Secţiunea 7 - Ajutoare pentru cercetare şi dezvoltare şi inovare - Regulamentul 800/06-aug-2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare)

Acte UE

Jurnalul Oficial 214L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2013
SECŢIUNEA 7:Ajutoare pentru cercetare şi dezvoltare şi inovare
Art. 30: Definiţii
În sensul prezentei secţiuni, se aplică următoarele definiţii:
1."organism de cercetare" înseamnă o entitate, precum o universitate sau un institut de cercetare, indiferent de statutul său juridic (organizată conform dreptului public sau privat) sau de modul său de finanţare, al cărei scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie; toate profiturile trebuie reinvestite în aceste activităţi, în difuzarea rezultatelor sau în predare; întreprinderile care pot exercita influenţă asupra unui astfel de organism, de exemplu prin calitatea lor de acţionari sau membri ai organismului, nu se bucură de acces preferenţial la capacităţile de cercetare ale organismului în cauză sau la rezultatele cercetărilor acestuia;
2."cercetare fundamentală" înseamnă muncă experimentală sau teoretică întreprinsă în principal pentru a dobândi cunoştinţe noi despre bazele fenomenelor şi faptelor observabile, fără a avea în vedere nicio aplicaţie sau utilizare practică directă;
3."cercetare industrială" înseamnă cercetare sau investigaţie critică planificată în scopul dobândirii de cunoştinţe şi competenţe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii sau pentru realizarea unei îmbunătăţiri semnificative a produselor, proceselor sau serviciilor existente. Cuprinde crearea de părţi componente pentru sisteme complexe, care este necesară pentru cercetarea industrială, în special pentru validarea tehnologiilor generice, cu excepţia prototipurilor;
4."dezvoltare experimentală" înseamnă dobândirea, combinarea, modelarea şi utilizarea unor cunoştinţe şi competenţe existente de ordin ştiinţific, tehnologic, de afaceri şi din alte domenii relevante, în scopul producerii unor planuri, aranjamente sau proiecte pentru produse, procese sau servicii noi, modificate sau îmbunătăţite. Acestea mai pot include, de exemplu, alte activităţi care vizează definirea conceptuală, planificarea şi documentarea noilor produse, procese sau servicii. Activităţile pot cuprinde elaborarea de schiţe, desene, planuri şi alte documentaţii, numai dacă acestea nu sunt destinate uzului comercial;
Dezvoltarea de prototipuri şi proiecte pilot cărora li se poate da o utilizare comercială este de asemenea inclusă, în cazul în care prototipul este în mod obligatoriu produsul comercial final şi fabricarea sa este prea costisitoare pentru ca acesta să fie utilizat exclusiv în scopuri demonstrative şi de validare. În cazul unei utilizări comerciale ulterioare a proiectelor demonstrative sau pilot, orice venit generat de o astfel de utilizare trebuie dedus din costurile eligibile.
Producţia experimentală şi testarea produselor, proceselor şi serviciilor sunt, de asemenea, eligibile, cu condiţia ca aceste produse, procese şi servicii să nu poată fi utilizate sau transformate pentru utilizare în aplicaţii industriale sau în activităţi comerciale.
Dezvoltarea experimentală nu include modificările de rutină sau periodice aduse produselor, liniilor de producţie, proceselor de producţie, serviciilor existente şi altor operaţiuni în desfăşurare, chiar dacă astfel de modificări constituie îmbunătăţiri;
5."personal cu înaltă calificare" înseamnă cercetători, ingineri, proiectanţi şi directori comerciali deţinători ai unei diplome universitare şi care au o experienţă profesională de minimum 5 ani în domeniul în cauză; formarea în cadrul unui doctorat poate fi considerată ca fiind o experienţă profesională relevantă;
6."detaşare" înseamnă încadrarea în muncă temporară de personal de către un beneficiar pe o anumită perioadă, la sfârşitul căreia persoana respectivă are dreptul să se întoarcă la angajatorul anterior.
Art. 31: Ajutoare pentru proiecte de cercetare şi dezvoltare
(1)Ajutoarele pentru proiecte de cercetare şi dezvoltare sunt compatibile cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatele (2)-(5) ale prezentului articol.
