Nou Art. 7. - Art. 7: Formatele pentru schimbul de date şi informaţiile care însoţesc datele transmise - Regulamentul 2303/14-nov-2025 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile, formularele şi modelele tip care trebuie utilizate pentru furnizarea informaţiilor necesare în scopul planurilor de rezoluţie pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii în temeiul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1624 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025
Art. 7: Formatele pentru schimbul de date şi informaţiile care însoţesc datele transmise
(1)Instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune transmit informaţiile menţionate la articolele 2-5, astfel cum sunt specificate în modelele prevăzute în anexa I, în formatele şi modul de prezentare pentru schimbul de date specificate de autorităţile de rezoluţie şi respectă definiţiile punctelor de date incluse în modelul unic privind punctele de date prevăzut în anexa II şi normele de validare prevăzute în anexa III.
(2)Pe lângă obligaţia menţionată la alineatul (1), instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune se asigură că:
a)valorile numerice se transmit după cum urmează:
(i)punctele de date cu tipul de date "Monetar" se raportează cu o precizie minimă echivalentă cu zece mii de unităţi;
(ii)punctele de date cu tipul de date "Procent" se exprimă per unitate cu o precizie minimă echivalentă cu patru zecimale;
(iii)punctele de date cu tipul de date "Număr întreg" se raportează fără a se utiliza zecimale şi cu o precizie fixată la unităţi;
b)instituţiile şi întreprinderile de asigurare trebuie identificate exclusiv cu ajutorul identificatorului entităţii juridice;
c)entităţile juridice şi contrapărţile, altele decât instituţiile şi întreprinderile de asigurare, trebuie identificate cu ajutorul identificatorului entităţii juridice, în cazul în care acesta este disponibil;
d)informaţiile care nu sunt necesare sau care nu se aplică nu sunt incluse în datele transmise.
(3)Instituţiile sau, în cazul grupurilor, întreprinderile-mamă din Uniune, adaugă la datele transmise următoarele informaţii:
a)data de referinţă;
b)moneda de raportare;
c)standardul de contabilitate;
d)identificatorul entităţii juridice al entităţii raportoare;
e)nivelul de aplicare prevăzut la articolele 2, 3 şi 4.