Art. 68. - Tratat din 25-mar-1957 DE INSTITUIRE A COMUNITĂŢII EUROPENE A ENERGIEI ATOMICE VERSIUNE CONSOLIDATĂ
Acte UE
Jurnalul Oficial 327C
În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
Art. 68
Este interzisă practicarea unor preţuri care ar avea drept obiectiv asigurarea unei poziţii privilegiate pentru anumiţi utilizatori, fapt care contravine principiului accesului egal care rezultă din dispoziţiile prezentului capitol.
În cazul în care Agenţia constată asemenea practici, le semnalează Comisiei.
Comisia, în cazul în care consideră constatarea ca fiind fondată, poate stabili, pentru ofertele contestate, preţurile la un nivel conform principiului accesului egal.