Carte i - Despre persoane*) - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
Arată norme de aplicare
CARTEA I:Despre persoane*)
*) Dispoziţiile tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii I sunt cuprinse în art. 13-19 din Legea nr. 71/2011.
TITLUL I:Dispoziţii generale
Art. 25: Subiectele de drept civil
(1)Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.
(2)Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
(3)Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile.
Art. 26: Recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor civile
Drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor fizice, precum şi drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite şi garantate de lege.
Art. 27: Cetăţenii străini şi apatrizii
(1)Cetăţenii străini şi apatrizii sunt asimilaţi, în condiţiile legii, cu cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile lor civile.
(2)Asimilarea se aplică în mod corespunzător şi persoanelor juridice străine.
Art. 28: Capacitatea civilă
(1)Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor.
(2)Orice persoană are capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu.
Art. 29: Limitele capacităţii civile
(1)Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
(2)Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu.
Art. 30: Egalitatea în faţa legii civile
Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile.
Art. 31: Patrimoniul. Mase patrimoniale şi patrimonii de afectaţiune
(1)Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia.
(2)Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
(3)Patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV al cărţii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii.
Art. 32: Transferul intrapatrimonial
(1)În caz de diviziune sau afectaţiune, transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiaşi patrimoniu, se face cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale.
(2)În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare.
Art. 33: Patrimoniul profesional individual
(1)Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate se stabileşte prin actul încheiat de titular, cu respectarea condiţiilor de formă şi de publicitate prevăzute de lege.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul măririi sau micşorării patrimoniului profesional individual.
(3)Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conformitate cu dispoziţiile art. 1.941-1.948, dacă prin lege nu se dispune altfel.
TITLUL II:Persoana fizică
CAPITOLUL I:Capacitatea civilă a persoanei fizice
SECŢIUNEA 1:Capacitatea de folosinţă
Art. 34: Noţiune
Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile.
Art. 35: Durata capacităţii de folosinţă
Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.
Art. 36: Drepturile copilului conceput
Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu. Dispoziţiile art. 412 referitoare la timpul legal al concepţiunii sunt aplicabile.
SECŢIUNEA 2:Capacitatea de exerciţiu
Art. 37: Noţiune
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.
Art. 38: Începutul capacităţii de exerciţiu
(1)Capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când persoana devine majoră.
(2)Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
Art. 39: Situaţia minorului căsătorit
(1)Minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu.
(2)În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu.
Art. 40: Capacitatea de exerciţiu anticipată
Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului de familie.
Art. 41: Capacitatea de exerciţiu restrânsă
(1)Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă.
(11)Are capacitate de exerciţiu restrânsă şi majorul care beneficiază de consiliere judiciară.

(2)Actele juridice ale persoanei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de aceasta, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu avizul consiliului de familie, dacă există, şi autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea, avizul sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.

(3)Cu toate acestea, persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singură acte de conservare, acte de administrare care nu o prejudiciază, acte de acceptare a unei moşteniri sau de acceptare a unor liberalităţi fără sarcini, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor. Dispoziţiile art. 168 alin. (4) rămân aplicabile.

*) Prin Decizia nr. 58/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Codul civil, acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi necesită încuviinţarea instanţei de tutelă.

Art. 42: Regimul unor acte ale persoanei cu capacitate de exerciţiu restrânsă
(1)Minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul.
(2)În acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.
(3)Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi majorului care beneficiază de consiliere judiciară, în măsura în care instanţa de tutelă nu dispune altfel.

Art. 43: Lipsa capacităţii de exerciţiu
(1)În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exerciţiu:
a)minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
b)cel care beneficiază de măsura tutelei speciale.

(2)Pentru cei care nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege.

(3)Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu poate încheia singură actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor. Dispoziţiile art. 168 alin. (4) rămân aplicabile.

*) Prin Decizia nr. 58/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Codul civil, acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi necesită încuviinţarea instanţei de tutelă.

(4)Actele pe care cel lipsit de capacitate de exerciţiu le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.

Art. 44: Sancţiune
(1)Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) şi la art. 43 alin. (3), precum şi actele făcute de tutore fără avizul consiliului de familie sau autorizarea instanţei de tutelă, atunci când acestea sunt cerute de lege, sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
(2)Cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate invoca şi singur, în apărare, anulabilitatea actului pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materie de capacitate de exerciţiu.

Art. 45: Frauda comisă de incapabil
Simpla declaraţie că este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea actului. Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanţa, la cererea părţii induse în eroare, poate menţine contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sancţiune civilă adecvată.
Art. 46: Regimul anulabilităţii
(1)Acţiunea în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal, de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, de cel care beneficiază de consiliere judiciară, precum şi de ocrotitorul legal sau de consiliul de familie, după caz.
(2)Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instanţei de tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare.
(3)Persoana capabilă de a contracta nu poate opune anulabilitatea contractului şi nici exercita acţiunea în anulare, însă poate cere menţinerea contractului şi reducerea sau majorarea propriei prestaţii, după caz.

Art. 47: Limitele obligaţiei de restituire
Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu este obligată la restituire decât în limita folosului realizat. Dispoziţiile art. 1.635-1.649 se aplică în mod corespunzător.
Art. 48: Confirmarea actului anulabil
Minorul devenit major sau cel cu privire la care a încetat măsura consilierii judiciare ori a tutelei speciale poate confirma actul făcut singur în timpul minorităţii sau în perioada în care se afla sub ocrotire, atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat. După descărcarea tutorelui, el poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor formalităţilor cerute pentru încheierea lui valabilă. În timpul minorităţii sau al perioadei în care majorul beneficiază de măsura consilierii judiciare, confirmarea actului anulabil se poate face numai în condiţiile art. 1.263 şi 1.264.

SECŢIUNEA 3:Declararea judecătorească a morţii
Art. 49: Cazul general
(1)În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă.
(2)Dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic.
Art. 50: Cazuri speciale
(1)Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundaţiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia.
(2)Dacă ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc dispariţia nu poate fi stabilită, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 49 alin. (2).
(3)Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie.
Art. 51: Procedura de declarare a morţii
Soluţionarea cererii de declarare a morţii se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Art. 52: Data prezumată a morţii celui dispărut
(1)Cel declarat mort este socotit că a încetat din viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a morţii. Dacă hotărârea nu arată şi ora morţii, se socoteşte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii.
(2)În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50, după caz.
(3)Instanţa judecătorească poate rectifica data morţii stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (1) şi (2), dacă se dovedeşte că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea dată. În acest caz, data morţii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare.
Art. 53: Prezumţie
Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.
Art. 54: Anularea hotărârii de declarare a morţii
(1)Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea.
(2)Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispoziţiilor în materie de carte funciară, se va face dovada că la data dobândirii ştia ori trebuia să ştie că persoana declarată moartă este în viaţă.
Art. 55: Descoperirea certificatului de deces
Orice persoană interesată poate cere oricând anularea hotărârii declarative de moarte, în cazul în care se descoperă certificatul de deces al celui declarat mort.
Art. 56: Plata făcută moştenitorilor aparenţi
Plata făcută moştenitorilor legali sau legatarilor unei persoane, care reapare ulterior hotărârii declarative de moarte, este valabilă şi liberatorie, dacă a fost făcută înainte de radierea din registrul de stare civilă a menţiunii privitoare la deces, cu excepţia cazului în care cel care a făcut plata a cunoscut faptul că persoana declarată moartă este în viaţă.
Art. 57: Drepturile moştenitorului aparent
Moştenitorul aparent care află că persoana care a fost declarată decedată prin hotărâre judecătorească este în viaţă păstrează posesia bunurilor şi dobândeşte fructele acestora, cât timp cel reapărut nu solicită restituirea lor.
CAPITOLUL II:Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii comune
Art. 58: Drepturi ale personalităţii
(1)Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
(2)Aceste drepturi nu sunt transmisibile.
Art. 59: Atributele de identificare
Orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă, precum şi la o stare civilă, dobândite în condiţiile legii.
Art. 60: Dreptul de a dispune de sine însuşi
Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
SECŢIUNEA 2:Drepturile la viaţă, la sănătate şi la integritate ale persoanei fizice
Art. 61: Garantarea drepturilor inerente fiinţei umane
(1)Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege.
(2)Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.
Art. 62: Interzicerea practicii eugenice
(1)Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane.
(2)Este interzisă orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor.
Art. 63: Intervenţiile asupra caracterelor genetice
(1)Sunt interzise orice intervenţii medicale asupra caracterelor genetice având drept scop modificarea descendenţei persoanei, cu excepţia celor care privesc prevenirea şi tratamentul maladiilor genetice.
(2)Este interzisă orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau moarte, precum şi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare.
(3)Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.
Art. 64: Inviolabilitatea corpului uman
(1)Corpul uman este inviolabil.
(2)Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică şi psihică. Nu se poate aduce atingere integrităţii fiinţei umane decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Art. 65: Examenul caracteristicilor genetice
(1)Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane nu poate fi întreprins decât în scopuri medicale sau de cercetare ştiinţifică, efectuate în condiţiile legii.
(2)Identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice nu poate fi efectuată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale, după caz, sau în scopuri medicale ori de cercetare ştiinţifică, efectuate în condiţiile legii.
Art. 66: Interzicerea unor acte patrimoniale
Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.
Art. 67: Intervenţiile medicale asupra unei persoane
Nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Art. 68: Prelevarea şi transplantul de la persoanele în viaţă
(1)Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatori în viaţă se fac exclusiv în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, cu acordul scris, liber, prealabil şi expres al acestora şi numai după ce au fost informaţi, în prealabil, asupra riscurilor intervenţiei. În toate cazurile, donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevării.
(2)Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la minori, precum şi de la persoanele aflate în viaţă, lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, în afara cazurilor expres prevăzute de lege.
Art. 69: Sesizarea instanţei judecătoreşti
La cererea persoanei interesate, instanţa poate lua toate măsurile necesare pentru a împiedica sau a face să înceteze orice atingere ilicită adusă integrităţii corpului uman, precum şi pentru a dispune repararea, în condiţiile prevăzute la art. 252-256, a daunelor materiale şi morale suferite.
SECŢIUNEA 3:Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane
Art. 70: Dreptul la libera exprimare
(1)Orice persoană are dreptul la libera exprimare.
(2)Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75.
Art. 71: Dreptul la viaţa privată
(1)Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.
(2)Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
(3)Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Art. 72: Dreptul la demnitate
(1)Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.
(2)Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Art. 73: Dreptul la propria imagine
(1)Orice persoană are dreptul la propria imagine.
(2)În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.
Art. 74: Atingeri aduse vieţii private
Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:
a)intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
b)interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
c)captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;
d)difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;
e)ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
f)difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;
g)difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;
h)utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
i)difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.
*) Decizia nr. 39/2024 - ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în interpretarea şi aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 şi 75 din Codul civil, stabileşte că:
"Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop."

