Nou Regulamentul 2303/14-nov-2025 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile, formularele şi modelele tip care trebuie utilizate pentru furnizarea informaţiilor necesare în scopul planurilor de rezoluţie pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii în temeiul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1624 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025
Regulamentul 2303/14-nov-2025 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile, formularele şi modelele tip care trebuie utilizate pentru furnizarea informaţiilor necesare în scopul planurilor de rezoluţie pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii în temeiul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1624 al Comisiei
Dată act: 14-nov-2025
Emitent: Comisia Europeana
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (1), în special articolul 11 alineatul (3),
(1)JO L 173, 12.6.2014, p. 190, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2014/59/oj.
Întrucât:
(1)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1624 al Comisiei (2) prevede procedura şi introduce un set minim de modele pentru furnizarea de informaţii către autorităţile de rezoluţie de către instituţiile de credit sau firmele de investiţii cu scopul de a elabora şi de a pune în aplicare planuri de rezoluţie pentru instituţii. De la adoptarea regulamentului respectiv, autorităţile de rezoluţie au dobândit experienţă în domeniul planificării rezoluţiei, iar Directiva 2014/59/UE a fost modificată. Având în vedere această experienţă şi pentru a ţine seama de noile dispoziţii ale directivei respective, este necesar să se actualizeze setul minim de modele pentru colectarea de informaţii în scopul planificării rezoluţiei.
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1624 al Comisiei din 23 octombrie 2018 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile şi formularele şi machetele standard care trebuie utilizate pentru furnizarea informaţiilor necesare în scopul planurilor de rezoluţie pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii în temeiul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1066 al Comisiei (JO L 277, 7.11.2018, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/1624/oj).
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1624 instituie o procedură şi un set minim de machete pentru furnizarea de informaţii către autorităţile de rezoluţie de către instituţii în aşa fel încât să permită autorităţilor de rezoluţie să colecteze informaţiile respective în mod coerent pe întreg teritoriul Uniunii şi să faciliteze schimbul de informaţii între autorităţile competente. Cu toate acestea, experienţa a arătat că a existat doar parţial o abordare armonizată pentru colectarea acestor informaţii. Prin urmare, este necesar să se revizuiască regulamentul de punere în aplicare respectiv pentru a promova armonizarea obligaţiilor de raportare pe întreg teritoriul Uniunii pe baza unui set revizuit de modele care să reflecte mai bine nevoile autorităţilor de rezoluţie, într-un mod consecvent. Acest lucru nu ar trebui să împiedice autorităţile de rezoluţie să colecteze informaţiile suplimentare pe care le consideră necesare pentru a elabora şi a pune în aplicare planuri de rezoluţie sau pentru a stabili obligaţii de informare simplificate în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2014/59/UE.
(3)Pentru a se asigura faptul că planurile de rezoluţie a grupului acoperă efectiv grupul în cauză, obligaţiile de raportare impuse întreprinderilor-mamă din Uniune nu ar trebui să se limiteze doar la entităţile de rezoluţie, ci ar trebui să vizeze şi alte entităţi juridice relevante. Cu toate acestea, o astfel de relevanţă ar trebui să fie delimitată în mod corespunzător, pentru a exclude de la obligaţiile de raportare entităţile care nu sunt relevante pentru grup sau care nu sunt importante din punct de vedere sistemic. În acest scop, ar trebui stabilite praguri pentru a identifica entităţile juridice ale grupului cărora ar trebui să li se impună cerinţe de raportare în materie de rezoluţie. În plus, Directiva (UE) 2024/1174 a Parlamentului European şi a Consiliului (3) a modificat Directiva 2014/59/UE prin introducerea, printre altele, a definiţiei unei "entităţi destinate lichidării". Pentru a ţine seama de această nouă definiţie, este necesar să se facă distincţie între cerinţele de raportare în materie de rezoluţie pentru entităţile destinate lichidării, pentru entităţile de rezoluţie şi pentru entităţile care aparţin grupurilor de rezoluţie. În special, este necesar să se specifice obligaţiile de raportare, făcând distincţie între situaţiile în care entităţile în cauză sunt entităţi de sine stătătoare sau aparţin unor grupuri şi situaţiile în care astfel de entităţi sau grupuri au fost identificate drept entităţi destinate lichidării sau includ entităţi care au fost identificate drept entităţi destinate lichidării. Aceste obligaţii de raportare ar trebui stabilite la nivel individual, subconsolidat sau consolidat, într-un mod care să asigure proporţionalitatea, să nu compromită planificarea eficace a rezoluţiei, să scutească entităţile de cerinţe paralele privind colectarea datelor provenite de la autorităţi diferite şi să elimine suprapunerea punctelor de date cu cadrele de raportare în scopuri de supraveghere. Acest lucru ar trebui realizat prin utilizarea unei abordări care să moduleze numărul de modele în funcţie de tipul de entitate raportoare vizată. De asemenea, ar trebui să se acorde o atenţie deosebită atât grupurilor de rezoluţie alcătuite din instituţii de credit afiliate în mod permanent unui organism central, cât şi organismului central însuşi, pentru a se asigura faptul că raportarea în materie de rezoluţie acoperă efectiv toate instituţiile de credit afiliate în mod permanent organismului central al grupului de rezoluţie respectiv, organismul central însuşi şi filialele acestora, la nivel individual, subconsolidat şi consolidat.
(3)Directiva (UE) 2024/1174 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 aprilie 2024 de modificare a Directivei 2014/59/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 806/2014 în ceea ce priveşte anumite aspecte ale cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile (JO L, 2024/1174, 22.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1174/oj).
(4)Pentru a asigura o planificare eficientă a rezoluţiei, menţinând în acelaşi timp proporţionalitatea, s-ar putea să fie necesar ca domeniul de aplicare al cerinţelor de raportare în materie de rezoluţie să difere de domeniul de aplicare al cerinţelor de raportare prudenţială, atunci când acest lucru este necesar pentru a se asigura că autorităţile de rezoluţie dispun de date adecvate şi credibile pentru a-şi îndeplini sarcinile. În acest context, este necesar să se asigure că raportarea în materie de rezoluţie nu este împiedicată de derogări prudenţiale sau de faptul că grupurile de rezoluţie nu fac obiectul cerinţelor de consolidare prudenţială.
(5)Pentru a se asigura faptul că planurile de rezoluţie se bazează pe un set minim de date care sunt în mod consecvent de înaltă calitate şi precizie, ar trebui adoptat un model unic privind punctele de date, astfel cum se practică în cadrul raportării în scopuri de supraveghere. Modelul unic privind punctele de date ar trebui să cuprindă o reprezentare structurală a elementelor de date şi să identifice toate conceptele de activitate relevante pentru raportarea uniformă în scopuri de planificare a rezoluţiei şi ar trebui să conţină toate specificaţiile relevante necesare pentru dezvoltarea în continuare a unor soluţii IT de raportare uniforme.
(6)Pentru a se garanta calitatea, coerenţa şi acurateţea elementelor de date raportate de instituţii, elementele de date respective ar trebui să facă obiectul unor norme de validare comune.
(7)Dată fiind natura lor, normele de validare şi definiţiile punctelor de date se actualizează cu regularitate pentru a se asigura conformitatea acestora, în orice moment, cu cerinţele de reglementare, analitice şi de tehnologie a informaţiei aplicabile. Cu toate acestea, având în vedere timpul necesar în prezent pentru adoptarea şi publicarea modelului unic detaliat privind punctele de date şi a normelor de validare detaliate, nu este posibil să se efectueze modificări suficient de rapid şi în timp util astfel încât să se asigure furnizarea permanentă a unor informaţii uniforme privind planurile de rezoluţie în Uniune. Prin urmare, ar trebui stabilite criterii calitative stricte pentru modelul unic detaliat privind punctele de date şi pentru normele de validare comune detaliate care vor fi publicate în format electronic de către Autoritatea Bancară Europeană (ABE) pe site-ul său web. Cele de mai sus nu exclud posibilitatea ca ABE să publice, de asemenea, pe site-ul său web instrucţiuni tehnice pentru completarea formularelor şi a modelelor specificate în prezentul regulament.
