Titlul ii - DISPOZIŢII MENITE SĂ ÎNCURAJEZE PROGRESUL ÎN DOMENIUL ENERGIEI NUCLEARE - Tratat din 25-mar-1957 DE INSTITUIRE A COMUNITĂŢII EUROPENE A ENERGIEI ATOMICE VERSIUNE CONSOLIDATĂ

Acte UE

Jurnalul Oficial 327C

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
TITLUL II:DISPOZIŢII MENITE SĂ ÎNCURAJEZE PROGRESUL ÎN DOMENIUL ENERGIEI NUCLEARE
Art. 4
(1)Comisia are sarcina să promoveze şi să faciliteze cercetările nucleare în statele membre şi să le completeze prin aplicarea programului de cercetare şi educaţie al Comunităţii.
(2)În acest domeniu, activitatea Comisiei se desfăşoară în domeniul definit în lista care constituie anexa I la prezentul tratat.
Această listă poate fi modificată de Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată la propunerea Comisiei. Aceasta consultă Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut la Art. 134.
Art. 5
Pentru a promova coordonarea cercetărilor întreprinse în statele membre şi pentru a le putea completa, Comisia invită fie printr-o cerere specială adresată unui anumit destinatar şi transmisă statului membru căruia acesta îi aparţine, fie printr-o cerere generală făcută publică, statele membre, persoanele sau întreprinderile să-i transmită programele lor cu privire la cercetările definite în cererea sa.
După ce a oferit celor interesaţi toate posibilităţile de a-şi prezenta observaţiile, Comisia poate formula un aviz motivat cu privire la oricare din programele care i-au fost transmise. La cererea statului în cauză, a persoanei sau a întreprinderii care i-a transmis programul, Comisia trebuie să formuleze un astfel de aviz.
Prin intermediul acestor avize, Comisia recomandă evitarea suprapunerilor inutile şi orientează cercetările spre sectoarele insuficient studiate. Comisia nu poate publica programele fără acordul statelor, persoanelor sau întreprinderilor care le-au transmis.
Comisia publică periodic o listă a sectoarelor de cercetare nucleară pe care le consideră insuficient studiate.
Comisia îi poate invita pe reprezentanţii centrelor publice şi private de cercetări, precum şi pe toţi experţii care efectuează cercetări în aceleaşi domenii sau în domenii conexe, cu scopul de a proceda la consultări reciproce şi schimburi de informaţii.
Art. 6
Pentru a încuraja derularea programelor de cercetare care îi sunt transmise, Comisia poate:
a)să acorde sprijin financiar în cadrul contractelor de cercetare, cu excepţia subvenţiilor;
b)să furnizeze, cu titlu oneros sau gratuit, materiile prime sau materiile speciale de fisiune de care dispune pentru derularea acestor programe;
c)să pună la dispoziţia statelor membre, persoanelor sau întreprinderilor, cu titlu oneros sau gratuit, instalaţii, echipamente sau să asigure asistenţă de specialitate;
d)să determine finanţarea în comun de către statele membre, persoanele sau întreprinderile interesate.
Art. 7
Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, care consultă Comitetul Ştiinţific şi Tehnic, adoptă programele de cercetare şi educaţie ale Comunităţii.
Aceste programe se stabilesc pentru o perioadă care nu poate depăşi cinci ani.
Fondurile necesare derulării acestor programe sunt prevăzute în fiecare an în bugetul pentru cercetări şi investiţii al Comunităţii.
Comisia asigură derularea programelor şi prezintă în fiecare an Consiliului un raport pe această temă.
Comisia informează permanent Comitetul Economic şi Social cu privire la liniile generale ale programelor de cercetare şi educaţie ale Comunităţii.
Art. 8
(1)Comisia creează, după consultarea Comitetului Ştiinţific şi Tehnic, un Centru Comun de Cercetări Nucleare.
Centrul asigură derularea programelor de cercetare şi a celorlalte sarcini încredinţate de către Comisie.
De asemenea, Centrul asigură stabilirea unei terminologii nucleare uniforme şi a unui sistem unic de etalonare.
Centrul înfiinţează un birou central pentru măsurători nucleare.
(2)Din motive geografice sau funcţionale, activităţile Centrului se pot desfăşura în sedii distincte.
Art. 9
(1)După solicitarea avizului Comitetului Economic si Social, Comisia poate înfiinţa, în cadrul Centrului Comun pentru Cercetări Nucleare, scoli pentru pregătirea de specialisti, în special în domeniul prospectărilor miniere, producţiei de materiale nucleare de mare puritate, tratării combustibililor iradiaţi, infrastructurii nucleare, protecţiei sanitare, producţiei si utilizării elementelor radioactive.
Comisia stabileşte modalităţile de pregătire.
(2)Se va înfiinţa o instituţie de nivel universitar ale cărei modalităţi de funcţionare vor fi stabilite de Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată la propunerea Comisiei.
Art. 10
Pe bază de contract, Comisia poate încredinţa statelor membre, persoanelor sau întreprinderilor, precum si unor state terţe, organizaţii internaţionale sau resortisanţi aparţinând unor state terţe derularea unor părţi ale programului comunitar de cercetare.
Art. 11
Comisia publică programele de cercetare prevăzute la articolele 7, 8 şi 10, precum şi rapoarte periodice cu privire la stadiul de execuţie a programelor.
Art. 12
Pe bază de cerere adresată Comisiei, statele membre, persoanele si întreprinderile au dreptul de a beneficia de licenţe neexclusive pentru brevetele, titlurile de protecţie tranzitorie, modelele de utilitate sau cererile de brevete care sunt proprietatea Comunităţii, în măsura în care pot exploata efectiv invenţiile în cauză.
În aceleaşi condiţii, Comisia acordă sublicenţe pentru brevetele, titlurile de protecţie tranzitorie, modelele de utilitate sau cererile de brevete, în cazul în care Comunitatea beneficiază de licenţe contractuale care prevăd o asemenea posibilitate.
În condiţii care urmează a fi stabilite de comun acord cu beneficiarii, Comisia acordă aceste licenţe sau sublicenţe si comunică toate cunoştinţele necesare în vederea utilizării lor. Aceste condiţii prevăd în special o indemnizaţie corespunzătoare si, eventual, dreptul posesorului de licenţă de a acorda sublicenţe unor terţe persoane, precum si obligaţia de a trata cunoştinţele comunicate drept secrete de fabricaţie.
În caz de divergenţă în stabilirea condiţiilor prevăzute în paragraful al treilea, beneficiarii pot sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în vederea stabilirii condiţiilor corespunzătoare.
Art. 13
Comisia trebuie să comunice statelor membre, persoanelor si întreprinderilor cunoştinţele care nu fac obiectul dispoziţiilor art. 12, dobândite de Comunitate şi care provin din derularea programului propriu de cercetare sau care i-au fost comunicate cu dreptul de a putea dispune liber de ele.
Cu toate acestea, Comisia poate subordona comunicarea acestor cunoştinţe condiţiei ca acestea să rămână confidenţiale şi să nu fie transmise unor terţi.
Comisia nu poate comunica cunoştinţele dobândite sub rezerva restricţiilor cu privire la utilizarea şi difuzarea lor - de exemplu, aşa-numitele cunoştinţe clasificate - decât prin asigurarea respectării restricţiilor cu privire la aceste informaţii.
Subsecţiunea I:a) Difuzarea prin procedee amiabile
Art. 14
Comisia depune eforturi pentru a obţine sau a face să fie obţinută pe cale amiabilă comunicarea cunoştinţelor utile în vederea realizării obiectivelor Comunităţii, precum şi acordarea de licenţe privind modul de utilizare a brevetelor, titlurilor de protecţie tranzitorie, modelelor de utilitate sau cererilor de brevete care protejează astfel de cunoştinţe.
Art. 15
Comisia stabileşte o procedură prin care statele membre, persoanele şi întreprinderile pot schimba prin intermediul acesteia rezultatele provizorii sau definitive ale cercetărilor lor, în măsura în care nu este vorba de rezultate obţinute de Comunitate pe baza mandatelor de cercetare încredinţate de către Comisie.
Această procedură trebuie să asigure caracterul confidenţial al schimburilor. Cu toate acestea, pentru documentare, rezultatele comunicate pot fi transmise de Comisie Centrului Comun de Cercetări Nucleare, fără ca această transmitere să aibă drept urmare un drept de utilizare asupra căruia autorul comunicării nu şi-a dat acordul.
