Capitolul iv - PROSPECTUL UE PENTRU CREŞTERE - Regulamentul 980/14-mar-2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/1129 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte formatul, conţinutul, verificarea şi aprobarea prospectului care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 809/2004 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 166L

În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2020
CAPITOLUL IV:PROSPECTUL UE PENTRU CREŞTERE
Art. 28: Documentul de înregistrare UE pentru creştere pentru titluri de capital
(1)Documentul de înregistrare specific pentru titluri de capital elaborat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) 2017/1129 trebuie să conţină informaţiile menţionate în anexa 24 la prezentul regulament.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), în ceea ce priveşte valorile mobiliare enumerate mai jos, atunci când aceste valori mobiliare nu sunt acţiuni sau alte valori mobiliare transferabile echivalente acţiunilor, documentul de înregistrare specific poate fi elaborat în conformitate cu articolul 29 din prezentul regulament:
a)valorile mobiliare prevăzute la articolul 19 alineatul (1) şi la articolul 20 alineatul (1) din prezentul regulament;
b)valorile mobiliare prevăzute la articolul 19 alineatul (2) din prezentul regulament, în cazul în care aceste valori mobiliare sunt preschimbabile sau convertibile în acţiuni care sunt sau vor fi emise de o entitate aparţinând grupului emitentului respectiv şi care nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;
c)valorile mobiliare prevăzute la articolul 20 alineatul (2) din prezentul regulament, în cazul în care aceste valori mobiliare conferă dreptul de a subscrie sau de a achiziţiona acţiuni care sunt sau vor fi emise de o entitate aparţinând grupului emitentului şi care nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

Art. 29: Documentul de înregistrare UE pentru creştere pentru valori mobiliare, altele decât titlurile de capital
Un document de înregistrare specific pentru valori mobiliare, altele decât titlurile de capital, care este elaborat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) 2017/1129 conţine informaţiile menţionate în anexa 25 la prezentul regulament.
Art. 30: Nota privind valorile mobiliare UE pentru creştere pentru titluri de capital
(1)Nota privind valorile mobiliare specifică pentru titluri de capital elaborată în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) 2017/1129 trebuie să conţină informaţiile menţionate în anexa 26 la prezentul regulament.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), în ceea ce priveşte valorile mobiliare menţionate la articolul 19 alineatele (1) şi (2) şi la articolul 20 alineatele (1) şi (2) din prezentul regulament, atunci când aceste valori mobiliare nu sunt acţiuni sau alte valori mobiliare transferabile echivalente acţiunilor, nota privind valorile mobiliare specifică trebuie elaborată în conformitate cu articolul 31 din prezentul regulament.

Art. 31: Nota privind valorile mobiliare UE pentru creştere pentru valori mobiliare, altele decât titlurile de capital
O notă privind valorile mobiliare specifică pentru valori mobiliare, altele decât titlurile de capital, care este elaborată în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) 2017/1129 conţine informaţiile menţionate în anexa 27 la prezentul regulament.
Art. 32: Formatul prospectului UE pentru creştere
(1)Un prospect UE pentru creştere care este întocmit ca document unic este alcătuit din următoarele elemente, prezentate în ordinea de mai jos:
a)cuprins;
b)dacă este cazul, toate informaţiile incluse prin trimiteri în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) 2017/1129;
c)rezumatul specific;
d)în cazul în care prospectul UE pentru creştere este elaborat sub forma unui prospect de bază, o descriere generală a programului de ofertă;
e)informaţiile menţionate în secţiunea 1 din anexa 24 şi în secţiunea 1 din anexa 26 sau informaţiile menţionate în secţiunea 1 din anexa 25 şi în secţiunea 1 din anexa 27 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare;

f)informaţiile menţionate în secţiunea 2 din anexa 24 sau în secţiunea 2 din anexa 25 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare;
g)în cazul titlurilor de capital, informaţiile menţionate la punctul 2.1 din anexa 26 şi, atunci când valorile mobiliare sunt emise de un emitent cu o capitalizare bursieră mai mare de 200 000 000 EUR, informaţiile menţionate la punctul 2.2 din anexa 26 la prezentul regulament;

