Art. 11. - Art. 11: Părţi care pot fi audiate - Regulamentul 802/21-apr-2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2014
Art. 11: Părţi care pot fi audiate
În sensul dreptului de a fi audiat în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, se disting următoarele părţi:
(a)părţile care fac notificarea, şi anume persoanele sau întreprinderile care depun o notificare în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004;
(b)alte părţi implicate, şi anume părţi la concentrarea propusă, altele decât părţile care fac notificarea, cum ar fi vânzătorul şi întreprinderea care este ţinta concentrării;
(c)terţe persoane, şi anume persoane fizice sau juridice, inclusiv clienţi, furnizori şi concurenţi, cu condiţia să demonstreze un interes suficient în sensul articolului 18 alineatul (4) a doua teză din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, în special:
- membri ai organismelor administrative sau de conducere ale întreprinderilor în cauză sau reprezentanţi recunoscuţi ai angajaţilor lor;
- asociaţii de consumatori, în cazul în care concentrarea propusă se referă la produse sau servicii utilizate de consumatorii finali;
(d)părţile în privinţa cărora Comisia intenţionează să adopte o decizie în temeiul articolului 14 sau 15 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004.