Art. 117. - Art. 117: Prelucrarea automată a datelor - Regulamentul 574/21-mar-1972 de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de asigurare socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2010
Art. 117: Prelucrarea automată a datelor
(1)După primirea avizului Comisiei administrative, unul sau mai multe state membre sau autorităţile lor competente pot adapta, în vederea prelucrării automate a datelor, modelele de certificate, atestate, declaraţii, cereri şi alte documente, precum şi operaţiunile şi metodele de transmitere a datelor prevăzute pentru aplicarea regulamentului şi a regulamentului de aplicare.
(2)Dacă stadiul de dezvoltare al prelucrării automate a datelor în statele membre permite acest lucru, Comisia administrativă poate întreprinde studiile necesare pentru standardizarea şi unificarea metodelor de adaptare rezultate din dispoziţiile alineatului (1).