Art. 75: Limite
(1)Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
(2)Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.
*) Decizia nr. 39/2024 - ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în interpretarea şi aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 şi 75 din Codul civil, stabileşte că:
"Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop."

Art. 76: Prezumţia de consimţământ
Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.
Art. 77: Prelucrarea datelor personale
Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de legea specială.
SECŢIUNEA 4:Respectul datorat persoanei şi după decesul său
Art. 78: Respectul datorat persoanei decedate
Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său.
Art. 79: Interzicerea atingerii memoriei persoanei decedate
Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei aflate în viaţă.
Art. 80: Respectarea voinţei persoanei decedate
(1)Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la corpul său după moarte. În cazul minorilor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, este necesar şi consimţământul scris al părinţilor sau, după caz, al tutorelui.

(2)În lipsa unei opţiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voinţa soţului, părinţilor, descendenţilor, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile se va ţine seama de apartenenţa confesională a persoanei decedate.
Art. 81: Prelevarea de la persoanele decedate
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau ştiinţific, de la persoanele decedate se efectuează numai în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul scris, exprimat în timpul vieţii, al persoanei decedate sau, în lipsa acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil şi expres dat, în ordine, de soţul supravieţuitor, de părinţi, de descendenţi ori, în sfârşit, de rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
CAPITOLUL III:Identificarea persoanei fizice
SECŢIUNEA 1:Numele
Art. 82: Dreptul la nume
Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii.
Art. 83: Structura numelui
Numele cuprinde numele de familie şi prenumele.
Art. 84: Dobândirea numelui
(1)Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege.
(2)Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere. Este interzisă înregistrarea de către ofiţerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole şi a altor asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri ori interesele copilului, după caz.
(3)Numele de familie şi prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, precum şi cele ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în condiţiile legii speciale.
Art. 85: Schimbarea numelui pe cale administrativă
Cetăţenii români pot obţine, în condiţiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.
SECŢIUNEA 2:Domiciliul şi reşedinţa
Art. 86: Dreptul la domiciliu şi reşedinţă
(1)Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească ori să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul sau reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.
(2)Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe.
Art. 87: Domiciliul
Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.
Art. 88: Reşedinţa
Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară.
Art. 89: Stabilirea şi schimbarea domiciliului
(1)Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.
(2)Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.
(3)Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.
Art. 90: Prezumţia de domiciliu
(1)Reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.
(2)În lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte.
Art. 91: Dovada
(1)Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.
(2)În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane.
(3)Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
Art. 92: Domiciliul minorului şi al celui care beneficiază de măsura tutelei speciale
(1)Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic.
(2)În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic.
(3)Prin excepţie, în situaţiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi şi la o instituţie de ocrotire.
(4)Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinţii săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum şi domiciliul persoanei care beneficiază de tutelă specială este la reprezentantul legal, în afară de cazul în care pentru aceasta din urmă instanţa de tutelă dispune altfel.

Art. 93: Cazuri speciale
Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi şi supus unor măsuri de protecţie specială, în cazurile prevăzute de lege, se află la instituţia, la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament.
Art. 94: Domiciliul persoanei puse sub curatelă
În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a dispărut, acesta are domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să îl reprezinte.
Art. 95: Domiciliul la curatorul special
Dacă a fost numit un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemaţi la moştenire au domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să îi reprezinte.
Art. 96: Domiciliul profesional
Cel care exploatează o întreprindere are domiciliul şi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc.
Art. 97: Domiciliul ales
(1)Părţile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligaţiilor născute din acel act.
(2)Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris.
SECŢIUNEA 3:Actele de stare civilă
Art. 98: Starea civilă
Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin calităţile strict personale care decurg din actele şi faptele de stare civilă.
Art. 99: Dovada stării civile
(1)Starea civilă se dovedeşte prin actele de naştere, căsătorie şi deces întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
(2)Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice şi fac dovada până la înscrierea în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofiţerului de stare civilă, şi, până la proba contrară, pentru celelalte menţiuni.
(3)Hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este opozabilă oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul.
(4)Dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit o anumită stare civilă a unei persoane, iar printr-o hotărâre judecătorească ulterioară este admisă o acţiune prin care s-a contestat starea civilă astfel stabilită, prima hotărâre îşi pierde efectele la data rămânerii definitive a celei de a doua hotărâri.
Art. 100: Anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civilă
(1)Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive.
(2)Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziţiei primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă.
*) Prin Decizia nr. 28/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, revine judecătoriilor competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cererilor în anulare/contestaţiilor formulate împotriva dispoziţiilor emise de primari în soluţionarea cererilor de rectificare a actelor de stare civilă.

(3)Starea civilă poate fi modificată în baza unei hotărâri de anulare, completare sau modificare a unui act de stare civilă numai dacă a fost formulată şi o acţiune de modificare a stării civile, admisă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
(4)Hotărârea judecătorească prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, precum şi înregistrarea făcută în temeiul unei asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. Actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă, precum şi înregistrarea făcută în baza lui sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.
*) Prin Decizia nr. 28/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, revine judecătoriilor competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cererilor în anulare/contestaţiilor formulate împotriva dispoziţiilor emise de primari în soluţionarea cererilor de rectificare a actelor de stare civilă.

Art. 101: Înscrierea menţiunilor pe actul de stare civilă
Anularea, completarea, modificarea şi rectificarea unui act de stare civilă sau a unei menţiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă ori, după caz, prin dispoziţie a primarului, se înscriu numai prin menţiune pe actul de stare civilă corespunzător. În acest scop, hotărârea judecătorească rămasă definitivă se comunică de îndată, din oficiu, de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului.
Art. 102: Actele întocmite de un ofiţer de stare civilă necompetent
Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei calităţi.
Art. 103: Alte mijloace de dovadă a stării civile
Starea civilă se poate dovedi, înaintea instanţei judecătoreşti, prin orice mijloace de probă, dacă:
a)nu au existat registre de stare civilă;
b)registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte;
c)nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă;
d)întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.
TITLUL III:Ocrotirea persoanei fizice
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 104: Condiţii generale
(1)Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileşte numai în interesul acesteia.
(2)La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se ţină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile sale.
(3)Măsurile de ocrotire a majorului şi deciziile cu privire la persoana sa asigură respectarea demnităţii, a drepturilor şi libertăţilor acestuia, a voinţei, nevoilor şi preferinţelor lui, precum şi salvgardarea autonomiei sale.
(4)Măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse pentru cel mai scurt termen posibil, numai în caz de necesitate, şi sunt proporţionale şi individualizate în funcţie de gradul de alterare a facultăţilor mintale, precum şi de necesităţile persoanei ocrotite şi circumstanţele în care aceasta se găseşte.
(5)Măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse numai în cazul în care instanţa apreciază că nu este suficientă pentru apărarea intereselor persoanei ocrotite instituirea măsurii asistenţei pentru încheierea actelor juridice, aplicarea regulilor de drept comun în materia reprezentării, a celor referitoare la drepturile şi obligaţiile soţilor sau încuviinţarea unui mandat de ocrotire încheiat de persoana în cauză.

Art. 105: Persoanele ocrotite
Sunt supuşi unor măsuri speciale de ocrotire minorii şi cei care, deşi capabili, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să îşi administreze bunurile şi nici să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare.
Art. 106: Măsurile de ocrotire
(1)Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
(2)Ocrotirea majorului are loc prin instituirea măsurii consilierii judiciare sau a tutelei speciale ori a curatelei sau a unei alte măsuri prevăzute de lege.

Art. 107: Instanţa de tutelă
(1)Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă.
(2)În toate cazurile, instanţa de tutelă soluţionează de îndată aceste cereri.
Art. 108: Ocrotirea persoanei prin tutelă
(1)Ocrotirea persoanei fizice prin tutelă se realizează de către tutore, desemnat sau numit, în condiţiile prezentului cod, precum şi de către consiliul de familie, ca organ consultativ.
(2)Consiliul de familie poate fi constituit de către instanţa de tutelă numai la cererea persoanelor interesate.
(3)În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către instanţa de tutelă.
Art. 109: Ocrotirea persoanei prin curatelă
Ocrotirea persoanei fizice prin curatelă are loc numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
CAPITOLUL II:Tutela minorului
SECŢIUNEA 1:Deschiderea tutelei
Art. 110: Cazurile de instituire
Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat o pedeapsă penală a interzicerii drepturilor părinteşti, beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, sunt dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele. Dispoziţiile art. 503 alin. (11) rămân aplicabile.

Art. 111: Persoanele obligate să înştiinţeze instanţa de tutelă
Au obligaţia ca, de îndată ce află de existenţa unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute la art. 110, să înştiinţeze instanţa de tutelă:
a)persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
b)serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
c)instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
d)procurorul, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.

