Secţiunea 2 - Factorii de finanţare stabilă disponibilă - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Secţiunea 2:Factorii de finanţare stabilă disponibilă
Art. 428k: Factorul de finanţare stabilă disponibilă de 0 %
(1)Cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolele 428l-428o, tuturor datoriilor care nu au o scadenţă stabilită, inclusiv poziţiilor scurte şi poziţiilor cu scadenţă deschisă, li se aplică un factor de finanţare stabilă disponibilă de 0 %, făcând excepţie următoarele elemente:
a)datoriile privind impozitul amânat, care sunt tratate în conformitate cu cea mai apropiată dată posibilă la care aceste datorii ar putea fi realizate;
b)interesele minoritare, care sunt tratate în conformitate cu durata instrumentului.
(2)Datoriilor privind impozitul amânat şi interesele minoritare, astfel cum sunt menţionate la alineatul (1), li se aplică unul dintre următorii factori:
a)0 %, în cazul în care scadenţa reziduală efectivă a datoriei privind impozitul amânat sau a interesului minoritar este mai mică de şase luni;
b)50 %, în cazul în care scadenţa reziduală efectivă a datoriei privind impozitul amânat sau a interesului minoritar este de minimum şase luni, dar mai mică de un an;
c)100 %, în cazul în care scadenţa reziduală efectivă a datoriei privind impozitul amânat sau a interesului minoritar este de cel puţin un an.
(3)Următoarele datorii şi următoarele elemente sau instrumente de capital fac obiectul unui factor de finanţare stabilă disponibilă de 0 %:
a)sumele de plătit la data tranzacţionării care provin din achiziţionarea de instrumente financiare, de valute şi de mărfuri, care se preconizează că vor fi decontate în ciclul sau perioada standard de decontare care este tipică pentru cursul de schimb sau pentru tipul de tranzacţii în cauză sau în cazul cărora decontarea nu a fost realizată, dar se preconizează totuşi că va fi realizată;
b)pasivele care sunt clasificate ca fiind interdependente de active în conformitate cu articolul 428f;
c)datoriile cu o scadenţă reziduală mai mică de şase luni furnizate de:
(i)BCE sau banca centrală a unui stat membru;
(ii)banca centrală a unei ţări terţe;
(iii)clienţii financiari;
d)orice altă datorie şi element sau instrument de capital care nu sunt menţionate la articolele 428l-428o.
(4)Instituţiile aplică un factor de finanţare stabilă disponibilă de 0 % valorii absolute a diferenţei, în cazul în care aceasta este negativă, dintre suma valorilor juste din cadrul tuturor seturilor de compensare cu o valoare justă pozitivă şi suma valorilor juste din cadrul tuturor seturilor de compensare cu o valoare justă negativă, calculate în conformitate cu articolul 428d.
Următoarele norme se aplică în ceea ce priveşte calculul menţionat la primul paragraf:
a)marja de variaţie primită de instituţii de la contrapărţile lor se deduce din valoarea justă a unui set de compensare cu valoare justă pozitivă în cazul în care garanţiile reale primite ca marjă de variaţie se califică drept active de nivel 1, în temeiul actului delegat menţionat la articolul 460 alineatul (1), cu excepţia obligaţiunilor garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate menţionate în actul delegat respectiv, şi în cazul în care instituţiile sunt abilitate din punct de vedere juridic şi sunt în măsură din punct de vedere operaţional să reutilizeze garanţiile reale respective;
b)întreaga marjă de variaţie furnizată de instituţii în favoarea contrapărţilor lor se deduce din valoarea justă a unui set de compensare cu valoare justă negativă.