(2)Partea din proiectul de cercetare şi dezvoltare care beneficiază de ajutor se încadrează integral într-una sau mai multe dintre categoriile de cercetare următoare:
a)cercetare fundamentală;
b)cercetare industrială;
c)dezvoltare experimentală.
Atunci când un proiect cuprinde sarcini diferite, fiecare sarcină este calificată ca încadrându-se într-una dintre categoriile menţionate la primul paragraf sau ca neîncadrându-se în niciuna dintre aceste categorii.
(3)Intensitatea ajutorului nu depăşeşte:
a)100 % din costurile eligibile pentru cercetarea fundamentală;
b)50 % din costurile eligibile pentru cercetarea industrială;
c)25 % din costurile eligibile pentru dezvoltarea experimentală.
Intensitatea ajutorului este stabilită pentru fiecare beneficiar de ajutor, inclusiv în cadrul unui proiect realizat în colaborare, în conformitate cu alineatul (4) litera (b) punctul (i).
În cazul unui ajutor pentru un proiect de cercetare şi dezvoltare realizat în colaborare între organisme de cercetare şi întreprinderi, ajutorul combinat provenit dintr-un sprijin public direct pentru un anumit proiect şi, atunci când constituie ajutor, contribuţiile organismelor de cercetare pentru proiectul în cauză nu depăşesc intensităţile aplicabile ajutorului pentru fiecare întreprindere beneficiară.
(4)Intensităţile ajutorului stabilite pentru cercetare industrială şi dezvoltare experimentală la alineatul (3) pot fi majorate după cum urmează:
a)în cazul în care ajutorul este acordat unor IMM-uri, intensitatea ajutorului poate fi majorată cu 10 puncte procentuale pentru ajutoarele acordate întreprinderilor mijlocii şi cu 20 de puncte procentuale pentru ajutoarele acordate întreprinderilor mici; şi
b)poate fi adăugată o primă de 15 puncte procentuale, până la o intensitate maximă a ajutorului de 80 % din costurile eligibile, dacă:
(i)proiectul implică o colaborare efectivă între cel puţin două întreprinderi care sunt independente una de alta şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
- niciuna dintre întreprinderi nu suportă peste 70 % din costurile eligibile ale proiectului de colaborare;
- proiectul implică o colaborare cu cel puţin un IMM sau este realizat în cel puţin două state membre sau
(ii)proiectul implică o colaborare efectivă între o întreprindere şi un organism de cercetare şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- organismul de cercetare suportă cel puţin 10 % din costurile eligibile ale proiectului; şi
- organismul de cercetare are dreptul de a publica rezultatele proiectelor de cercetare în măsura în care acestea provin din cercetările realizate de organismul în cauză; sau
(iii)în cazul cercetării industriale, rezultatele proiectului sunt difuzate larg prin conferinţe tehnice şi ştiinţifice sau prin publicarea în periodice ştiinţifice sau tehnice sau stocarea în registre cu acces liber (baze de date în care datele de cercetare brute pot fi consultate de oricine) sau prin intermediul unor programe informatice gratuite sau open source.
În sensul dispoziţiei literei (b) punctele (i) şi (ii) de mai sus, subcontractarea nu este considerată colaborare efectivă.
(5)Costurile eligibile sunt următoarele:
a)costuri de personal (cercetători, tehnicieni şi alţi membri ai personalului auxiliar, în măsura în care aceştia sunt angajaţi în proiectul de cercetare);
b)costul instrumentelor şi al echipamentelor, în măsura şi pe durata utilizării acestora în cadrul proiectului de cerceta-re;dacă aceste instrumente şi echipamente au o durată de funcţionare mai mare decât durata proiectului de cercetare, sunt eligibile doar costurile de amortizare pe durata proiectului, calculate pe baza bunelor practici contabile;
c)costurile pentru clădiri şi terenuri, în măsura şi pe durata utilizării acestora în cadrul proiectului de cercetare; în cazul clădirilor, sunt considerate eligibile doar costurile de amortizare care corespund duratei proiectului de cercetare, calculate pe baza bunelor practici contabile; în cazul terenurilor, sunt eligibile costurile transferului comercial sau costurile de capital efectiv suportate;
d)costuri pentru cercetare contractuală, pentru achiziţii de cunoştinţe tehnice şi de brevete sau de drepturi de utilizare a acestora din surse externe la preţul pieţei, în cazul în care tranzacţia a fost realizată obiectiv şi nu există niciun element de înţelegere secretă implicat, precum şi costuri aferente serviciilor de consultanţă şi serviciilor echivalente folosite exclusiv pentru activitatea de cercetare;
e)cheltuieli de regie suplimentare implicate direct de proiectul de cercetare;
f)alte costuri de exploatare, inclusiv costurile materialelor, consumabilelor şi ale altor produse similare suportate direct ca rezultat al activităţii de cercetare.