h)informaţiile menţionate în secţiunea 3 din anexa 24 şi în secţiunea 3 din anexa 26 sau informaţiile menţionate în secţiunea 3 din anexa 25 şi în secţiunea 2 din anexa 27, în funcţie de tipul de valori mobiliare;
i)informaţiile menţionate în secţiunea 4 din anexa 26 sau în secţiunea 3 din anexa 27 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare;
j)informaţiile menţionate în secţiunea 5 din anexa 26 sau în secţiunea 4 din anexa 27 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare;
k)informaţiile menţionate în secţiunea 4 din anexa 24 sau în secţiunea 4 din anexa 25 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare;
l)informaţiile menţionate în secţiunea 5 din anexa 24 sau în secţiunea 5 din anexa 25 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare;
m)informaţiile menţionate în secţiunea 6 din anexa 24 sau în secţiunea 6 din anexa 25 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare;
n)în cazul în care valorile mobiliare, altele decât titlurile de capital, includ şi garanţii, informaţiile menţionate în secţiunea 5 din anexa 27 la prezentul regulament;
o)informaţiile menţionate în secţiunea 7 din anexa 24 sau în secţiunea 7 din anexa 25 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare.
p)informaţiile menţionate în secţiunea 6 din anexa 26 la prezentul regulament sau informaţiile menţionate în secţiunea 6 din anexa 27 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare, atunci când trebuie prezentate informaţii privind acţiunea-suport în temeiul articolului 19 alineatul (2) litera (b), al articolului 19 alineatul (3) sau al articolului 20 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament;
q)informaţiile menţionate în secţiunea 7 din anexa 26 sau în secţiunea 7 din anexa 27 la prezentul regulament, în funcţie de tipul de valori mobiliare, în cazul în care emitentul sau persoana responsabilă de elaborarea prospectului îşi dă consimţământul pentru utilizarea acestuia, astfel cum se menţionează la articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/1129.

(2)În cazul în care un prospect UE pentru creştere este întocmit sub forma unor documente separate, documentul de înregistrare UE pentru creştere şi nota privind valorile mobiliare UE pentru creştere conţin următoarele elemente, prezentate în ordinea de mai jos:
a)Documentul de înregistrare UE pentru creştere:
(i)cuprins;
(ii)dacă este cazul, toate informaţiile incluse prin trimiteri în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) 2017/1129;
(iii)orice altă informaţie menţionată în anexa 24 sau 25 la prezentul regulament care, în funcţie de tipul de valori mobiliare, trebuie inclusă în documentul de înregistrare UE pentru creştere, în ordinea secţiunilor prevăzute în anexele respective.
b)Nota privind valorile mobiliare UE pentru creştere:
(i)cuprins;
(ii)dacă este cazul, toate informaţiile incluse prin trimiteri în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) 2017/1129;
(iii)o descriere generală a programului, în cazul unui prospect de bază;
(iv)orice altă informaţie menţionată în anexa 26 sau 27 la prezentul regulament care, în funcţie de tipul de valori mobiliare, trebuie inclusă în nota privind valorile mobiliare UE pentru creştere, în ordinea secţiunilor prevăzute în anexele respective.
(3)Un prospect UE pentru creştere, elaborat fie ca document unic, fie sub forma unor documente separate, poate lua forma unui prospect de bază.
(4)IMM-urile, emitenţii şi ofertanţii menţionaţi la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1129 respectă ordinea secţiunilor din anexele la prezentul regulament. Totuşi, aceştia se pot abate de la ordinea punctelor de prezentare a informaţiilor din secţiunile respective.
Art. 33: Rezumatul specific prospectului UE pentru creştere
(1)Rezumatul specific prospectului UE pentru creştere oferă informaţiile esenţiale de care au nevoie investitorii pentru a înţelege natura şi riscurile pe care le prezintă emitentul, garantul şi valorile mobiliare oferite.
(2)Conţinutul rezumatului specific este precis, corect, clar şi să nu inducă în eroare.
(3)Rezumatul specific este coerent cu celelalte părţi ale prospectului UE pentru creştere.
(4)Rezumatul specific este elaborat sub forma unui document scurt, formulat într-un mod concis, şi are o lungime maximă de şase pagini format A4 atunci când este imprimat. Rezumatul specific:
a)este prezentat şi aranjat în pagină astfel încât să fie uşor de citit, cu caractere de dimensiuni lizibile;
b)este redactat într-un limbaj clar, netehnic şi concis, care facilitează înţelegerea informaţiilor şi inteligibilitatea acestora de către investitori.
Primul paragraf se aplică şi în cazul în care informaţiile sunt prezentate sub formă de tabel.
(5)Rezumatul specific conţine informaţiile menţionate în anexa 23 la prezentul regulament.
(6)Rezumatul specific nu conţine trimiteri încrucişate la alte părţi ale prospectului UE pentru creştere şi nu include informaţii prin trimiteri.
(7)Rezumatul specific poate utiliza subrubrici pentru a prezenta informaţiile menţionate în secţiunile 2, 3 şi 4 din anexa 23 la prezentul regulament.

