Titlul vi - PUNEREA ÎN LIBERĂ CIRCULAŢIE ŞI SCUTIREA DE TAXE LA IMPORT - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial 343L
În vigoare Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
TITLUL VI:PUNEREA ÎN LIBERĂ CIRCULAŢIE ŞI SCUTIREA DE TAXE LA IMPORT
Art. 251: Certificate de cântărire a bananelor
[- Articolul 163 alineatul (1) din cod]
(1)Operatorul economic autorizat să întocmească certificate în conformitate cu articolul 155 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 (certificate de cântărire a bananelor) transmite autorităţilor vamale o notificare prealabilă cu privire la cântărirea unui lot de banane proaspete în scopul întocmirii unui certificat, furnizând detalii despre tipul ambalajului, origine, ora şi locul cântăririi.
(2)Certificatul de cântărire a bananelor este în posesia declarantului şi se află la dispoziţia autorităţilor vamale la momentul depunerii unei declaraţii de punere în liberă circulaţie a bananelor proaspete care se încadrează la codul NC 0803 90 10 care fac obiectul unei taxe la import.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), la solicitarea unei autorizaţii de către declarant astfel cum se prevede la articolul 166 din cod, autorităţile vamale pot decide să pună în liberă circulaţie loturi de banane proaspete pe baza unei declaraţii de greutate provizorii cu condiţiile următoare:
a)Autorizaţia obligă importatorul să transporte bananele în aceeaşi stare şi din aceeaşi expediere la echipamentele de cântărire autorizate desemnate menţionate în declaraţia simplificată, unde vor fi stabilite greutatea şi valoarea corecte;
b)Declarantul este responsabil pentru depunerea certificatului de cântărire la biroul vamal de punere în liberă circulaţie în termen de 10 zile calendaristice de la acceptarea declaraţiei simplificate;
c)Declarantul trebuie să depună o garanţie conform dispoziţiilor de la articolul 195 alineatul (1) din cod.
Greutatea provizorie poate fi preluată dintr-un certificat anterior de cântărire pentru banane de acelaşi tip şi aceeaşi origine.
(4)Certificatul de cântărire a bananelor se întocmeşte utilizându-se formularul prevăzut în anexa 61-02.
Art. 252: Controlul cântăririi bananelor proaspete
(- Articolul 188 din cod)
Birourile vamale controlează minimum 5 % din numărul total de certificate de cântărire a bananelor prezentate în fiecare an fie fiind prezente la cântărirea eşantioanelor reprezentative de banane de către operatorul economic autorizat să întocmească certificate de cântărire a bananelor, fie cântărind ele înseşi eşantioanele respective, în conformitate cu procedura stabilită la punctele 1, 2 şi 3 din anexa 61-03.
Art. 253: Informaţii necesare
[- Articolul 203 alineatul (6) din cod]
(1)Declarantul pune la dispoziţia biroului vamal unde se depune declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie a mărfurilor informaţiile din care rezultă că au fost îndeplinite condiţiile pentru scutirea de taxe la import.
(2)Informaţiile menţionate la alineatul (1) pot fi furnizate prin oricare dintre mijloacele următoare:
a)accesul la datele pertinente ale declaraţiei vamale sau de reexport pe baza căreia mărfurile reintroduse au fost exportate iniţial sau au fost reexportate de pe teritoriul vamal al Uniunii;
b)un exemplar tipărit, autentificat de biroul vamal competent, al declaraţiei vamale sau de reexport pe baza căreia mărfurile reintroduse au fost exportate iniţial sau au fost reexportate de pe teritoriul vamal al Uniunii;
c)un document eliberat de biroul vamal competent, cuprinzând datele pertinente ale declaraţiei vamale sau ale declaraţiei de reexport respective;
d)un document eliberat de autorităţile vamale care certifică îndeplinirea condiţiilor pentru scutirea de taxe la import (fişa de informaţii INF3).
(3)Dacă din informaţiile aflate la dispoziţia autorităţilor vamale competente se stabileşte că mărfurile declarate pentru punerea în liberă circulaţie au fost exportate iniţial de pe teritoriul vamal al Uniunii şi au îndeplinit, la momentul respectiv, condiţiile pentru a li se acorda scutirea de taxe la import ca mărfuri reintroduse, informaţiile menţionate la alineatul (2) nu sunt necesare.
(4)Alineatul (2) nu se aplică în situaţia în care mărfurile pot fi declarate pentru punerea în liberă circulaţie pe cale verbală sau prin orice alt act. Alineatul respectiv nu se aplică nici circulaţiei internaţionale a ambalajelor, mijloacelor de transport sau anumitor mărfuri admise în cadrul unor regimuri vamale specifice, cu excepţia cazului în care există dispoziţii contrare.