SECŢIUNEA 2:Tutorele
Art. 112: Persoana care poate fi numită tutore
(1)Poate fi tutore o persoană fizică sau soţul şi soţia, împreună, dacă nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezentul cod.
(2)În cazul în care în situaţia prevăzută la art. 110 se află mai mulţi minori care sunt fraţi sau surori, se numeşte, de regulă, un singur tutore.
Art. 113: Persoanele care nu pot fi numite tutore
(1)Nu poate fi tutore:
a)minorul, persoana care beneficiază de tutelă specială ori consiliere judiciară, cel cu privire la care a fost instituită măsura asistenţei pentru încheierea actelor juridice, persoana cu privire la care a fost încuviinţat un mandat de ocrotire ori cel pus sub curatelă;

b)cel decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c)cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări reţinute ca atare de către o instanţă judecătorească;
d)cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condiţiile art. 158;
e)cel aflat în stare de insolvabilitate;
f)cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei;
g)cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morţii, autoritatea părintească.
(2)Dacă una dintre împrejurările prevăzute la alin. (1) survine sau este descoperită în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeaşi procedură ca şi la numirea lui.
Art. 114: Desemnarea tutorelui
(1)Părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin convenţie, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi.
(2)Desemnarea făcută de părintele care în momentul morţii era decăzut din drepturile părinteşti este lipsită de efecte.
(3)Desemnarea făcută în condiţiile alin. (1) poate fi revocată oricând de către părinte, chiar şi printr-un înscris sub semnătură privată.
(4)Înscrisul prin care se revocă persoana desemnată pentru a fi numită tutore se va înscrie în registrul prevăzut la art. 1.046 sau la art. 2.033, după caz.
(5)Notarul public sau instanţa de tutelă, după caz, are obligaţia să verifice la registrele prevăzute la alin. (4) dacă persoana desemnată pentru a fi tutore nu a fost revocată.
(6)Părintele cu capacitate de exerciţiu deplină, care exercită autoritatea părintească asupra copilului său minor sau care este tutorele copilului său major cu privire la care a fost instituită tutela specială, poate să încheie un contract de mandat de ocrotire cu privire la îngrijirea acestuia, pentru situaţia în care mandantul decedează sau nu îşi mai poate îndeplini sarcina tutelei. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi rudelor de până la gradul al doilea inclusiv care sunt tutori ai minorului sau ai majorului care beneficiază de tutelă specială.

Art. 115: Desemnarea mai multor tutori
În cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fără vreo preferinţă, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei şi care îşi exprimă dorinţa de a fi tutore, instanţa de tutelă va hotărî ţinând seama de condiţiile lor materiale, precum şi de garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului.
Art. 116: Măsuri provizorii
(1)Cel chemat la tutelă în conformitate cu dispoziţiile art. 114 nu poate fi înlăturat de către instanţă fără acordul său decât dacă se află în vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 113 sau dacă prin numirea sa interesele minorului ar fi periclitate.
(2)În cazul în care cel chemat la tutelă este numai temporar împiedicat în exercitarea atribuţiilor ce i-au fost conferite, instanţa de tutelă, după încetarea împiedicării, îl numeşte tutore la cererea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la deschiderea tutelei. Până atunci, instanţa desemnează un tutore provizoriu.
(3)După trecerea celor 6 luni, dacă persoana desemnată nu a cerut numirea sa ca tutore, cel numit provizoriu tutore rămâne să îndeplinească în continuare sarcinile tutelei până la numirea unui tutore în condiţiile art. 118.
Art. 117: Garanţii
La numirea sau, după caz, în timpul tutelei, instanţa de tutelă poate hotărî, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele să dea garanţii reale sau personale, dacă interesele minorului cer o astfel de măsură. În acest caz, ea stabileşte potrivit cu împrejurările felul şi întinderea garanţiilor.
Art. 118: Numirea tutorelui de către instanţa de tutelă
(1)În lipsa unui tutore desemnat, instanţa de tutelă numeşte cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ţinând seama, după caz, de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, de condiţiile materiale şi de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.
(2)În cazul în care niciuna dintre persoanele prevăzute la alin. (1) nu îşi poate asuma tutela, instanţa de tutelă numeşte un reprezentant personal care a dobândit această calitate în condiţiile legii speciale.

*) ATENŢIE! Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 140/2022, dispoziţiile art. 118 alin. (2), astfel cum au fost reglementate, respectiv modificate prin prezenta lege, vor intra în vigoare la data care va fi prevăzută de legea specială privind reprezentantul personal.

Art. 119: Procedura de numire
(1)Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanţa de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin convenţie, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin. (2).

(2)Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie.
(3)În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanţa de tutelă a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face, potrivit alin. (1), cu consultarea consiliului de familie.
(4)Încheierea de numire se comunică în scris tutorelui şi se afişează la sediul instanţei de tutelă şi la primăria de la domiciliul minorului.
(5)Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la data comunicării încheierii de numire.
(6)Între timp, instanţa de tutelă poate lua măsuri provizorii cerute de interesele minorului, putând chiar să numească un curator special.
Art. 120: Refuzul continuării tutelei
(1)Cel numit tutore este dator să continue îndeplinirea sarcinilor tutelei.
(2)Poate refuza continuarea tutelei:
a)cel care are vârsta de 60 de ani împliniţi;
b)femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani;
c)cel care creşte şi educă 2 sau mai mulţi copii;
d)cel care, din cauza bolii, a infirmităţii, a felului activităţilor desfăşurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.
Art. 121: Înlocuirea tutorelui
Dacă vreuna dintre împrejurările prevăzute la art. 120 alin. (2) survine în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. Cererea de înlocuire se adresează instanţei de tutelă, care va hotărî de urgenţă. Până la soluţionarea cererii sale de înlocuire, el este obligat să continue exercitarea atribuţiilor.
Art. 122: Caracterul personal al tutelei
(1)Tutela este o sarcină personală.
(2)Cu toate acestea, instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate, ţinând seama de mărimea şi compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca administrarea patrimoniului ori doar a unei părţi a acestuia să fie încredinţată, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.
Art. 123: Gratuitatea tutelei
(1)Tutela este o sarcină gratuită.
(2)Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptăţit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneraţie al cărei cuantum va fi stabilit de instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, ţinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. Instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima această remuneraţie, potrivit împrejurărilor.
SECŢIUNEA 3:Consiliul de familie
Art. 124: Rolul consiliului de familie
(1)Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului.
(2)În cazul ocrotirii minorului prin părinţi, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială prevăzute de lege nu se va institui consiliul de familie.
Art. 125: Membrii consiliului de familie
(1)Instanţa de tutelă poate constitui un consiliu de familie, compus din 3 rude sau afini, ţinând seama de gradul de rudenie şi de relaţiile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite şi alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care manifestă interes pentru situaţia acestuia.
(2)Soţul şi soţia nu pot fi, împreună, membri ai aceluiaşi consiliu de familie.
(3)În aceleaşi condiţii, instanţa de tutelă numeşte şi 2 supleanţi.
(4)Tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie.
Art. 126: Alte dispoziţii aplicabile consiliului de familie
Dispoziţiile art. 113, art. 120 alin. (1) şi alin. (2) lit. d), art. 121 şi art. 147 se aplică în mod corespunzător şi membrilor consiliului de familie.
Art. 127: Modificarea consiliului de familie
În afară de cazul prevăzut la art. 131, alcătuirea consiliului de familie nu se poate modifica în timpul tutelei, afară numai dacă interesele minorului ar cere o asemenea schimbare sau dacă, prin moartea ori dispariţia unuia dintre membri, ar fi necesară completarea.
Art. 128: Constituirea consiliului de familie
(1)În vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de către instanţa de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricăror altor persoane care au cunoştinţă despre situaţia minorului.
(2)Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora.
(3)Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în condiţiile art. 264.
Art. 129: Funcţionarea consiliului de familie
(1)Consiliul de familie este convocat cu cel puţin 10 zile înainte de data întrunirii de către tutore, din propria iniţiativă sau la cererea oricăruia dintre membrii acestuia, a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani sau a instanţei de tutelă. Cu acordul tuturor membrilor consiliului de familie, convocarea se poate face şi mai devreme de împlinirea termenului de 10 zile dinainte de data întrunirii. În toate cazurile, prezenţa tuturor membrilor consiliului de familie acoperă neregularitatea convocării.
(2)Cei convocaţi sunt obligaţi să se prezinte personal la locul indicat în actul de convocare. În cazul în care aceştia nu se pot prezenta, ei pot fi reprezentaţi de persoane care sunt rude sau afini cu părinţii minorului, dacă aceste persoane nu sunt desemnate sau convocate în nume propriu ca membri ai consiliului de familie. Soţii se pot reprezenta reciproc.
(3)Şedinţele consiliului de familie se ţin la domiciliul minorului. În cazul în care convocarea a fost făcută la solicitarea instanţei de tutelă, şedinţa se ţine la sediul acesteia.
Art. 130: Atribuţii
(1)Consiliul de familie dă avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instanţei de tutelă, şi ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele consultative şi deciziile se iau în mod valabil cu votul majorităţii membrilor săi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă.
(2)La luarea deciziilor, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile în mod corespunzător.
(3)Deciziile consiliului de familie vor fi motivate şi consemnate într-un registru special constituit, care se ţine de unul dintre membrii consiliului, desemnat în acest scop de instanţa de tutelă.
(4)Actele încheiate de tutore în lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Încheierea actului cu nerespectarea avizului atrage numai răspunderea tutorelui. Dispoziţiile art. 155 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 131: Înlocuirea consiliului de familie
Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, dacă în plângerile formulate potrivit prezentului cod instanţa a hotărât de cel puţin două ori, în mod definitiv, împotriva deciziilor consiliului de familie.
Art. 132: Imposibilitatea constituirii consiliului de familie
Dacă în cazul prevăzut la art. 131 nu este posibilă constituirea unui nou consiliu, ca şi în cazul contrarietăţii de interese dintre minor şi toţi membrii consiliului de familie şi supleanţi, tutorele poate cere instanţei de tutelă autorizaţia de a exercita singur tutela.
SECŢIUNEA 4:Exercitarea tutelei
SUBSECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 133: Exercitarea tutelei în interesul minorului
Tutela se exercită numai în interesul minorului atât în ceea ce priveşte persoana, cât şi bunurile acestuia.
Art. 134: Conţinutul tutelei
(1)Tutorele are îndatorirea de a îngriji de minor.
(2)El este obligat să asigure îngrijirea minorului, sănătatea şi dezvoltarea lui fizică şi mentală, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.
Art. 135: Tutela exercitată de ambii soţi
(1)În cazul în care tutori sunt 2 soţi, aceştia răspund împreună pentru exercitarea atribuţiilor tutelei. Dispoziţiile privind autoritatea părintească sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2)În cazul în care unul dintre soţi introduce acţiunea de divorţ, instanţa, din oficiu, va înştiinţa instanţa de tutelă pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.
SUBSECŢIUNEA 2:Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului
Art. 136: Avizul consiliului de familie
Măsurile privind persoana minorului se iau de către tutore, cu avizul consiliului de familie, cu excepţia măsurilor care au caracter curent.
Art. 137: Domiciliul minorului
(1)Minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore. Numai cu autorizarea instanţei de tutelă minorul poate avea şi o reşedinţă.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), tutorele poate încuviinţa ca minorul să aibă o reşedinţă determinată de educarea şi pregătirea sa profesională. În acest caz, instanţa de tutelă va fi de îndată încunoştintată de tutore.
Art. 138: Felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale
(1)Felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviinţarea instanţei de tutelă.
(2)Instanţa de tutelă nu poate, împotriva voinţei minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, să schimbe felul învăţăturii acestuia, hotărâtă de părinţi sau pe care minorul o primea la data instituirii tutelei.
Art. 139: Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani
Instanţa de tutelă nu poate hotărî fără ascultarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.
SUBSECŢIUNEA 3:Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului
Art. 140: Inventarul bunurilor minorului
(1)După numirea tutorelui şi în prezenţa acestuia şi a membrilor consiliului de familie, un delegat al instanţei de tutelă va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instanţei de tutelă. Inventarul bunurilor minorului va începe să fie întocmit în maximum 10 zile de la numirea tutorelui de către instanţa de tutelă.
(2)Cu prilejul inventarierii, tutorele şi membrii consiliului de familie sunt ţinuţi să declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instanţei de tutelă, creanţele, datoriile sau alte pretenţii pe care le au faţă de minor. Declaraţiile vor fi consemnate în procesul-verbal de inventariere.
(3)Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscând creanţele sau pretenţiile proprii faţă de minori, nu le-au declarat, deşi au fost somaţi să le declare, sunt prezumaţi că au renunţat la ele. Dacă tutorele sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deşi au fost somaţi să le declare, pot fi îndepărtaţi din funcţie.
(4)Creanţele pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului de familie, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile acestora pot fi plătite voluntar numai cu autorizarea instanţei de tutelă.
Art. 141: Actele făcute în lipsa inventarului
Înainte de întocmirea inventarului, tutorele nu poate face, în numele minorului, decât acte de conservare şi acte de administrare ce nu suferă întârziere.
Art. 142: Administrarea bunurilor minorului
(1)Tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credinţă bunurile minorului. În acest scop, tutorele acţionează în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor minorului, dispoziţiile titlului V din cartea a III-a aplicându-se în mod corespunzător, afară de cazul în care prin prezentul capitol se dispune altfel.
(2)Nu sunt supuse administrării bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit decât dacă testatorul sau donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel desemnat prin actul de dispoziţie sau, după caz, numit de către instanţa de tutelă.
Art. 143: Reprezentarea minorului
Tutorele are îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice, dar numai până când acesta împlineşte vârsta de 14 ani.
Art. 144: Regimul juridic al actelor de dispoziţie
(1)Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia. Fac excepţie darurile obişnuite, potrivite cu starea materială a minorului.
(2)Tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunţe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare.
(3)Actele făcute cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt anulabile. În aceste cazuri, acţiunea în anulare poate fi exercitată de tutore, de consiliul de familie sau de oricare membru al acestuia, precum şi de către procuror, din oficiu sau la sesizarea instanţei de tutelă.
(4)Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără avizul consiliului de familie şi fără autorizarea instanţei de tutelă, bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum şi cele devenite nefolositoare pentru minor.
*) Prin Decizia nr. 58/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 144 din Codul civil, acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi necesită încuviinţarea instanţei de tutelă.