Subsecţiunea II:b) Comunicarea din oficiu către Comisie
Art. 16
(1)Din momentul depunerii unei cereri de brevet sau de model de utilitate care se referă la un subiect specific domeniului nuclear într-un stat membru, acesta din urmă solicită acordul solicitantului pentru a comunica imediat Comisiei conţinutul acesteia.
În cazul în care solicitantul este de acord, această comunicare se face în termen de trei luni de la depunerea cererii. În absenţa acordului solicitantului, statul membru notifică Comisia, în cadrul aceluiaşi termen, despre existenţa cererii.
Comisia poate cere statului membru să îi comunice conţinutul unei cereri a cărei existenţă i-a fost notificată.
Comisia prezintă cererea în termen de două luni de la notificare. Orice prelungire a acestui termen duce la o prelungire egală a termenului prevăzut la paragraful al şaselea.
Statul membru, sesizat prin cererea Comisiei, trebuie să ceară din nou acordul solicitantului pentru comunicarea conţinutului cererii. În cazul obţinerii acordului, această comunicare se face fără întârziere.
În absenţa acordului, statul membru este totuşi obligat să facă această comunicare Comisiei în termen de optsprezece luni de la data depunerii cererii.
(2)Statele membre trebuie să comunice Comisiei, în termen de optsprezece luni de la data depunerii, existenţa oricărei cereri de brevet sau de model de utilitate nepublicată încă şi pe care o consideră, la o primă evaluare, ca referindu-se la un subiect care, fără a fi specific nuclear, este direct legat şi esenţial pentru dezvoltarea energiei nucleare în Comunitate.
La cererea Comisiei, conţinutul cererii îi este comunicat în termen de două luni.
(3)Statele membre trebuie să reducă cât mai mult posibil durata procedurii privind cererile de brevete sau de modele de utilitate în domeniile prevăzute la alineatele (1) şi (2), care fac obiectul unei cereri din partea Comisiei, astfel încât publicarea lor să se facă în cel mai scurt termen.
(4)Comunicările menţionate anterior trebuie considerate de către Comisie ca fiind confidenţiale. Acestea se fac numai în scop de documentare. Cu toate acestea, Comisia poate folosi invenţiile comunicate cu acordul solicitantului sau în conformitate cu articolele 17 - 23.
(5)Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică dacă un acord încheiat cu un stat terţ sau o organizaţie internaţională este incompatibil cu comunicarea.
c)Acordarea de licenţe prin arbitraj sau din oficiu
Art. 17
(1)În absenţa unui acord amiabil, se pot acorda licenţe neexclusive prin arbitraj sau din oficiu, în condiţiile stabilite în articolele 18 - 23:
a)Comunităţii sau întreprinderilor comune cărora le este atribuit acest drept în temeiul art. 48 cu privire la brevete, titluri de protecţie tranzitorie sau modele de utilitate privind invenţii direct legate de cercetările nucleare, în măsura în care acordarea acestor licenţe este necesară pentru continuarea propriilor cercetări sau este indispensabilă funcţionării instalaţiilor lor.
La solicitarea Comisiei, aceste licenţe includ dreptul de a autoriza utilizarea invenţiei de către terţi, în măsura în care aceştia execută lucrări sau comenzi pentru Comunitate sau pentru întreprinderile comune;
b)persoanelor sau întreprinderilor care au înaintat Comisiei o cerere pentru brevetele, titlurile de protecţie tranzitorie sau modelele de utilitate privind o invenţie direct legată şi esenţială dezvoltării energiei nucleare în Comunitate, în măsura în care sunt îndeplinite toate condiţiile care urmează:
(i)un termen de cel puţin patru ani a expirat de la depunerea cererii de brevet, cu excepţia cazului în care este vorba de o invenţie al cărei obiect este specific domeniului nuclear;
(ii)cerinţele pe care le antrenează dezvoltarea energiei nucleare pe teritoriile unui stat membru în care o invenţie este protejată, aşa cum este văzută dezvoltarea respectivă din punctul de vedere al Comisiei, nu sunt îndeplinite în ceea ce priveşte această invenţie;
(iii)titularul, invitat să îndeplinească aceste cerinţe el însuşi sau prin intermediul celor cărora li sa acordat licenţă în acest sens, nu s-a conformat;
(iv)persoanele sau întreprinderile beneficiare sunt în măsură să îndeplinească aceste cerinţe în mod eficient prin exploatarea lor.
Fără o cerere prealabilă din partea Comisiei, statele membre nu pot lua nici un fel de măsură coercitivă prevăzută în legislaţia lor internă cu privire la acoperirea acestor necesităţi, care să aibă drept efect limitarea protecţiei acordate invenţiei.
(2)Acordarea unei licenţe neexclusive în condiţiile prevăzute în paragraful precedent nu poate fi obţinută dacă titularul constată existenţa unui motiv legitim si, în special, în condiţiile în care nu a beneficiat de un termen corespunzător.
(3)Acordarea unei licenţe conform alineatului (1) dă dreptul la o despăgubire integrală al cărei cuantum urmează a fi convenit între titularul brevetului, titlului de protecţie tranzitorie sau modelului de utilitate si beneficiarul licenţei.
(4)Prevederile prezentului articol nu aduc atingere dispoziţiilor Convenţiei de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale.
Art. 18
Pentru scopurile prevăzute în această secţiune, se instituie un Comitet de Arbitraj ai cărui membri sunt desemnaţi si al cărui regulament este stabilit de Consiliu la propunerea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
În termen de o lună de la notificarea lor, deciziile Comitetului de Arbitraj pot face obiectul unei căi de atac suspensive a părţilor în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Controlul exercitat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se limitează la legalitatea formală a deciziei si la interpretarea dată de Comitetul de Arbitraj dispoziţiilor prezentului tratat.
Deciziile definitive ale Comitetului de Arbitraj au putere de lucru judecat între părţile implicate. Acestea au forţă executorie în condiţiile stabilite la Art. 164.
Art. 19
În cazul în care, în lipsa unui acord amiabil, Comisia îşi propune să obţină acordarea de licenţe conform art. 17, aceasta îl înştiinţează pe titularul brevetului, titlului de protecţie provizorie, modelului de utilitate sau cererii de brevet si menţionează în această înştiinţare beneficiarul si sfera de cuprindere a licenţei.
Art. 20
În termen de o lună de la primirea înştiinţării menţionate la Art. 19, titularul poate propune Comisiei, şi, după caz, beneficiarului terţ să ajungă la un compromis cu scopul de a sesiza Comitetul de Arbitraj.
În cazul în care Comisia sau beneficiarul terţ refuză să ajungă la un compromis, Comisia nu poate cere statului membru sau instanţelor sale competente să acorde sau să faciliteze acordarea licenţei.
În cazul în care Comitetul de Arbitraj, în baza compromisului, recunoaşte cererea Comisiei ca fiind conformă cu dispoziţiile art. 17, formulează o decizie fundamentată privind acordarea licenţei în favoarea beneficiarului, stabilind totodată condiţiile şi remuneraţia pentru aceasta, în măsura în care părţile nu au căzut de acord în această privinţă.
Art. 21
În cazul în care titularul nu propune sesizarea Comitetului de Arbitraj, Comisia poate cere statului membru interesat sau instanţelor sale competente să acorde sau să faciliteze acordarea licenţei.
În cazul în care, după audierea titularului, statul membru sau instanţele sale competente consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la Art. 17, informează Comisia despre refuzul de a acorda sau de a facilita acordarea licenţei.
În cazul în care statul membru refuză acordarea sau facilitarea acordării licenţei sau nu oferă, în termen de patru luni de la cerere, nici o explicaţie cu privire la acordarea licenţei, Comisia poate sesiza în termen de două luni Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Titularul trebuie audiat în cursul procedurii în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
În cazul în care hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene constată faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la Art. 17, statul membru sau instanţele sale competente au obligaţia de a lua măsurile pe care le presupune executarea acestei hotărâri.
Art. 22
(1)În cazul în care titularul brevetului, titlului de proprietate provizorie sau modelului de utilitate şi beneficiarul licenţei nu cad de acord cu privire la cuantumul despăgubirii, cei implicaţi pot încheia un compromis cu scopul de a sesiza Comitetul de Arbitraj.
