Capitolul 1 - Măsuri de control al bolilor pentru bolile listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) - Regulamentul 429/09-mar-2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (''Legea privind sănătatea animală'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2024
CAPITOLUL 1:Măsuri de control al bolilor pentru bolile listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a)
Art. 53: Obligaţiile operatorilor şi ale altor persoane fizice şi juridice relevante vizate
(1)În cazul unei suspiciuni privind prezenţa uneia dintre bolile listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) la animale deţinute, pe lângă respectarea obligaţiei de notificare prevăzută la articolul 18 alineatul (1) şi până la adoptarea măsurilor de control al bolilor de către autoritatea competentă conform articolului 54 alineatul (1) şi al articolului 55 alineatul (1), statele membre iau măsuri pentru a se asigura că operatorii şi alte persoane fizice şi juridice relevante vizate iau măsurile de control al bolilor adecvate prevăzute la articolul 55 alineatul (1) literele (c), (d) şi (e) pentru prevenirea răspândirii bolii listate respective de la animalele, unităţile şi amplasamentele afectate aflate în responsabilitatea lor la alte animale neafectate sau la oameni.
(2)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu dispoziţiile articolului 264, în ceea ce priveşte normele detaliate privind completarea măsurilor de control al bolilor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 54: Investigaţia realizată de autoritatea competentă în cazul unei suspiciuni de apariţie a unei boli listate
(1)În cazul unei suspiciuni de apariţie a unei boli listate astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (a) la animale deţinute, autoritatea competentă realizează fără întârziere o investigaţie pentru confirmarea sau infirmarea prezenţei bolii listate respective.
(2)În scopurile investigaţiei prevăzute la alineatul (1), autoritatea competentă se asigură, dacă este cazul, că:
a)medicii veterinari oficiali realizează o analiză clinică a unui eşantion reprezentativ de animale deţinute din specia listată pentru boala listată în cauză;
b)medicii veterinari oficiali prelevă eşantioane adecvate de la animalele deţinute respective din specia listată şi alte eşantioane pentru analizarea în laboratoarele desemnate în acest scop de către autoritatea competentă;
c)aceste laboratoare desemnate realizează analize de laborator pentru confirmarea sau infirmarea prezenţei bolii listate în cauză.
(3)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 264, privind normele detaliate pentru completarea normelor privind investigaţiile efectuate de către autorităţile competente astfel cum se prevede la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 55: Măsurile preliminare de control al bolilor ale autorităţilor competente
(1)În cazul în care suspectează prezenţa uneia dintre bolile listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) la animale deţinute, autoritatea competentă ia următoarele măsuri preliminare de control al bolilor, sub rezerva respectării cerinţelor naţionale pentru obţinerea accesului în reşedinţe private, în aşteptarea rezultatelor investigaţiei prevăzute la articolul 54 alineatul (1) şi până la desfăşurarea măsurilor de control al bolilor prevăzute la articolul 61 alineatul (1):
a)pune sub supraveghere oficială unitatea, structura din sectorul alimentelor sau al furajelor ori unitatea producătoare de subproduse de origine animală în cauză sau orice alt amplasament în care există suspiciunea de apariţie a bolii, inclusiv amplasamentele din care este posibil să fi provenit boala suspectată;
b)alcătuieşte un inventar al:
(i)animalelor deţinute din unitatea, structura din sectorul alimentelor sau al furajelor ori unitatea producătoare de subproduse de origine animală în cauză sau din orice alt amplasament implicat;
(ii)produselor din respectiva unitate, structura din sectorul alimentelor sau al furajelor ori unitatea producătoare de subproduse de origine animală sau din orice alt amplasament relevant pentru eventuala răspândire a bolii listate respective;
c)se asigură că sunt aplicate măsurile de biosecuritate adecvate pentru prevenirea răspândirii agentului patogen al bolii listate în cauză la alte animale sau la oameni;
d)dacă este necesar pentru evitarea răspândirii în continuare a agentului patogen, se asigură că animalele deţinute din specia listată pentru boala listată respectivă sunt izolate şi că sunt împiedicate să intre în contact cu fauna sălbatică;