Art. 254: Mărfuri care au beneficiat, la export, de măsurile stabilite în cadrul politicii agricole comune
[- Articolul 203 alineatul (6) din cod]
În sprijinul unei declaraţii de punere în liberă circulaţie referitoare la mărfuri reintroduse al căror export este posibil să fi ocazionat îndeplinirea de formalităţi vamale în vederea obţinerii de restituiri sau de alte cuantumuri prevăzute în cadrul politicii agricole comune, trebuie să se prezinte documentele menţionate la articolul 253 din prezentul regulament şi un certificat eliberat de autorităţile responsabile de acordarea unor asemenea restituiri sau cuantumuri în statul membru de export.
Atunci când autorităţile vamale de la biroul vamal la care mărfurile sunt declarate pentru punere în liberă circulaţie dispun de informaţii din care rezultă că nu s-a acordat şi nici nu se va putea acorda ulterior vreo restituire sau vreun alt cuantum prevăzut la export în cadrul politicii agricole comune, certificatul nu este necesar.
Art. 255: Eliberarea fişei de informaţii INF 3
[- Articolul 6 alineatul (3) litera (a) şi articolul 203 alineatul (6) din cod]
(1)Exportatorul poate solicita o fişă de informaţii INF 3 de la biroul vamal de export.
(2)Dacă exportatorul solicită fişa de informaţii INF 3 în momentul exportului, fişa de informaţii INF 3 este eliberată de biroul vamal de export în momentul îndeplinirii formalităţilor de export pentru mărfuri.
Dacă este posibil ca mărfurile exportate să fie reintroduse pe teritoriul vamal al Uniunii prin mai multe birouri vamale, exportatorul poate solicita mai multe fişe de informaţii INF 3, fiecare vizând o parte din cantitatea totală de mărfuri exportate.
(3)Dacă exportatorul solicită o fişă de informaţii INF 3 după îndeplinirea formalităţilor de export pentru mărfuri, fişa de informaţii INF 3 poate fi eliberată de biroul vamal de export dacă informaţiile despre mărfuri declarate în cererea exportatorului corespund informaţiilor despre mărfurile exportate aflate la dispoziţia biroului vamal de export şi nu a fost acordată şi nici nu se va putea acorda ulterior vreo restituire sau vreun alt cuantum prevăzut la export în cadrul politicii agricole comune, în legătură cu mărfurile.
(4)Dacă a fost eliberată o fişă de informaţii INF 3, exportatorul poate solicita ca biroul vamal de export să o înlocuiască cu mai multe fişe de informaţii INF 3, fiecare vizând o parte din cantitatea totală de mărfuri inclusă în fişa de informaţii INF 3 eliberată iniţial.
(5)Exportatorul poate solicita eliberarea unei fişe de informaţii INF 3 doar pentru o parte a mărfurilor exportate.
(6)Dacă o fişă de informaţii INF 3 este eliberată pe suport de hârtie, biroul vamal de export care a eliberat-o păstrează o copie a acesteia.
(7)Dacă fişa originală de informaţii INF 3 a fost eliberată pe suport de hârtie şi a fost furată, pierdută sau distrusă, biroul vamal de export care a eliberat-o poate elibera un duplicat, la cererea unui exportator.
Biroul vamal de export menţionează pe copia fişei de informaţii INF 3 aflată în posesia sa faptul că s-a eliberat un duplicat.
(8)Dacă o fişă de informaţii INF 3 este eliberată pe suport de hârtie, aceasta se întocmeşte utilizându-se formularul prevăzut în anexa 62-02.
Art. 256: Comunicarea dintre autorităţi
[- Articolul 203 alineatul (6) din cod]
La cererea biroului vamal unde mărfurile reintroduse sunt declarate pentru punere în liberă circulaţie, biroul vamal de export comunică orice fel de informaţii de care dispune din care rezultă că au fost îndeplinite condiţiile pentru scutirea de taxe la import în legătură cu mărfurile în cauză.
Art. 257: Scutirea de taxe la import
[- Articolul 208 alineatul (2) din cod]
În conformitate cu dispoziţiile articolelor 213, 214 şi 215 din prezentul regulament şi cu articolele 130, 131, 132 şi 133 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, după caz, se pot furniza dovezi conform cărora sunt îndeplinite condiţiile stabilite la articolul 208 alineatul (1) din cod.