(8)În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE, autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie au obligaţia de a coopera pentru a reduce la minimum duplicarea cerinţelor de informare. În acest scop, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1624 a introdus o procedură de cooperare între autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie, care ar trebui să fie menţinută, astfel încât autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie să verifice împreună dacă informaţiile solicitate se află deja, parţial sau integral, la dispoziţia autorităţii competente. În cazul în care informaţiile se află la dispoziţia autorităţii competente, este oportun ca aceasta să le transmită în mod direct autorităţii de rezoluţie.
(9)Având în vedere amploarea modificărilor aduse Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1624, este oportun, din motive de securitate juridică şi de claritate, să se adopte un nou regulament de punere în aplicare şi, prin urmare, să se abroge Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1624.
(10)Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de către ABE.
(11)ABE a efectuat consultări publice deschise cu privire la standardele tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile şi beneficiile potenţiale aferente şi a solicitat avizul Grupului părţilor interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (4),
(4)Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/1093/oj).
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Definiţie
În sensul prezentului regulament, "entitate juridică relevantă" înseamnă o entitate din grup, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 31 din Directiva 2014/59/UE, alta decât o entitate de rezoluţie, care este stabilită în Uniune şi care îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:
(a)asigură funcţii critice;
(b)cuantumul său total individual al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (5) este mai mare sau egal cu 2 % din cuantumul total consolidat al expunerii la risc al întreprinderii-mamă din Uniune;
(5)Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/575/oj).
(c)indicatorul său individual de măsurare a expunerii totale menţionat la articolul 429 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este mai mare sau egal cu 2 % din indicatorul consolidat de măsurare a expunerii totale al întreprinderii-mamă din Uniune;
(d)veniturile sale individuale din exploatare sunt mai mari sau egale cu 2 % din veniturile totale din exploatare consolidate ale grupului, calculate la nivelul întreprinderii-mamă din Uniune;
(e)activele sale individuale totale depăşesc 5 miliarde EUR;
(f)este importantă pentru stabilitatea financiară în cel puţin un stat membru.
În sensul primului paragraf litera (b), pentru un grup care cuprinde mai mult de o entitate de rezoluţie, o entitate este considerată entitate juridică relevantă în cazul în care cuantumul său total individual al expunerii la risc este mai mare sau egal cu 2 % din cuantumul total al expunerii la risc al entităţii de rezoluţie la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie.
În sensul primului paragraf litera (c), pentru un grup care cuprinde mai mult de o entitate de rezoluţie, o entitate este considerată entitate juridică relevantă în cazul în care indicatorul său individual de măsurare a expunerii totale este mai mare sau egal cu 2 % din indicatorul de măsurare a expunerii totale al entităţii de rezoluţie la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie.
Art. 2: Raportarea în materie de rezoluţie de către instituţiile care nu fac parte dintr-un grup care face obiectul supravegherii consolidate în temeiul articolelor 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE
(1)Entităţile de rezoluţie care nu fac parte dintr-un grup care face obiectul supravegherii consolidate în temeiul articolelor 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (6) transmit autorităţii de rezoluţie, pe bază individuală, informaţiile specificate în toate modelele prevăzute în anexa I la prezentul regulament, cu excepţia informaţiilor menţionate în modelele Z 01.01, Z 04.00, Z 07.02, Z 07.03 şi Z 11.00.
(6)Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2013/36/oj).
(2)Entităţile destinate lichidării care nu fac obiectul obligaţiilor simplificate, care nu fac parte dintr-un grup care face obiectul supravegherii consolidate în temeiul articolelor 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE şi pentru care autoritatea de rezoluţie nu a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE în conformitate cu articolul 45c alineatul (2a) al doilea paragraf din directiva respectivă transmit autorităţii de rezoluţie, pe bază individuală, informaţiile specificate în modelele Z 01.02, Z 02.00, Z 05.01, Z 05.02, Z 06.00, Z 07.01.1-Z 07.01.5, Z 07.04 şi Z 09.01 prevăzute în anexa I la prezentul regulament.
(3)Entităţile destinate lichidării care nu fac obiectul obligaţiilor simplificate, care nu fac parte dintr-un grup ce face obiectul supravegherii consolidate în temeiul articolelor 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE şi pentru care autoritatea de rezoluţie a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE în conformitate cu articolul 45c alineatul (2a) al doilea paragraf din directiva respectivă transmit autorităţii de rezoluţie, pe bază individuală, informaţiile specificate în modelele Z 01.02, Z 02.00, Z 03.01, Z 03.02, Z 05.01, Z 05.02, Z 06.00, Z 07.01.1-Z 07.01.5, Z 07.04 şi Z 09.01 prevăzute în anexa I la prezentul regulament.
Art. 3: Raportarea în ceea ce priveşte rezoluţia grupului - grupuri de rezoluţie
(1)O întreprindere-mamă din Uniune transmite autorităţii de rezoluţie a grupului informaţiile specificate în modelele Z 01.01, Z 01.02 şi Z 08.01-Z 09.04 prevăzute în anexa I în legătură cu toate entităţile din grup.
(2)O întreprindere-mamă din Uniune transmite autorităţii de rezoluţie a grupului informaţiile privind interconexiunile financiare dintre toate entităţile din grup, astfel cum sunt specificate în modelul Z 04.00 prevăzut în anexa I.
(3)O întreprindere-mamă din Uniune transmite autorităţii de rezoluţie a grupului informaţiile specificate în modelul Z 02.00 prevăzut în anexa I, după cum urmează:
a)pe bază individuală, pentru toate entităţile de rezoluţie ale grupului, inclusiv întreprinderea-mamă din Uniune, şi pentru toate entităţile juridice relevante care sunt instituţii;
b)pe bază consolidată sau, după caz, pe bază subconsolidată, pentru toate entităţile de rezoluţie ale grupului, inclusiv întreprinderea-mamă din Uniune, şi pentru toate entităţile juridice relevante pentru care autoritatea de rezoluţie a stabilit o cerinţă menţionată la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, pe bază consolidată sau subconsolidată, indiferent dacă entităţile respective fac sau nu obiectul părţii întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(4)O întreprindere-mamă din Uniune transmite autorităţii de rezoluţie a grupului informaţiile specificate în modelul Z 03.01 sau Z 03.02 prevăzut în anexa I, după cum urmează:
a)pe bază individuală, pentru toate entităţile de rezoluţie ale grupului, inclusiv întreprinderea-mamă din Uniune, şi pentru toate entităţile juridice relevante care sunt instituţii pentru care autoritatea de rezoluţie a stabilit o cerinţă menţionată la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE;
b)pe bază consolidată sau subconsolidată, pentru toate entităţile de rezoluţie ale grupului, inclusiv întreprinderea-mamă din Uniune, şi pentru toate entităţile juridice relevante care sunt instituţii pentru care autoritatea de rezoluţie a stabilit o cerinţă menţionată la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, indiferent dacă entităţile respective fac sau nu obiectul părţii întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(5)O întreprindere-mamă din Uniune transmite autorităţii de rezoluţie a grupului informaţiile menţionate în modelele Z 07.01.1, Z 07.01.2, Z 07.01.3, Z 07.01.4 şi Z 07.01.5 prevăzute în anexa I, la nivelul fiecărui stat membru în care grupul îşi desfăşoară activitatea.
(6)O întreprindere-mamă din Uniune transmite autorităţii de rezoluţie a grupului informaţiile menţionate în modelele Z 07.02, Z 07.03 şi Z 07.04 prevăzute în anexa I, în legătură cu funcţiile critice şi liniile de activitate esenţiale, furnizate de oricare din entităţile din grup.
(7)O întreprindere-mamă din Uniune transmite autorităţii de rezoluţie a grupului, pe bază individuală, informaţiile specificate în modelele Z 05.01, Z 05.02, Z 06.00, Z 07.01.1-Z 07.01.5, Z 07.04 şi Z 11.00-Z 17.00 prevăzute în anexa I, pentru toate entităţile de rezoluţie ale grupului, inclusiv întreprinderea-mamă din Uniune.
(8)Întreprinderea-mamă din Uniune transmite autorităţii de rezoluţie a grupului, pe bază individuală, informaţiile specificate în modelele Z 05.01, Z 05.02, Z 06.00, Z 07.01.1-Z 07.01.5 şi Z 07.04 prevăzute în anexa I, pentru toate entităţile juridice relevante care sunt instituţii.
(9)Alineatul (2), alineatul (3) litera (a) şi alineatele (4), (5) şi (6) de la prezentul articol se aplică în pofida eventualelor derogări de la aplicarea cerinţelor prudenţiale acordate în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) sau (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului (7) sau a eventualelor derogări de la aplicarea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile acordate în conformitate cu articolul 45f din Directiva 2014/59/UE.
(7)Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/2033/oj).
Art. 4: Raportarea în ceea ce priveşte rezoluţia grupului - grupuri care cuprind numai entităţi destinate lichidării