e)restricţionează circulaţia animalelor deţinute, a produselor obţinute din acestea şi, dacă este cazul, a persoanelor, vehiculelor şi a oricăror materiale sau a altor mijloace prin care agentul patogen s ar fi putut răspândi la sau de la unitatea, structurile din sectorul alimentelor sau al furajelor ori unităţile producătoare de subproduse de origine animală sau din orice alt amplasament în care există suspiciunea de apariţie a bolii listate în cauză, atât cât este necesar pentru prevenirea răspândirii acesteia;
f)ia orice alte măsuri necesare de control al bolilor, ţinând seama de măsurile de control al bolilor menţionate în secţiunea 4 din prezentul capitol, privind:
(i)aplicarea de către autoritatea competentă a măsurilor de investigare prevăzute la articolul 54 alineatul (1) şi a măsurilor de control al bolilor prevăzute la literele (a) - (d) din prezentul alineat la alte unităţi, alte structuri din sectorul alimentelor sau al furajelor, sau alte unităţi producătoare de subproduse de origine animală, sau la orice alt amplasament;
(ii)instituirea de zone de restricţie temporare adecvate în funcţie de profilul bolii;
g)iniţiază ancheta epidemiologică prevăzută la articolul 57 alineatul (1);
(2)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 264, privind norme detaliate de completare a celor stabilite la alineatul (1) din prezentul articol cu privire la măsurile specifice şi detaliate de control al bolilor care trebuie adoptate în funcţie de boala listată menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (a), pe baza riscurilor implicate pentru:
a)specia sau categoria de animale în cauză;
b)tipul de producţie în cauză.
Art. 56: Revizuirea şi extinderea măsurilor preliminare de control al bolilor
Măsurile de control al bolilor prevăzute la articolul 55 alineatul (1):
(a)se revizuiesc de către autoritatea competentă, după caz, în funcţie de rezultatele:
(i)investigaţiei prevăzute la articolul 54 alineatul (1);
(ii)anchetei epidemiologice prevăzute la articolul 57 alineatul (1);
(b)dacă este cazul, se extind şi la alte locuri decât cele menţionate la articolul 55 alineatul (1) litera (a).
Art. 57: Ancheta epidemiologică
(1)În cazul în care se confirmă apariţia uneia dintre bolile listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) la animale, autoritatea competentă desfăşoară o anchetă epidemiologică.
(2)Ancheta epidemiologică prevăzută la alineatul (1) are drept scop să:
a)identifice originea probabilă a bolii listate în cauză şi mijloacele sale de răspândire;
b)calculeze perioada probabilă de timp scursă de la apariţia bolii listate;
c)identifice unităţile şi unităţile epidemiologice din cadrul acestora, structurile din sectorul alimentelor sau al furajelor, unităţile producătoare de subproduse de origine animală ori orice alte amplasamente în care animalele din specia listată pentru boala listată suspectată ar fi putut fi infectate, infestate sau contaminate;
d)obţină informaţii privind circulaţia animalelor deţinute, a persoanelor, produselor, vehiculelor şi oricăror altor materiale sau mijloace prin care agentul patogen s-ar fi putut răspândi pe durata perioadei relevante de dinaintea notificării suspiciunii sau confirmării bolii listate;
e)obţină informaţii privind răspândirea probabilă a bolii listate în mediul înconjurător, inclusiv privind prezenţa şi distribuţia vectorilor bolii.
Art. 58: Confirmarea oficială de către autoritatea competentă a unei boli listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a)
(1)Autoritatea competentă îşi bazează confirmarea oficială a unei boli listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) pe următoarele informaţii:
a)rezultatele analizelor clinice şi de laborator prevăzute la articolul 54 alineatul (2);
b)rezultatele preliminare sau rezultatele finale ale anchetei epidemiologice prevăzute la articolul 57 alineatul (1);
c)alte date epidemiologice disponibile.
(2)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 264, privind cerinţele care trebuie îndeplinite pentru confirmarea oficială menţionată la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 59: Revocarea măsurilor preliminare de control al bolilor atunci când a fost infirmată prezenţa bolii listate
Autoritatea competentă continuă să aplice măsurile preliminare de control al bolilor prevăzute la articolul 55 alineatul (1) şi la articolul 56 până la infirmarea prezenţei bolilor listate în cauză menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a), pe baza informaţiilor menţionate la articolul 58 alineatul (1) sau a normelor adoptate în temeiul articolului 58 alineatul (2).
