Secţiunea 2 - Decizii privind aplicarea reglementărilor vamale - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 28 Aprilie 2015
SECŢIUNEA 2:Decizii privind aplicarea reglementărilor vamale
Art. 6
(1)Atunci când o persoană solicită autorităţilor vamale să ia o decizie privind aplicarea reglementărilor vamale, acea persoană trebuie să furnizeze toate informaţiile şi documentele cerute de autorităţile respective pentru a se lua decizia menţionată.
(2)O astfel de decizie trebuie luată şi comunicată solicitantului în cel mai scurt termen.
Atunci când cererea este făcută în scris, decizia trebuie luată în decursul unui termen prevăzut în conformitate cu dispoziţiile în vigoare, începând cu data la care cererea este primită de autorităţile vamale. Decizia este comunicată în scris solicitantului.
Cu toate acestea, acest termen poate fi depăşit atunci când autorităţile vamale se află în imposibilitatea de a-l respecta. Într-o astfel de situaţie, autorităţile informează solicitantul cu privire la aceasta, înaintea expirării termenului menţionat, enunţând motivele care justifică depăşirea termenului şi indicând noul termen pe care îl consideră necesar în luarea unei decizii cu privire la solicitare.
(3)Deciziile adoptate de autorităţile vamale în scris, care fie resping solicitările, fie sunt în detrimentul persoanelor cărora le sunt adresate, trebuie să stipuleze motivele pe care se întemeiază. Ele trebuie să menţioneze posibilitatea exercitării unei căi de atac prevăzute la articolul 243.
(4)Se poate prevedea ca dispoziţiile alineatului (3) prima teză să se aplice şi altor decizii.
Art. 7
Cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 244 al doilea paragraf, deciziile adoptate de către autorităţile vamale sunt executorii de drept.
Art. 8
(1)O decizie favorabilă persoanei interesate se anulează în cazul în care ea a fost luată pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete şi atunci când:
- solicitantul a ştiut sau ar fi trebuit în mod normal să ştie că informaţiile erau eronate sau incomplete şi
- această decizie nu ar fi fost luată dacă informaţiile ar fi fost corecte şi complete.
(2)Persoanele cărora li s-a adresat decizia sunt înştiinţate cu privire la anularea deciziei.
(3)Anularea produce efecte de la data la care s-a luat decizia anulată.
Art. 9
(1)O decizie favorabilă persoanei interesate este revocată sau modificată atunci când, în alte cazuri decât cele menţionate la articolul 8, nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una sau mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia.
(2)O decizie favorabilă persoanei interesate poate fi revocată atunci când persoana căreia i se adresează nu îndeplineşte o obligaţie care i-a fost impusă prin această decizie.
(3)Revocarea sau modificarea deciziei este comunicată persoanei căreia i se adresează.
(4)Revocarea sau modificarea deciziei produce efecte de la data comunicării. Cu toate acestea, în cazuri excepţionale, atunci când interesele legitime ale persoanei căreia i se adresează o cer, autorităţile vamale pot amâna data la care revocarea sau modificarea produce efecte.
Art. 10
Articolele 8 şi 9 nu aduc atingere normelor naţionale în conformitate cu care o decizie nu are efect sau îşi pierde efectele din motive care nu au legătură cu legislaţia vamală.