O întreprindere-mamă din Uniune a unui grup care cuprinde numai entităţi destinate lichidării care nu fac obiectul unor obligaţii simplificate transmite autorităţii de rezoluţie a grupului:
(a)informaţiile specificate în modelele Z 01.01, Z 01.02, Z 07.01.1-Z 07.01.5 şi Z 09.01 prevăzute în anexa I în ceea ce priveşte toate entităţile grupului, în modelul Z 02.00 pe bază consolidată şi în modelul Z 04.00 în ceea ce priveşte interconexiunile financiare dintre toate entităţile grupului;
(b)pe bază individuală, pentru ea însăşi şi pentru fiecare entitate juridică relevantă pentru care autoritatea de rezoluţie nu a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, în conformitate cu articolul 45c alineatul (2a) al doilea paragraf din directiva respectivă, informaţiile specificate în modelele Z 02.00, Z 05.01, Z 05.02, Z 06.00, Z 07.01.1-Z 07.01.5 şi Z 07.04 prevăzute în anexa I la prezentul regulament;
(c)pe bază individuală, pentru ea însăşi şi pentru fiecare entitate juridică relevantă pentru care autoritatea de rezoluţie a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, în conformitate cu articolul 45c alineatul (2a) al doilea paragraf din directiva respectivă, informaţiile specificate în modelele Z 02.00, Z 03.01, Z 03.02, Z 05.01, Z 05.02, Z 06.00, Z 07.01.1-Z 07.01.5 şi Z 07.04 prevăzute în anexa I la prezentul regulament.
Art. 5: Ajustări aduse raportării în ceea ce priveşte rezoluţia grupului
(1)În cazul unui grup a cărui întreprindere-mamă din Uniune este o entitate destinată lichidării şi care cuprinde entităţi de rezoluţie, întreprinderea-mamă din Uniune transmite următoarele:
a)pentru entităţile din grup care aparţin unor grupuri de rezoluţie, informaţiile menţionate la articolul 3;
b)pentru entităţile destinate lichidării care nu fac obiectul obligaţiilor simplificate şi care nu fac parte din niciun grup de rezoluţie, informaţiile menţionate la articolul 4.
(2)În cazul unui grup de rezoluţie, astfel cum este menţionat la articolul 2 alineatul (1) punctul 83b litera (b) din Directiva 2014/59/UE, informaţiile menţionate la articolul 3 din prezentul regulament se transmit de către cel puţin una dintre entităţile de rezoluţie ale grupului. Informaţiile respective acoperă efectiv toate instituţiile de credit afiliate în mod permanent organismului central al grupului de rezoluţie, organismul central însuşi şi filialele lor respective, pe bază individuală, subconsolidată sau consolidată, după caz.
Art. 6: Frecvenţa, datele de referinţă şi datele de transmitere a informaţiilor
(1)Instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune transmit informaţiile menţionate la articolele 2-5 după cum urmează:
a)pentru modelele Z 01.01, Z 01.02, Z 02.00, Z 03.01, Z 03.02, Z 04.00, Z 05.01, Z 05.02, Z 06.00 şi Z 11.00-Z 17.00, cel târziu până la data de 31 martie a fiecărui an pentru ultima zi a anului calendaristic precedent;
b)pentru modelele Z 07.01.1-Z 07.04, Z 08.01-Z 08.05 şi Z 09.01-Z 09.04, cel târziu până la data de 30 aprilie a fiecărui an pentru ultima zi a anului calendaristic precedent.
În sensul primului paragraf litera (a), dacă 31 martie nu este o zi lucrătoare, informaţiile sunt furnizate în ziua lucrătoare următoare.
În sensul primului paragraf litera (b), dacă 30 aprilie nu este o zi lucrătoare, informaţiile sunt furnizate în ziua lucrătoare următoare.
(2)Autorităţile de rezoluţie precizează dacă informaţiile trebuie transmise direct autorităţii de rezoluţie sau dacă trebuie transmise autorităţii competente în locul autorităţii de rezoluţie, după caz.
(3)Instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune pot prezenta cifre neauditate. În cazul în care cifrele auditate diferă de cifrele neauditate transmise, se prezintă, fără întârzieri nejustificate, cifrele revizuite în urma auditării.
(4)În sensul alineatului (3), cifrele neauditate sunt cifrele care nu au făcut obiectul unei opinii a unui auditor extern, iar cifrele auditate sunt cifrele care au făcut obiectul unui audit efectuat de un auditor extern care şi-a exprimat o opinie de audit.
(5)Corecturile aduse rapoartelor prezentate sunt transmise fără întârzieri nejustificate.
Art. 7: Formatele pentru schimbul de date şi informaţiile care însoţesc datele transmise
(1)Instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune transmit informaţiile menţionate la articolele 2-5, astfel cum sunt specificate în modelele prevăzute în anexa I, în formatele şi modul de prezentare pentru schimbul de date specificate de autorităţile de rezoluţie şi respectă definiţiile punctelor de date incluse în modelul unic privind punctele de date prevăzut în anexa II şi normele de validare prevăzute în anexa III.
(2)Pe lângă obligaţia menţionată la alineatul (1), instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune se asigură că:
a)valorile numerice se transmit după cum urmează:
(i)punctele de date cu tipul de date "Monetar" se raportează cu o precizie minimă echivalentă cu zece mii de unităţi;
(ii)punctele de date cu tipul de date "Procent" se exprimă per unitate cu o precizie minimă echivalentă cu patru zecimale;
(iii)punctele de date cu tipul de date "Număr întreg" se raportează fără a se utiliza zecimale şi cu o precizie fixată la unităţi;
b)instituţiile şi întreprinderile de asigurare trebuie identificate exclusiv cu ajutorul identificatorului entităţii juridice;
c)entităţile juridice şi contrapărţile, altele decât instituţiile şi întreprinderile de asigurare, trebuie identificate cu ajutorul identificatorului entităţii juridice, în cazul în care acesta este disponibil;
d)informaţiile care nu sunt necesare sau care nu se aplică nu sunt incluse în datele transmise.
(3)Instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune, adaugă la datele transmise următoarele informaţii:
a)data de referinţă;
b)moneda de raportare;
c)standardul de contabilitate;
d)identificatorul entităţii juridice al entităţii raportoare;
e)nivelul de aplicare prevăzut la articolele 2, 3 şi 4.
Art. 8: Furnizarea de informaţii suplimentare în ceea ce priveşte planurile de rezoluţie la nivel individual sau de grup
(1)Autoritatea de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului solicită informaţii suplimentare sau informaţii într-un nou format de la instituţia relevantă sau de la întreprinderea-mamă din Uniune, în cazul în care se aplică oricare dintre următoarele:
a)autoritatea de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului consideră că astfel de informaţii nu sunt incluse în niciunul din modelele prevăzute în anexa I şi că sunt necesare pentru elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de rezoluţie;
b)autoritatea de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului consideră că obţinerea unor astfel de informaţii de la entităţile care fac obiectul obligaţiilor simplificate este necesară pentru elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de rezoluţie;
c)formatul în care autoritatea competentă furnizează informaţii în temeiul articolului 9 alineatul (2) nu este adecvat pentru elaborarea sau punerea în aplicare a planurilor de rezoluţie.
(2)În cazul solicitării menţionate la alineatul (1), autoritatea de rezoluţie:
a)identifică informaţiile suplimentare care trebuie furnizate;
b)indică intervalul de timp adecvat în care instituţia sau, în cazul grupurilor, întreprinderea-mamă din Uniune trebuie să furnizeze informaţiile autorităţii de rezoluţie, ţinând seama de volumul şi complexitatea informaţiilor solicitate;
c)indică formatul care trebuie utilizat de instituţii sau, în cazul grupurilor, de întreprinderile-mamă din Uniune pentru a furniza informaţiile autorităţii de rezoluţie;
d)precizează dacă informaţiile trebuie să fie completate pe bază individuală, subconsolidată sau consolidată, precum şi dacă domeniul lor de aplicare teritorial este local, la nivelul Uniunii sau mondial;
e)indică destinatarul exact, formatele pentru schimbul de date şi informaţiile care trebuie să însoţească datele transmise în cazul în care trebuie furnizate informaţii suplimentare.
Art. 9: Cooperarea dintre autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie
(1)Autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie verifică împreună dacă informaţiile care trebuie furnizate autorităţii de rezoluţie în temeiul articolelor 2-5 şi al articolelor 7 şi 8 se află deja, parţial sau integral, la dispoziţia autorităţii competente.
(2)Dacă informaţiile se află deja, parţial sau integral, la dispoziţia autorităţii competente, autoritatea respectivă furnizează informaţiile în cauză autorităţii de rezoluţie în timp util.
(3)În sensul alineatului (2), autorităţile de rezoluţie se asigură că instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune sunt informate în legătură cu informaţiile care trebuie incluse în mod obligatoriu în datele transmise în temeiul prezentului regulament. Autorităţile de rezoluţie identifică informaţiile respective făcând trimiteri la modelele prevăzute în anexa I.
Art. 10: Abrogare
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1624 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul de punere în aplicare abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.
Art. 11: Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 14 noiembrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

