Secţiunea 3 - Dispoziţii speciale - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
SECŢIUNEA 3:Dispoziţii speciale
Art. 250: Desfiinţarea unor persoane juridice
(1)Persoanele juridice înfiinţate de către autorităţile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desfiinţate prin hotărârea organului care le-a înfiinţat.
(2)În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice desfiinţate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proporţional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, ţinându-se însă seama şi de natura obligaţiilor respective.
Art. 251: Data încetării personalităţii juridice
(1)Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
(2)Celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.