Titlul iii - DEŢINERI CALIFICATE DIN AFARA SECTORULUI FINANCIAR - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
TITLUL III:DEŢINERI CALIFICATE DIN AFARA SECTORULUI FINANCIAR
Art. 89: Ponderarea la riscuri şi interzicerea deţinerilor calificate din afara sectorului financiar
(1)Orice deţinere calificată al cărei cuantum depăşeşte 15 % din capitalul eligibil al instituţiei, într-o întreprindere care nu este o entitate din sectorul financiar face obiectul dispoziţiilor prevăzute la alineatul (3).

(2)Cuantumul total al deţinerilor calificate ale unei instituţii în alte întreprinderi în afara celor menţionate la alineatul (1) care depăşeşte 60 % din capitalul său eligibil face obiectul alineatului (3).

(3)Autorităţile competente aplică cerinţele prevăzute la litera (a) sau (b) deţinerilor calificate ale instituţiilor menţionate la alineatele (1) şi (2):
a)în scopul calculării cerinţelor de capital în conformitate cu partea a treia din, instituţiile aplică o pondere de risc de 1 250 % pentru cea mai mare dintre:
(i)cuantumul deţinerilor calificate menţionate la alineatul (1) care depăşeşte 15 % din capitalul eligibil;
(ii)cuantumul total al deţinerilor calificate menţionate la alineatul (2) care depăşeşte 60 % din capitalul eligibil al instituţiei;
b)autorităţile competente interzic instituţiilor să aibă deţineri calificate menţionate la alineatele (1) şi (2) al căror cuantum depăşeşte procentele din capitalul eligibil prevăzute la alineatele menţionate.
Autorităţile competente publică alegerea făcută între (a) şi (b).
(4)
[textul din Art. 89, alin. (4) din partea II, titlul III a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 27., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 90: Alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250 %
Ca alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250 % la cuantumurile care depăşesc limitele menţionate la articolul 89 alineatele (1) şi (2), instituţiile pot deduce cuantumurile respective din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).
Art. 91: Excepţii
(1)Acţiunile întreprinderilor care nu sunt menţionate la articolul 89 alineatul (1) literele (a) şi (b) nu se includ în calcularea limitelor de capital eligibil menţionate la respectivul articol, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a)acţiunile respective sunt deţinute temporar în timpul unei operaţiuni de asistenţă financiară, astfel cum se menţionează la articolul 79;
b)deţinerea respectivelor acţiuni reprezintă o poziţie aferentă angajamentelor de preluare fermă deţinută timp de cinci zile lucrătoare sau mai puţin;
c)acţiunile respective sunt deţinute de instituţie în nume propriu şi în numele unor terţi.
(2)Acţiunile care nu sunt imobilizări financiare astfel cum sunt menţionate la articolul 35 alineatul (2) din Directiva 86/635/CEE nu se includ în calculul menţionat la articolul 89.