Părţile renunţă prin aceasta la orice acţiune, cu excepţia celei menţionate la Art. 18.
(2)În cazul în care beneficiarul refuză încheierea unui compromis, licenţa de care a beneficiat este considerată nulă.
În cazul în care titularul refuză încheierea unui compromis, despăgubirea prevăzută în prezentul articol este stabilită de instanţele naţionale competente.
Art. 23
După expirarea unui termen de un an, deciziile Comitetului de Arbitraj sau ale instanţelor naţionale competente pot fi revizuite cu privire la condiţiile de licenţă, în măsura în care există fapte noi care justifică acest lucru.
Responsabilitatea revizuirii revine instanţei care a emis decizia.
Art. 24
Cunoştinţele dobândite de Comunitate prin derularea propriului program de cercetări, a căror divulgare poate dăuna intereselor de apărare ale unuia sau mai multor state membre, sunt supuse unui regim de secret în următoarele condiţii:
1.la propunerea Comisiei, Consiliul adoptă un regulament de securitate care, ţinând cont de dispoziţiile prezentului articol, stabileşte diferitele regimuri de secret şi măsurile de siguranţă care trebuie puse în aplicare pentru fiecare dintre acestea;
2.Comisia trebuie să treacă cu titlu provizoriu în regim de secret, conform celor prevăzute de regulamentul de securitate în acest sens, cunoştinţele a căror divulgare, după aprecierea acesteia, poate dăuna intereselor de apărare ale unuia sau mai multor state membre.
Comisia comunică imediat aceste cunoştinţe statelor membre, care trebuie să asigure în aceleaşi condiţii, cu titlu provizoriu, regimul de secret.
În termen de trei luni, statele membre informează Comisia dacă doresc să menţină regimul provizoriu aplicat, să îl înlocuiască cu un alt regim sau să ridice regimul de secret.
La expirarea acestui termen, se aplică cel mai sever dintre regimurile solicitate astfel. Comisia notifică statele membre în acest sens.
La solicitarea Comisiei sau a unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate oricând aplica un alt regim sau poate ridica regimul de secret. Consiliul ia notă de punctul de vedere al Comisiei înainte de a se pronunţa asupra unei cereri a unui stat membru;
3.dispoziţiile articolelor 12 şi 13 nu se aplică cunoştinţelor supuse unui regim de secret.
Cu toate acestea, cu condiţia ca măsurile de siguranţă aplicabile să fie respectate,
a)cunoştinţele menţionate la articolele 12 şi 13 pot fi comunicate de Comisie:
i)unei întreprinderi comune,
(ii)unei persoane sau unei întreprinderi, alta decât o întreprindere comună, prin intermediul statului membru pe al cărui teritoriu îşi desfăşoară activitatea;
b)cunoştinţele menţionate la Art. 13 pot fi comunicate de un stat membru unei persoane sau unei întreprinderi, alta decât o întreprindere comună, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestui stat, cu condiţia de a notifica această comunicare Comisiei;
c)în plus, fiecare stat membru are dreptul de a cere Comisiei, pentru propriile necesităţi sau pentru cele ale unei persoane sau ale unei întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestui stat, acordarea unei licenţe în conformitate cu Art. 12.
Art. 25
(1)Statul membru care comunică existenţa sau conţinutul unei cereri de brevet sau al unui model de utilitate, cu referire la unul din obiectele menţionate la Art. 16 alineatul (1) sau (2), precizează, dacă este cazul, necesitatea de a supune această cerere, din motive de apărare, regimului de secret pe care îl indică, precizând durata probabilă a acestuia.
Comisia transmite celorlalte state membre toate comunicările pe care le primeşte în temeiul paragrafului anterior. Comisia şi statele membre au obligaţia de a respecta măsurile care implică, în termenii regulamentului de securitate, regimul de secret solicitat de statul de origine.
(2)Comisia poate trimite totodată aceste comunicări fie întreprinderilor comune, fie, prin intermediul unui stat membru, unei persoane sau întreprinderi, alta decât o întreprindere comună, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestui stat.
Invenţiile care fac obiectul cererilor menţionate la alineatul (1) nu pot fi folosite decât cu acordul solicitantului sau în conformitate cu dispoziţiile articolelor 17 - 23.
Comunicările şi, după caz, utilizarea menţionate în prezentul alineat sunt supuse măsurilor care implică, în termenii regulamentului de securitate, regimul de secret solicitat de statul de origine.
Acestea sunt, în toate cazurile, supuse acordului statului de origine. Refuzul comunicării şi utilizării nu pot fi motivate decât din motive de apărare.
(3)La solicitarea Comisiei sau a unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate oricând aplica un alt regim sau poate ridica regimul de secret. Consiliul ia notă de punctul de vedere al Comisiei înainte de a se pronunţa asupra unei cereri a unui stat membru.
Art. 26
(1)În cazul în care cunoştinţele care fac obiectul unor brevete, cereri de brevet, titluri de protecţie provizorie sau modele de utilitate au regim secret conform dispoziţiilor articolelor 24 şi 25, statele care au solicitat aplicarea acestui regim nu pot refuza autorizarea depunerii unor cereri asemănătoare în celelalte state membre.
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru ca asemenea titluri şi cereri să rămână secrete, în funcţie de procedura prevăzută prin actele cu putere de lege şi normele administrative naţionale.
(2)Cunoştinţele cu regim secret conform art. 24 nu pot face obiectul unor înregistrări în afara statelor membre decât cu consimţământul unanim al acestora din urmă. În cazul în care aceste state nu adoptă nici o poziţie, consimţământul este considerat ca fiind dat după expirarea unui termen de şase luni de la data comunicării acestor cunoştinţe de către Comisie statelor membre.
Art. 27
Despăgubirea prejudiciului suportat de solicitant ca urmare a trecerii la regimul de secret din motive de apărare se supune dispoziţiilor legilor naţionale ale statelor membre şi revine statului care a solicitat trecerea la regimul de secret sau care a provocat fie accentuarea sau prelungirea regimului de secret, fie interdicţia înregistrării în afara Comunităţii.
În cazul în care mai multe state membre au provocat, fie accentuarea sau prelungirea regimului de secret, fie interzicerea înregistrării în afara Comunităţii, acestea vor trebui să repare în mod solidar prejudiciul rezultat din solicitarea lor.
Comunitatea nu poate pretinde nici un fel de despăgubire în temeiul prezentului articol.
Art. 28
În cazul în care, ca urmare a comunicării lor Comisiei, cererile de brevet sau de model de utilitate nepublicate încă, ori brevetele sau modelele de utilitate care au regim secret din motive de apărare, sunt folosite ilegal sau ajung la cunoştinţa unui terţ neautorizat, Comunitatea are obligaţia de a repara daunele provocate celui îndreptăţit.
Fără a aduce atingere propriilor drepturi împotriva autorului, Comunitatea se subrogă celor interesaţi în exercitarea drepturilor lor de regres împotriva terţilor, în măsura în care aceasta a suportat repararea daunelor. Dreptul Comunităţii de a acţiona împotriva autorului daunei, în conformitate cu dispoziţiile generale în vigoare, rămâne intact.
Art. 29
Orice acord sau contract având drept obiect schimbul de cunoştinţe ştiinţifice sau industriale în domeniul nuclear între un stat membru, o persoană sau o întreprindere şi un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ care necesită, de o parte sau de cealaltă, semnătura unui stat care acţionează în exercitarea suveranităţii sale, trebuie încheiat de către Comisie.
Cu toate acestea, Comisia poate autoriza un stat membru, o persoană sau o întreprindere să încheie astfel de acorduri, în condiţii pe care le consideră corespunzătoare, sub rezerva aplicării dispoziţiilor articolelor 103 şi 104.
Art. 30
La nivelul Comunităţii se instituie norme de bază cu privire la protecţia sănătăţii populaţiei şi lucrătorilor împotriva pericolelor care rezultă din radiaţiile ionizante.
"Norme de bază" înseamnă:
a)dozele maxime admise în condiţii de securitate suficientă,
b)expunerile şi contaminările maxime admise,
c)principiile fundamentale de supraveghere medicală a lucrătorilor.