Art. 145: Autorizarea instanţei de tutelă
(1)Instanţa de tutelă acordă tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.
(2)Autorizarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, condiţiile de încheiere a actului.
(3)În caz de vânzare, autorizarea va arăta dacă vânzarea se va face prin acordul părţilor, prin licitaţie publică sau în alt mod.
(4)În toate cazurile, instanţa de tutelă poate indica tutorelui modul în care se întrebuinţează sumele de bani obţinute.
Art. 146: Încuviinţarea şi autorizarea actelor minorului care a împlinit vârsta de 14 ani
(1)Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviinţarea scrisă a tutorelui sau, după caz, a curatorului.
(2)Dacă actul pe care minorul care a împlinit vârsta de 14 ani urmează să îl încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate face decât cu autorizarea instanţei de tutelă şi cu avizul consiliului de familie, va fi necesară atât autorizarea acesteia, cât şi avizul consiliului de familie.
(3)Minorul nu poate să facă donaţii sau testamente, altele decât darurile obişnuite potrivit stării lui materiale sau dispoziţiile testamentare cu privire la bunuri de mică valoare, şi nici să garanteze obligaţiile altuia.

(4)Actele făcute cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1)-(3) sunt anulabile, dispoziţiile art. 144 alin. (3) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Art. 147: Interzicerea unor acte juridice
(1)Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii relative, încheierea de acte juridice între tutore sau soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte.
(2)Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate cumpăra la licitaţie publică un bun al minorului, dacă are o garanţie reală asupra acestui bun ori îl deţine în coproprietate cu minorul, după caz.
Art. 148: Suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului
(1)Consiliul de familie stabileşte suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale şi poate modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă. Decizia consiliului de familie se aduce la cunoştinţă, de îndată, instanţei de tutelă.
(2)Cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, instanţa de tutelă va dispune vânzarea bunurilor minorului, prin acordul părţilor sau prin licitaţie publică.
(3)Obiectele ce au valoare afectivă pentru familia minorului sau pentru minor nu vor fi vândute decât în mod excepţional.
(4)Dacă minorul este lipsit de bunuri şi nu are părinţi sau alte rude care sunt obligate prin lege să îi acorde întreţinere ori aceasta nu este suficientă, minorul are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile legii.
Art. 149: Constituirea de depozite bancare
(1)Sumele de bani care depăşesc nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi instrumentele financiare se depun, pe numele minorului, la o instituţie de credit indicată de consiliul de familie, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lor.
(2)Tutorele poate dispune de aceste sume şi instrumente financiare numai cu autorizarea prealabilă a instanţei de tutelă, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la alin. (3).
(3)Cu toate acestea, el nu va putea folosi, în niciun caz, sumele de bani şi instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) pentru încheierea, pe numele minorului, a unor tranzacţii pe piaţa de capital, chiar dacă ar fi obţinut autorizarea instanţei de tutelă.
(4)Tutorele poate depune la o instituţie de credit şi sumele necesare întreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se trec într-un cont separat şi pot fi ridicate de tutore, fără autorizarea instanţei de tutelă.
Art. 150: Cazurile de numire a curatorului special
(1)Ori de câte ori între tutore şi minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanţa de tutelă va numi un curator special.
(2)De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviinţează, instanţa de tutelă va numi un curator special.
(3)Pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă.
SECŢIUNEA 5:Controlul exercitării tutelei
Art. 151: Controlul instanţei de tutelă
(1)Instanţa de tutelă va efectua un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele şi consiliul de familie îşi îndeplinesc atribuţiile cu privire la minor şi bunurile acestuia.
(2)În îndeplinirea activităţii de control, instanţa de tutelă va putea cere colaborarea autorităţilor administraţiei publice, a instituţiilor şi serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului sau a instituţiilor de ocrotire, după caz.
Art. 152: Darea de seamă
(1)Tutorele este dator să prezinte anual instanţei de tutelă o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
(2)Darea de seamă se va prezenta instanţei de tutelă în termen de 30 de zile de la sfârşitul anului calendaristic.
(3)Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanţa de tutelă poate să autorizeze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă pe termene mai lungi, care nu vor depăşi însă 3 ani.
(4)În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea instanţei de tutelă, să dea oricând dări de seamă despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
Art. 153: Descărcarea tutorelui
Instanţa de tutelă va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile făcute cu întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor sale şi, dacă sunt corect întocmite şi corespund realităţii, va da descărcare tutorelui.
Art. 154: Interzicerea dispensei de a da socoteală
Dispensa de a da socoteală acordată de părinţi sau de o persoană care ar fi făcut minorului o liberalitate este considerată ca nescrisă.
Art. 155: Plângerea împotriva tutorelui
(1)Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, consiliul de familie, oricare membru al acestuia, precum şi toţi cei prevăzuţi la art. 111 pot face plângere la instanţa de tutelă cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.
(2)Plângerea se soluţionează de urgenţă, prin încheiere executorie, de către instanţa de tutelă, cu citarea părţilor şi a membrilor consiliului de familie. Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dacă instanţa de tutelă consideră că este necesar.
SECŢIUNEA 6:Încetarea tutelei
Art. 156: Cazurile de încetare
(1)Tutela încetează în cazul în care nu se mai menţine situaţia care a dus la instituirea tutelei, precum şi în cazul morţii minorului.
(2)Funcţia tutorelui încetează prin moartea acestuia, prin îndepărtarea de la sarcina tutelei sau prin înlocuirea tutorelui.
Art. 157: Moartea tutorelui
(1)În cazul morţii tutorelui, moştenitorii săi sau orice altă persoană dintre cele prevăzute la art. 111 au datoria de a înştiinţa, de îndată, instanţa de tutelă.
(2)Până la numirea unui nou tutore, moştenitorii vor prelua sarcinile tutelei. Dacă sunt mai mulţi moştenitori, aceştia pot desemna, prin procură specială, pe unul dintre ei să îndeplinească în mod provizoriu sarcinile tutelei.
(3)Dacă moştenitorii sunt minori, înştiinţarea instanţei de tutelă se poate face de orice persoană interesată, precum şi de cele prevăzute la art. 111. În acest caz, moştenitorii tutorelui nu vor prelua sarcinile tutelei, ci instanţa de tutelă va numi de urgenţă un curator special, care poate fi executorul testamentar.
Art. 158: Îndepărtarea tutorelui
În afară de alte cazuri prevăzute de lege, tutorele este îndepărtat dacă săvârşeşte un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător sarcina.
Art. 159: Numirea curatorului special
Până la preluarea funcţiei de către noul tutore, în cazurile prevăzute la art. 157 şi 158, instanţa de tutelă poate numi un curator special.
Art. 160: Darea de seamă generală
(1)La încetarea din orice cauză a tutelei, tutorele sau, după caz, moştenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte instanţei de tutelă o dare de seamă generală. Tutorele are aceeaşi îndatorire şi în caz de îndepărtare de la tutelă.
(2)Dacă funcţia tutorelui încetează prin moartea acestuia, darea de seamă generală va fi întocmită de moştenitorii săi majori sau, în caz de incapacitate a tuturor moştenitorilor, de reprezentantul lor legal, în termen de cel mult 30 de zile de la data acceptării moştenirii sau, după caz, de la data solicitării de către instanţa de tutelă. În cazul în care nu există moştenitori ori aceştia sunt în imposibilitate de a acţiona, darea de seamă generală va fi întocmită de către un curator special, numit de instanţa de tutelă, în termenul stabilit de aceasta.
(3)Darea de seamă generală va trebui să cuprindă situaţiile veniturilor şi cheltuielilor pe ultimii ani, să indice activul şi pasivul, precum şi stadiul în care se află procesele minorului.
(4)Instanţa de tutelă îl poate constrânge pe cel obligat să facă darea de seamă generală, potrivit dispoziţiilor art. 163.
Art. 161: Predarea bunurilor
Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moştenitorilor acestuia sau noului tutore de către tutore, moştenitorii acestuia sau reprezentantul lor legal ori, în lipsă, de curatorul special numit potrivit dispoziţiilor art. 160 alin. (2).
Art. 162: Descărcarea de gestiune
(1)După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, instanţa de tutelă va da tutorelui descărcare de gestiunea sa.
(2)Chiar dacă instanţa de tutelă a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa sa.
(3)Tutorele care înlocuieşte un alt tutore are obligaţia să ceară acestuia, chiar şi după descărcarea de gestiune, repararea prejudiciilor pe care le-a cauzat minorului din culpa sa, sub sancţiunea de a fi obligat el însuşi de a repara aceste prejudicii.
Art. 163: Amenda civilă
(1)În cazul refuzului de a continua sarcina tutelei, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 120 alin. (2), tutorele poate fi sancţionat cu amendă civilă, în folosul statului, care nu poate depăşi valoarea unui salariu minim pe economie. Amenda poate fi repetată de cel mult 3 ori, la interval de câte 7 zile, după care se va numi un alt tutore.
(2)De asemenea, dacă tutorele, din culpa sa, îndeplineşte defectuos sarcina tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depăşi 3 salarii medii pe economie.
(3)Amenda civilă se aplică de către instanţa de tutelă, prin încheiere executorie.
CAPITOLUL III:Ocrotirea majorului prin consiliere judiciară şi tutelă specială
Art. 164: Condiţii
(1)Majorul care nu se poate îngriji singur de interesele sale din cauza unei deteriorări a facultăţilor mintale, temporare sau permanente, parţiale sau totale, stabilite în urma evaluării medicale şi psihosociale, şi care are nevoie de sprijin în formarea sau exprimarea voinţei sale poate beneficia de consiliere judiciară sau tutelă specială, dacă luarea acestei măsuri este necesară pentru exercitarea capacităţii sale civile, în condiţii de egalitate cu celelalte persoane.
(2)O persoană poate beneficia de consiliere judiciară dacă deteriorarea facultăţilor sale mintale este parţială şi este necesar să fie consiliată în mod continuu în exercitarea drepturilor şi libertăţilor ei.
(3)Instituirea consilierii judiciare se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecţie adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenţei pentru încheierea actelor juridice.
(4)O persoană poate beneficia de tutelă specială dacă deteriorarea facultăţilor sale mintale este totală şi, după caz, permanentă şi este necesar să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor şi libertăţilor ei.
(5)Instituirea tutelei speciale se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecţie adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenţei pentru încheierea actelor juridice sau a consilierii judiciare.
(6)Pot beneficia de tutelă specială şi minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Cu toate acestea, atunci când instanţa de tutelă apreciază că ocrotirea persoanei se poate realiza prin instituirea curatelei sau prin punerea sa sub consiliere judiciară, această măsură se poate dispune cu un an înainte de data împlinirii vârstei de 18 ani şi începe să producă efecte de la această dată.

Art. 165: Persoanele care pot cere punerea sub ocrotire
Instituirea consilierii judiciare sau a tutelei speciale poate fi cerută de cel care necesită ocrotire, de soţul sau de rudele acestuia, de afini, de persoana care locuieşte cu el, precum şi de celelalte persoane, organe, instituţii sau autorităţi prevăzute la art. 111, care este aplicabil în mod corespunzător.

Art. 166: Desemnarea tutorelui. Mandatul de ocrotire
(1)Orice persoană care are capacitatea deplină de exerciţiu poate desemna prin act unilateral sau convenţie, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana şi bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub consiliere judiciară sau tutelă specială. Dispoziţiile art. 114 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.
(2)Persoana care are capacitatea deplină de exerciţiu sau persoana care beneficiază de consiliere judiciară poate să încheie un mandat de ocrotire pentru situaţia în care nu ar mai putea să se îngrijească singură de persoana sa ori să îşi administreze bunurile.

Art. 167: Numirea unui curator special
În caz de nevoie şi până la soluţionarea cererii de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale, instanţa de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea şi reprezentarea celui a cărui ocrotire a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia.

Art. 168: Procedura. Durata măsurii
(1)Soluţionarea cererii de instituire a unei măsuri de ocrotire se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(2)Instituirea consilierii judiciare este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăşi 3 ani.
(3)Instituirea tutelei speciale este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăşi 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care deteriorarea facultăţilor mintale ale persoanei ocrotite este permanentă, instanţa poate dispune prelungirea măsurii tutelei speciale pentru o durată mai mare, care nu poate să depăşească 15 ani.
(4)Prin hotărârea prin care a fost instituită consilierea judiciară sau tutela specială, instanţa de tutelă stabileşte, în funcţie de gradul de autonomie al persoanei ocrotite şi de nevoile sale specifice, categoriile de acte pentru care este necesară încuviinţarea actelor sale sau, după caz, reprezentarea ei. Instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să privească chiar şi numai o categorie de acte. De asemenea, instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai la persoana celui ocrotit sau numai la bunurile sale.
(5)În cazul în care instanţa de tutelă procedează potrivit alin. (4), dispunerea măsurii de ocrotire nu aduce nicio atingere capacităţii celui ocrotit de a încheia actele juridice pentru care instanţa a stabilit că nu este necesară încuviinţarea ocrotitorului sau, după caz, reprezentarea sa.
(6)Ocrotitorul sau reprezentantul persoanei ocrotite este dator să sesizeze instanţa de tutelă ori de câte ori constată că există date şi circumstanţe care justifică reevaluarea măsurii, precum şi cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea duratei pentru care aceasta a fost dispusă, în vederea reevaluării ei. Autoritatea tutelară verifică îndeplinirea acestei îndatoriri, iar în lipsa îndeplinirii sale sesizează ea însăşi instanţa de tutelă. Instanţa poate dispune, urmând aceeaşi procedură, prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurii.

Art. 169: Opozabilitatea faţă de terţi
(1)Măsura de ocrotire îşi produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
(2)Cu toate acestea, lipsa de capacitate de exerciţiu a celui ocrotit nu poate fi opusă unei terţe persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut instituirea măsurii de ocrotire pe altă cale.

Art. 170: Numirea tutorelui
(1)Prin hotărârea prin care a fost luată măsura de ocrotire, instanţa de tutelă numeşte persoana care va exercita funcţia de tutore de la data rămânerii definitive a hotărârii. Dispoziţiile art. 114-117, art. 119 şi 120 se aplică în mod corespunzător.
(2)În lipsa unui tutore desemnat, instanţa de tutelă numeşte cu prioritate în această calitate, dacă nu se opun motive întemeiate, soţul, părintele, o rudă sau un afin, un prieten sau o persoană care locuieşte cu cel ocrotit dacă aceasta din urmă are legături strânse şi stabile cu ocrotitul, în stare să îndeplinească această sarcină, ţinând seama, după caz, de legăturile de afecţiune, de relaţiile personale, de condiţiile materiale, de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat să fie numit tutore, precum şi de apropierea domiciliilor sau reşedinţelor.
(3)În cazul în care niciuna dintre persoanele prevăzute la alin. (2) nu îşi poate asuma tutela, instanţa de tutelă numeşte un reprezentant personal care a dobândit această calitate în condiţiile legii speciale.
*) ATENŢIE! Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 140/2022, dispoziţiile art. 170 alin. (3), astfel cum au fost reglementate, respectiv modificate prin prezenta lege, vor intra în vigoare la data care va fi prevăzută de legea specială privind reprezentantul personal.

(4)La numirea tutorelui, instanţa ia în considerare preferinţele exprimate de cel ocrotit, relaţiile sale obişnuite, interesul manifestat cu privire la persoana sa, dar şi eventualele recomandări formulate de persoanele apropiate acestuia, precum şi lipsa intereselor contrare cu persoana ocrotită.

Art. 171: Aplicarea regulilor de la tutelă
(1)Regulile privitoare la tutela minorului care a împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi în cazul celui care beneficiază de consiliere judiciară, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2)Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi în cazul celui care beneficiază de tutelă specială, în măsura în care legea nu dispune altfel.
(3)Dispoziţiile art. 168 alin. (4) rămân aplicabile.

Art. 172: Actele încheiate de cel care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială
(1)Actele juridice încheiate de persoana care beneficiază de măsura consilierii judiciare sau a tutelei speciale, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) şi la art. 43 alin. (3), precum şi cele autorizate de instanţa de tutelă, sunt anulabile sau prestaţiile care decurg din acestea pot fi reduse, chiar fără dovedirea unui prejudiciu şi chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut discernământ.
(2)Actele juridice încheiate înaintea instituirii consilierii judiciare sau tutelei speciale pot fi anulate sau prestaţiile care decurg din acestea pot fi reduse numai dacă la data când au fost încheiate lipsa discernământului era notorie sau cunoscută de cealaltă parte.
(3)Dispoziţiile testamentare făcute de persoana ocrotită după instituirea consilierii judiciare sunt valabile, dacă sunt autorizate sau confirmate de către instanţa de tutelă, ţinând seama de natura acestora şi circumstanţele în care au fost făcute.

Art. 173: Înlocuirea tutorelui
(1)Tutorele persoanei ocrotite este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.
(2)Pentru motive temeinice, tutorele poate cere înlocuirea sa şi înaintea împlinirii termenului de 3 ani.

Art. 174: Obligaţiile tutorelui
(1)Tutorele este dator să îngrijească de cel ocrotit, spre a-i grăbi vindecarea, a-i restaura autonomia, a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi a-i asigura bunăstarea morală şi materială, luând în considerare starea lui, abilităţile sale, gradul de incapacitate al acestuia, dar şi celelalte circumstanţe în care se găseşte. În acest scop se vor putea întrebuinţa veniturile şi, dacă este necesar, toate bunurile persoanei ocrotite. Cu toate acestea, amintirile de familie, obiectele personale, precum şi bunurile indispensabile persoanei ocrotite sau destinate îngrijirii sale sunt păstrate la dispoziţia acesteia, prin grija reprezentantului sau ocrotitorului legal şi, dacă este cazul, a instituţiei în care este îngrijit.
(2)În îndeplinirea sarcinii sale, tutorele este dator:
a)să ia în considerare, cu prioritate, voinţa, preferinţele şi nevoile persoanei ocrotite, să îi acorde sprijinul necesar în formarea şi exprimarea voinţei sale şi să o încurajeze să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească singură obligaţiile;
b)să coopereze cu persoana ocrotită şi să îi respecte viaţa privată şi demnitatea;
c)să asigure şi să permită, atunci când este posibil, informarea şi lămurirea persoanei ocrotite, în modalităţi adaptate stării acesteia, despre toate actele şi faptele care ar putea să o afecteze, despre utilitatea şi gradul lor de urgenţă, precum şi despre consecinţele unui refuz din partea persoanei ocrotite de a le încheia;
d)să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor persoanei ocrotite;
e)să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu îndatoriri în îngrijirea persoanei ocrotite;
f)să menţină, în măsura posibilului, o relaţie personală cu persoana ocrotită;
g)în cazurile prevăzute de lege, să întreprindă demersurile necesare pentru întocmirea rapoartelor de evaluare medicală şi psihologică a persoanei ocrotite şi sesizarea instanţei de tutelă.
(3)Instanţa de tutelă, după ascultarea persoanei ocrotite, luând avizul consiliului de familie şi consultând rapoartele de evaluare medicală, psihologică şi de anchetă socială, va hotărî dacă cel ocrotit va fi îngrijit la locuinţa lui, într-un serviciu social sau într-o altă instituţie, în condiţiile legii. Schimbarea locului îngrijirii celui ocrotit se face cu autorizarea instanţei de tutelă, la cererea celui ocrotit, a ocrotitorului său, a serviciului social ori a instituţiei în care este îngrijit sau a altei persoane abilitate potrivit legii.
(4)Atunci când îngrijirea celui ocrotit nu se face la locuinţa sa, aceasta şi mobilierul sunt păstrate la dispoziţia sa. Puterea de administrare cu privire la aceste bunuri permite numai încheierea unor contracte de închiriere, care încetează de plin drept, prin derogare de la alte dispoziţii legale, la întoarcerea persoanei ocrotite în locuinţa sa.
(5)În cazul în care devine necesar şi este în interesul persoanei ocrotite să se dispună de mobilier sau de drepturile cu privire la locuinţa sa, actul este supus autorizării instanţei de tutelă.
(6)Când cel ocrotit este căsătorit, va fi ascultat şi soţul acestuia.
(7)Tutorele nu are dreptul să împiedice corespondenţa, relaţiile sociale sau alegerea profesiei persoanei ocrotite. Neînţelegerile se soluţionează de către instanţa de tutelă, cu ascultarea persoanei ocrotite.

Art. 175: Liberalităţile primite de descendenţii persoanei puse sub tutelă specială
Din bunurile celui pus sub tutelă specială, descendenţii acestuia pot fi gratificaţi de către tutore, cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea instanţei de tutelă, fără însă să se poată da scutire de raport.

Art. 176: Minorul care beneficiază de tutelă specială
(1)Minorul care, la data instituirii tutelei speciale, se afla sub ocrotirea părinţilor rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dispoziţiile art. 174 sunt aplicabile şi situaţiei prevăzute în prezentul alineat.
(2)Dacă la data când minorul devine major acesta se află încă sub tutelă specială, instanţa de tutelă numeşte un tutore. În acest caz, va fi numit tutore, cu prioritate, părintele sau, după caz, părinţii acestuia împreună.
(3)În cazul în care, la data instituirii tutelei speciale, minorul se afla sub tutelă, instanţa de tutelă va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore.
(4)Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care instanţa de tutelă dispune punerea persoanei sub consiliere judiciară sau instituirea curatelei începând cu împlinirea vârstei de 18 ani.

Art. 177: Încetarea măsurii
(1)Măsura de ocrotire încetează prin moartea celui ocrotit, la expirarea duratei pentru care a fost instituită, în cazul înlocuirii acesteia, precum şi la ridicarea ei.
(2)Dacă au încetat ori s-au modificat cauzele care au determinat luarea măsurii, instanţa de tutelă va pronunţa ridicarea sau, după caz, înlocuirea acesteia.
(3)Cererea se poate introduce oricând de cel ocrotit, de soţul sau de rudele acestuia, de persoana care locuieşte cu el, de tutore, precum şi de persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 111.
(4)Prevederile art. 168 alin. (6) rămân aplicabile.
(5)Hotărârea prin care se pronunţă prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurii îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă.
(6)Cu toate acestea, încetarea puterii de reprezentare a tutorelui nu va putea fi opusă decât în condiţiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL IV:Curatela
Art. 178: Cazuri de instituire
În afară de cazurile prevăzute de lege, instanţa de tutelă poate institui curatela:
a)dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator;
b)dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
c)dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general;
d)dacă o persoană a dispărut fără a exista informaţii despre ea şi nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.
Art. 179: Competenţa instanţei de tutelă
Instanţa de tutelă competentă este:
a)în cazul prevăzut la art. 178 lit. a), instanţa de la domiciliul persoanei reprezentate;
b)în cazul prevăzut la art. 178 lit. b), fie instanţa de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanţa de la locul unde trebuie luate măsurile urgente;
c)în cazurile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d), instanţa de la ultimul domiciliu din ţară al celui lipsă ori al celui dispărut.
Art. 180: Persoana care poate fi numită curator
(1)Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exerciţiu şi care este în măsură să îndeplinească această sarcină.
(2)Când cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin convenţie, încheiate în formă autentică, o persoană care să fie numită curator, aceasta va fi numită cu prioritate. Numirea poate fi înlăturată numai pentru motive temeinice, dispoziţiile art. 114-120 aplicându-se în mod corespunzător.

Art. 181: Efectele curatelei
În cazurile prevăzute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă.
Art. 182: Procedura de instituire
(1)Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor sau a celor prevăzuţi la art. 111.
(2)Curatela nu se poate institui decât cu consimţământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul nu poate fi dat.
(3)Numirea curatorului se face de instanţa de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului şi se afişează la sediul instanţei de tutelă, precum şi la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
(4)Instanţa sesizată cu instituirea curatelei poate dispune instituirea consilierii judiciare sau a tutelei speciale. Dispoziţiile art. 164-177 sunt aplicabile.

Art. 183: Conţinutul curatelei
(1)În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat, cu excepţia cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanţa de tutelă va hotărî că se impune învestirea curatorului cu drepturile şi obligaţiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
(2)Dacă sunt aplicabile regulile de la mandat, instanţa de tutelă poate stabili limitele mandatului şi poate da instrucţiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.
Art. 184: Înlocuirea curatorului
(1)Curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.
(2)Pentru motive temeinice curatorul poate cere înlocuirea sa şi înaintea împlinirii termenului de 3 ani.
Art. 185: Încetarea curatelei
Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de instanţa de tutelă la cererea celui reprezentat, a soţului sau a rudelor acestuia, a afinilor, a persoanei care locuieşte cu el, a curatorului sau a celor prevăzuţi la art. 111.

Art. 186: Dispoziţii speciale
Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică şi curatorului special prevăzut la art. 150, 159 şi 167. În aceste din urmă cazuri, drepturile şi obligaţiile stabilite de lege în sarcina tutorelui se aplică, în mod corespunzător, şi curatorului special.
TITLUL IV:Persoana juridică
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 187: Elementele constitutive
Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.
Art. 188: Calitatea de persoană juridică
Sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187.
Art. 189: Categorii de persoane juridice
Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat.
Art. 190: Persoana juridică de drept privat
Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, în una dintre formele prevăzute de lege.
Art. 191: Persoana juridică de drept public
(1)Persoanele juridice de drept public se înfiinţează prin lege.
(2)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), în cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de drept public se pot înfiinţa prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege.
Art. 192: Regimul juridic aplicabil
Persoanele juridice legal înfiinţate se supun dispoziţiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum şi celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Art. 193: Efectele personalităţii juridice
(1)Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
(2)Nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună-credinţă calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmăreşte ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice.
CAPITOLUL II:Înfiinţarea persoanei juridice
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii comune
Art. 194: Modurile de înfiinţare
(1)Persoana juridică se înfiinţează:
a)prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este persoană juridică;
b)prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;
c)în orice alt mod prevăzut de lege.
(2)Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
Art. 195: Durata persoanei juridice
Persoana juridică se înfiinţează pe durată nedeterminată, dacă prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel.
SECŢIUNEA 2:Nulitatea persoanei juridice
Art. 196: Cauzele de nulitate
(1)Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanţa judecătorească numai atunci când:
a)lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situaţiile anume prevăzute de lege;
b)toţi fondatorii sau asociaţii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiinţării persoanei juridice;
c)obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;
d)lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru înfiinţarea acesteia;
e)actul de înfiinţare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
f)actul de înfiinţare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaţilor ori capitalul social subscris şi vărsat;
g)s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul iniţial sau capitalul social minim, subscris şi vărsat;
h)nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut de lege;
i)au fost nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea nulităţii actului de înfiinţare a persoanei juridice.
(2)Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) lit. a), c) - g) se sancţionează cu nulitatea absolută.
Art. 197: Aspectele speciale privind regimul nulităţii
(1)Nulitatea relativă a persoanei juridice poate fi invocată în termen de un an de la data înregistrării sau înfiinţării acesteia, după caz.
(2)Nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată.
Art. 198: Efectele nulităţii
(1)De la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare.
(2)Prin hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii se numesc şi lichidatorii.
(3)Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, spre a fi notată în toate registrele publice în care persoana juridică a fost înregistrată sau, după caz, menţionată.
(4)În toate cazurile, fondatorii sau asociaţii răspund, în condiţiile legii, pentru obligaţiile persoanei juridice care s-au născut în sarcina acesteia de la data înfiinţării ei şi până la data notării în registrele publice a hotărârii judecătoreşti prevăzute la alin. (3).
Art. 199: Regimul actelor juridice încheiate cu terţii
(1)Constatarea sau, după caz, declararea nulităţii nu aduce atingere actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de administrare, direct sau prin reprezentare, după caz.
(2)Nici persoana juridică şi nici fondatorii sau asociaţii nu pot opune terţilor nulitatea acesteia, în afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia cunoşteau cauza de nulitate la momentul încheierii actului.
SECŢIUNEA 3:Înregistrarea persoanei juridice
Art. 200: Înregistrarea persoanei juridice
(1)Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.
(2)Prin înregistrare se înţelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz.
(3)Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu.
Art. 201: Obligaţia de verificare a documentelor publicate
Persoana juridică este obligată să verifice identitatea dintre textul actului constitutiv sau al statutului şi textul depus la registrul public şi cel apărut într-o publicaţie oficială. În caz de neconcordanţă, terţii pot opune persoanei juridice oricare dintre aceste texte, în afară de cazul în care se face dovada că ei cunoşteau textul depus la registru.
Art. 202: Lipsa înregistrării
(1)Dacă înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv, persoana juridică nu se consideră legal înfiinţată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.
(2)Dacă însă înregistrarea este cerută numai pentru opozabilitate faţă de terţi, actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse terţilor, în afară de cazul în care se face dovada că aceştia cunoşteau că publicitatea nu a fost îndeplinită.
Art. 203: Răspunderea pentru neefectuarea formalităţilor de înregistrare
Fondatorii, reprezentanţii persoanei juridice supuse înregistrării, precum şi primii membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control ale acesteia răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităţi trebuiau să fie cerute de aceste persoane.
Art. 204: Înregistrarea modificărilor aduse actului de înfiinţare
Dispoziţiile art. 200-203 sunt aplicabile şi în cazul înregistrării modificărilor aduse actului de înfiinţare a persoanei juridice, realizate cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege sau de actul de înfiinţare a acesteia, după caz.
CAPITOLUL III:Capacitatea civilă a persoanei juridice
SECŢIUNEA 1:Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
Art. 205: Data dobândirii capacităţii de folosinţă
(1)Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor.
(2)Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz, potrivit art. 194, de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
(3)Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
(4)Fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane care au lucrat în numele unei persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi pentru actele juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispoziţiilor alin. (3), în afară de cazul în care persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor şi produc efecte depline.
Art. 206: Conţinutul capacităţii de folosinţă
(1)Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.
(2)Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
(3)Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) este lovit de nulitate absolută.
Art. 207: Desfăşurarea activităţilor autorizate
(1)În cazul activităţilor care trebuie autorizate de organele competente, dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se naşte numai din momentul obţinerii autorizaţiei respective, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2)Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.
Art. 208: Capacitatea de a primi liberalităţi
Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (3) şi dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.
SECŢIUNEA 2:Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice
SUBSECŢIUNEA 1:Capacitatea de exerciţiu
Art. 209: Data dobândirii capacităţii de exerciţiu
(1)Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
(2)Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.
(3)Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.
Art. 210: Lipsa organelor de administrare
(1)Până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop.
(2)Actele juridice încheiate de către fondatori sau de către persoanele desemnate cu depăşirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înfiinţarea persoanei juridice, precum şi actele încheiate de alte persoane nedesemnate obligă persoana juridică în condiţiile gestiunii de afaceri.
(3)Cel care contractează pentru persoana juridică rămâne personal ţinut faţă de terţi dacă aceasta nu se înfiinţează ori dacă nu îşi asumă obligaţia contractată, în afara cazului când prin contract a fost exonerat de această obligaţie.
Art. 211: Incapacităţi şi incompatibilităţi
(1)Nu pot face parte din organele de administrare şi de control ale persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cei decăzuţi din dreptul de a exercita o funcţie în cadrul acestor organe, precum şi cei declaraţi prin lege sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcţie. Cu toate acestea, cei care beneficiază de consiliere judiciară pot face parte din organele de administrare a persoanei juridice fără scop lucrativ.

