Nou Art. 8. - Art. 8: Furnizarea de informaţii suplimentare în ceea ce priveşte planurile de rezoluţie la nivel individual sau de grup - Regulamentul 2303/14-nov-2025 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile, formularele şi modelele tip care trebuie utilizate pentru furnizarea informaţiilor necesare în scopul planurilor de rezoluţie pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii în temeiul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1624 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025
Art. 8: Furnizarea de informaţii suplimentare în ceea ce priveşte planurile de rezoluţie la nivel individual sau de grup
(1)Autoritatea de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului solicită informaţii suplimentare sau informaţii într-un nou format de la instituţia relevantă sau de la întreprinderea-mamă din Uniune, în cazul în care se aplică oricare dintre următoarele:
a)autoritatea de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului consideră că astfel de informaţii nu sunt incluse în niciunul din modelele prevăzute în anexa I şi că sunt necesare pentru elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de rezoluţie;
b)autoritatea de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului consideră că obţinerea unor astfel de informaţii de la entităţile care fac obiectul obligaţiilor simplificate este necesară pentru elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de rezoluţie;
c)formatul în care autoritatea competentă furnizează informaţii în temeiul articolului 9 alineatul (2) nu este adecvat pentru elaborarea sau punerea în aplicare a planurilor de rezoluţie.
(2)În cazul solicitării menţionate la alineatul (1), autoritatea de rezoluţie:
a)identifică informaţiile suplimentare care trebuie furnizate;
b)indică intervalul de timp adecvat în care instituţia sau, în cazul grupurilor, întreprinderea-mamă din Uniune trebuie să furnizeze informaţiile autorităţii de rezoluţie, ţinând seama de volumul şi complexitatea informaţiilor solicitate;
c)indică formatul care trebuie utilizat de instituţii sau, în cazul grupurilor, de întreprinderile-mamă din Uniune pentru a furniza informaţiile autorităţii de rezoluţie;
d)precizează dacă informaţiile trebuie să fie completate pe bază individuală, subconsolidată sau consolidată, precum şi dacă domeniul lor de aplicare teritorial este local, la nivelul Uniunii sau mondial;
e)indică destinatarul exact, formatele pentru schimbul de date şi informaţiile care trebuie să însoţească datele transmise în cazul în care trebuie furnizate informaţii suplimentare.