 se aplică, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal, persoanelor care deţin documente justificative emise până la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior şi care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale, până la data de 31 martie, inclusiv.
Art. 488: Contracte de fiducie
În cazul persoanelor fizice şi juridice care încheie contracte de fiducie conform Codului civil, impozitele şi taxele locale aferente masei patrimoniale fiduciare transferate în cadrul operaţiunii de fiducie sunt plătite de către fiduciar la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale unde sunt înregistrate bunurile care fac obiectul operaţiunii de fiducie, cu respectarea prevederilor prezentului titlu, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul de fiducie.
(1)Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în prezentul titlu, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, urbanistice, precum şi de necesităţile bugetare locale, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 494 alin. (10) lit. b).
(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
(2)Sumele indexate conform alin. (1) şi (11) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(3)Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).
(41)Necomunicarea informaţiilor şi a documentelor de natura celor prevăzute la art. 494 alin. (12) în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii solicitării constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 lei.
(8)Contravenţiilor prevăzute în prezentul capitol li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Taxele locale prevăzute la cap. V din prezentul titlu constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ - teritoriale. Pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire de către preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor comunelor, taxele datorate constituie venit în proporţie de 50% la bugetul local al comunelor şi de 50% la bugetul local al judeţului.
(12)În vederea clarificării şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au competenţa de a solicita informaţii şi documente cu relevanţă fiscală sau pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, organele de poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare pentru regimul permiselor de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile publice comunitare pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi orice altă entitate care deţine informaţii sau documente cu privire la bunurile impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoanele care au calitatea de contribuabil au obligaţia furnizării acestora fără plată, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.
a)persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 mai 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod;
b)persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 mai 2016 inclusiv;
c)persoanele fizice şi juridice care la data de 31 decembrie 2015 deţin mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţii publice locale, până la data de 31 mai 2016 inclusiv;
d)scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 456, 464 şi 469 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016 persoanelor care deţin documente justificative emise până la data de 31 decembrie 2015 şi care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;
e)prevederile art. 491 se aplică începând cu 1 ianuarie 2017, pentru stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2018, utilizând rata pozitivă a inflaţiei înregistrată pentru anul 2016;
g)prin excepţie de la prevederile lit. f), nivelurile impozitelor şi taxelor locale se aprobă prin dispoziţie a primarului, până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat, sau prin decizie emisă de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale ori de către persoana desemnată în condiţiile art. 55 alin. (81) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul administraţiei judeţene a finanţelor publice până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat şi primarul nu îşi poate exercita atribuţiile ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condiţiile legii, ori în situaţia în care faţă de acesta au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care determină suspendarea mandatului şi care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuţiilor prevăzute de lege. Dispoziţia primarului, respectiv decizia secretarului sau persoanei desemnate se aduc la cunoştinţă publică.
Art. 4951
(1)Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, prevăzut la art. 462 alin. (1), art. 467 alin. (1) şi la art. 472 alin. (1), se prorogă de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016.
(2)Prin excepţie de la prevederile art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) şi art. 472 alin. (2), pentru anul 2016, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2016, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificaţia stabilită de consiliul local.
Art. 4952
În vederea stabilirii impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, potrivit art. 459 din prezentul Cod, pentru anul 2021 se stabilesc următoarele reguli:
a)persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2020 au în proprietate clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună o declaraţie pe propria răspundere, până la data de 15 martie 2021 inclusiv, privind suprafaţa folosită în scop nerezidenţial;
b)fac excepţie de la prevederile lit. a) persoanele fizice ale căror suprafeţe folosite în scop nerezidenţial au fost declarate la organul fiscal până la data 31 decembrie 2020, în conformitate cu modelul ITL 001-2016.
Art. 4953
[textul din Art. 495^3 din titlul IX, capitolul XII a fost abrogat la 01-ian-2023 de Art. I, punctul 14. din Legea 370/2022]Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »