Capitolul 4 - Dezangajarea - Regulamentul 223/11-mar-2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane
Acte UE
Jurnalul Oficial 72L
În vigoare Versiune de la: 1 Martie 2024
CAPITOLUL 4:Dezangajarea
Art. 59: Dezangajarea
(1)Comisia dezangajează orice parte din suma aferentă unui program operaţional care nu a fost utilizată ca plată cu titlu de prefinanţare şi plată intermediară până la data de 31 decembrie a celui de-al treilea exerciţiu financiar care urmează anului angajamentului bugetar în cadrul programului operaţional sau pentru care o cerere de plată întocmită în conformitate cu articolul 41 nu a fost transmisă în conformitate cu articolul 45, inclusiv orice cerere de plată care face, în totalitate sau în parte, obiectul unei întreruperi a termenului de plată sau al unei suspendări a plăţilor.
(2)Partea de angajamente rămase deschise la 31 decembrie 2023 se dezangajează în cazul în care Comisia nu a primit niciunul dintre documentele prevăzute la articolul 52 alineatul (1) până la termenul-limită stabilit la articolul 52 alineatul (1).
Art. 60: Excepţii de la dezangajare
(1)Din suma care face obiectul dezangajării se scad sumele echivalente acelei părţi a angajamentului bugetar pentru care:
a)operaţiunile sunt suspendate printr-o procedură judiciară sau o cale de atac administrativă cu efect de suspendare; sau
b)nu a fost posibil să se facă o cerere de plată din motive de forţă majoră care afectează în mod grav implementarea integrală sau parţială a programului operaţional.
Autorităţile naţionale care invocă forţa majoră în temeiul primului paragraf litera (b) demonstrează consecinţele directe ale acesteia asupra implementării integrale sau parţiale a programului operaţional.
În sensul primului paragraf literele (a) şi (b), reducerea poate fi solicitată o singură dată, în cazul în care suspendarea sau forţa majoră a durat cel mult un an, sau de un număr de ori corespunzător duratei forţei majore sau numărului de ani care au trecut între data hotărârii judecătoreşti sau a deciziei administrative care a suspendat implementarea operaţiunii şi data hotărârii judecătoreşti sau a deciziei administrative definitive.
(2)Până la 31 ianuarie, statul membru trimite Comisiei informaţii privind excepţiile menţionate la alineatul (1) primul paragraf literele (a) şi (b), pentru suma de declarat până la sfârşitul anului precedent.
Art. 61: Procedura
(1)Comisia informează în timp util statul membru şi autoritatea de management ori de câte ori există un risc de aplicare a regulii dezangajării prevăzute la articolul 59.
(2)Pe baza informaţiilor primite până la 31 ianuarie, Comisia informează statul membru şi autoritatea de management în legătură cu valoarea sumei dezangajate care rezultă din informaţiile respective.
(3)Statul membru are la dispoziţie de două luni pentru a-şi da acordul privind suma care urmează să fie dezangajată sau pentru a transmite observaţiile sale.
(4)Până la data de 30 iunie, statul membru transmite Comisiei un plan de finanţare revizuit pentru anul financiar în cauză care să reflecte valoarea redusă a sprijinului pentru programul operaţional. Dacă nu-l transmite, Comisia revizuieşte planul de finanţare prin reducerea contribuţiei acordate din fond pentru anul financiar în cauză.
(5)Comisia modifică decizia de adoptare a programului operaţional, prin intermediul unui act de punere în aplicare, cel mai târziu până la 30 septembrie.