Art. 60: Măsurile de control al bolilor care trebuie luate imediat de autoritatea competentă
În cazul unei confirmări oficiale, conform dispoziţiilor articolului 58 alineatul (1), a apariţiei unui focar al uneia dintre bolile listate astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (a) la animale deţinute, autoritatea competentă adoptă imediat următoarele măsuri:
(a)declară unitatea, structura din sectorul alimentelor sau al furajelor, unitatea producătoare de subproduse de origine animală sau orice alt amplasament afectat ca fiind infectat oficial cu boala listată respectivă;
(b)instituie o zonă de restricţie adecvată pentru boala listată respectivă;
(c)pune în aplicare planul de urgenţă menţionat la articolul 43 alineatul (1) pentru a asigura coordonarea deplină a măsurilor de control al bolilor.
Art. 61: Unităţile şi alte amplasamente afectate
(1)În cazul apariţiei unui focar al unei boli listate astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (a) la animale deţinute, autoritatea competentă ia imediat una sau mai multe dintre următoarele măsuri de control al bolilor, sub rezerva respectării cerinţelor naţionale pentru obţinerea accesului în reşedinţe private, în unităţi, în structuri din sectorul alimentelor sau al furajelor, în unităţi producătoare de subproduse de origine animală sau în orice alt amplasament menţionat la articolul 60 litera (a), pentru a preveni răspândirea bolii listate respective:
a)impunerea de restricţii privind circulaţia persoanelor, animalelor, produselor, vehiculelor sau oricăror alte materiale sau substanţe care pot fi contaminate şi pot contribui la răspândirea bolii listate;
b)uciderea şi eliminarea sau sacrificarea animalelor care pot fi contaminate sau pot contribui la răspândirea bolii listate;
c)distrugerea, prelucrarea, transformarea sau tratarea produselor, furajelor sau a altor substanţe ori tratarea echipamentelor, mijloacelor de transport, plantelor sau produselor vegetale ori a apei care ar putea fi contaminată, după caz, pentru a asigura distrugerea oricărui agent patogen sau a oricărui vector al agentului patogen;
d)vaccinarea sau tratarea cu alte medicamente de uz veterinar a animalelor deţinute conform articolului 46 alineatul (1), articolului 69 şi oricăror acte delegate adoptate în temeiul articolului 47;
e)izolarea, carantina sau tratamentul animalelor sau produselor care este probabil să fie contaminate şi să contribuie la răspândirea bolii listate;
f)curăţarea, dezinfectarea, combaterea insectelor şi a rozătoarelor sau alte măsuri de biosecuritate necesare care trebuie aplicate în unitatea, gospodăria, structura din sectorul alimentelor sau al furajelor, unitatea producătoare de subproduse de origine animală sau alte amplasamente afectate pentru a minimiza riscul de răspândire a bolii listate;
g)recoltarea unui număr suficient de eşantioane adecvate necesare pentru efectuarea anchetei epidemiologice prevăzute la articolul 57 alineatul (1);
h)analizarea în laborator a eşantioanelor;
i)orice alte măsuri adecvate.
(2)La determinarea măsurii adecvate de control al bolilor prevăzute la alineatul (1), autoritatea competentă ţine seama de următoarele:
a)profilul bolii;
b)tipul de producţie şi unităţile epidemiologice din cadrul unităţii, structurii din sectorul alimentelor sau al furajelor, unităţii producătoare de subproduse de origine animală sau oricărui alt amplasament afectat.
(3)Autoritatea competentă autorizează repopularea unităţii în cauză, sau a oricărui alt amplasament, numai atunci când:
a)s-au încheiat cu succes toate măsurile de control al bolilor şi toate analizele de laborator adecvate prevăzute la alineatul (1);
b)a trecut o perioadă de timp suficientă pentru evitarea recontaminării unităţii, structurii din sectorul alimentelor sau al furajelor, unităţii producătoare de subproduse de origine animală sau oricărui alt amplasament afectat de boala listată care a dus la apariţia focarului menţionat la alineatul (1).
