Art. 253. - Art. 253: Informaţii necesare - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 343L

În vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 253: Informaţii necesare
[- Articolul 203 alineatul (6) din cod]
(1)Declarantul pune la dispoziţia biroului vamal unde se depune declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie a mărfurilor informaţiile din care rezultă că au fost îndeplinite condiţiile pentru scutirea de taxe la import.
(2)Informaţiile menţionate la alineatul (1) pot fi furnizate prin oricare dintre mijloacele următoare:
a)accesul la datele pertinente ale declaraţiei vamale sau de reexport pe baza căreia mărfurile reintroduse au fost exportate iniţial sau au fost reexportate de pe teritoriul vamal al Uniunii;
b)un exemplar tipărit, autentificat de biroul vamal competent, al declaraţiei vamale sau de reexport pe baza căreia mărfurile reintroduse au fost exportate iniţial sau au fost reexportate de pe teritoriul vamal al Uniunii;
c)un document eliberat de biroul vamal competent, cuprinzând datele pertinente ale declaraţiei vamale sau ale declaraţiei de reexport respective;
d)un document eliberat de autorităţile vamale care certifică îndeplinirea condiţiilor pentru scutirea de taxe la import (fişa de informaţii INF3).
(3)Dacă din informaţiile aflate la dispoziţia autorităţilor vamale competente se stabileşte că mărfurile declarate pentru punerea în liberă circulaţie au fost exportate iniţial de pe teritoriul vamal al Uniunii şi au îndeplinit, la momentul respectiv, condiţiile pentru a li se acorda scutirea de taxe la import ca mărfuri reintroduse, informaţiile menţionate la alineatul (2) nu sunt necesare.
(4)Alineatul (2) nu se aplică în situaţia în care mărfurile pot fi declarate pentru punerea în liberă circulaţie pe cale verbală sau prin orice alt act. Alineatul respectiv nu se aplică nici circulaţiei internaţionale a ambalajelor, mijloacelor de transport sau anumitor mărfuri admise în cadrul unor regimuri vamale specifice, cu excepţia cazului în care există dispoziţii contrare.