Capitolul 2 - INTERZICEREA RESTRICTIILOR CANTITATIVE ÎNTRE STATELE MEMBRE - Tratat din 25-mar-1957 DE INSTITUIRE A COMUNITĂŢII EUROPENE - VERSIUNE CONSOLIDATĂ
Acte UE
Jurnalul Oficial 325C
În vigoare Versiune de la: 7 Iunie 2016
CAPITOLUL 2:INTERZICEREA RESTRICTIILOR CANTITATIVE ÎNTRE STATELE MEMBRE
Art. 28: (FOSTUL ARTICOL 30)
Între statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent.
Art. 29: (FOSTUL ARTICOL 34)
Între statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la export, precum si orice masuri cu efect echivalent.
Art. 30: (FOSTUL ARTICOL 36)
Dispozitiile articolelor 28 si 29 nu se opun interdictiilor sau restrictiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morala publica, de ordine publica, de siguranta publica, de protectie a sanatatii si a vietii persoanelor si a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu national cu valoare artistica, istorica sau arheologica sau de protectie a proprietatii industriale si comerciale. Cu toate acestea, interdictiile sau restrictiile respective nu trebuie sa constituie un mijloc de discriminare arbitrara si nici o restrictie disimulata în comertul dintre statele membre.
Art. 31: (FOSTUL ARTICOL 37)
(1)Statele membre adapteaza monopolurile nationale cu caracter comercial, astfel încât sa se asigure excluderea oricarei discriminari între resortisantii statelor membre cu privire la conditiile de aprovizionare si desfacere.
Dispozitiile prezentului articol se aplica oricarui organism prin intermediul caruia un stat membru, de jure sau de facto, direct sau indirect, controleaza, conduce sau influenteaza în mod semnificativ importurile sau exporturile dintre statele membre. Aceste dispozitii se aplica, de asemenea, monopolurilor de stat concesionate.
(2)Statele membre se abtin sa introduca orice noua masura care contravine principiilor enuntate la alineatul (1) sau care restrânge domeniul de aplicare a articolelor care se refera la interzicerea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative între statele membre.
(3)În cazul unui monopol cu caracter comercial care presupune o reglementare menita sa faciliteze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, trebuie asigurate, în aplicarea normelor prezentului articol, garantii echivalente pentru ocuparea fortei de munca si pentru nivelul de trai al producatorilor în cauza.