Art. 62: Unităţile şi amplasamentele legate din punct de vedere epidemiologic
(1)Autoritatea competentă extinde măsurile de control al bolilor prevăzute la articolul 61 alineatul (1) la alte unităţi sau unităţi epidemiologice din cadrul acestora, structuri din sectorul alimentelor sau al furajelor, unităţi producătoare de subproduse de origine animală sau orice alte amplasamente sau mijloace de transport la, de la sau prin care ancheta epidemiologică prevăzută la articolul 57 alineatul (1), rezultatele investigaţiilor clinice sau de laborator sau alte date epidemiologice oferă motive să se suspecteze că s-ar răspândi boala listată menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (a) pentru care au fost adoptate măsurile respective.
(2)În cazul în care ancheta epidemiologică prevăzută la articolul 57 alineatul (1) indică faptul că originea probabilă a bolii listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) este un alt stat membru sau că boala listată este posibil să se fi răspândit într-un alt stat membru, autoritatea competentă informează în acest sens, fără întârziere, statul membru respectiv şi Comisia.
(3)În cazul producerii oricăror din evenimentele menţionate la alineatul (2), autorităţile competente ale diferitelor state membre colaborează în cadrul unei anchete epidemiologice subsecvente şi la aplicarea măsurilor de control al bolilor.
Art. 63: Delegarea de competenţe în ceea ce priveşte măsurile de control al bolilor în unităţile afectate şi legate din punct de vedere epidemiologic şi în alte amplasamente
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 264 în ceea ce priveşte normele detaliate privind măsurile de control al bolilor care trebuie adoptate de autoritatea competentă în conformitate cu articolele 61 şi 62 în unităţile, în structurile din sectorul alimentelor sau al furajelor, în unităţile producătoare de subproduse de origine animală sau alte amplasamente afectate sau legate din punct de vedere epidemiologic, în legătură cu oricare dintre bolile listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a), inclusiv norme de stabilire a căror măsuri de control al bolilor prevăzute la articolul 61 alineatul (1) se aplică în cazul fiecărei boli listate.
Normele detaliate menţionate se referă la următoarele chestiuni:
(a)condiţiile şi cerinţele privind măsurile de control al bolilor prevăzute la articolul 61 alineatul (1) literele (a) - (e);
(b)procedurile de curăţare, dezinfectare, combatere a insectelor şi a rozătoarelor sau alte măsuri de biosecuritate necesare prevăzute la articolul 61 alineatul (1) litera (f), precizându-se, dacă este cazul, dacă se utilizează în acest scop produse biocide;
(c)condiţiile şi cerinţele privind prelevarea de eşantioane şi analizele de laborator astfel cum se prevede la articolul 61 alineatul (1) literele (g) şi (h);
(d)condiţiile şi cerinţele detaliate în ceea ce priveşte repopularea astfel cum se prevede la articolul 61 alineatul (3);
(e)punerea în practică a măsurilor necesare de control al bolilor prevăzute la articolul 62 în unităţile legate din punct de vedere epidemiologic, în alte amplasamente şi în mijloacele de transport.
Art. 64: Stabilirea unor zone de restricţie de către autoritatea competentă
(1)Autoritatea competentă stabileşte o zonă de restricţie astfel cum se menţionează la articolul 60 litera (b) în jurul unităţii, al structurii din sectorul alimentelor sau al furajelor, al unităţii producătoare de subproduse de origine animală sau al altor amplasamente afectate de apariţia unui focar de boală listată menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (a) în rândul animalelor deţinute, după caz, ţinând seama de:
a)profilul bolii;
b)situarea geografică a zonei de restricţie;
c)factorii ecologici şi hidrologici specifici zonei de restricţie;
d)condiţiile meteorologice;
e)prezenţa, distribuţia şi tipul vectorilor din zona de restricţie;
f)rezultatele anchetei epidemiologice prevăzute la articolul 57 alineatul (1) şi al altor studii realizate, precum şi de datele epidemiologice;
g)rezultatele testelor de laborator;
h)măsurile de control al bolilor aplicate;
i)alţi factori epidemiologici relevanţi.
Zona de restricţie include, dacă este cazul, şi o zonă de protecţie şi supraveghere, cu o dimensiune şi o configuraţie definite.
(2)Autoritatea competentă evaluează şi revizuieşte în permanenţă situaţia şi, dacă este cazul, pentru prevenirea răspândirii bolii listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a):
a)adaptează limitele zonei de restricţie;
b)stabileşte zone de restricţie suplimentare.
