Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Regulamentul 2066/19-dec-2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 19: Clasificarea instalaţiilor, a fluxurilor-sursă şi a surselor de emisii
(1)În scopul monitorizării emisiilor şi al determinării cerinţelor minime pentru niveluri, fiecare operator determină categoria instalaţiei sale în conformitate cu alineatul (2) şi, dacă este cazul, categoria fiecărui flux-sursă în conformitate cu alineatul (3) şi a fiecărei surse de emisii în conformitate cu alineatul (4).
(2)Operatorul clasifică fiecare instalaţie ca aparţinând uneia dintre următoarele categorii:
a)instalaţie de categoria A, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare imediat anterioară perioadei de comercializare curente, excluzând CO2-ul rezultat din carbon cu cotă zero şi înainte de scăderea CO2-ului transferat, sunt mai mici sau egale cu 50 000 de tone de CO2(e);

b)instalaţie de categoria B, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare imediat anterioară perioadei de comercializare curente, excluzând CO2-ul rezultat din carbon cu cotă zero şi înainte de scăderea CO2-ului transferat, sunt mai mari de 50 000 de tone de CO2(e) şi mai mici sau egale cu 500 000 de tone de CO2(e);

c)instalaţie de categoria C, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare imediat anterioară perioadei de comercializare curente, excluzând CO2-ul rezultat din carbon cu cotă zero şi înainte de scăderea CO2-ului transferat, sunt mai mari de 500 000 de tone de CO2(e).
Prin derogare de la articolul 14 alineatul (2), autoritatea competentă poate permite operatorului să nu modifice planul de monitorizare în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare al instalaţiei menţionat la primul paragraf este depăşit, dar operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că acest prag nu fusese depăşit deja în ultimele cinci perioade de raportare şi nu va fi depăşit din nou în perioadele de raportare ulterioare.
(3)Operatorul clasifică fiecare flux-sursă în una dintre următoarele categorii, comparându-l cu suma tuturor valorilor absolute ale CO2--ului fosil şi ale CO2(e) corespunzătoare tuturor fluxurilor-sursă incluse în metodologiile bazate pe calcul şi cu suma tuturor emisiilor generate de sursele de emisii monitorizate cu ajutorul metodologiilor bazate pe măsurare, înainte de scăderea CO2--ului transferat:
a)fluxuri-sursă minore, atunci când fluxurile-sursă selectate de către operator reprezintă împreună mai puţin de 5 000 de tone de CO2 fosil pe an sau mai puţin de 10 %, până la o cantitate totală maximă de 100 000 de tone de CO2 fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
b)fluxuri-sursă de minimis, atunci când fluxurile-sursă selectate de către operator reprezintă împreună mai puţin de 1 000 de tone de CO2 fosil pe an sau mai puţin de 2 %, până la o cantitate totală maximă de 20 000 de tone de CO2 fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
c)fluxuri-sursă majore, atunci când fluxurile-sursă nu se încadrează în niciuna dintre categoriile menţionate la literele (a) şi (b).
Prin derogare de la articolul 14 alineatul (2), autoritatea competentă poate permite operatorului să nu modifice planul de monitorizare în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare a fluxului-sursă drept flux-sursă minor sau de minimis menţionat la primul paragraf este depăşit, dar operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că acest prag nu fusese depăşit deja în ultimele cinci perioade de raportare şi nu va fi depăşit din nou în perioadele de raportare ulterioare.
(4)Operatorul clasifică fiecare sursă de emisie pentru care se aplică o metodologie bazată pe măsurare în una dintre următoarele categorii:
a)sursă de emisii minoră,atunci când sursa de emisii emite mai puţin de 5 000 de tone de CO2(e) fosil pe an sau mai puţin de 10 % din emisiile fosile totale ale instalaţiei, până la o cantitate totală maximă de 100 000 de tone de CO2(e) fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
b)sursă de emisii majoră, atunci când sursa de emisii nu este clasificată drept sursă de emisii minoră.
Prin derogare de la articolul 14 alineatul (2), autoritatea competentă poate permite operatorului să nu modifice planul de monitorizare în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare al unei surse de emisii drept sursă de emisii minoră menţionat la primul paragraf este depăşit, dar operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că acest prag nu fusese depăşit deja în ultimele cinci perioade de raportare şi nu va fi depăşit din nou în perioadele de raportare ulterioare.
(5)În cazul în care emisiile anuale medii verificate ale instalaţiei pentru perioada de comercializare imediat anterioară perioadei de comercializare curente nu sunt disponibile sau nu mai sunt reprezentative în sensul alineatului (2), operatorul utilizează o estimare prudentă a emisiilor medii anuale, excluzând CO2-ul rezultat din carbon cu cotă zero şi înainte de scăderea CO2 transferat, pentru a determina categoria instalaţiei.

