Secţiunea 2 - Procedura de eliberare - Regulamentul 2454/02-iul-1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2015
Secţiunea 2:Procedura de eliberare
Art. 253j
(1)În cazul în care se solicită eliberarea unei autorizaţii unice pentru declaraţia simplificată sau pentru procedura de vămuire la domiciliu, autoritatea vamală de autorizare pune la dispoziţia celorlalte autorităţi vamale interesate următoarele informaţii:
a)cererea;
b)proiectul de autorizaţie;
c)toate informaţiile necesare pentru acordarea autorizaţiei.
Aceste informaţii sunt puse la dispoziţie prin sistemul de comunicare menţionat la articolul 253m, imediat ce acesta va fi disponibil.
(2)Informaţiile menţionate la alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) sunt puse la dispoziţie de către autoritatea vamală de autorizare în următoarele termene:
a)30 de zile calendaristice, în cazul în care solicitantului i-a fost deja acordată o autorizaţie pentru declaraţia simplificată sau pentru procedura de vămuire la domiciliu sau un certificat AEO, menţionat la articolul 14a alineatul (1) litera (a) sau (c);
b)90 de zile calendaristice în toate celelalte cazuri.
În cazul în care autoritatea vamală de autorizare nu este în măsură să respecte aceste termene, aceasta le poate prelungi cu 30 de zile calendaristice. În astfel de cazuri, autoritatea vamală de autorizare comunică solicitantului, înainte de expirarea acestor termene, motivele prelungirii.
Termenul începe de la data la care autoritatea vamală de autorizare primeşte toate informaţiile necesare menţionate la alineatul (1) literele (a), (b) şi (c). Autoritatea vamală de autorizare informează solicitantul cu privire la acceptarea cererii acestuia şi la data de la care începe termenul respectiv.
(3)Până la 31 decembrie 2009, perioadele maxime de 30 sau 90 de zile calendaristice stabilite la alineatul (2) primul paragraf se înlocuiesc cu perioade de 90, respectiv 210 zile calendaristice.
Art. 253k
(1)Autoritatea vamală de autorizare a statului membru în care a fost depusă cererea şi autorităţile vamale ale celorlalte state membre implicate în eliberarea autorizaţiei unice solicitate cooperează pentru stabilirea cerinţelor operaţionale şi de raportare, inclusiv a unui plan de verificare pentru supravegherea procedurii vamale utilizate în cadrul autorizaţiei unice. Cu toate acestea, datele care trebuie transmise în scopul derulării procedurii (procedurilor) vamale între autorităţile vamale în cauză se limitează la cele stabilite în anexa 30A.
(2)Autorităţile vamale din celelalte state membre vizate de autorizaţia unică solicitată notifică orice obiecţii autorităţii vamale de autorizare în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost primit proiectul de autorizaţie. În cazul în care este necesară o perioadă suplimentară pentru această notificare, autoritatea vamală de autorizare este informată cât de repede posibil şi, în orice caz, înainte de expirarea acestui termen. Această perioadă suplimentară poate fi prelungită cu maximum 30 de zile calendaristice. Atunci când este acordată o prelungire a termenului, autoritatea vamală de autorizare comunică acest lucru solicitantului.
În cazul în care au fost notificate obiecţii, iar autorităţile vamale nu au ajuns la un acord până la expirarea termenului stabilit, se resping acele puncte din cerere asupra cărora s-au formulat obiecţii.
În cazul în care autoritatea vamală consultată nu răspunde în termenul (termenele) stabilit(e) la primul paragraf, autoritatea vamală de autorizare poate presupune că nu există nicio obiecţie privind eliberarea unei astfel de autorizaţii, în timp ce răspunderea incumbă autorităţii vamale consultate.
(3)Înainte de respingerea parţială sau totală a unei cereri, autoritatea vamală de autorizare comunică solicitantului motivele pe care intenţionează să îşi întemeieze decizia, acesta având posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost făcută comunicarea.
Art. 253l
(1)În cazul în care solicitantul unei autorizaţii unice este titularul unui certificat AEO, menţionat la articolul 14a alineatul (1) litera (a) sau (c), autorizaţia se acordă dacă a avut loc schimbul necesar de informaţii între:
a)solicitant şi autoritatea vamală de autorizare;
b)autoritatea vamală de autorizare şi celelalte autorităţi vamale vizate de autorizaţia unică solicitată.
În cazul în care solicitantul nu deţine un certificat AEO, menţionat la articolul 14a alineatul (1) litera (a) sau (c), autorizaţia se acordă doar dacă autoritatea vamală de autorizare consideră că solicitantul va fi în măsură să îndeplinească condiţiile şi criteriile de autorizare stabilite sau menţionate la articolele 253, 253a şi 253c şi dacă a avut loc schimbul necesar de informaţii menţionat la primul paragraf al prezentului alineat.
(2)După primirea acordului sau în lipsa unor obiecţii motivate din partea celorlalte autorităţi vamale vizate, autoritatea vamală de autorizare eliberează autorizaţia în conformitate cu formularul de autorizare care figurează în anexa 67, în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenelor stabilite la articolul 253k alineatul (2) sau (3).
Autoritatea vamală de autorizare pune autorizaţia la dispoziţia autorităţilor vamale din statele membre participante, prin intermediul sistemului de informare şi comunicare menţionat la articolul 253m, imediat ce acesta va fi disponibil.
(3)Autorizaţiile unice pentru declaraţia simplificată şi pentru procedura de vămuire la domiciliu sunt recunoscute în toate statele membre menţionate în caseta 10 şi/sau 11 din autorizaţie, după caz.