Art. 31
Normele de bază sunt elaborate de Comisie după obţinerea avizului unui grup de personalităţi desemnate de Comitetul Ştiinţific şi Tehnic dintre experţii ştiinţifici ai statelor membre, în special dintre experţii din domeniul sănătăţii publice. Comisia cere avizul Comitetului Economic şi Social pentru normele de bază astfel elaborate.
După consultarea Parlamentului European, Consiliul stabileşte normele de bază cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care îi transmite punctele de vedere ale comitetelor solicitate de aceasta.
Art. 32
La solicitarea Comisiei sau a unui stat membru, normele de bază pot fi revizuite sau completate urmând procedura descrisă la Art. 31.
Comisia trebuie să examineze orice cerere formulată de un stat membru.
Art. 33
Fiecare stat membru îşi stabileşte propriile acte cu putere de lege şi acte administrative pentru a asigura respectarea normelor de bază fixate şi ia măsurile necesare în ceea ce priveşte instruirea, educarea şi formarea profesională.
Comisia face toate recomandările în vederea asigurării armonizării dispoziţiilor aplicabile în acest scop în statele membre.
În acest scop, statele membre trebuie să comunice Comisiei dispoziţiile respective aşa cum sunt acestea aplicabile în momentul intrării în vigoare a prezentului tratat, precum şi proiectele ulterioare de dispoziţii de natură similară.
Eventualele recomandări ale Comisiei care privesc proiectele de dispoziţii trebuie făcute în termen de trei luni din momentul comunicării acestor proiecte.
Art. 34
Fiecare stat membru pe teritoriul căruia trebuie să aibă loc experienţe deosebit de periculoase are obligaţia de a lua măsuri suplimentare de protecţie sanitară, pentru care cere avizul prealabil al Comisiei.
Avizul conform al Comisiei este necesar în cazul în care există posibilitatea ca aceste experienţe să afecteze teritoriile celorlalte state membre.
Art. 35
Fiecare stat membru realizează instalaţiile necesare efectuării controlului permanent al nivelului de radioactivitate în atmosferă, ape şi sol, precum şi controlul respectării normelor de bază.
Comisia are drept de acces la aceste instalaţii de control; aceasta le poate verifica funcţionarea şi eficacitatea.
Art. 36
Informaţiile privind controalele menţionate la Art. 35 sunt comunicate cu regularitate de către autorităţile competente Comisiei, pentru ca aceasta din urmă să fie ţinută la curent cu privire la nivelul de radioactivitate care ar putea exercita o influenţă asupra populaţiei.
Art. 37
Fiecare stat membru are obligaţia de a furniza Comisiei toate datele generale ale oricărui proiect de eliminare a materiilor radioactive de orice fel, pentru ca astfel să se poată stabili dacă derularea acestui proiect poate provoca contaminarea radioactivă a apelor, solului sau spaţiului aerian ale unui alt stat membru.
În urma consultării grupului de experţi menţionat la Art. 31, Comisia îşi emite avizul în termen de şase luni.
Art. 38
Comisia adresează statelor membre recomandări în ceea ce priveşte nivelul de radioactivitate în atmosferă, ape şi sol.
În caz de urgenţă, Comisia adoptă o directivă prin care însărcinează statul membru în cauză să ia, într-un termen pe care aceasta îl stabileşte, toate măsurile necesare pentru evitarea depăşirii normelor de bază şi pentru asigurarea respectării reglementărilor.
În cazul în care statul respectiv nu se conformează directivei Comisiei în termenul stabilit, aceasta sau oricare stat membru interesat poate sesiza imediat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin derogare de la articolele 258 şi 259 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Art. 39
Comisia înfiinţează, în cadrul Centrului Comun de Cercetări Nucleare şi la data constituirii acestuia, o secţie de documentare şi studii pe probleme de protecţie sanitară.
Această secţie are, în special, misiunea de a aduna documentaţia şi informaţiile menţionate la articolele 33, 36 şi 37 şi de a sprijini Comisia în îndeplinirea sarcinilor care îi sunt trasate prin prezentul capitol.
Art. 40
Pentru a încuraja iniţiativa persoanelor şi întreprinderilor şi pentru a facilita dezvoltarea coordonată a investiţiilor lor în domeniul nuclear, Comisia publică periodic programe cu caracter informativ, în special în privinţa obiectivelor de producere a energiei nucleare şi a tuturor investiţiilor care implică realizarea lor.
Înainte de publicarea lor, Comisia solicită avizul Comitetului Economic şi Social cu privire la aceste programe.
Art. 41
Persoanele şi întreprinderile care aparţin sectoarelor industriale enumerate în anexa II la prezentul tratat au obligaţia de a comunica Comisiei proiectele de investiţii cu privire la instalaţiile noi, precum şi la înlocuirile sau transformările corespunzând criteriilor privind natura şi importanţa definite de Consiliu şi stabilite la propunerea Comisiei.
Lista sectoarelor industriale menţionate mai sus poate fi modificată de Consiliu, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social.
Art. 42
Proiectele menţionate la Art. 41 trebuie comunicate Comisiei şi, spre informare, statului membru implicat, cel târziu cu trei luni înainte de încheierea primelor contracte cu furnizorii sau cel puţin cu trei luni înainte de începerea lucrărilor, în cazul în care acestea trebuie realizate prin mijloacele proprii ale întreprinderii.
Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate modifica acest termen.
Art. 43
Comisia discută cu persoanele sau cu întreprinderile toate aspectele proiectelor de investiţii care au legătură cu obiectivele prezentului tratat.
Aceasta îşi comunică punctul de vedere statului membru implicat.
Art. 44
Cu acordul statelor membre, al persoanelor şi întreprinderilor implicate, Comisia poate publica proiectele de investiţii care îi sunt comunicate.
Art. 45
Întreprinderile de importanţă primordială pentru dezvoltarea industriei nucleare în Comunitate se pot constitui în întreprinderi comune în sensul prezentului tratat, în conformitate cu dispoziţiile articolelor următoare.
Art. 46
(1)Orice proiect de constituire a unei întreprinderi comune, provenind din partea Comisiei, a unui stat membru sau din orice altă iniţiativă, face obiectul unei verificări de către Comisie.
În acest sens, Comisia solicită avizul statelor membre, precum şi al tuturor instituţiilor publice şi private pe care le consideră în măsură să clarifice situaţia.
(2)Comisia trimite Consiliului, împreună cu avizul său fundamentat, orice proiect de constituire a unei întreprinderi comune.
În cazul în care aceasta eliberează un aviz favorabil privind necesitatea unei anumite întreprinderi comune, Comisia înaintează Consiliului propuneri în legătură cu:
a)locul de amplasare;
b)statutul;
c)cuantumul şi ritmul de finanţare;
d)eventuala participare a Comunităţii la finanţarea întreprinderii comune;
e)participarea eventuală a unui stat terţ, a unei organizaţii internaţionale sau a unui resortisant aparţinând unui stat terţ la finanţarea sau administrarea întreprinderii comune;
f)acordarea totală sau parţială a avantajelor enumerate în anexa III la prezentul tratat. Comisia anexează un raport detaliat asupra întregului proiect.
Art. 47
Consiliul, sesizat de Comisie, îi poate cere informaţiile şi verificările suplimentare pe care le consideră necesare.
În cazul în care Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, consideră că un proiect transmis de Comisie cu un aviz nefavorabil trebuie totuşi derulat, Comisia are obligaţia de a înainta Consiliului propunerile şi raportul detaliat prevăzute la Art. 46.
În cazul avizului favorabil al Comisiei sau în cazul menţionat în paragraful precedent, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată cu privire la fiecare propunere a Comisiei.
Cu toate acestea, Consiliul hotărăşte în unanimitate în ceea ce priveşte:
a)participarea Comunităţii la finanţarea întreprinderii comune,
b)participarea unui stat terţ, a unei organizaţii internaţionale sau a unui resortisant aparţinând unui stat terţ la finanţarea sau administrarea unei întreprinderi comune.
Art. 48
Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate acorda oricărei întreprinderi comune toate sau o parte dintre avantajele enumerate în anexa III la prezentul tratat, revenindu-i fiecărui stat membru, în ceea ce îl priveşte, obligaţia de a asigura aplicarea acestor avantaje.
Respectând aceeaşi procedură, Consiliul poate stabili condiţiile aplicabile acordării acestor avantaje.