ANEXA I:

Model

Descrierea modelului

Denumirea scurtă

Structura organizatorică

Z 01.01

Entităţi juridice

ORG 1

Z 01.02

Structura acţionariatului

ORG 2

Date agregate privind datoriile

Z 02.00

Structura datoriilor

LIAB 1

Z 03.01

Cerinţa de fonduri proprii - Instituţii de credit

LIAB 2

Z 03.02

Cerinţa de fonduri proprii - Firme de investiţii

LIAB 3

Z 04.00

Interconexiuni financiare intragrup

LIAB 4

Z 05.01

Contrapărţile principale în cazul datoriilor

LIAB 5

Z 05.02

Contrapărţile principale în cazul elementelor extrabilanţiere

LIAB 6

Z 06.00

Asigurarea depozitelor

LIAB 7

Funcţii critice

Z 07.01

Evaluarea caracterului critic al funcţiilor economice

FUNC 1

Z 07.02

Punerea în corespondenţă a funcţiilor economice cu entităţile juridice

FUNC 2

Z 07.03

Punerea în corespondenţă a liniilor de activitate esenţiale cu entităţile juridice

FUNC 3

Z 07.04

Punerea în corespondenţă a funcţiilor economice cu liniile de activitate esenţiale

FUNC 4

Servicii relevante

Z 08.01

Servicii relevante

SERV 1

Z 08.02

Servicii relevante - punerea în corespondenţă cu activele operaţionale

SERV 2

Z 08.03

Servicii relevante - punerea în corespondenţă cu rolurile

SERV 3

Z 08.04

Servicii critice - punerea în corespondenţă cu funcţiile critice

SERV 4

Z 08.05

Servicii esenţiale - punerea în corespondenţă cu liniile de activitate esenţiale

SERV 5

Infrastructuri ale pieţei financiare

Z 09.01

Servicii IPF - Furnizori şi utilizatori

FMI 1

Z 09.02

Servicii IPF - Punerea în corespondenţă cu IPF-urile critice şi esenţiale

FMI 2

Z 09.03

Servicii IPF - Indicatori-cheie

FMI 3

Z 09.04

Servicii IPF - CPC-uri - Furnizor alternativ

FMI 4

Date detaliate privind datoriile

Z 11.00

Datorii intragrup, cu excepţia instrumentelor derivate

LIAB G 1

Z 12.00

Titluri de valoare (inclusiv instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2, cu excepţia celor intragrup)

LIAB G 2

Z 13.00

Toate depozitele (cu excepţia celor intragrup)

LIAB G 3

Z 14.00

Alte datorii financiare (neincluse în alte taburi, cu excepţia celor intragrup)

LIAB G 4

Z 15.00

Instrumente financiare derivate

LIAB G 5

Z 16.00

Operaţiuni financiare garantate, cu excepţia tranzacţiilor intragrup

LIAB G 6

Z 17.00

Alte datorii nefinanciare (neincluse în alte taburi, cu excepţia celor intragrup)

LIAB G 7

Z 01.01 - Entităţi juridice (ORG 1)

Entitate

Denumirea entităţii

Cod

Tipul de cod

Tipul de entitate

Ţara

Codul LEI al punctului de intrare al Grupului de rezoluţie

Derogare conform articolului 7 din CRR

Derogare conform articolului 8 din CRR

Sub rezerva articolului 9 din CRR

Derogare conform articolului 10 din CRR

Total active

Cuantumul total al expunerii la risc

Indicatorul de măsurare a expunerii totale

Total venituri din exploatare

Standard de contabilitate

Contribuţia la cuantumul total consolidat al expunerii la risc

Contribuţia la indicatorul consolidat de măsurare a expunerii totale

Contribuţia la veniturile din exploatare consolidate

Entitatea juridică relevantă

0010

0020

0025

0040

0050

0055

0070

0080

0090

0100

0110

0150

0160

0170

0210

0260

0270

0280

0320

Z 01.02 - Structura acţionariatului (ORG 2)

Investitor

Entitate în care s-a investit

Proprietate

Denumire

Cod

Tipul de cod

Denumire

Cod

Tipul de cod

Sucursala internaţională

Capital social

Drepturi de vot în cadrul entităţii

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

0080

0090

Z 02.00 - Structura datoriilor (LIAB 1)

Contraparte

Gospodării

Societăţi nefinanciare (IMM-uri)

Societăţi nefinanciare (altele decât IMM-uri)

Instituţii de credit

Alte societăţi financiare

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Din care societăţi de asigurare şi fonduri de pensii

Suma restantă

Valoarea contabilă

Rând

Element

0010

0011

0020

0021

0030

0031

0040

0041

0050

0051

0055

0056

0100

DATORII EXCLUSE DE LA RECAPITALIZAREA INTERNĂ

0110

Depozite acoperite

0120

Obligaţii garantate - partea acoperită de garanţii reale

0130

Datorii faţă de clienţi, dacă aceştia sunt protejaţi în caz de insolvenţă

0140

Datorii faţă de fiduciari, dacă aceştia sunt protejaţi în caz de insolvenţă

0150

Datorii faţă de instituţii < 7 zile

0161

Datorii faţă de (operatorii de) sisteme şi faţă de CCP-uri < 7 zile

0170

Datorii faţă de angajaţi

0180

Datorii cruciale pentru desfăşurarea zilnică a activităţilor

0190

Datorii faţă de autorităţile fiscale şi autorităţile de asigurări sociale, în cazul în care sunt considerate creanţe privilegiate

0200

Datorii faţă de scheme de garantare a depozitelor (SGD)

0210

Datorii faţă de alte entităţi ale grupului de rezoluţie

0300

DATORII CARE NU SUNT EXCLUSE DE LA RECAPITALIZAREA INTERNĂ

0310

Depozite neacoperite, dar preferenţiale

0311

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0312

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0313

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0314

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0320

Depozite neacoperite şi nepreferenţiale

0321

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0322

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0323

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0324

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0330

Datorii înscrise în bilanţ care provin din instrumente financiare derivate

0331

Suma poziţiilor nete debitoare, luând în considerare seturile de compensare contractuală, după ajustările de marcare la piaţă, înainte de compensarea garanţiilor reale

0332

Suma poziţiilor nete debitoare, luând în considerare seturile de compensare contractuală, după ajustările de marcare la piaţă, ulterior compensării garanţiilor reale

0333

Suma poziţiilor nete debitoare, luând în considerare seturile de compensare contractuală, după ajustările de marcare la piaţă, ulterior compensării garanţiilor reale şi încorporând valorile de închidere estimate

0334

Suma poziţiilor nete debitoare, luând în considerare normele de compensare prudenţială

0340

Obligaţii garantate neacoperite de garanţii reale

0341

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0342

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0343

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0344

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0350

Produse structurate

0351

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0352

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0353

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0354

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0360

Datorii cu rang prioritar negarantate

0361

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0362

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0363

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0364

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0365

Datorii cu rang prioritar neprivilegiate

0366

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0367

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0368

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0369

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0370

Datorii subordonate (care nu sunt recunoscute drept fonduri proprii)

0371

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0372

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0373

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0374

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0380

Alte datorii eligibile în ceea ce priveşte MREL

0381

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0382

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0390

Datorii nefinanciare

0400

Datorii reziduale

0500

FONDURI PROPRII

0510

Fonduri proprii de nivel 1 de bază

0511

din care: instrumente de capital/capital social

0512

din care: instrumente de rang egal cu acţiunile ordinare

0520

Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

0521

din care: (o parte din) datorii(le) subordonate recunoscute drept fonduri proprii

0530

Fonduri proprii de nivel 2

0531

din care: (o parte din) datorii(le) subordonate recunoscute drept fonduri proprii

