Capitolul iv - EXERCITAREA DREPTULUI DE A FI AUDIAT; AUDIERI - Regulamentul 802/21-apr-2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2014
CAPITOLUL IV:EXERCITAREA DREPTULUI DE A FI AUDIAT; AUDIERI
Art. 11: Părţi care pot fi audiate
În sensul dreptului de a fi audiat în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, se disting următoarele părţi:
(a)părţile care fac notificarea, şi anume persoanele sau întreprinderile care depun o notificare în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004;
(b)alte părţi implicate, şi anume părţi la concentrarea propusă, altele decât părţile care fac notificarea, cum ar fi vânzătorul şi întreprinderea care este ţinta concentrării;
(c)terţe persoane, şi anume persoane fizice sau juridice, inclusiv clienţi, furnizori şi concurenţi, cu condiţia să demonstreze un interes suficient în sensul articolului 18 alineatul (4) a doua teză din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, în special:
- membri ai organismelor administrative sau de conducere ale întreprinderilor în cauză sau reprezentanţi recunoscuţi ai angajaţilor lor;
- asociaţii de consumatori, în cazul în care concentrarea propusă se referă la produse sau servicii utilizate de consumatorii finali;
(d)părţile în privinţa cărora Comisia intenţionează să adopte o decizie în temeiul articolului 14 sau 15 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004.
Art. 12: Decizii privind suspendarea concentrărilor
(1)În cazul în care Comisia intenţionează să adopte o decizie în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 care afectează în sens negativ una sau mai multe dintre părţi, ea informează în scris părţile care fac notificarea şi alte părţi implicate, în temeiul articolului 18 alineatul (1) din regulamentul respectiv, cu privire la obiecţiile sale şi stabileşte un termen în care părţile îşi pot exprima opiniile în scris.
(2)În cazul în care Comisia, în temeiul articolului 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, adoptă cu titlu provizoriu o decizie menţionată în alineatul (1) al acestui articol fără a oferi părţilor care fac notificarea sau altor părţi implicate posibilitatea de a-şi face cunoscute opiniile, ea le trimite de îndată textul deciziei provizorii şi stabileşte un termen în care părţile îşi pot exprima opiniile în scris.
Odată ce părţile care fac notificarea şi alte părţi implicate şi-au exprimat opiniile, Comisia adoptă o decizie finală de abrogare, de modificare sau de confirmare a deciziei provizorii. În cazul în care părţile nu şi-au făcut cunoscute opiniile în scris în termenul stabilit, decizia provizorie a Comisiei devine decizie finală la expirarea termenului respectiv.
Art. 13: Decizii pe fond
(1)În cazul în care Comisia intenţionează să ia o decizie în temeiul articolului 6 alineatul (3) sau al articolului 8 alineatele (2)-(6) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, ea audiază părţile, înainte de consultarea Comitetului consultativ pentru concentrări, în temeiul articolului 18 alineatele (1) şi (3) din regulamentul respectiv.
- Articolul 12 alineatul (2) din prezentul regulament se aplică mutatis mutandis în cazul în care, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, Comisia a luat o decizie cu titlu provizoriu în temeiul articolului 8 alineatul (5) din regulamentul respectiv.
(2)Comisia comunică în scris obiecţiile sale părţilor care fac notificarea.
Atunci când îşi face cunoscute obiecţiile, Comisia stabileşte un termen în care părţile care fac notificarea pot informa în scris Comisia cu privire la comentariile lor.
Comisia informează în scris celelalte părţi implicate cu privire la aceste obiecţii.
De asemenea, Comisia stabileşte un termen în care aceste părţi implicate pot informa în scris Comisia cu privire la comentariile lor.
Comisia nu are obligaţia de a lua în considerare comentariile primite după expirarea unui termen pe care l-a stabilit.
(3)Părţile cărora le-au fost comunicate obiecţiile Comisiei sau care au fost informate cu privire la obiecţiile respective pot să transmită observaţiile lor cu privire la obiecţii. Toate observaţiile se transmit în scris şi în termenele stabilite. În observaţiile lor scrise, acestea pot prezenta toate faptele sau aspectele care le sunt cunoscute şi care sunt relevante în apărarea lor şi anexează orice document relevant ca dovadă a faptelor prezentate. De asemenea, acestea pot propune Comisiei să audieze persoane care pot confirma faptele respective. Acestea transmit Comisiei observaţiile lor la adresa menţionată la articolul 23 alineatul (1). Formatul în care urmează să fie transmise observaţiile şi numărul de copii solicitate sunt precizate periodic de Comisie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Comisia trimite de îndată copii ale observaţiilor scrise respective autorităţilor competente ale statelor membre.