Art. 49
Constituirea unei întreprinderi comune are la bază decizia Consiliului. Fiecare întreprindere comună are personalitate juridică.
Aceasta beneficiază, în fiecare stat membru, de capacitatea juridică cea mai largă recunoscută persoanelor juridice de legislaţiile interne corespunzătoare; aceasta poate în special achiziţiona şi înstrăina bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie.
În măsura în care dispoziţiile prezentului tratat sau ale statutului nu dispun altfel, fiecare întreprindere comună este supusă regulilor care se aplică întreprinderilor din domeniul industriei sau comerţului; statutul se poate referi cu titlu subsidiar la legislaţiile interne ale statelor membre.
Sub rezerva competenţelor atribuite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în temeiul prezentului tratat, litigiile în care sunt implicate întreprinderile comune sunt soluţionate de către instanţele judecătoreşti naţionale competente.
Art. 50
Dacă este cazul, statutele întreprinderilor comune sunt, după caz, modificate conform dispoziţiilor speciale prevăzute în acest scop.
Cu toate acestea, modificările respective nu pot intra în vigoare decât după ce au fost aprobate de Consiliu, hotărând în aceleaşi condiţii ca la Art. 47, la propunerea Comisiei.
Art. 51
Comisia asigură executarea tuturor deciziilor Consiliului cu privire la constituirea întreprinderilor comune până la instalarea organelor însărcinate cu funcţionarea acestora.
Art. 52
(1)Aprovizionarea cu minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune este asigurată, conform dispoziţiilor prezentului capitol, în temeiul principiului accesului egal la resurse, prin promovarea unei politici comune de aprovizionare.
(2)În acest scop, conform condiţiilor prevăzute în acest capitol:
a)sunt interzise orice practici având drept obiect asigurarea unei poziţii privilegiate pentru anumiţi utilizatori,
b)se constituie o Agenţie care dispune de un drept de opţiune asupra minereurilor, materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune produse pe teritoriile statelor membre, precum şi de dreptul exclusiv de a încheia contracte privind livrarea de minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune provenite din cadrul sau din afara Comunităţii.
Agenţia nu poate face nici un fel de discriminare între utilizatori în funcţie de destinaţia pe care aceştia şi-au propus să o dea livrărilor solicitate, în afară de cazul în care această destinaţie este ilegală sau contravine condiţiilor puse de furnizorii din afara Comunităţii cu privire la livrarea în cauză.
Art. 53
Agenţia se află sub controlul Comisiei, care îi stabileşte direcţiile de acţiune, are drept de veto asupra deciziilor şi numeşte directorul general şi directorul general adjunct.
Orice act al Agenţiei, implicit sau explicit, în exerciţiul dreptului său de opţiune sau a dreptului său exclusiv de a încheia contracte de livrare, poate fi deferit de către cei implicaţi Comisiei, care ia o decizie în termen de o lună.
Art. 54
Agenţia are personalitate juridică şi beneficiază de autonomie financiară.
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabileşte statutul Agenţiei.
Statutul poate fi revizuit în acelaşi mod.
Statutul stabileşte capitalul Agenţiei şi modalităţile de subscriere a acestuia. În toate cazurile, majoritatea capitalului trebuie să aparţină Comunităţii şi statelor membre. Repartizarea capitalului se stabileşte de comun acord de către statele membre.
Statutul stabileşte modalităţile de administrare comercială a Agenţiei. Acesta poate prevedea o redevenţă asupra tranzacţiilor, destinată acoperirii cheltuielilor de funcţionare ale Agenţiei.
Art. 55
Statele membre comunică sau iau măsuri pentru ca Agenţiei să îi fie comunicate toate informaţiile necesare exercitării dreptului său de opţiune şi dreptului său exclusiv de a încheia contracte cu furnizorii.
Art. 56
Statele membre garantează libera exercitare a funcţiilor Agenţiei pe teritoriile lor.
Acestea pot constitui organismul sau organismele, având competenţa de a reprezenta, în relaţiile cu Agenţia, pe producătorii şi utilizatorii din teritoriile aflate în afara Europei şi supuse jurisdicţiei acestora.
Art. 57
(1)Dreptul de opţiune al Agenţiei se referă la:
a)obţinerea de drepturi de utilizare şi de consum al materiilor care, conform dispoziţiilor capitolului 8, se află în proprietatea Comunităţii;
b)obţinerea dreptului de proprietate în toate celelalte cazuri.
(2)Agenţia îşi exercită dreptul de opţiune prin încheierea de contracte cu producătorii de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune.
Sub rezerva dispoziţiilor articolelor 58, 62 şi 63, orice producător este obligat să ofere Agenţiei minereurile, materiile prime sau materiile speciale de fisiune pe care le produce în teritoriile statelor membre, înainte de utilizarea, transferul sau depozitarea acestor minereuri sau materii.
Art. 58
În cazul în care un producător parcurge mai multe etape de producţie începând de la extracţia minereului până inclusiv la producerea metalului, obligaţia lui nu constă decât în a oferi Agenţiei produsul în etapa de producţie pe care o alege acesta.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru mai multe întreprinderi între care există legături, care trebuie comunicate în timp util Comisiei şi discutate cu aceasta, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 43 şi 44.
Art. 59
În cazul în care Agenţia nu îşi exercită dreptul de opţiune asupra producţiei în întregime sau asupra unei părţi din aceasta, producătorul:
a)fie prin mijloace proprii, fie prin contracte de muncă la comandă, poate prelucra minereurile, materiile brute sau materiile speciale de fisiune, cu condiţia de a oferi Agenţiei produsul obţinut în urma acestei prelucrări;
b)este autorizat, prin decizia Comisiei, să valorifice în afara Comunităţii producţia disponibilă, cu condiţia de a nu practica condiţii mai favorabile decât cele ale ofertei făcute anterior Agenţiei. Cu toate acestea, exportul materiilor speciale de fisiune nu se poate face decât prin intermediul Agenţiei în conformitate cu dispoziţiile art. 62.
Comisia nu poate elibera autorizaţia dacă beneficiarii acestor livrări nu oferă toate garanţiile de respectare a intereselor generale ale Comunităţii sau dacă clauzele şi condiţiile acestor contracte sunt contrare obiectivelor prezentului tratat.
Art. 60
Eventualii utilizatori informează periodic Agenţia cu privire la necesităţile lor de livrări de produse, specificând cantităţile, natura fizică şi chimică, locurile de provenienţă, destinaţia, eşalonarea livrărilor şi condiţiile de preţ, care constituie clauzele şi condiţiile unui contract de livrări pe care aceştia ar dori să îl încheie.
De asemenea, producătorii informează Agenţia cu privire la ofertele pe care le pot prezenta, cuprinzând toate specificaţiile şi, în special, durata contractelor, necesare în vederea stabilirii programelor lor de producţie. Durata acestor contracte nu poate depăşi zece ani, cu excepţia cazurilor în care se obţine acordul Comisiei.
Agenţia îi informează pe toţi eventualii utilizatori asupra ofertelor şi volumului de cereri pe care le-a primit şi le cere ca, în cadrul unui anumit termen, să îi trimită comenzi.
Fiind în posesia tuturor acestor comenzi, Agenţia face cunoscute condiţiile în care acestea pot fi onorate.
În cazul în care Agenţia nu poate onora în întregime toate comenzile primite, aceasta distribuie livrările în funcţie de raportul comenzilor corespunzător fiecăreia dintre oferte, sub rezerva dispoziţiilor articolelor 68 şi 69.
Un regulament al Agenţiei, supus Comisiei spre aprobare, stabileşte modalităţile de confruntare a ofertelor şi cererilor.
Art. 61
Agenţia are obligaţia de a onora toate comenzile, cu excepţia cazurilor în care impedimente juridice sau materiale se opun executării lor.
Respectând dispoziţiile art. 52, aceasta poate cere utilizatorilor plata unui anumit avans în momentul încheierii unui contract cu titlu de garanţie sau pentru a-şi facilita propriile angajamente pe termen lung cu producătorii, necesare în vederea onorării comenzii.