(8)Numărul total de factori de risc menţionaţi la punctul 2.3.1, la punctul 3.3 litera (d) şi la punctul 3.4.1 din anexa 23 la prezentul regulament şi incluşi în rezumatul specific nu trebuie să fie mai mare de 15.
(9)În cazul în care valorile mobiliare fac, de asemenea, obiectul Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (5), autoritatea competentă din statul membru de origine le poate impune IMM-urilor, emitenţilor şi ofertanţilor menţionaţi la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1129 să înlocuiască informaţiile menţionate în secţiunea 3 din anexa 23 la prezentul regulament cu informaţiile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (c)-(i) din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014.
(5)Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informaţii esenţiale referitoare la produsele de investiţii individuale structurate şi bazate pe asigurări (PRIIP) (JO L 352, 9.12.2014, p. 1).
(10)În cazul în care înlocuirea menţionată la alineatul (9) nu este impusă de autoritatea competentă a statului membru de origine, IMM-urile, emitenţii şi ofertanţii menţionaţi la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1129 pot să înlocuiască informaţiile menţionate în secţiunea 3 din anexa 23 la prezentul regulament cu informaţiile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (c)-(i) din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014.
(11)În cazul în care informaţiile menţionate la alineatele (9) şi (10) sunt înlocuite, acestea sunt introduse ca secţiune distinctă a rezumatului specific, iar secţiunea respectivă este identificată în mod clar ca incluzând informaţiile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (c)-(i) din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014.
(12)Lungimea maximă a rezumatului specific menţionat la alineatul (4) se prelungeşte cu:
a)o pagină format A4 suplimentară, în cazul în care rezumatul specific conţine informaţii referitoare la o garanţie asociată valorilor mobiliare;
b)două pagini format A4 suplimentare, în cazul în care un rezumat specific vizează mai multe valori mobiliare care diferă doar în puţine privinţe, cum ar fi preţul de emisiune sau data scadenţei;
c)trei pagini format A4 suplimentare, în cazul în care are loc o înlocuire de informaţii, astfel cum se menţionează la alineatele (9) şi (10).
În sensul literei (c), pot fi utilizate trei pagini format A4 suplimentare pentru fiecare valoare mobiliară în cazul în care un rezumat specific vizează mai multe valori mobiliare care diferă doar în puţine privinţe, cum ar fi preţul de emisiune sau data scadenţei.
Art. 34: Completări aduse rezumatului specific al prospectului UE pentru creştere
În cazul în care rezumatul specific al unui prospect UE pentru creştere trebuie completat în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (UE) 2017/1129, noile informaţii sunt incluse în rezumatul specific al prospectului UE pentru creştere într-un mod care să le permită investitorilor să identifice cu uşurinţă modificările. Informaţiile noi sunt incluse în rezumatul specific al prospectului UE pentru creştere fie prin elaborarea unui nou rezumat specific, fie prin completarea rezumatului specific iniţial.