Secţiunea 1 - Dispoziţii comune secţiunilor 2 şi 3 - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Secţiunea 1:Dispoziţii comune secţiunilor 2 şi 3
Subsecţiunea 1:Definiţii şi dispoziţii generale
Art. 799
În sensul acestui capitol:
(a)prin «control tip I» se înţeleg controalele bazate în principal pe existenţa unui gard;
(b)prin «control tip II» se înţeleg controalele bazate în principal pe formalităţi efectuate în conformitate cu cerinţele regimului de antrepozit vamal;
(c)prin «operator» se înţelege orice persoană care desfăşoară o activitate ce implică depozitarea, lucrul, transformarea, vânzarea sau achiziţionarea de mărfuri într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber.
Art. 800
Orice persoană poate solicita autorităţilor vamale desemnate de statele membre ca o parte a teritoriului vamal al Comunităţii să fie desemnat zonă liberă sau să se înfiinţeze un antrepozit liber.
Art. 801
(1)Cererea pentru autorizaţia de a construi într-o zonă liberă se face în scris.
(2)Cererea menţionată în alineatul (1) specifică activitatea pentru care va fi utilizată construcţia şi oferă orice alte informaţii care să permită autorităţilor vamale desemnate de statele membre să evalueze temeiul acordării autorizaţiei.
(3)Autorităţile vamale competente acordă autorizaţia în cazurile în care nu este îngreunată punerea în aplicare a reglementărilor vamale.
(4)Alineatele (1), (2) şi (3) se aplică de asemenea atunci când este transformată o clădire dintr-o zonă liberă sau o clădire ce constituie antrepozit liber.
Art. 802
Autorităţile vamale ale statelor membre comunică următoarele informaţii Comisiei:
(a)zonele libere existente şi în funcţiune în Comunitate în conformitate cu clasificarea de la articolul 799;
(b)autorităţile vamale desemnate cărora trebuie să li se prezinte cererea menţionată în articolul 804.
Comisia publică informaţiile menţionate la literele (a) şi (b) în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria C.
Subsecţiunea 2:Aprobarea evidenţei operative a mărfurilor
Art. 803
(1)Desfăşurarea de activităţi de către un operator este condiţionată de aprobarea de către autorităţile vamale a evidenţei operative a mărfurilor menţionate la:
- articolul 176 din Cod în cazul unei zone libere de control tip I sau al unui antrepozit liber;
- articolul 105 din Cod în cazul unei zone libere de control tip II.
(2)Aprobarea se emite în scris. Aceasta se acordă numai persoanelor care oferă toate garanţiile necesare cu privire la punerea în aplicare a dispoziţiilor asupra zonelor libere sau a antrepozitelor libere.
Art. 804
(1)Cererea de aprobare a evidenţei operative a stocurilor se prezintă în scris autorităţilor vamale desemnate de statul membru unde este situată zona liberă sau antrepozitul liber.
(2)Cererea menţionată la alineatul (1) specifică activităţile preconizate, această informaţie fiind considerată ca reprezentând înştiinţarea stipulată în articolul 172 alineatul (1) din Cod. Aceasta include:
a)o descriere detaliată a evidenţei operative a stocurilor ţinute sau ce urmează a fi ţinută;
b)natura şi statutul vamal al mărfurilor de care se leagă aceste activităţi;
c)când e cazul, regimul vamal sub care urmează a fi efectuate activităţile;
d)orice alte informaţii necesare autorităţilor vamale pentru a asigura punerea corespunzătoare în aplicare a dispoziţiilor.