Art. 62
(1)Agenţia îşi exercită dreptul de opţiune asupra materiilor speciale de fisiune produse pe teritoriile statelor membre,
a)fie pentru a răspunde cererilor din partea utilizatorilor Comunităţii în condiţiile definite la Art. 60;
b)fie pentru a stoca ea însăşi aceste materii;
c)fie pentru a exporta aceste materii cu autorizaţia Comisiei, care se conformează dispoziţiilor art. 59 litera b) paragraful al doilea.
(2)Cu toate acestea, fără a înceta să fie supuse dispoziţiilor capitolului 7, aceste materii şi reziduurile fertile sunt lăsate producătorului:
a)fie pentru a fi stocate cu autorizaţia Agenţiei;
b)fie pentru a fi utilizate în limitele propriilor necesităţi ale producătorului;
c)fie pentru a fi puse la dispoziţia, în limitele necesităţilor lor, întreprinderilor situate în cadrul Comunităţii, unite cu producătorul, în vederea derulării unui program comunicat din timp Comisiei, prin legături directe care nu au ca obiect sau efect limitarea producţiei, a dezvoltării tehnicilor sau a investiţiilor sau crearea abuzivă a unor inegalităţi între utilizatorii din Comunitate.
(3)Dispoziţiile art. 89 alineatul (1) litera a) se aplică materiilor speciale de fisiune produse pe teritoriile statelor membre asupra cărora Agenţia nu şi-a exercitat dreptul de opţiune.
Art. 63
Minereurile, materiile prime sau materiile speciale de fisiune produse de către întreprinderile comune sunt repartizate utilizatorilor conform regulilor statutare sau contractuale proprii acestor întreprinderi.
Art. 64
Agenţia, acţionând eventual în temeiul acordurilor încheiate între Comunitate şi un stat terţ sau o organizaţie internaţională, are dreptul exclusiv, în afara excepţiilor prevăzute în prezentul tratat, de a încheia acorduri sau convenţii având drept obiect principal furnizarea de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune care provin din afara Comunităţii.
Art. 65
- Art. 60 se aplică în cazul cererilor din partea utilizatorilor şi al contractelor dintre utilizatori şi Agenţie cu privire la furnizarea de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune care provin din afara Comunităţii.
Cu toate acestea, Agenţia poate stabili originea geografică a furnizărilor în măsura în care asigură utilizatorului condiţii cel puţin la fel de avantajoase ca şi cele formulate în comandă.
Art. 66
În cazul în care, la solicitarea utilizatorilor interesaţi, Comisia constată că Agenţia nu este în măsură să onoreze într-un termen rezonabil, parţial sau total, livrările comandate sau nu o poate face decât la preţuri abuzive, utilizatorii au dreptul să încheie direct contracte cu privire la livrările provenind din afara Comunităţii, în măsura în care aceste contracte răspund punctelor esenţiale privind necesităţile exprimate în comanda lor.
Acest drept se acordă pentru un an, cu posibilitatea de reînnoire în caz de prelungire a situaţiei care a justificat acordarea lui.
Utilizatorii care fac uz de dreptul prevăzut în prezentul articol au obligaţia de a comunica Comisiei contractele directe avute în vedere. În termen de o lună, Comisia se poate opune încheierii contractelor respective în cazul în care acestea sunt contrare obiectivelor prezentului tratat.
Art. 67
În afara excepţiilor prevăzute prin prezentul tratat, preţurile rezultă din confruntarea ofertelor şi a cererilor în condiţiile menţionate la Art. 60, cărora statele membre nu le pot contraveni prin reglementările lor interne.
Art. 68
Este interzisă practicarea unor preţuri care ar avea drept obiectiv asigurarea unei poziţii privilegiate pentru anumiţi utilizatori, fapt care contravine principiului accesului egal care rezultă din dispoziţiile prezentului capitol.
În cazul în care Agenţia constată asemenea practici, le semnalează Comisiei.
Comisia, în cazul în care consideră constatarea ca fiind fondată, poate stabili, pentru ofertele contestate, preţurile la un nivel conform principiului accesului egal.
Art. 69
Consiliul poate stabili preţurile, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei.
În cazul în care Agenţia, aplicând Art. 60, stabileşte condiţiile în care comenzile pot fi onorate, aceasta poate propune o egalizare de preţ utilizatorilor care au lansat comenzi.
Art. 70
În cadrul limitelor prevăzute în bugetul Comunităţii, Comisia se poate implica financiar, în condiţiile pe care le stabileşte, în campaniile de prospectare pe teritoriile statelor membre.
Comisia poate adresa recomandări statelor membre în vederea dezvoltării prospectării şi exploatării miniere.
Statele membre au obligaţia de a prezenta anual Comisiei un raport cu privire la dezvoltarea prospectării şi producţiei, rezervele probabile şi investiţiile miniere desfăşurate sau prevăzute a se desfăşura pe teritoriile lor. Aceste rapoarte sunt înaintate Consiliului cu avizul Comisiei, în special în ceea ce priveşte măsurile luate de statele membre cu privire la recomandările ce le-au fost făcute în temeiul paragrafului precedent.
În cazul în care Consiliul, sesizat de Comisie, constată cu majoritate calificată că, în ciuda unor posibilităţi de extracţie care par justificate pe termen lung, măsurile de prospectare şi dezvoltare a exploatării miniere continuă să fie evident insuficiente, se consideră că statul membru respectiv a renunţat, pentru toată perioada în care nu va remedia această situaţie, atât pentru el însuşi, cât şi pentru resortisanţii săi, la dreptul de acces egal la alte resurse interne ale Comunităţii.
Art. 71
Comisia adresează statelor membre orice recomandări utile cu privire la reglementările fiscale sau miniere.
Art. 72
Din cantităţile existente în interiorul sau în afara Comunităţii, Agenţia poate constitui stocurile comerciale necesare pentru a uşura aprovizionarea sau livrările curente ale Comunităţii.
Comisia poate eventual decide constituirea unor stocuri de securitate. Modalităţile de finanţare a acestor stocuri sunt aprobate de Consiliu hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei.
Art. 73
În cazul în care un acord sau o convenţie între un stat membru, o persoană sau o întreprindere, pe de o parte, şi un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, pe de altă parte, include şi livrări de produse care intră în competenţa Agenţiei, este necesar acordul prealabil al Comisiei pentru încheierea sau reînnoirea acestui acord sau a acestei convenţii în ceea ce priveşte livrarea acestor produse.
Art. 74
Comisia poate excepta de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol transferul, importul sau exportul de cantităţi mici de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune, precum cele care sunt folosite în mod curent pentru cercetare.
Orice transfer, import sau export efectuat în temeiul acestei dispoziţii trebuie adus la cunoştinţa Agenţiei.
Art. 75
Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică angajamentelor având drept obiect tratarea, prelucrarea, sau formatarea minereurilor, materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune:
a)încheiate între mai multe persoane sau întreprinderi, în cazul în care materiile tratate, prelucrate sau formatate trebuie returnate persoanei sau întreprinderii de origine;
b)încheiate între o persoană sau o întreprindere şi o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, în cazul în care materiile sunt tratate, prelucrate sau formatate în afara Comunităţii şi trebuie returnate persoanei sau întreprinderii de origine;
c)încheiate între o persoană sau o întreprindere şi o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, în cazul în care materiile sunt tratate, prelucrate sau formatate în cadrul Comunităţii şi trebuie returnate fie organizaţiei sau resortisantului de origine, fie unui cu totul alt destinatar situat de asemenea în afara Comunităţii şi desemnat de această organizaţie sau acest resortisant.
Cu toate acestea, persoanele sau întreprinderile respective trebuie să informeze Agenţia cu privire la existenţa unor asemenea angajamente şi, imediat după semnarea acestor contracte, cu privire la cantităţile de materii care fac obiectul acestor tranzacţii. În ceea ce priveşte angajamentele menţionate la litera b), Comisia se poate opune dacă apreciază că prelucrarea sau formatarea nu pot fi asigurate în condiţii de eficienţă şi securitate corespunzătoare şi fără pierderi de materii în detrimentul Comunităţii.
Materiile care fac obiectul acestor angajamente sunt supuse, pe teritoriile statelor membre, măsurilor de control prevăzute în capitolul 7. Cu toate acestea, dispoziţiile capitolului 8 nu sunt aplicabile materiilor speciale de fisiune care fac obiectul angajamentelor menţionate la litera c).