(4)În cazul în care Comisia intenţionează să ia o decizie în temeiul articolului 14 sau 15 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, aceasta audiază părţile în privinţa cărora intenţionează să ia această decizie, înainte de consultarea Comitetului consultativ pentru concentrări, în temeiul articolului 18 alineatele (1) şi (3) din regulamentul respectiv.
Procedura prevăzută în alineatul (2) primul şi al doilea paragraf şi în alineatul (3) se aplică mutatis mutandis.
Art. 14: Audieri
(1)În cazul în care Comisia intenţionează să ia o decizie în temeiul articolului 6 alineatul (3) sau al articolului 8 alineatele (2)-(6) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, aceasta oferă părţilor care fac notificarea şi care au solicitat acest lucru în comentariile lor scrise posibilitatea de a-şi prezenta argumentele într-o audiere oficială. De asemenea, în alte etape ale procedurii, ea poate oferi părţilor care fac notificarea posibilitatea de a-şi prezenta oral opiniile.
(2)În cazul în care Comisia intenţionează să ia o decizie în temeiul articolului 6 alineatul (3) sau al articolului 8 alineatele (2)-(6) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, aceasta oferă, de asemenea, altor părţi implicate care au solicitat acest lucru în comentariile lor scrise posibilitatea de a-şi prezenta argumentele într-o audiere oficială. De asemenea, în alte etape ale procedurii, aceasta poate oferi altor părţi implicate posibilitatea de a-şi prezenta oral opiniile.
(3)În cazul în care Comisia intenţionează să ia o decizie în temeiul articolului 14 sau al articolului 15 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, aceasta oferă părţilor cărora intenţionează să le aplice amenzi sau penalităţi cu titlu cominatoriu posibilitatea de a-şi prezenta argumentele într-o audiere oficială, dacă au solicitat acest lucru în comentariile lor scrise. De asemenea, în alte etape ale procedurii, aceasta poate oferi acestor părţi posibilitatea de a-şi prezenta oral opiniile.
Art. 15: Desfăşurarea audierilor oficiale
(1)Audierile oficiale sunt conduse de consilierul-auditor, care beneficiază de independenţă totală.
(2)Comisia invită persoanele care urmează să fie audiate să ia parte la audierea oficială la data pe care o stabileşte.
(3)Comisia invită autorităţile competente ale statelor membre să ia parte la orice audiere oficială.
(4)Persoanele invitate să participe fie se prezintă personal, fie sunt reprezentate de reprezentanţi legali sau de reprezentanţi autorizaţi în conformitate cu statutul lor, după caz. Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi pot fi reprezentate, de asemenea, de un agent autorizat corespunzător, numit dintre angajaţii permanenţi.
(5)Persoanele audiate de Comisie pot fi asistate de avocaţii lor sau de alte persoane calificate şi autorizate corespunzător, acceptate de consilierul-auditor.
(6)Audierile oficiale nu sunt publice. Fiecare persoană poate fi audiată separat sau în prezenţa altor persoane invitate să participe, ţinând seama de interesul legitim al întreprinderilor în protejarea secretelor lor de afaceri şi a altor informaţii confidenţiale.
(7)Consilierul-auditor poate permite tuturor părţilor în sensul articolului 11, serviciilor Comisiei şi autorităţilor competente ale statelor membre să adreseze întrebări în timpul audierii oficiale.
Consilierul-auditor poate organiza o şedinţă pregătitoare cu părţile şi serviciile Comisiei, pentru a facilita organizarea eficientă a audierii oficiale.
(8)Declaraţiile fiecărei persoane audiate sunt înregistrate. La cerere, înregistrarea audierii oficiale este pusă la dispoziţia persoanelor care au fost prezente la audiere. Se ţine seama de interesul legitim al întreprinderilor în protejarea secretelor lor de afaceri şi a altor informaţii confidenţiale.
Art. 16: Audierea terţelor persoane
(1)În cazul în care terţe persoane solicită în scris să fie audiate în temeiul articolului 18 alineatul (4) a doua teză din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, Comisia le informează în scris cu privire la natura şi obiectul procedurii şi stabileşte un termen în care acestea îşi pot face cunoscute opiniile.
(2)Terţele persoane menţionate în alineatul (1) îşi fac cunoscute opiniile în scris în termenul stabilit. Comisia poate oferi, dacă este cazul, terţelor părţi care au solicitat acest lucru în comentariile lor scrise posibilitatea de a participa la o audiere oficială. De asemenea, în alte cazuri, ea poate oferi acestor terţe părţi posibilitatea de a-şi prezenta oral opiniile.
(3)În mod similar, Comisia poate invita orice alte persoane fizice sau juridice să-şi exprime opiniile, atât în scris, cât şi oral, inclusiv în cadrul unei audieri oficiale.