Art. 428l: Factorul de finanţare stabilă disponibilă de 50 %
Următoarele datorii şi următoarele elemente sau instrumente de capital fac obiectul unui factor de finanţare stabilă disponibilă de 50 %:"

(a)depozitele primite care îndeplinesc criteriile pentru depozitele operaţionale prevăzute în actul delegat menţionat la articolul 460 alineatul (1);
(b)datoriile cu o scadenţă reziduală mai mică de un an furnizate de:
(i)administraţia centrală a unui stat membru sau a unei ţări terţe;
(ii)administraţia regională sau autorităţile locale ale unui stat membru sau ale unei ţări terţe;
(iii)entităţile din sectorul public dintr-un stat membru sau dintr-o ţară terţă;
(iv)băncile multilaterale de dezvoltare menţionate la articolul 117 alineatul (2) şi organizaţiile internaţionale menţionate la articolul 118;
(v)clienţii care sunt societăţi nefinanciare;
(vi)cooperativele de credit autorizate de către o autoritate competentă, societăţile pentru investiţii personale şi clienţii care sunt brokeri de depozite, în măsura în care datoriile respective nu se încadrează la litera (a) de la prezentul alineat;
(c)datoriile cu o scadenţă contractuală reziduală de minimum şase luni dar mai mică de un an care sunt furnizate de:
(i)BCE sau banca centrală a unui stat membru;
(ii)banca centrală a unei ţări terţe;
(iii)clienţii financiari;
(d)orice altă datorie şi orice alt element sau instrument de capital cu o scadenţă reziduală de minimum şase luni, dar mai mică de un an, care nu este menţionată la articolele 428m, 428n şi 428o.

Art. 428m: Factorul de finanţare stabilă disponibilă de 90 %
Depozitelor de retail la vedere, depozitelor de retail cu perioadă fixă de preaviz mai mică de un an şi depozitelor de retail la termen cu o scadenţă reziduală mai mică de un an care îndeplinesc criteriile relevante pentru alte depozite de retail prevăzute în actul delegat menţionat la articolul 460 alineatul (1) li se aplică un factor de finanţare stabilă disponibilă de 90 %.
Art. 428n: Factorul de finanţare stabilă disponibilă de 95 %
Depozitelor de retail la vedere, depozitelor de retail cu perioadă fixă de preaviz mai mică de un an şi depozitelor de retail la termen cu o scadenţă reziduală mai mică de un an care îndeplinesc criteriile relevante pentru depozitele de retail stabile prevăzute în actul delegat menţionat la articolul 460 alineatul (1) li se aplică un factor de finanţare stabilă disponibilă de 95 %.
Art. 428o: Factorul de finanţare stabilă disponibilă de 100 %
Următoarele datorii şi următoarele elemente şi instrumente de capital fac obiectul unui factor de finanţare stabilă disponibilă de 100 %:
(a)elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituţiei înainte de aplicarea ajustărilor prevăzute la articolele 32-35, a deducerilor în temeiul articolului 36 şi a derogărilor şi alternativelor prevăzute la articolele 48, 49 şi 79;
(b)elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale instituţiei înainte de deducerea elementelor menţionate la articolul 56 şi înainte de a li se aplica articolul 79, excluzând orice instrument cu opţiuni explicite sau încorporate care, dacă ar fi exercitate, ar reduce scadenţa reziduală efectivă la mai puţin de un an;
(c)elementele de fonduri proprii de nivel 2 ale instituţiei, înainte de deducerile menţionate la articolul 66 şi înaintea aplicării articolului 79, care au o scadenţă reziduală de cel puţin un an, excluzând orice instrument cu opţiuni explicite sau încorporate care, dacă ar fi exercitate, ar reduce scadenţa reziduală efectivă la mai puţin de un an;
(d)orice alt instrument de capital al instituţiei care are o scadenţă reziduală de cel puţin un an, excluzând orice instrument cu opţiuni explicite sau încorporate care, dacă ar fi exercitate, ar reduce scadenţa reziduală efectivă la mai puţin de un an;
(e)orice alt împrumut şi datorie garantată şi negarantată cu o scadenţă reziduală de cel puţin un an, inclusiv depozitele la termen, cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolele 428k-428n.