0600

TOTAL DATORII ŞI FONDURI PROPRII, INCLUSIV DATORII DERIVATE

0800

TOTAL CAPITALURI PROPRII

Contraparte

Administraţii publice şi bănci centrale

Neidentificat, cotat într-un loc de tranzacţionare

Neidentificat, necotat într-un loc de tranzacţionare

TOTAL

din care: intragrup

din care: datorii care intră sub incidenţa legislaţiei unei ţări terţe, cu excepţia celor intragrup

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Suma restantă

Valoarea contabilă

Rând

Element

0060

0061

0070

0071

0080

0081

0090

0091

0100

0101

0110

0111

0100

DATORII EXCLUSE DE LA RECAPITALIZAREA INTERNĂ

0110

Depozite acoperite

0120

Obligaţii garantate - partea acoperită de garanţii reale

0130

Datorii faţă de clienţi, dacă aceştia sunt protejaţi în caz de insolvenţă

0140

Datorii faţă de fiduciari, dacă aceştia sunt protejaţi în caz de insolvenţă

0150

Datorii faţă de instituţii < 7 zile

0161

Datorii faţă de (operatorii de) sisteme şi faţă de CCP-uri < 7 zile

0170

Datorii faţă de angajaţi

0180

Datorii cruciale pentru desfăşurarea zilnică a activităţilor

0190

Datorii faţă de autorităţile fiscale şi autorităţile de asigurări sociale, în cazul în care sunt considerate creanţe privilegiate

0200

Datorii faţă de scheme de garantare a depozitelor (SGD)

0210

Datorii faţă de alte entităţi ale grupului de rezoluţie

0300

DATORII CARE NU SUNT EXCLUSE DE LA RECAPITALIZAREA INTERNĂ

0310

Depozite neacoperite, dar preferenţiale

0311

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0312

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0313

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0314

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0320

Depozite neacoperite şi nepreferenţiale

0321

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0322

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0323

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0324

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0330

Datorii înscrise în bilanţ care provin din instrumente financiare derivate

0331

Suma poziţiilor nete debitoare, luând în considerare seturile de compensare contractuală, după ajustările de marcare la piaţă, înainte de compensarea garanţiilor reale

0332

Suma poziţiilor nete debitoare, luând în considerare seturile de compensare contractuală, după ajustările de marcare la piaţă, ulterior compensării garanţiilor reale

0333

Suma poziţiilor nete debitoare, luând în considerare seturile de compensare contractuală, după ajustările de marcare la piaţă, ulterior compensării garanţiilor reale şi încorporând valorile de închidere estimate

0334

Suma poziţiilor nete debitoare, luând în considerare normele de compensare prudenţială

0340

Obligaţii garantate neacoperite de garanţii reale

0341

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0342

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0343

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0344

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0350

Produse structurate

0351

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0352

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0353

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0354

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0360

Datorii cu rang prioritar negarantate

0361

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0362

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0363

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0364

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0365

Datorii cu rang prioritar neprivilegiate

0366

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0367

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0368

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0369

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0370

Datorii subordonate (care nu sunt recunoscute drept fonduri proprii)

0371

din care: scadenţa reziduală < = 1 lună

0372

din care: scadenţa reziduală > 1 lună < 1 an

0373

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0374

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0380

Alte datorii eligibile în ceea ce priveşte MREL

0381

din care: scadenţa reziduală > = 1 an şi < 2 ani

0382

din care: scadenţa reziduală > = 2 ani

0390

Datorii nefinanciare

0400

Datorii reziduale

0500

FONDURI PROPRII

0510

Fonduri proprii de nivel 1 de bază

0511

din care: instrumente de capital/capital social

0512

din care: instrumente de rang egal cu acţiunile ordinare

0520

Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar

0521

din care: (o parte din) datorii(le) subordonate recunoscute drept fonduri proprii

0530

Fonduri proprii de nivel 2

0531

din care: (o parte din) datorii(le) subordonate recunoscute drept fonduri proprii

0600

TOTAL DATORII ŞI FONDURI PROPRII, INCLUSIV DATORII DERIVATE

0800

TOTAL CAPITALURI PROPRII

Z 03.01 - Cerinţe de fonduri proprii - Instituţii de credit (LIAB 2)

Cuantum sau procentaj

0010

0100

Cuantumul total al expunerii la risc

0120

Indicatorul de măsurare a expunerii totale

0210

Capital iniţial

0220

Cerinţa privind indicatorul efectului de levier

0300

Rata cerinţei totale de capital SREP (TSCR)

0400

Cerinţa de amortizor combinat

0410

Amortizorul de conservare a capitalului

0420

Amortizorul de conservare aferent riscului macroprudenţial sau sistemic identificat la nivelul unui stat membru

0430

Amortizorul anticiclic de capital specific instituţiei

0440

Amortizorul de risc sistemic

0450

Amortizorul instituţiilor de importanţă sistemică globală

0460

Amortizorul altor instituţii de importanţă sistemică

0500

Rata cerinţei globale de capital (OCR)

Z 03.02 - Cerinţe de fonduri proprii - Firme de investiţii (LIAB 3)

Cuantum

0010

0100

Cerinţa totală de fonduri proprii

0110

Cerinţa de fonduri proprii

0120

Cerinţa de fonduri proprii suplimentare

0130

Orientări privind fondurile proprii suplimentare

Z 04.00 - Interconexiuni financiare în interiorul unui grup (LIAB 4)

Emitentul sau entitatea garantată

Creditorul, deţinătorul sau furnizorul garanţiei

Interconexiunea financiară

Denumirea entităţii

Cod

Tipul de cod

Denumirea entităţii

Cod

Tipul de cod

Suma restantă

Tip

din care emise în temeiul dreptului unei ţări terţe

din care eligibile în ceea ce priveşte MREL

0010

0020

0025

0030

0040

0045

0050

0060

0070

0080

Z 05.01 - Contrapărţile principale în cazul datoriilor (LIAB 5)

Contraparte

Tip

Cuantum

Denumirea entităţii

Cod

Tipul de cod

Grup sau individual

Ţara

Sector

0010

0020

0025

0030

0040

0050

0060

0070

Z 05.02 - Contrapărţile principale în cazul elementelor extrabilanţiere (LIAB 6)

Contraparte

Tip

Cuantum

Denumirea entităţii

Cod

Tipul de cod

Grup sau individual

Ţara

Sector

0010

0020

0025

0030

0040

0050

0060

0070

Z 06.00 - Asigurarea depozitelor (LIAB 7)

Entitatea juridică

Participarea la o schemă de garantare a depozitelor (SGD)

Sistem instituţional de protecţie

Protecţie suplimentară în cadrul unei scheme contractuale

Denumirea entităţii

Cod

SGD

Cuantumul depozitelor acoperite

0010

0020

0030

0040

0050

0060

Z 07.01 - Evaluarea caracterului critic al funcţiilor economice (FUNC 1)

Ţara:

Fişă pentru fiecare ţară şi (sub)regiune

Funcţii economice

Date cantitative

ID

Funcţia economică

Descrierea funcţiei economice

Cotă de piaţă

Total

Număr de clienţi

Total

Valoare transfrontalieră

Valoarea din conturi

Din care neasigurate

Din care recurente

Număr de conturi

Din care recurente

Rând

0010

0020

0030

0035

0036

0040

0050

0055

0060

1

Depozite

0010

1,1

Gospodării

0020

1,2

Societăţi nefinanciare - IMM-uri

0030

1,3

Societăţi nefinanciare - altele decât IMM-uri

0040

1,4

Administraţii publice

0050

1,5

Alte sectoare/contrapărţi (1)

0060

1,6

Alte sectoare/contrapărţi (2)

0070

1,7

Alte sectoare/contrapărţi (2)

Funcţii economice

Analize de impact şi substituibilitate

Capacitate de integrare

Evaluarea caracterului critic

Observaţii din partea grupului

ID

Funcţia economică

Natura şi amploarea

Relevanţă

Structura pieţei

Calendar

Capacitatea de substituire

Număr de conturi

Indicator de dimensiune 1 (pe baza valorilor)

Indicator de dimensiune 2 (pe baza numerelor)

Indicator transfrontalier

Cotă de piaţă

Concentrarea pieţei

Termenul preconizat pentru substituire

Bariere juridice în calea intrării pe piaţă sau a extinderii

Cerinţe operaţionale

Număr de cereri din partea clienţilor noi într-o zi lucrătoare (Număr de conturi)