Art. 76
Dispoziţiile prezentului capitol pot fi modificate, în special în cazul în care împrejurări neprevăzute ar crea o situaţie de penurie generală, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei, de către Consiliu, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de către un stat membru.
La încheierea unei perioade de şapte ani socotită de la 1 ianuarie 1958, Consiliul poate confirma toate aceste dispoziţii. În cazul în care Consiliul nu le confirmă, se adoptă noi dispoziţii cu privire la obiectul prezentului capitol, în conformitate cu procedura prevăzută în paragraful precedent.
Art. 77
Conform condiţiilor prevăzute în prezentul capitol, Comisia trebuie să se asigure pe teritoriile statelor membre:
a)că minereurile, materiile brute şi materiile speciale de fisiune nu sunt folosite în alte scopuri decât cele declarate de către utilizatori în sensul destinaţiei lor;
b)că sunt respectate dispoziţiile referitoare la aprovizionare şi toate angajamentele speciale cu privire la control asumate de către Comunitate într-un acord încheiat cu un stat terţ sau o organizaţie internaţională.
Art. 78
Oricine înfiinţează sau exploatează o instalaţie pentru producerea, separarea sau orice altă utilizare a materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune sau pentru tratarea combustibililor nucleari iradiaţi are obligaţia de a declara Comisiei caracteristicile tehnice fundamentale ale instalaţiei, în măsura în care cunoaşterea acestora este necesară realizării obiectivelor definite la Art. 77.
Comisia trebuie să aprobe procedeele ce urmează să fie aplicate pentru tratarea chimică a materiilor iradiate, în măsura necesară realizării obiectivelor definite la Art. 77.
Art. 79
Comisia solicită ţinerea şi prezentarea datelor referitoare la operaţiuni cu scopul de a permite contabilitatea minereurilor, materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune utilizate sau produse. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune transportate.
Cei vizaţi notifică autorităţilor statului membru respectiv comunicările pe care le adresează Comisiei în temeiul art. 78 şi primului paragraf din prezentul articol.
Natura şi amploarea obligaţiilor menţionate în primul paragraf din prezentul articol sunt precizate într-un regulament stabilit de Comisie şi aprobat de Consiliu.
Art. 80
Comisia poate cere ca toate materiile speciale de fisiune excedentare, recuperate sau obţinute ca subproduse, care nu sunt efectiv folosite sau în măsură a fi folosite, să fie depozitate la Agenţie sau în alte locuri controlate sau care pot fi controlate de Comisie.
Materiile speciale de fisiune depozitate astfel trebuie restituite fără întârziere celor interesaţi, la cerere.
Art. 81
Comisia poate trimite inspectori pe teritoriile statelor membre. Aceasta consultă statul membru respectiv înainte de prima misiune pe care o încredinţează unui inspector pe teritoriul acestui stat, această consultare fiind valabilă şi pentru toate celelalte misiuni ale acestui inspector.
Prin prezentarea unui document care le atestă calitatea, inspectorii au acces în orice moment în toate locurile, la toate informaţiile şi la toate persoanele care, prin profesia lor se ocupă de materii, echipamente sau instalaţii supuse controlului prevăzut de prezentul capitol, în măsura necesară pentru a controla minereurile, materiile brute şi materiile speciale de fisiune şi pentru a se asigura de respectarea dispoziţiilor prevăzute în Art. 77. În cazul în care statul respectiv o cere, inspectorii desemnaţi de Comisie sunt însoţiţi de reprezentanţi ai autorităţilor acestui stat, cu condiţia ca inspectorii să nu fie prin aceasta întârziaţi sau în nici un fel împiedicaţi în exercitarea funcţiilor lor.
În caz de opoziţie cu privire la desfăşurarea unui control, Comisia are obligaţia să solicite preşedintelui Curţii de Justiţie a Uniunii Europene un mandat pentru a asigura, prin constrângere, derularea acestui control. Preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în termen de trei zile.
În cazul în care întârzierea este primejdioasă, Comisia poate adopta ea însăşi, sub forma unei decizii, un ordin scris privind derularea controlului. Acest ordin trebuie supus fără întârziere, spre aprobare ulterioară, preşedintelui Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
După emiterea mandatului sau a deciziei, autorităţile naţionale ale statului respectiv asigură accesul inspectorilor în locurile desemnate în mandat sau în decizie.
Art. 82
Inspectorii sunt recrutaţi de Comisie.
Misiunea acestora este de a solicita să le fie prezentată şi de a verifica contabilitatea menţionată la Art. 79. Aceştia raportează Comisiei orice încălcare.
Comisia poate adopta o directivă prin care somează statul membru în cauză să ia, într-un termen pe care îl stabileşte, toate măsurile necesare pentru a pune capăt încălcărilor constatate; aceasta informează Consiliul în acest sens.
În cazul în care statul membru nu se conformează, în termenul impus, acestei directive a Comisiei, aceasta sau orice stat membru interesat, prin derogare de la articolele 258 şi 259 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, poate să sesizeze imediat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Art. 83
(1)În cazul unor încălcări ale obligaţiilor care le sunt impuse prin prezentul articol, comise de persoane sau întreprinderi, Comisia poate adopta sancţiuni împotriva acestora.
În ordinea gravităţii, aceste sancţiuni sunt:
a)avertisment;
b)retragerea unor avantaje speciale, de exemplu, asistenţa financiară sau ajutorul tehnic;
c)plasarea întreprinderii, pentru o perioadă maximă de patru luni, sub administrarea unei persoane sau a unui grup de persoane desemnate de comun acord de Comisie si statul sub a cărui autoritate se află întreprinderea;
d)retragerea totală sau parţială a materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune.
(2)Deciziile Comisiei care implică obligaţia de livrare, luate pentru executarea alineatului precedent, constituie titlu executoriu. Acestea pot fi puse în executare pe teritoriile statelor membre, în condiţiile stabilite la Art. 164.
Prin derogare de la dispoziţiile art. 157, acţiunile înaintate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene împotriva deciziilor Comisiei care aplică sancţiunile prevăzute la alineatul precedent au efect suspensiv. Cu toate acestea, la solicitarea Comisiei sau a oricărui stat membru interesat, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate ordona executarea imediată a deciziei.
Protecţia intereselor lezate trebuie garantată printr-o procedură legală corespunzătoare.
(3)Comisia poate adresa statelor membre toate recomandările referitoare la legile sau regulamentele menite să asigure respectarea obligaţiilor rezultând din prezentul capitol pe teritoriile lor.
(4)Statele membre au obligaţia de a asigura executarea sancţiunilor si, după caz, repararea încălcărilor de către autorii acestora.
Art. 84
În executarea controlului nu se fac nici un fel de discriminări în funcţie de destinaţia dată minereurilor, materiilor brute si materiilor speciale de fisiune.
Domeniul, modalităţile de control si atribuţiile organelor însărcinate cu controlul se limitează la realizarea obiectivelor stabilite în prezentul capitol.
Controlul nu se poate extinde asupra materiilor destinate nevoilor de apărare, care sunt supuse unei prelucrări speciale pentru aceste nevoi sau care, după această prelucrare, sunt amplasate sau stocate într-o unitate militară conform unui plan de operaţii.
Art. 85
În cazul în care apar situaţii noi care impun acest lucru, modalităţile de aplicare a controlului prevăzute în prezentul capitol pot fi adaptate, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei, de către Consiliu prin decizie luată în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de un stat membru.
Art. 86
Materiile speciale de fisiune sunt proprietatea Comunităţii.
Dreptul de proprietate al Comunităţii se extinde asupra tuturor materiilor speciale de fisiune, produse sau importate de un stat membru, o persoană sau o întreprindere şi sunt supuse controlului de securitate prevăzut la capitolul 7.
Art. 87
Statele membre, persoanele sau întreprinderile au asupra materiilor speciale de fisiune intrate legal în posesia lor cel mai larg drept de utilizare şi de consum, sub rezerva obligaţiilor rezultând pentru acestea din dispoziţiile prezentului tratat, în special în ceea ce priveşte controlul de securitate, dreptul de opţiune recunoscut pentru Agenţie şi protecţia sanitară.
Art. 88
Agenţia deţine un cont special în numele Comunităţii, numit "cont financiar al materiilor speciale de fisiune".