(2)Actele încheiate cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt anulabile. Acestea nu pot fi anulate pentru simplul fapt că persoanele care fac parte din aceste organe sunt incapabile ori incompatibile, după caz, sau pentru că acestea au fost numite cu încălcarea dispoziţiilor legale ori statutare, dacă nu s-a produs o vătămare.
SUBSECŢIUNEA 2:Funcţionarea persoanei juridice
Art. 212: Actele emise de organele persoanei juridice
(1)Hotărârile şi deciziile luate de organele de conducere şi administrare în condiţiile legii, actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă.
(2)Faţă de terţi hotărârile şi deciziile luate în condiţiile legii, ale actului de constituire sau ale statutului produc efecte numai de la data publicării lor, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, în afară de cazul în care se face dovada că aceştia le-au cunoscut pe altă cale.
Art. 213: Obligaţiile membrilor organelor de administrare
Membrii organelor de administrare ale unei persoane juridice trebuie să acţioneze în interesul acesteia, cu prudenţa şi diligenţa cerute unui bun proprietar.
Art. 214: Separarea patrimoniilor
(1)Membrii organelor de administrare au obligaţia să asigure şi să menţină separaţia dintre patrimoniul persoanei juridice şi propriul lor patrimoniu.
(2)Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terţi, după caz, bunurile persoanei juridice ori informaţiile pe care le obţin în virtutea funcţiei lor, afară de cazul în care ar fi autorizaţi în acest scop de către cei care i-au numit.
Art. 215: Contrarietatea de interese
(1)Este anulabil actul juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare, dacă acesta din urmă, soţul, ascendenţii sau descendenţii lui, rudele în linie colaterală sau afinii săi, până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să se încheie acel act şi dacă partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru.
(2)Atunci când cel care face parte din organele de administrare ale persoanei juridice ori una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) are interes într-o problemă supusă hotărârii acestor organe, trebuie să înştiinţeze persoana juridică şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la aceasta. În caz contrar, el răspunde pentru daunele cauzate persoanei juridice, dacă fără votul lui nu s-ar fi putut obţine majoritatea cerută.
Art. 216: Nulitatea actelor emise de organele persoanei juridice
(1)Hotărârile şi deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate în justiţie de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când li s-a comunicat copia de pe hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când a avut loc şedinţa, după caz.
(2)Administratorii nu pot însă ataca hotărârea privitoare la revocarea lor din funcţie. Ei au numai dreptul de a fi despăgubiţi, dacă revocarea a fost nejustificată sau intempestivă şi au suferit astfel un prejudiciu.
(3)Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către instanţa competentă în circumscripţia căreia persoana juridică îşi are sediul, în contradictoriu cu persoana juridică în cauză, reprezentată prin administratori. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului.
(4)Dacă hotărârea este atacată de toţi administratorii, persoana juridică este reprezentată în justiţie de persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre membrii persoanei juridice, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată până când organul de conducere competent, convocat în acest scop, va alege o altă persoană.
(5)Hotărârea definitivă de anulare va fi menţionată în registrul public în care este înregistrată persoana juridică, fiind opozabilă de la această dată faţă de orice persoană, inclusiv faţă de membrii acelei persoane juridice.
(6)Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Dispoziţiile alin. (3)-(5) rămân aplicabile.
(7)Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.
Art. 217: Suspendarea actelor atacate
(1)Odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării actelor atacate.
(2)Pentru a încuviinţa suspendarea, instanţa îl poate obliga pe reclamant să depună o cauţiune, în condiţiile legii.
Art. 218: Participarea la circuitul civil
(1)Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseşi.
(2)În raporturile cu terţii, persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii o cunoşteau la data încheierii actului. Simpla publicare a actului de constituire sau a statutului persoanei juridice nu constituie dovada cunoaşterii acestui fapt.
(3)Clauzele sau dispoziţiile actului de constituire ori ale statutului, precum şi hotărârile organelor statutare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate.
Art. 219: Răspunderea pentru fapte juridice
(1)Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
(2)Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală şi solidară a celor care le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.
Art. 220: Răspunderea membrilor organelor persoanei juridice
(1)Acţiunea în răspundere împotriva administratorilor, cenzorilor, directorilor şi a altor persoane care au acţionat în calitate de membri ai organelor persoanei juridice, pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice de către aceştia prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, aparţine, în numele persoanei juridice, organului de conducere competent, care va decide cu majoritatea cerută de lege, iar în lipsă, cu majoritatea cerută de prevederile statutare.
(2)Hotărârea poate fi luată chiar dacă problema răspunderii persoanelor prevăzute la alin. (1) nu figurează pe ordinea de zi.
(3)Organul de conducere competent desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.
(4)Dacă s-a hotărât introducerea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor, mandatul acestora încetează de drept şi organul de conducere competent va proceda la înlocuirea lor.
(5)În cazul în care acţiunea se introduce împotriva directorilor angajaţi în baza unui alt contract decât a unui contract individual de muncă, aceştia sunt suspendaţi de drept din funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
SUBSECŢIUNEA 3:Dispoziţii speciale
Art. 221: Răspunderea persoanelor juridice de drept public
Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organelor lor, în aceleaşi condiţii ca persoanele juridice de drept privat.
Art. 222: Independenţa patrimonială
Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Art. 223: Statul şi unităţile administrativ-teritoriale
(1)În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.
(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător şi unităţilor administrativ-teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevăzute de lege.
Art. 224: Răspunderea civilă a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale
(1)Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice care sunt persoane juridice şi niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaţiile statului.
(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător şi unităţilor administrativ-teritoriale care nu răspund decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică.
CAPITOLUL IV:Identificarea persoanei juridice
Art. 225: Naţionalitatea persoanei juridice
Sunt de naţionalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România.
Art. 226: Denumirea persoanei juridice
(1)Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul de constituire sau prin statut.
(2)Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei şi celelalte atribute de identificare.
Art. 227: Sediul persoanei juridice
(1)Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului.
(2)În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru. Dispoziţiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 228: Schimbarea denumirii şi sediului
Persoana juridică poate să îşi schimbe denumirea sau sediul, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 229: Dovada denumirii şi sediului
(1)În raporturile cu terţii, dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.
(2)În lipsa acestor menţiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii şi a sediului nu va putea fi opusă altor persoane.
Art. 230: Alte atribute de identificare
În funcţie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea şi alte atribute de identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare şi alte elemente de identificare, în condiţiile legii.
Art. 231: Menţiuni obligatorii
Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea şi sediul, precum şi alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sancţiunea plăţii de daune-interese persoanei prejudiciate.
CAPITOLUL V:Reorganizarea persoanei juridice
Art. 232: Noţiunea
Reorganizarea persoanei juridice este operaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice şi care are ca efecte înfiinţarea, modificarea ori încetarea acestora.
Art. 233: Modurile de reorganizare
(1)Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, prin divizare sau prin transformare.
(2)Reorganizarea se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru dobândirea personalităţii juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel.
Art. 234: Fuziunea
Fuziunea se face prin absorbţia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.
Art. 235: Efectele fuziunii
(1)În cazul absorbţiei, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.
(2)În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate.
Art. 236: Divizarea
(1)Divizarea poate fi totală sau parţială.
(2)Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înfiinţează prin divizare.
(3)Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe, şi în transmiterea acestei părţi către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înfiinţează în acest mod.
Art. 237: Efectele divizării
(1)Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiinţă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporţie.
(2)În cazul divizării parţiale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde şi se transmite unei singure persoane juridice deja existente sau care se înfiinţează în acest mod, reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate este proporţională cu partea transmisă.
(3)În cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice deja existente sau care se înfiinţează în acest mod, împărţirea patrimoniului între persoana juridică faţă de care s-a făcut desprinderea şi persoanele juridice dobânditoare se va face potrivit dispoziţiilor alin. (2), iar între persoanele juridice dobânditoare, împărţirea părţii desprinse se va face potrivit dispoziţiilor alin. (1), ce se vor aplica în mod corespunzător.
Art. 238: Întinderea răspunderii în caz de divizare
(1)În cazul divizării, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va răspunde:
a)pentru obligaţiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral;
b)pentru celelalte obligaţii ale persoanei juridice divizate, proporţional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligaţiilor prevăzute la lit. a).
(2)Dacă o persoană juridică înfiinţată în condiţiile art. 194 alin. (1) lit. a) este supusă divizării, prin actul de reorganizare se va putea stabili şi un alt mod de repartizare a obligaţiilor decât acela prevăzut în prezentul articol.
Art. 239: Repartizarea contractelor în caz de divizare
În caz de divizare, contractele se vor repartiza, cu respectarea dispoziţiilor art. 206 alin. (2), art. 237 şi 238, astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este cu putinţă.
Art. 240: Încetarea unor contracte
(1)În cazul contractelor încheiate în considerarea calităţii persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu îşi încetează efectele, cu excepţia cazului în care părţile au stipulat expres contrariul sau menţinerea ori repartizarea contractului este condiţionată de acordul părţii interesate.
(2)Dacă menţinerea sau repartizarea contractului este condiţionată de acordul părţii interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înştiinţată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-şi da ori nu consimţământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării sau înştiinţării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de menţinere sau preluare a contractului de către persoana juridică succesoare.
Art. 241: Transformarea persoanei juridice
(1)Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană juridică îşi încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice.
(2)În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care şi-a încetat existenţa se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate, cu excepţia cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel. În aceste din urmă cazuri, dispoziţiile art. 239, 240 şi 243 rămân aplicabile.
Art. 242: Data transmiterii drepturilor şi obligaţiilor
(1)În cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, transmiterea drepturilor şi obligaţiilor se realizează atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înregistrarea operaţiunii şi de la data acesteia.
(2)În ceea ce priveşte celelalte persoane juridice nesupuse înregistrării, transmiterea drepturilor şi obligaţiilor, în cazurile prevăzute la alin. (1), se realizează atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai pe data aprobării de către organul competent a inventarului, a bilanţului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a evidenţei şi a repartizării tuturor contractelor în curs de executare, precum şi a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege.
(3)În cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situaţii însoţit, dacă este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou-înfiinţate.
Art. 243: Opoziţii
(1)Actele prin care s-a hotărât reorganizarea pot fi atacate, dacă prin lege nu se dispune altfel, prin opoziţie, de către creditori şi orice alte persoane interesate, în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoştinţă de aprobarea reorganizării, dar nu mai târziu de un an de la data publicării acesteia, sau, după caz, de la data aprobării acesteia de către organul competent, potrivit legii.
(2)Opoziţia suspendă executarea faţă de oponenţi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în afară de cazul în care persoana juridică debitoare face dovada executării obligaţiilor sau oferă garanţii acceptate de creditori ori încheie cu aceştia un acord pentru plata datoriilor.
(3)Opoziţia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, de către instanţa competentă.
(4)Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai apelului.
CAPITOLUL VI:Încetarea persoanei juridice
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 244: Modurile de încetare
Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
SECŢIUNEA 2:Dizolvarea persoanei juridice
Art. 245: Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat
Persoanele juridice de drept privat se dizolvă:
a)dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit;
b)dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit;
c)dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat;
d)prin hotărârea organelor competente ale acestora;
e)prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut.
Art. 246: Dizolvarea persoanelor juridice de drept public
Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile şi în condiţiile anume prevăzute de lege.
Art. 247: Opoziţii
În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opoziţie, dispoziţiile art. 243 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 248: Lichidarea
(1)Prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea valorificării activului şi a plăţii pasivului.
(2)Persoana juridică îşi păstrează capacitatea civilă pentru operaţiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia.
(3)Dacă încetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se declanşează procedura lichidării.
Art. 249: Destinaţia bunurilor rămase după lichidare
(1)Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut ori destinaţia stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare.
(2)În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei hotărâri luate în condiţiile alin. (1), precum şi în cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanţa competentă, prin hotărâre supusă numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel. Atunci când există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel puţin 3 persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin tragere la sorţi.
(3)În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum şi în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condiţiile alin. (2), acestea vor trece în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile.
(4)În toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după lichidare are loc la data preluării lor de către beneficiari, dacă prin lege nu se prevede altfel. Procesul-verbal de predare-primire şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă, în cazurile prevăzute la alin. (2) ori (3), constituie titlu de proprietate sau, după caz, pot servi drept temei juridic pentru intabularea în cartea funciară. În cazul bunurilor imobile, dispoziţiile art. 1.244 şi cele în materie de carte funciară rămân aplicabile.
SECŢIUNEA 3:Dispoziţii speciale
Art. 250: Desfiinţarea unor persoane juridice
(1)Persoanele juridice înfiinţate de către autorităţile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desfiinţate prin hotărârea organului care le-a înfiinţat.
(2)În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice desfiinţate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proporţional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, ţinându-se însă seama şi de natura obligaţiilor respective.
Art. 251: Data încetării personalităţii juridice
(1)Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
(2)Celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
TITLUL V:Apărarea drepturilor nepatrimoniale
Art. 252: Ocrotirea personalităţii umane
Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.
Art. 253: Mijloace de apărare
(1)Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a)interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b)încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c)constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
*) Prin Decizia nr. 1/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, tribunalul este instanţa competentă material în ce priveşte soluţionarea cauzelor având ca obiect cereri de constatare a caracterului ilicit al faptei care aduce atingere unor drepturi nepatrimoniale, cereri întemeiate pe prevederile art. 253 alin. (1) lit. c) din Codul civil, atunci când acestea sunt formulate simultan cu cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 253 alin. (4) din Codul civil de a se acorda despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat care nu depăşesc valoarea de 200.000 lei inclusiv.

(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
(3)Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
a)obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;
b)orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.
(4)De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.
Art. 254: Apărarea dreptului la nume
(1)Cel al cărui nume este contestat poate să ceară instanţei judecătoreşti recunoaşterea dreptului său la acel nume.
(2)De asemenea, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui său poate să ceară oricând instanţei judecătoreşti să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime.
(3)Dispoziţiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, şi apărării dreptului la pseudonim, ales în condiţiile legii.
Art. 255: Măsuri provizorii
(1)Dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.
(2)Instanţa judecătorească poate să dispună în special:
a)interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.
(3)În cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanţa judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu, a acţiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acţiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75, şi dacă măsura luată de instanţă nu apare ca fiind disproporţionată în raport cu prejudiciile cauzate. Dispoziţiile art. 253 alin. (2) rămân aplicabile.
(4)Instanţa soluţionează cererea potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acţiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa şi termenul în care acţiunea în fond trebuie să fie introdusă, sub sancţiunea încetării de drept a acelei măsuri. Dispoziţiile alin. (6) sunt aplicabile.
(5)Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părţii adverse, instanţa îl poate obliga pe reclamant să dea o cauţiune în cuantumul fixat de aceasta, sub sancţiunea încetării de drept a măsurii dispuse.
(6)Măsurile luate potrivit prezentului articol anterior introducerii acţiunii în justiţie pentru apărarea dreptului nepatrimonial încălcat încetează de drept, dacă reclamantul nu a sesizat instanţa în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora.
(7)Reclamantul este ţinut să repare, la cererea părţii interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile provizorii luate, dacă acţiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu a fost în culpă ori a avut o culpă uşoară, instanţa, în raport cu circumstanţele concrete, poate fie să refuze obligarea sa la despăgubirile cerute de partea adversă, fie să dispună reducerea acestora.
(8)Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanţa va dispune eliberarea cauţiunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Cererea se judecă potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cauţiunii, instanţa va fixa un termen în vederea introducerii acţiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, sub sancţiunea încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cauţiune.
Art. 256: Decesul titularului dreptului nepatrimonial
(1)Acţiunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat poate fi continuată sau pornită, după moartea persoanei vătămate, de către soţul supravieţuitor, de oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate, precum şi de oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.
(2)Acţiunea pentru restabilirea integrităţii memoriei unei persoane decedate poate fi pornită de cei prevăzuţi la alin. (1).
Art. 257: Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice
Dispoziţiile prezentului titlu se aplică prin asemănare şi drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.