Mărfurile care intră pe teritoriul vamal al Comunităţii sunt prezentate la vamă de către persoana care le-a introdus pe acest teritoriu sau, după caz, de către persoana care se ocupă de transportul mărfurilor după introducerea lor, cu excepţia mărfurilor aduse cu mijloace de transport care doar tranzitează, fără întrerupere, apele teritoriale sau spaţiul aerian al teritoriului vamal al Comunităţii. Persoana care prezintă mărfurile menţionează declaraţia sumară sau declaraţia vamală depusă în prealabil, pentru aceste mărfuri.
Din momentul în care sunt prezentate în vamă şi cu permisiunea autorităţilor vamale, mărfurile pot fi examinate sau se pot preleva mostre pentru a li se putea acorda o destinaţie vamală. O astfel de permisiune se acordă la cerere persoanei autorizate să acorde această destinaţie mărfurilor.