(6)Toate costurile eligibile sunt alocate unei categorii specifice de cercetare şi dezvoltare.
Art. 32: Ajutoare pentru studii de fezabilitate tehnice
(1)Ajutoarele pentru studii de fezabilitate tehnice pregătitoare pentru activităţi de cercetare industrială sau dezvoltare experimentală sunt compatibile cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatele (2) şi (3) ale prezentului articol.
(2)Intensitatea ajutorului nu poate să depăşească:
a)pentru IMM-uri, 75 % din costurile eligibile pentru studii pregătitoare pentru activităţi de cercetare industrială şi 50 % din costurile eligibile pentru studii pregătitoare pentru activităţi de dezvoltare experimentală;
b)pentru întreprinderi mari, 65 % din costurile eligibile pentru studii pregătitoare pentru activităţi de cercetare industrială şi 40 % din costurile eligibile pentru studii pregătitoare pentru activităţi de dezvoltare experimentală.
(3)Costurile eligibile sunt costurile studiului.
Art. 33: Ajutoare pentru acoperirea costurilor aferente drepturilor de proprietate industrială ale IMM-urilor
(1)Ajutoarele destinate IMM-urilor pentru costurile asociate obţinerii şi validării brevetelor şi altor drepturi de proprietate industrială sunt compatibile cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatele (2) şi (3) ale prezentului articol.
(2)Intensitatea ajutorului nu depăşeşte intensitatea ajutorului pentru proiectul de cercetare şi dezvoltare prevăzut la articolul 31 alineatele (3) şi (4), cu privire la activităţile de cercetare care au condus iniţial la drepturile de proprietate industrială în cauză.
(3)Costurile eligibile sunt următoarele:
a)toate costurile anterioare acordării dreptului în prima jurisdicţie, inclusiv costurile legate de pregătirea, depunerea şi examinarea cererii, precum şi costurile suportate pentru reînnoirea cererii înainte de acordarea dreptului;
b)costurile pentru traducere şi alte costuri suportate pentru obţinerea sau validarea dreptului în alte jurisdicţii;
c)costurile suportate pentru apărarea valabilităţii dreptului pe parcursul examinării oficiale a cererii şi a eventualelor proceduri de opoziţie, chiar dacă astfel de costuri intervin după recunoaşterea dreptului.
Art. 34: Ajutoare pentru cercetare şi dezvoltare în sectorul agricol şi al pescuitului
(1)Ajutoarele pentru cercetare şi dezvoltare privind produsele enumerate în anexa I la tratat sunt compatibile cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatele (2)-(7) ale prezentului articol.
(2)Ajutoarele prezintă un interes pentru toţi operatorii din sectorul sau subsectorul specific în cauză.
(3)Informaţiile cu privire la efectuarea cercetării, precum şi scopul acesteia se publică pe internet înainte de începerea cercetării. Trebuie specificate data aproximativă a obţinerii rezultatelor preconizate, locul unde vor fi publicate acestea pe internet, precum şi menţiunea că rezultatul va fi pus la dispoziţie în mod gratuit.
Rezultatele cercetării sunt puse la dispoziţie pe internet pentru un termen de cel puţin 5 ani. Ele sunt publicate cel târziu la data la care informaţiile sunt comunicate membrilor oricărei organizaţii.
(4)Ajutoarele sunt acordate direct organismului de cercetare; nu sunt alocate direct ajutoare necorelate cu cercetarea către o societate care produce, prelucrează sau comercializează produse agricole şi nici nu sunt acordate subvenţionări ale preţurilor pentru producătorii acestor produse.
(5)Intensitatea ajutorului nu depăşeşte 100 % din costurile eligibile.
(6)Costurile eligibile sunt cele prevăzute la articolul 31 alineatul (5).