Impactul asupra pieţei

Substituibilitate

Funcţia critică

Rând

0070

0080

0090

0100

0110

0120

0130

0140

0145

150

0160

0170

0180

1

Depozite

0010

1,1

Gospodării

0020

1,2

Societăţi nefinanciare - IMM-uri

0030

1,3

Societăţi nefinanciare - altele decât IMM-uri

0040

1,4

Administraţii publice

0050

1,5

Alte sectoare/contrapărţi (1)

0060

1,6

Alte sectoare/contrapărţi (2)

0070

1,7

Alte sectoare/contrapărţi (2)

Z 07.01 - Evaluarea caracterului critic al funcţiilor economice (FUNC 1)

Ţara:

Fişă pentru fiecare ţară şi (sub)regiune

Funcţii economice

Date cantitative

ID

Funcţia economică

Descrierea funcţiei economice

Cotă de piaţă

Valoare restantă

Număr de clienţi

Valoare restantă - valoare transfrontalieră

Rând

0010

0020

0030

0040

0060

2

Acordarea de credite

0080

2,1

Gospodării - credite pentru achiziţionarea de locuinţe

0090

2,2

Gospodării - alte tipuri de credite

0100

2,3

Societăţi nefinanciare - IMM-uri

0110

2,4

Societăţi nefinanciare - altele decât IMM-uri

0120

2,5

Administraţii publice

0130

2,6

Alte sectoare/contrapărţi (1)

0140

2,7

Alte sectoare/contrapărţi (2)

0150

2,8

Alte sectoare/contrapărţi (3)

Funcţii economice

Analize de impact şi substituibilitate

Evaluarea caracterului critic

ID

Funcţia economică

Natura şi amploarea

Relevanţă

Structura pieţei

Calendar

Capacitatea de substituire

Observaţii din partea grupului

Indicator de dimensiune 1 (pe baza valorilor)

Indicator de dimensiune 2 (pe baza numerelor)

Indicator transfrontalier

Cotă de piaţă

Concentrarea pieţei

Termenul preconizat pentru substituire

Bariere juridice în calea intrării pe piaţă sau a extinderii

Cerinţe operaţionale

Impactul asupra pieţei

Substituibilitate

Funcţia critică

Rând

0080

0090

0100

0110

0120

0130

0140

0150

0160

0170

0180

0190

2

Acordarea de credite

0080

2,1

Gospodării - credite pentru achiziţionarea de locuinţe

0090

2,2

Gospodării - alte tipuri de credite

0100

2,3

Societăţi nefinanciare - IMM-uri

0110

2,4

Societăţi nefinanciare - altele decât IMM-uri

0120

2,5

Administraţii publice

0130

2,6

Alte sectoare/contrapărţi (1)

0140

2,7

Alte sectoare/contrapărţi (2)

0150

2,8

Alte sectoare/contrapărţi (3)

Z 07.01 - Evaluarea caracterului critic al funcţiilor economice (FUNC 1)

Ţara:

Fişă pentru fiecare ţară şi (sub)regiune

Funcţii economice

Date cantitative

ID

Funcţia economică

Descrierea funcţiei economice

Cotă de piaţă

Valoarea tranzacţiilor

Valoarea tranzacţiilor, din care recurente

Valoarea poziţiilor deschise

Valoarea activelor în custodie

Activităţi transfrontaliere

Număr de tranzacţii

Număr de clienţi

Valoarea tranzacţiilor

Valoarea poziţiilor deschise

Valoarea activelor în custodie

Rând

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

0080

0090

0100

0110

3

Servicii de plăţi, de numerar, de decontare, de compensare, de custodie

0160

3,1

Servicii de plată către IFM-uri

0170

3,2

Servicii de plată către alte instituţii decât IFM-urile

0172

3.2.1

(1) Gospodării

0174

3.2.2

(2) Societăţi nefinanciare - IMM-uri

0176

3.2.3

(3) Societăţi nefinanciare - altele decât IMM-uri

0180

3,3

Servicii de numerar

0190

3,4

Servicii de decontare a titlurilor de valoare

0200

3,5

Servicii de compensare printr-o CPC

0210

3,6

Servicii de custodie

0220

3,7

Alte servicii/activităţi/funcţii (1)

0230

3,8

Alte servicii/activităţi/funcţii (2)

0240

3,9

Alte servicii/activităţi/funcţii (3)

Funcţii economice

Analize de impact şi substituibilitate

Capacitate de integrare

Evaluarea caracterului critic

ID

Funcţia economică

Natura şi amploarea

Relevanţă

Structura pieţei

Calendar

Capacitatea de substituire

Număr de conturi

Observaţii din partea grupului

Indicator de dimensiune 1 (pe baza valorilor)

Indicator de dimensiune 2 (pe baza numerelor)

Indicator transfrontalier

Cotă de piaţă

Concentrarea pieţei

Termenul preconizat pentru substituire

Bariere juridice în calea intrării pe piaţă sau a extinderii

Cerinţe operaţionale

Numărul de cereri din partea clienţilor noi într-o zi lucrătoare (număr)

Numărul de cereri din partea clienţilor noi în 7 zile lucrătoare (număr)

Impactul asupra pieţei

Substituibilitate

Funcţia critică

Rând

0120

0130

0140

0150

0160

0170

0180

0190

0200

0210

0230

0240

0250

0260

3

Servicii de plăţi, de numerar, de decontare, de compensare, de custodie

0160

3,1

Servicii de plată către IFM-uri

0170

3,2

Servicii de plată către alte instituţii decât IFM-urile

0172

3.2.1

(1) Gospodării

0174

3.2.2

(2) Societăţi nefinanciare - IMM-uri

0176

3.2.3

(3) Societăţi nefinanciare - altele decât IMM-uri

0180

3,3

Servicii de numerar

0190

3,4

Servicii de decontare a titlurilor de valoare

0200

3,5

Servicii de compensare printr-o CPC

0210

3,6

Servicii de custodie

0220

3,7

Alte servicii/activităţi/funcţii (1)

0230

3,8

Alte servicii/activităţi/funcţii (2)

0240

3,9

Alte servicii/activităţi/funcţii (3)

Z 07.01 - Evaluarea caracterului critic al funcţiilor economice (FUNC 1)

Ţara:

Fişă pentru fiecare ţară şi (sub)regiune

Funcţii economice

Date cantitative

ID

Funcţia economică

Descrierea funcţiei economice

Cotă de piaţă

Valoarea noţională

Valoarea contabilă

Venituri din onorarii

Valoare transfrontalieră

Numărul de contrapărţi

Număr de tranzacţii

Valoarea noţională

Valoarea contabilă

Venituri din onorarii

Rând

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

0080

0090

0100

4

Pieţe de capital

0250

4,1

Instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării - extrabursiere

0260

4,2

Instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării - care nu sunt extrabursiere

0270

4,3

Pieţe secundare/tranzacţionare (numai deţinerea în vederea tranzacţionării)

0280

4,4

Pieţe primare/subscriere

0290

4,5

Alte servicii/activităţi/funcţii (1)

0300

4,6

Alte servicii/activităţi/funcţii (2)

0310

4,7

Alte servicii/activităţi/funcţii (3)

Funcţii economice

Analize de impact şi substituibilitate

Evaluarea caracterului critic

ID

Funcţia economică

Natura şi amploarea

Relevanţă

Structura pieţei

Calendar

Capacitatea de substituire

Observaţii din partea grupului

Indicator de dimensiune 1 (pe baza valorilor)

Indicator de dimensiune 2 (pe baza numerelor)

Indicator transfrontalier

Cotă de piaţă

Concentrarea pieţei

Termenul preconizat pentru substituire

Bariere juridice în calea intrării pe piaţă sau a extinderii

Cerinţe operaţionale

Impactul asupra pieţei

Substituibilitate

Funcţia critică

Rând

0110

0120

0130

0140

0150

0160

0170

0180

0190

0200

0210

0220

4

Pieţe de capital

0250

4,1

Instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării - extrabursiere

0260

4,2

Instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării - care nu sunt extrabursiere

0270

4,3

Pieţe secundare/tranzacţionare (numai deţinerea în vederea tranzacţionării)

0280

4,4

Pieţe primare/subscriere

0290

4,5

Alte servicii/activităţi/funcţii (1)

0300

4,6

Alte servicii/activităţi/funcţii (2)

0310

4,7

Alte servicii/activităţi/funcţii (3)

Z 07.01 - Evaluarea caracterului critic al funcţiilor economice (FUNC 1)

Ţara:

Fişă pentru fiecare ţară şi (sub)regiune

Funcţii economice

Date cantitative

ID

Funcţia economică

Descrierea funcţiei economice

Cotă de piaţă

Valoarea contabilă brută

Numărul de contrapărţi

Acorduri (reverse) repo

Valoare transfrontalieră

Valoarea la instituţiile de credit

Rând

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

5

Finanţare interbancară

0320

5,1

Contractarea de împrumuturi

0330

5,2

Instrumente derivate (active)

0340

5,3

Acordarea de credite

0350

5,4

Instrumente derivate (datorii)

0360

5,5

Alte tipuri de produse (1)

0370

5,6

Alte tipuri de produse (2)

0380

5.7

Alte tipuri de produse (3)

Funcţii economice

Analize de impact şi substituibilitate

Evaluarea caracterului critic

ID

Funcţia economică

Natura şi amploarea

Relevanţă

Structura pieţei

Calendar

Capacitatea de substituire

Observaţii din partea grupului

Indicator de dimensiune 1 (pe baza valorilor)

Indicator de dimensiune 2 (pe baza numerelor)

Indicator transfrontalier

Cotă de piaţă

Concentrarea pieţei

Termenul preconizat pentru substituire

Bariere juridice în calea intrării pe piaţă sau a extinderii

Cerinţe operaţionale

Impactul asupra pieţei

Substituibilitate

Funcţia critică

Rând

0080

0090

0100

0110

0120

0130

0140

0150

0160

0170

0180

0190

5

Finanţare interbancară

0320

5,1

Contractarea de împrumuturi

0330

5,2

Instrumente derivate (active)

0340

5,3

Acordarea de credite

0350

5,4

Instrumente derivate (datorii)

0360

5,5

Alte tipuri de produse (1)

0370

5,6

Alte tipuri de produse (2)

0380

5.7

Alte tipuri de produse (3)

Z 07.02 - Punerea în corespondenţă a funcţiilor economice cu entităţi juridice (FUNC 2)

Funcţia economică

Entitatea juridică

Importanţa monetară

Ţara

ID

Denumirea entităţii

Cod

Tipul de cod

Valoarea monetară

0010

0020

0030

0040

0045

0050

Z 07.03 - Punerea în corespondenţă a liniilor de activitate esenţiale cu entităţile juridice (FUNC 3)

Linia de activitate esenţială

Entitatea juridică

Linia de activitate esenţială

ID al liniei de activitate

Descriere

Denumirea entităţii

Cod

Tipul de cod

0010

0020

0030

0040

0050

0060

Z 07.04 - Punerea în corespondenţă a funcţiilor economice cu liniile de activitate esenţiale (FUNC 4)

Funcţii economice

Linia de activitate esenţială

Ţara

ID

Linia de activitate esenţială

ID al liniei de activitate

0010

0020

0030

0040

Z 08.01 - Servicii relevante (SERV 1)

Identificatorul serviciului

Tip de serviciu

Titlul unic de serviciu conform taxonomiei bancare

Beneficiarul serviciului

Furnizorul serviciului

Criticitate

ID al contractului

Legislaţia aplicabilă

Rezilienţă în caz de rezoluţie

Furnizor terţ esenţial de servicii TIC în sensul DORA

Servicii TIC în sensul DORA

Entitate

Entitatea-mamă

Furnizarea serviciilor

Denumire

Cod

Denumire

Cod

Tipul de cod

Denumire

Cod

Tipul de cod

Caracteristici ale rezilienţei în caz de rezoluţie

Planul de reorganizare a activităţii

Acţiuni alternative de atenuare

0005

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

0080

0090

0100

0110

0120

0130

0140

0150

0160

0170

0180

0190

Z 08.02 - Servicii relevante - punerea în corespondenţă cu activele operaţionale (SERV 2)

Identificatorul serviciului

Tip de serviciu

Titlul unic de serviciu conform taxonomiei bancare

Identificatorul activului

Tipul activului

Denumirea activului

Criticitate

Tipul juridic/de contract

ID al contractului

Legislaţia aplicabilă

Caracteristici ale rezilienţei în caz de rezoluţie

Caracteristici ale rezilienţei în caz de rezoluţie

Planul de reorganizare a activităţii

Acţiuni alternative de atenuare

0005

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

0080

0090

0100

0110

0120

Z 08.03 - Servicii relevante - punerea în corespondenţă cu rolurile (SERV 3)

Identificatorul serviciului

Tip de serviciu

Titlul unic de serviciu conform taxonomiei bancare

ID al rolului

Denumirea rolului

Departament

Criticitate

0005

0010

0020

0030

0040

0050

0060

Z 08.04 - Servicii esenţial - punerea în corespondenţă cu funcţiile critice (SERV 4)

Identificatorul serviciului

Tip de serviciu

Titlul unic de serviciu conform taxonomiei bancare

Funcţia critică

Ţara

ID

0005

0010

0020

0030

0040

Z 08.05 - Servicii esenţiale - punerea în corespondenţă cu liniile de activitate esenţiale (SERV 5)

Identificatorul serviciului

Tip de serviciu

Titlul unic de serviciu conform taxonomiei bancare

Linia de activitate esenţială

Denumire

ID

0005

0010

0020

0030

0040

Z 09.01 - Servicii IPF - Furnizori şi utilizatori (IPF 1)

ID reprezentând o combinaţie de utilizator, IPF, tip de sistem şi intermediar

Utilizator

Furnizor

Denumirea entităţii

Codul entităţii

IPF

Intermediar

Tipul de sistem

Denumirea IPF (inclusă în lista predefinită)

Denumirea IPF (care nu este inclusă în lista predefinită)

Codul IPF

Operatorul IPF

Modul de participare

Denumirea intermediarului

Codul intermediarului

ID al contractului

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

0080

0090

0100

0110

0120

Furnizor

Comunicare

Contracte şi servicii

Punct de contact la IPF/intermediar

Legislaţia aplicabilă

Contract rezilient în caz de rezoluţie

Monede relevante pentru entitatea raportoare

Servicii furnizate IPF/intermediarului

Servicii furnizate de IPF/intermediar

Furnizori de servicii de comunicaţii

Alţi furnizori de servicii care permit accesul la IPF

EUR

GPB

USD

CHF

JPY

Alte monede

Aparţinând IPF

SWIFT

Alţi furnizori de servicii de comunicaţii - Denumire

Denumirile furnizorilor de servicii suplimentari

Servicii suplimentare

0130

0140

0150

0160

0170

0180

0190

0200

0210

0220

0230

0240

0250

0260

0270

0280

Servicii IPF - Punerea în corespondenţă cu IPF-urile critice şi esenţiale (IPF 2)

ID reprezentând o combinaţie de utilizator, IPF, tip de sistem şi intermediar

(IDFMI)

IPF critic

IPF esenţial

Ţara

ID al funcţiei critice

ID al liniei de activitate esenţiale

0010

0020

0030

0040

0050

0060

Z 09.03 - Servicii IPF - Indicatori-cheie (IPF 3)

ID reprezentând o combinaţie de utilizator, IPF, tip de sistem şi intermediar

(IDFMI)

Segment (numai pentru CPC-uri)

(SEG)

Indicatori-cheie

Contribuţie la fondul de garantare

Marja iniţială în contul propriu

Marja iniţială în conturile clienţilor

Valoarea poziţiilor în conturile proprii

Valoarea poziţiilor în conturile clienţilor

Numărul de clienţi alocaţi unor conturi omnibus

Numărul de clienţi alocaţi unor conturi separate

Numărul tranzacţiilor în conturile proprii

Numărul tranzacţiilor în conturile clienţilor

Valoarea tranzacţiilor în conturile proprii

Valoarea tranzacţiilor în conturile clienţilor

Valoarea noţională cumulată

Linie de credit

Nivelul maxim al cerinţelor privind lichiditatea sau garanţiile reale

Cerinţe suplimentare estimate privind lichiditatea sau garanţiile reale într-o situaţie de criză

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

0080

0090

0100

0110

0120

0130

0140

0150

0160

0170

Z 09.04 - Servicii IPF - CPC-uri - Furnizor alternativ (IPF 4)

ID reprezentând o combinaţie de utilizator, IPF, tip de sistem şi intermediar

(Numai CPC)

Tip de produs

Substituibilitate (Da/Nu)

Furnizor alternativ

ID al furnizorului alternativ

0010

0020

0030

0040

0050

Z11.00 - Datorii intragrup, cu excepţia instrumentelor derivate (LIAB G 1)

Nr.