(3)În cazul în care zonele de restricţie, astfel cum se prevede la alineatul (1), se situează pe teritoriul mai multor state membre, autorităţile competente ale statelor membre în cauză cooperează la stabilirea acestora.
(4)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 264 în ceea ce priveşte normele detaliate privind stabilirea şi modificarea zonelor de restricţie, inclusiv a zonelor de protecţie şi supraveghere.
Art. 65: Măsurile de control al bolilor în cadrul zonelor de restricţie
(1)Autoritatea competentă se asigură că în cadrul zonei de restricţie în cauză se adoptă una sau mai multe dintre următoarele măsuri de control al bolilor, sub rezerva respectării cerinţelor naţionale pentru obţinerea accesului în reşedinţe private, pentru prevenirea răspândirii ulterioare a unei boli listate astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (a):
a)identificarea unităţilor, structurilor din sectorul alimentelor sau al furajelor, unităţilor producătoare de subproduse de origine animală sau a altor amplasamente cu animale deţinute din speciile listate pentru boala listată respectivă;
b)vizite la unităţile, structurile din sectorul alimentelor sau al furajelor, unităţile producătoare de subproduse de origine animală sau la alte amplasamente cu animale deţinute din speciile listate pentru boala listată respectivă şi, dacă este necesar, examinări, prelevarea de eşantioane şi analizarea în laborator a eşantioanelor;
c)impunerea de condiţii de circulaţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor, furajelor, vehiculelor şi ale oricăror alte materiale sau substanţe susceptibile să fie contaminate sau să contribuie la răspândirea bolii listate în cadrul sau în afara zonei de restricţie sau prin transportul prin zona de restricţie;
d)cerinţe de biosecuritate pentru:
(i)producţia, prelucrarea şi distribuţia produselor de origine animală;
(ii)colectarea şi eliminarea subproduselor de origine animală;
(iii)colectarea, depozitarea şi manipularea materialului germinativ;
e)vaccinarea şi tratarea cu alte medicamente de uz veterinar a animalelor deţinute conform dispoziţiilor articolului 46 alineatul (1) şi ale actelor delegate adoptate în temeiul articolului 47;
f)curăţarea, dezinfectarea, combaterea insectelor şi a rozătoarelor sau orice alte măsuri de biosecuritate necesare;
g)desemnarea sau, dacă este cazul, autorizarea unei unităţi producătoare de alimente în scopul sacrificării animalelor sau tratării produselor de origine animală provenite din zona de restricţie;
h)cerinţe de identificare şi de trasabilitate pentru circulaţia animalelor, a materialului germinativ şi a produselor de origine animală;
i)alte măsuri de biosecuritate sau de diminuare a riscului necesare pentru minimizarea riscului de răspândire a bolii listate în cauză.
(2)Autoritatea competentă:
a)ia toate măsurile necesare pentru informarea pe deplin a persoanelor din zona de restricţie cu privire la restricţiile în vigoare şi la natura măsurilor de control al bolilor;
b)impune operatorilor obligaţiile necesare pentru a împiedica răspândirea în continuare a bolii listate în cauză.
(3)La determinarea măsurilor de control al bolilor menţionate la alineatul (1) care trebuie adoptate, autoritatea competentă ţine seama de următoarele:
a)profilul bolii;
b)tipurile de producţie;
c)fezabilitatea, disponibilitatea şi eficacitatea măsurilor respective de control al bolilor.
Art. 66: Obligaţiile operatorilor în ceea ce priveşte circulaţia în zonele de restricţie
(1)În zonele de restricţie prevăzute la articolul 64 alineatul (1), operatorii deplasează animalele deţinute şi produsele numai în urma aprobării din partea autorităţii competente şi în conformitate cu instrucţiunile autorităţii respective.
(2)Operatorii care deţin animale şi produse într-o zonă de restricţie astfel cum se menţionează la articolul 64 alineatul (1) notifică autorităţii competente deplasările planificate ale animalelor deţinute sau ale produselor în interiorul sau în afara zonei de restricţie în cauză. În măsura în care autoritatea competentă a impus obligaţii de notificare în conformitate cu articolul 65 alineatul (2) litera (b), operatorii în cauză realizează notificarea în conformitate cu obligaţiile respective.
