Titlul via - DISPOZIŢII PRIVIND PRELUCRAREA ELECTRONICĂ A DATELOR - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
Titlul VIa:DISPOZIŢII PRIVIND PRELUCRAREA ELECTRONICĂ A DATELOR
Art. 117: Prelucrarea datelor
(1)Pe baza studiilor şi a propunerilor comisiei tehnice menţionate la articolul 117c din regulamentul de aplicare, comisia administrativă adaptează noilor tehnici de prelucrare a informaţiei modelele de documente, precum şi operaţiunile şi procedurile de transmitere a datelor prevăzute pentru aplicarea regulamentului şi a regulamentului de aplicare.

(2)Comisia administrativă ia măsurile ce se impun pentru a garanta aplicarea generală a acestor modele, canalele de dirijare şi proceduri de transmitere a datelor, ţinându-se cont de evoluţia noilor tehnici de prelucrare a datelor din fiecare stat membru.
Art. 117a: Serviciile telematice
(1)Statele membre utilizează treptat servicii telematice în vederea schimbului între instituţii a datelor necesare punerii în aplicare a regulamentului şi a regulamentului de aplicare.
Comisia Comunităţilor Europene acordă sprijinul său activităţilor de interes comun de îndată ce statele membre vor fi introdus serviciile telematice.
(2)Pe baza propunerilor din partea Comisiei tehnice la care se face referire la articolul 117c din regulamentul de aplicare, Comisia administrativă adoptă normele de arhitectură comună pentru serviciile telematice, în special în materie de securitate şi utilizare a normelor.
Art. 117b: Funcţionarea serviciilor telematice
(1)Fiecare stat membru este răspunzător de administrarea sectorului său de servicii telematice în conformitate cu dispoziţiile comunitare referitoare la protecţia persoanelor fizice în procesul de prelucrare a datelor personale.
(2)Comisia administrativă stabileşte modalităţile de funcţionare a sectorului comun al serviciilor telematice.
Art. 117c: Comisia tehnică pentru prelucrarea datelor
(1)Comisia administrativă înfiinţează o Comisie tehnică care întocmeşte rapoarte şi emite un aviz motivat înainte de adoptarea deciziilor în temeiul articolelor 117, 117a şi 117b. Metodele de funcţionare şi componenţa Comisiei tehnice sunt stabilite de Comisia administrativă.
(2)Comisia tehnică are sarcina de:
a)a aduna documentele tehnice relevante, de a efectua studiile şi de a desfăşura activitatea necesară punerii în practică a acestui titlu;
b)a prezenta Comisiei administrative rapoartele şi avizele motivate la care se face referire la alineatul (1);
c)a realiza toate celelalte sarcini şi studii privind chestiuni prezentate de Comisia administrativă.