Secţiunea 5 - Deduceri şi filtre prudenţiale suplimentare - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 5:Deduceri şi filtre prudenţiale suplimentare
Art. 481: Deduceri şi filtre prudenţiale suplimentare
(1)Prin derogare de la articolele 32-36, 56 şi 66, în perioada de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2017, instituţiile trebuie să efectueze ajustări pentru a include în elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elementele de fonduri proprii de nivel 1, elementele de fonduri proprii de nivel 2 sau elementele de fonduri proprii, ori pentru a deduce din aceste elemente, procentul aplicabil din filtrele prudenţiale sau deducerile prevăzute în măsurile de transpunere la nivel naţional a articolelor 57, 61, 63, 63a, 64 şi 66 din Directiva 2006/48/CE şi a articolelor 13 şi 16 din Directiva 2006/49/CE, şi care nu sunt solicitate în conformitate cu partea a doua din prezentul regulament.
(2)Prin derogare de la articolul 36 alineatul (1) litera (i) şi articolul 49 alineatul (1), în perioada de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2014, autorităţile competente pot cere sau permite instituţiilor să aplice metodele menţionate la articolul 49 alineatul (1), în cazul în care cerinţele prevăzute la articolul 49 alineatul (1) litera (b) nu sunt îndeplinite, în locul deducerii impuse în temeiul articolului 36 alineatul (1). În astfel de cazuri, proporţia deţinerilor de instrumente de fonduri proprii ale unei entităţi din sectorul financiar, în care întreprinderea-mamă are o investiţie semnificativă care nu trebuie dedusă în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) este determinată prin procentul aplicabil menţionat la alineatul (4) de la prezentul articol. Valoarea care nu este dedusă face obiectul cerinţelor prevăzute la articolul 49 alineatul (4), după caz.
(3)În sensul alineatului (1), procentul aplicabil se încadrează în următoarele intervale:
a)0 %-80 % în perioada de la 1 ianuarie 2014 la 31 decembrie 2014;
b)0 %-60 % în perioada 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2015;
c)0 %-40 % în perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016;
d)0 %-20 % în perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017.
(4)În sensul alineatului (2), procentul aplicabil este cuprins între 0 % şi 50 % în perioada de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2014;
(5)Pentru fiecare filtru prudenţial sau deducere menţionată la alineatele (1) şi (2), autorităţile competente stabilesc şi publică procentele aplicabile din intervalele specificate la alineatele (3) şi (4).
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condiţiile pe baza cărora autorităţile competente stabilesc dacă ajustările efectuate la fondurile proprii, sau la elemente ale acestora, în conformitate cu măsurile de transpunere la nivel naţional a Directivei 2006/48/CE şi a Directivei 2006/49/CE, care nu sunt incluse în partea a doua din prezentul regulament, trebuie să fie efectuate, în sensul prezentului articol, la elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, elementele de fonduri proprii de nivel 1, elementele de fonduri proprii de nivel 2 sau la fondurile proprii.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 482: Domeniul de aplicare al tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate realizate cu fondurile de pensii
În ceea ce priveşte tranzacţiile respective, menţionate la articolul 89 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 şi pentru tranzacţiile încheiate cu fondurile de pensii definite la articolul 2 din regulamentul respectiv, instituţiile nu calculează cerinţele de fonduri proprii pentru riscul CVA astfel cum se prevede la articolul 382 alineatul (4) litera (c) din prezentul regulament.