Art. 67: Delegarea de competenţe în ceea ce priveşte măsurile de control al bolilor în cadrul zonelor de restricţie
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 264 în ceea ce priveşte normele detaliate privind măsurile de control al bolilor care trebuie adoptate în cadrul unor zone de restricţie prevăzute la articolul 65 alineatul (1) pentru fiecare boală listată menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (a), inclusiv norme de stabilire a acelor măsuri de control al bolilor prevăzute la articolul 65 alineatul (1) care se aplică în cazul fiecărei boli listate.
Normele detaliate menţionate se referă la următoarele chestiuni:
(a)condiţiile şi cerinţele privind măsurile de control al bolilor prevăzute la articolul 65 alineatul (1) literele (a), (c), (d), (e), (g), (h) şi (i);
(b)procedurile de curăţare, dezinfectare, combatere a insectelor şi a rozătoarelor sau alte măsuri de biosecuritate necesare prevăzute la articolul 65 alineatul (1) litera (f), precizându-se, dacă este cazul, dacă se utilizează în acest scop produse biocide;
(c)supravegherea necesară care urmează a se desfăşura în urma aplicării măsurilor de control al bolilor şi a analizelor de laborator prevăzute la articolul 65 alineatul (1) litera (b);
(d)alte măsuri specifice de control al bolilor menite să limiteze răspândirea bolilor listate specifice menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a).
Art. 68: Menţinerea măsurilor de control al bolilor în zonele de restricţie şi acte delegate
(1)Autoritatea competentă continuă să aplice măsurile de control al bolilor prevăzute în cadrul prezentei secţiuni până la îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)măsurile de control al bolilor corespunzătoare pentru boala listată menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (a) pentru care s-au aplicat restricţiile au fost puse în practică;
b)s-au luat măsurile finale de curăţare, dezinfectare, combatere a insectelor şi a rozătoarelor sau orice alte măsuri de biosecuritate necesare, după caz, pentru:
(i)boala listată menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (a) pentru care s-au aplicat măsurile de control al bolilor;
(ii)speciile de animale deţinute afectate;
(iii)tipul de producţie;
c)în zona de restricţie s-a realizat supravegherea adecvată bolii listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) pentru care s-au aplicat măsurile de control al bolilor şi tipului de unitate sau de amplasament în cauză, iar aceasta a indicat că boala listată respectivă a fost eradicată.
(2)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 264 privind normele detaliate pentru măsurile de control al bolilor care trebuie luate de autoritatea competentă, astfel cum se prevede la alineatul (1), în ceea ce priveşte:
a)procedurile finale de curăţare, dezinfectare, combatere a insectelor şi a rozătoarelor sau alte măsuri de biosecuritate necesare şi, dacă este cazul, utilizarea de produse biocide în aceste scopuri;
b)concepţia, mijloacele, metodele, frecvenţa, intensitatea, populaţia de animale vizată şi tiparele de eşantionare pentru supraveghere în vederea redobândirii statutului de indemn de boală în urma apariţiei unui focar;
c)repopularea zonei de restricţie în cauză după încheierea măsurilor de control al bolilor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol, ţinând seama de condiţiile de repopulare prevăzute la articolul 61 alineatul (3);
(3)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 264, privind normele detaliate privind măsurile de control al bolilor care trebuie luate de autoritatea competentă, astfel cum se prevede la alineatul (1), în legătură cu alte măsuri de control al bolilor necesare pentru redobândirea statutului de indemn de boală.
Art. 69: Vaccinarea de urgenţă
(1)Dacă este necesar pentru controlul eficient al bolii listate menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (a) pentru care se aplică măsurile de control al bolilor, autoritatea competentă poate:
a)să elaboreze un plan de vaccinare;
b)să instituie zone de vaccinare.
(2)În vederea deciziei legate de planul de vaccinare şi de instituirea de zone de vaccinare, astfel cum se prevede la alineatul (1), autoritatea competentă ţine seama de următoarele:
a)cerinţele privind vaccinarea de urgenţă prevăzută în cadrul planurilor de urgenţă menţionate la articolul 43;
b)cerinţele privind utilizarea vaccinurilor, astfel cum se prevede la articolul 46 alineatul (1) şi orice acte delegate adoptate în temeiul articolului 47.