Art. 89
(1)În contul financiar al materiilor speciale de fisiune:
a)se trece, în creditul Comunităţii şi în debitul statului membru, al persoanei sau al întreprinderii beneficiare valoarea materiilor speciale de fisiune, lăsate sau puse la dispoziţie de acest stat, de această persoană sau de această întreprindere;
b)se trece, în debitul Comunităţii şi în creditul statului membru, al persoanei sau al întreprinderii prestatoare valoarea materiilor speciale de fisiune produse sau importate de acest stat membru, această persoană sau această întreprindere şi care devin proprietatea Comunităţii. Este trecută o înregistrare contabilă analogă în cazul în care un stat membru, o persoană sau o întreprindere restituie Comunităţii materii speciale de fisiune lăsate sau puse anterior la dispoziţia acestui stat, acestei persoane sau acestei întreprinderi.
(2)Variaţiile de valoare care afectează cantităţile de materii speciale de fisiune sunt tratate din punct de vedere contabil în aşa fel încât să nu poată produce nici o pierdere si nici un beneficiu pentru Comunitate. Riscurile revin în sarcina sau în avantajul deţinătorilor.
(3)Soldurile rezultând din operaţiunile de mai sus sunt imediat exigibile la solicitarea creditorului.
(4)În sensul prezentului capitol, Agenţia este privită ca o întreprindere, în ceea ce priveşte operaţiunile derulate în nume propriu.
Art. 90
În cazul în care situaţii noi impun acest lucru, dispoziţiile prezentului capitol referitoare la dreptul de proprietate al Comunităţii pot fi adaptate prin decizia unanimă a Consiliului, la propunerea Comisiei si după consultarea Parlamentului European, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de un stat membru.
Art. 91
Regimul proprietăţii aplicabil tuturor obiectelor, materiilor si bunurilor care nu fac obiectul unui drept de proprietate al Comunităţii în temeiul prezentului capitol se stabileşte prin legislaţia fiecărui stat membru.
Art. 92
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică bunurilor si produselor care figurează în listele din anexa IV la prezentul tratat.
Aceste liste pot fi modificate, la iniţiativa Comisiei sau a unui stat membru, de către Consiliu, hotărând la propunerea Comisiei.
Art. 93
Statele membre elimină între ele toate taxele vamale privind importul si exportul sau taxele cu efect echivalent si toate restricţiile cantitative atât la import, cât si la export:
a)asupra produselor care figurează în listele A1 si A2,
b)asupra produselor care figurează în lista B, în măsura în care se aplică un tarif vamal comun acestor produse si dacă sunt însoţite de un certificat eliberat de Comisie care să ateste destinaţia lor pentru scopuri nucleare.
Cu toate acestea, teritoriile aflate în afara Europei care intră sub jurisdicţia unui stat membru pot percepe în continuare taxe vamale la intrare şi ieşire sau taxe cu efect echivalent care au exclusiv caracter fiscal. Nivelele şi regimurile acestor taxe vamale şi taxe nu pot crea discriminări între acest stat şi celelalte state membre.
Articolele 94 si 95 (Abrogate)
Art. 96
Statele membre elimină orice restricţie bazată pe cetăţenie faţă de cetăţenii celorlalte state membre privind accesul la muncile calificate în domeniul nuclear, sub rezerva limitărilor care rezultă din necesităţile fundamentale de ordine publică, de securitate publică şi de sănătate publică.
După consultarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social, poate adopta directivele privind modalităţile de aplicare a prezentului articol.
Art. 97
Nici o restricţie bazată pe cetăţenie sau naţionalitate nu poate fi impusă persoanelor fizice sau juridice, publice sau private aflate sub jurisdicţia unui stat membru care doresc să participe la construcţia de instalaţii nucleare cu caracter ştiinţific sau industrial în cadrul Comunităţii.
Art. 98
Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a facilita încheierea contractelor de asigurare cu privire la acoperirea riscului atomic.
Consiliul, după consultarea Parlamentului European, adoptă cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social, directivele referitoare la modalităţile de aplicare a prezentului articol.
Art. 99
Comisia poate formula toate recomandările menite să faciliteze circulaţia capitalurilor destinate finanţării producţiilor menţionate în lista care constituie anexa II la prezentul tratat.
Art. 101
În cadrul competenţelor sale, Comisia se poate angaja prin încheierea de acorduri sau convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ.
Aceste acorduri sau convenţii sunt negociate de către Comisie conform directivelor Consiliului; acestea sunt încheiate de Comisie cu aprobarea Consiliului care hotărăşte cu majoritate calificată.
Cu toate acestea, acordurile sau convenţiile a căror derulare nu necesită nici o intervenţie din partea Consiliului şi poate fi asigurată în limitele bugetului respectiv sunt negociate şi încheiate de Comisie, cu obligaţia ca aceasta să informeze Consiliul.
Art. 102
Acordurile sau convenţiile încheiate cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, la care sunt părţi, pe lângă Comunitate, unul sau mai multe state membre, nu pot intra în vigoare decât după notificarea Comisiei de către toate statele membre interesate a faptului că aceste acorduri sau convenţii au devenit aplicabile în conformitate cu dispoziţiile dreptului lor intern.
Art. 1 03
Statele membre sunt obligate să comunice Comisiei proiectele lor de acorduri sau de convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, în măsura în care aceste acorduri sau convenţii au legătură cu domeniul de aplicare al prezentului tratat.
În cazul în care un proiect de acord sau de convenţie conţine clauze care constituie obstacole în calea aplicării prezentului tratat, Comisia trimite propriile observaţii statului respectiv în termen de o lună de la primirea comunicării care i-a fost adresată.
Acest stat nu poate încheia acordul sau convenţia proiectată decât după ce a înlăturat obiecţiile Comisiei sau s-a conformat hotărârilor prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în procedură de urgenţă la cererea acestuia, se pronunţă asupra compatibilităţii clauzelor avute în vedere cu dispoziţiile prezentului tratat. Cererea poate fi depusă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene oricând după primirea de către statul membru a observaţiilor Comisiei.
Art. 104
Orice persoană sau întreprindere care, ulterior datei de 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele care aderă, ulterior datei aderării lor, încheie sau reînnoieşte acorduri sau convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ nu poate invoca aceste acorduri sau convenţii pentru a se sustrage obligaţiilor ce îi revin prin prezentul tratat.
Fiecare stat membru ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a transmite Comisiei, la cererea acesteia, toate informaţiile privind acordurile sau convenţiile încheiate ulterior datelor menţionate la paragraful anterior, în domeniul de aplicare al prezentului tratat, de către orice persoană sau întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ. Comisia nu poate cere această comunicare decât cu scopul de a verifica dacă aceste acorduri sau convenţii nu conţin clauze care să constituie obstacole în calea aplicării prezentului tratat.
La cererea Comisiei, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se pronunţă asupra conformităţii acestor acorduri sau convenţii cu dispoziţiile prezentului tratat.
Art. 105
Dispoziţiile prezentului tratat nu sunt opozabile executării acordurilor sau convenţiilor încheiate anterior datei de 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele care aderă, anterior datei aderării lor, de către un stat membru, o persoană sau o întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ, în cazul în care aceste acorduri sau convenţii au fost comunicate Comisiei în cel mult 30 de zile de la datele menţionate.

Cu toate acestea, acordurile sau convenţiile încheiate între 25 martie 1957 şi 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele care aderă, între data semnării actului de aderare şi data aderării lor, de către o persoană sau o întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinând unui stat terţ nu se pot opune prezentului tratat dacă intenţia de a se sustrage dispoziţiilor acestuia din urmă, în temeiul avizului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a deliberat la cererea Comisiei, a fost unul din motivele determinante ale acordului sau convenţiei pentru una sau cealaltă dintre părţi.
Art. 106
Statele membre care, înainte de 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele care aderă, înainte de data aderării lor au încheiat acorduri cu state terţe privind colaborarea în domeniul energiei nucleare, au obligaţia ca, împreună cu Comisia, să demareze negocierile necesare cu aceste state terţe pentru a face ca, în măsura în care acest lucru este posibil, Comisia să preia drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceste acorduri.
Orice acord nou care rezultă din aceste negocieri necesită consimţământul statului membru sau statelor membre semnatare ale acordurilor menţionate mai sus, precum şi aprobarea Consiliului, care hotărăşte cu majoritate calificată.