Art. 495. - Art. 495: Dispoziţii tranzitorii - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)

M.Of. 688

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2025
Arată norme de aplicare
Art. 495: Dispoziţii tranzitorii
În vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli:
a)persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 mai 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod;

b)persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 mai 2016 inclusiv;

c)persoanele fizice şi juridice care la data de 31 decembrie 2015 deţin mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţii publice locale, până la data de 31 mai 2016 inclusiv;

d)scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 456, 464 şi 469 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016 persoanelor care deţin documente justificative emise până la data de 31 decembrie 2015 şi care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;

e)prevederile art. 491 se aplică începând cu 1 ianuarie 2017, pentru stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2018, utilizând rata pozitivă a inflaţiei înregistrată pentru anul 2016;

f)consiliile locale adoptă hotărâri privind nivelurile impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
g)prin excepţie de la prevederile lit. f), nivelurile impozitelor şi taxelor locale se aprobă prin dispoziţie a primarului, până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat, sau prin decizie emisă de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale ori de către persoana desemnată în condiţiile art. 55 alin. (81) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul administraţiei judeţene a finanţelor publice până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat şi primarul nu îşi poate exercita atribuţiile ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condiţiile legii, ori în situaţia în care faţă de acesta au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care determină suspendarea mandatului şi care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuţiilor prevăzute de lege. Dispoziţia primarului, respectiv decizia secretarului sau persoanei desemnate se aduc la cunoştinţă publică.