(3)Zonele de vaccinare, astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol, îndeplinesc cerinţele privind măsurile de diminuare a riscurilor menite să prevină răspândirea bolilor listate şi pe cele privind supravegherea, astfel cum se prevede în orice acte delegate adoptate în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) literele (c) şi (d).
Art. 70: Animalele sălbatice
(1)În cazul în care suspectează sau confirmă în mod oficial prezenţa unei boli listate astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (a) la animale sălbatice, autoritatea competentă dintr-un stat membru afectat:
a)supraveghează populaţia de animale sălbatice, dacă acest lucru este relevant pentru boala listată în cauză;
b)ia măsurile necesare de prevenire şi control al bolilor.
(2)Măsurile de prevenire şi control al bolilor prevăzute la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol pot include una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la articolele 53 - 69 şi ţin seama de profilul bolii şi de animalele sălbatice afectate, precum şi de riscul de transmitere a bolii la animale şi la oameni.
(3)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 264 privind:
a)criteriile şi procedurile de supraveghere în temeiul alineatului (1) litera (a) din prezentul articol în caz de confirmare oficială a apariţiei unei boli listate, astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (a), în conformitate cu articolul 27;
b)normele detaliate de completare a măsurilor de prevenire şi control al bolilor în temeiul alineatului (1) litera (b) din prezentul articol, în caz de confirmare oficială a apariţiei unei boli listate, astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (a).
La adoptarea actelor delegate respective, Comisia ţine seama de profilul bolii şi de speciile listate pentru boala listată menţionată la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 71: Măsurile suplimentare de control al bolilor, măsurile de coordonare şi normele speciale temporare de control al bolilor în temeiul secţiunilor 1 - 5 (articolele 53 - 70)
(1)Statele membre pot adopta măsuri de control al bolilor suplimentare faţă de cele prevăzute la articolul 55, articolul 61 alineatul (1), articolul 62, articolul 65 alineatele (1) şi (2) şi articolul 68 alineatul (1) şi în oricare din actele delegate adoptate în temeiul articolului 63, al articolului 67 şi al articolului 68 alineatul (2), cu condiţia ca măsurile în cauză să fie conforme cu normele stabilite prin prezentul regulament şi să fie necesare şi proporţionale în vederea controlului răspândirii unei boli listate, astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1) litera (a), luând în considerare:
a)circumstanţele epidemiologice particulare;
b)tipul de unitate, celelalte amplasamente şi producţia în cauză;
c)speciile şi categoriile de animale implicate;
d)condiţiile economice sau sociale.
(2)Statele membre informează fără întârziere Comisia cu privire la:
a)măsurile de control al bolilor adoptate de autorităţile lor competente conform articolelor 58, 59, 61, 62, 64 şi 65, articolului 68 alineatul (1), articolului 69 şi articolului 70 alineatele (1) şi (2) şi a oricăror acte delegate adoptate în temeiul articolelor 63 şi 67, al articolului 68 alineatul (2) şi al articolului 70 alineatul (3);
b)orice măsuri suplimentare de control al bolilor adoptate de acestea conform alineatului (1).
(3)Comisia revizuieşte situaţia epidemiologică şi măsurile de control al bolilor luate de autoritatea competentă, precum şi orice măsuri suplimentare de control al bolilor luate de statul membru în cauză în conformitate cu prezentul capitol şi, prin acte de punere în aplicare, stabileşte măsuri speciale de control al bolilor pentru o perioadă limitată de timp, în condiţii adaptate ţinând seama de situaţia epidemiologică în care:
a)se constată că măsurile respective de control al bolilor nu sunt corespunzătoare în situaţia epidemiologică dată;
b)boala listată menţionată la articolul 9 alineatul (1) litera (a) pare să se răspândească în pofida măsurilor de control al bolilor luate în conformitate cu prezentul capitol.
Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 266 alineatul (2).
(4)În cazuri imperioase de urgenţă justificate în mod corespunzător legate de o boală care prezintă riscul emergent de a avea un impact extrem de semnificativ, Comisia adoptă acte de punere în aplicare imediat aplicabile, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 266 alineatul (3).