(7)Ajutoarele pentru cercetare şi dezvoltare privind produsele enumerate în anexa I la tratat şi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul articol sunt compatibile cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolele 30, 31 şi 32 ale prezentului regulament.
Art. 35: Ajutoare pentru întreprinderi nou-create inovatoare
(1)Ajutoarele pentru întreprinderile nou-create inovatoare sunt compatibile cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatele (2)-(5) ale prezentului articol.
(2)Beneficiarul este o întreprindere mică a cărei vechime, la data acordării ajutorului, era mai mică de 6 ani.
(3)Costurile pentru cercetare şi dezvoltare ale beneficiarului reprezintă cel puţin 15 % din costurile totale de exploatare înregistrate în cursul cel puţin unuia din cei trei ani care preced acordarea ajutorului sau, în cazul unei întreprinderi nou-create fără niciun istoric financiar, al auditului exerciţiului fiscal în curs, cifră certificată de un auditor extern.
(4)Valoarea ajutorului nu depăşeşte 1 milion EUR.
Cu toate acestea, valoarea ajutorului nu depăşeşte 1,5 milioane EUR în regiunile care pot beneficia de derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (a) din tratat şi 1,25 milioane EUR în regiunile eligibile pentru a beneficia de derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat.
(5)Beneficiarul poate primi ajutorul în cauză o singură dată în cursul perioadei în care îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi considerată întreprindere nou-creată inovatoare.
Art. 36: Ajutoare pentru serviciile de consultanţă în domeniul inovării şi serviciile de sprijinire a inovării
(1)Ajutoarele pentru serviciile de consultanţă în domeniul inovării şi serviciile de sprijinire a inovării sunt compatibile cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatele (2)-(6) ale prezentului articol.
(2)Beneficiarul este un IMM.
(3)Valoarea ajutorului nu depăşeşte 200 000 EUR pentru fiecare beneficiar, pe orice perioadă de trei ani.
(4)Prestatorul de servicii beneficiază de o certificare naţională sau europeană. În cazul în care prestatorul de servicii nu beneficiază de o certificare naţională sau europeană, intensitatea ajutorului nu depăşeşte 75 % din costurile eligibile.
(5)Beneficiarul trebuie să utilizeze ajutorul pentru achiziţionarea de servicii la preţul pieţei sau, în cazul în care prestatorul de servicii este o entitate fără scop lucrativ, la un preţ care să reflecte costurile integrale plus o marjă rezonabilă.
(6)Costurile eligibile sunt următoarele:
a)în ceea ce priveşte serviciile de consultanţă în domeniul inovării, costurile cu: consultanţa managerială, asistenţa tehnologică, serviciile de transfer de tehnologie, formare, consultanţa în materie de achiziţia, protejarea şi comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală şi pentru acordurile de acordare a licenţelor, activităţile de consiliere referitoare la utilizarea standardelor;
b)în ceea ce priveşte serviciile de sprijinire a inovării, costurile cu: spaţiile de lucru, băncile de date, bibliotecile tehnice, studiile de piaţă, utilizarea laboratoarelor, etichetarea, testarea şi certificarea calităţii.
Art. 37: Ajutoare pentru închirierea de personal cu înaltă calificare
(1)Ajutoarele pentru închirierea de personalul cu înaltă calificare detaşat de la un organism de cercetare sau o întreprindere mare la un IMM sunt compatibile cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatele (2)-(5) ale prezentului articol.
(2)Personalul detaşat nu trebuie să înlocuiască alţi salariaţi, ci trebuie să fie încadrat pe un post nou-creat în cadrul întreprinderii beneficiare şi să fi lucrat cel puţin doi ani pentru organismul de cercetare sau pentru întreprinderea mare care detaşează personalul.
Personalul detaşat trebuie să efectueze activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare în cadrul IMM-ului beneficiar al ajutorului.
(3)Intensitatea ajutorului nu depăşeşte 50 % din costurile eligibile, pentru o perioadă de maxim 3 ani pentru fiecare întreprindere şi persoană angajată temporar.
(4)Costurile eligibile reprezintă toate costurile de personal aferente închirierii şi încadrării în muncă a personalului cu înaltă calificare, inclusiv costurile aferente folosirii unei agenţii de recrutare şi indemnizaţia de deplasare pentru personalul detaşat.
(5)Acest articol nu se aplică costurilor consultanţei menţionate la articolul 26.