Reconciliere cu datele agregate

Z11.00 - Datorii intragrup, cu excepţia instrumentelor derivate

Rând

Coloană

Ordinea de prioritate în caz de insolvenţă

Identificatorul contractului

Denumirea contrapărţii

Identificatorul contrapărţii

Tipul de identificator

Relaţia cu contrapartea

Tipul de datorie

0010

0020

0021

0030

0040

0045

0050

0053

0055

0056

Z11.00 - Datorii intragrup, cu excepţia instrumentelor derivate

Legislaţia aplicabilă

În cazul unei ţări terţe, recunoaşterea contractuală

Principal rămas de rambursat

Dobânzi acumulate

Moneda

Data emiterii

Prima dată de rambursare

Scadenţa legală

Valoarea gajului, a dreptului de retenţie sau a garanţiei reale

Garantul, dacă este cazul

Cuantumul care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru MREL

Care se califică drept fonduri proprii

Cuantum care se califică drept fonduri proprii

0060

0070

0080

0090

0100

0110

0120

0130

0150

0160

0175

0180

0190

Z12.00 - Titluri de valoare (inclusiv instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2; cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 2)

Nr.

Reconciliere cu datele agregate

Z12.00 - Titluri de valoare (inclusiv instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2; cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 2)

Rând

Coloană

Ordinea de prioritate în caz de insolvenţă

ISIN

Tip de instrument

Legislaţia aplicabilă

În cazul unei ţări terţe, recunoaşterea contractuală

Moneda

Principal rămas de rambursat

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0070

0080

0090

0110

Z12.00 - Titluri de valoare (inclusiv instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2; cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 2)

Dobânzi acumulate

Tip de cupon

Rata actuală a cuponului (%)

Data emiterii

Prima dată de rambursare

Scadenţa legală

Plasament public/privat

Agent de plată

Identificatorul contrapărţii

Tipul de identificator

0120

0130

0140

0150

0160

0170

0180

0190

0210

0215

Z12.00 - Titluri de valoare (inclusiv instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2; cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 2)

Bursele pe care sunt cotate titlurile de valoare

Sisteme de decontare

Operator de registru

Depozitar central de titluri de valoare

Valoarea gajului, a dreptului de retenţie sau a garanţiei reale

Garant

Cuantumul care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru MREL

Care se califică drept fonduri proprii

Cuantum care se califică drept fonduri proprii

0220

0230

0240

0250

0270

0280

0305

0310

0320

Z13.00 - Toate depozitele (cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 3)

Nr.

Reconciliere cu datele agregate

Z13.00 - Toate depozitele (cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 3)

Rând

Coloană

Ordinea de prioritate în caz de insolvenţă

Identificatorul contractului

Identificatorul contrapărţii

Tipul de identificator

Legislaţia aplicabilă

Moneda

Principal rămas de rambursat

Dobânzi acumulate

Rata actuală a dobânzii

(%)

Valoarea gajului, a dreptului de retenţie sau a garanţiei reale

Cuantumul care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru MREL

Data emiterii pentru depozitele la termen

Prima dată de rambursare

0010

0020

0025

0030

0035

0040

0045

0050

0060

0070

0080

0090

0110

0115

0120

0130

Z14.00 - Alte datorii financiare (neincluse în alte taburi, cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 4)

Nr.

Reconciliere cu datele agregate

Z14.00 - Alte datorii financiare (neincluse în alte taburi, cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 4)

Rând

Coloană

Ordinea de prioritate în caz de insolvenţă

Identificatorul contractului

Denumirea contrapărţii

Identificatorul contrapărţii

Tipul de identificator

Legislaţia aplicabilă

Tipul de datorii financiare

În cazul unei ţări terţe, recunoaşterea contractuală

0010

0020

0030

0040

0050

0055

0060

0065

0070

0075

0080

Z14.00 - Alte datorii financiare (neincluse în alte taburi, cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G 4)

Principal rămas de rambursat

Dobânzi acumulate

Rata actuală a dobânzii

(%)

Moneda

Data emiterii

Prima dată de rambursare

Scadenţa legală

Valoarea gajului, a dreptului de retenţie sau a garanţiei reale

Garant

Cuantumul care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru MREL

Care se califică drept fonduri proprii

Cuantum care se califică drept fonduri proprii

0090

0100

0110

0120

0130

0140

0150

0170

0180

0205

0210

0220

Z15.00 - Instrumente derivate (LIAB-G 5)

Nr.

Reconciliere cu datele agregate

Z15.00 - Instrumente derivate (LIAB-G 5)

Coloană

Ordinea de prioritate în caz de insolvenţă

ID al acordului-cadru

Tipul acordului-cadru

Entitate care aderă la protocolul ISDA

Recunoaşterea suspendării rezoluţiei

Denumirea contrapărţii

Identificatorul contrapărţii

0010

0020

0030

0040

0050

0061

0071

0075

0080

Z15.00 - Instrumente derivate (LIAB-G 5)

Tipul de identificator

Ţara contrapărţii

Tranzacţie intragrup

Legislaţia aplicabilă acordului-cadru/contractului unic

Numărul tranzacţiilor acoperite

Valoarea netă a marcării la piaţă

Valoarea garanţiilor reale nete furnizate

Valoarea estimată de închidere

Valoarea estimată de reziliere anticipată

0085

0090

0095

0100

0110

0120

0130

0140

0150

Z16.00 - Tranzacţii financiare garantate, cu excepţia tranzacţiilor intragrup (LIAB-G 6)

Nr.

Reconciliere cu datele agregate

Z16.00 - Finanţări garantate, cu excepţia celor intragrup (LIAB-G 6)

Coloană

Ordinea de prioritate în caz de insolvenţă

ID al acordului-cadru

Tip de acord-cadru

Denumirea contrapărţii

Identificatorul contrapărţii

Tipul de identificator

Ţara contrapărţii

Legislaţia aplicabilă acordului-cadru/contractului unic

Numărul tranzacţiilor acoperite

Valoarea netă a finanţării primite

Valoarea netă a garanţiilor reale furnizate

0010

0020

0030

0040

0050

0055

0060

0065

0070

0080

0090

0100

0110

Z17.00 - Alte datorii nefinanciare (neincluse în alte taburi, cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G-7)

Nr.

Reconciliere cu datele agregate

Z17.00 - Alte datorii nefinanciare (neincluse în alte taburi, cu excepţia celor intragrup) (LIAB-G-7)

Rând

Coloană

Ordinea de prioritate în caz de insolvenţă

Identificatorul contractului

Identificatorul contrapărţii

Tipul de identificator

Legislaţia aplicabilă

Tipul de datorii nefinanciare

Suma restantă

Moneda

Data recunoaşterii

Data scadenţei

Care se califică drept fonduri proprii

Cuantum care se califică drept fonduri proprii

0010

0020

0030

0040

0050

0060

0065

0070

0080

0090

0100

0110

0120

0130

0140

ANEXA II:Modelul unic privind punctele de date
Toate elementele de date prevăzute în anexa I sunt transformate într-un model unic privind punctele de date care reprezintă baza pentru uniformizarea sistemelor informatice ale instituţiilor şi ale autorităţilor de rezoluţie.
Modelul unic privind punctele de date îndeplineşte următoarele criterii:
(a)oferă o reprezentare structurată a tuturor elementelor de date prevăzute în anexa I;
(b)identifică toate conceptele de activitate stabilite în anexa I;
(c)pune la dispoziţie un dicţionar de date prin care se identifică titlurile tabelelor şi ale ordonatelor şi etichetele axelor, ale domeniilor, ale dimensiunilor şi ale membrilor;
(d)pune la dispoziţie indicatori care specifică proprietatea sau valoarea punctelor de date;
(e)oferă definiţii ale punctelor de date care sunt exprimate ca un ansamblu de caracteristici ce identifică univoc conceptul financiar;
(f)conţine toate specificaţiile tehnice relevante necesare pentru dezvoltarea de soluţii IT de raportare care produc date uniforme de planificare a rezoluţiei.
ANEXA III:Norme de validare
Elementele de date prevăzute în anexa I trebuie să facă obiectul unor norme de validare care să asigure calitatea şi coerenţa datelor. Normele de validare trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
(a)stabilesc relaţiile logice dintre punctele de date relevante;
(b)conţin filtre şi condiţii prealabile care specifică un set de date căruia i se aplică o normă de validare;
(c)verifică coerenţa datelor raportate;
(d)verifică acurateţea datelor raportate;
(e)stabilesc valori implicite care trebuie aplicate în cazul în care informaţiile în cauză nu au fost raportate.
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 10 decembrie 2025