(6)[textul din Art. 19, alin. (6) din capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. 1, punctul 11. din Regulamentul 2493/23-sept-2024]
Art. 20: Limitele monitorizării
(1)Operatorii definesc limitele monitorizării pentru fiecare instalaţie.
În cadrul acestor limite, operatorul include toate emisiile de gaze cu efect de seră relevante care provin de la toate sursele de emisii şi fluxurile-sursă aferente activităţilor desfăşurate în instalaţie şi enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, precum şi din activităţile şi gazele cu efect de seră incluse de statul membru în care este situată instalaţia, în conformitate cu articolul 24 din directiva respectivă.
Operatorul include, de asemenea, emisiile rezultate din operaţiuni obişnuite şi din evenimente excepţionale, inclusiv pornirea şi oprirea instalaţiei şi situaţiile de urgenţă survenite în timpul perioadei de raportare, cu excepţia emisiilor provenite de la echipamentele mobile utilizate în scopuri de transport.
(2)Atunci când determină procesul de monitorizare şi de raportare, operatorul include cerinţele specifice sectorului prevăzute în anexa IV.
(3)În cazul în care se detectează scurgeri dintr-un complex de stocare, în sensul Directivei 2009/31/CE, care duc la emisii sau la degajare de CO2 în coloana de apă, acestea se consideră surse de emisii pentru instalaţia respectivă şi se monitorizează în conformitate cu secţiunea 23 din anexa IV la prezentul regulament.
Autoritatea competentă poate permite excluderea unei surse de emisii aferente unei scurgeri din procesul de monitorizare şi raportare dacă s-au luat măsuri corective în temeiul articolului 16 din Directiva 2009/31/CE şi dacă nu se mai detectează emisii sau degajări în coloana de apă generate de scurgerea respectivă.
Art. 21: Alegerea metodologiei de monitorizare
(1)Pentru monitorizarea emisiilor unei instalaţii, operatorul alege să aplice fie o metodologie bazată pe calcul, fie o metodologie bazată pe măsurare, în funcţie de dispoziţiile specifice ale prezentului regulament.
O metodologie bazată pe calcul constă în determinarea emisiilor provenite din fluxuri-sursă pe baza datelor privind activitatea obţinute cu ajutorul sistemelor de măsurare şi a parametrilor adiţionali din analize de laborator sau valori implicite. Metodologia bazată pe calcul poate fi aplicată conform metodologiei standard stabilite la articolul 24 sau metodologiei bilanţului masic stabilite la articolul 25.
O metodologie bazată pe măsurare constă în determinarea emisiilor provenite din surse de emisii cu ajutorul măsurării continue a concentraţiei gazului cu efect de seră relevant în gazul de ardere sau a concentraţiei debitului de gaze de ardere, incluzând monitorizarea transferurilor de CO2 între instalaţii în cazul în care se măsoară concentraţia de CO2 şi debitul gazului transferat.
În cazul în care se aplică metoda bazată pe calcul, operatorul determină în planul de monitorizare, pentru fiecare flux-sursă, dacă se utilizează metodologia standard sau metodologia bilanţului masic, incluzând nivelurile relevante definite în anexa II.
(2)Cu condiţia obţinerii aprobării din partea autorităţii competente, operatorul poate combina metodologia standard, metodologia bilanţului masic şi metodologiile bazate pe măsurare pentru diferite surse de emisii şi fluxuri-sursă aparţinând unei instalaţii, cu condiţia să nu apară nici lacune, nici dublă contabilizare în ceea ce priveşte emisiile.
(3)În cazul în care cerinţele specifice sectorului prevăzute în anexa IV impun utilizarea unei anumite metodologii de monitorizare, operatorul utilizează metodologia respectivă sau o metodologie bazată pe măsurare. Operatorul poate alege o metodologie diferită numai în cazul în care îi furnizează autorităţii competente dovezi conform cărora utilizarea metodologiei cerute nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri nerezonabile sau că metodologia alternativă duce la obţinerea, per total, a unei precizii mai mari a datelor privind emisiile.
Art. 22: Metodologia de monitorizare care nu se bazează pe niveluri
Prin derogare de la articolul 21 alineatul (1), operatorul poate utiliza o metodologie de monitorizare care nu se bazează pe niveluri (denumită în continuare "metodologia alternativă") pentru anumite fluxuri-sursă sau surse de emisii, cu condiţia să fie îndeplinite toate criteriile următoare:
(a)aplicarea cel puţin a nivelului 1 în cadrul metodologiei bazate pe calcul pentru unul sau mai multe fluxuri-sursă majore sau minore şi a metodologiei bazate pe măsurare pentru cel puţin o sursă de emisii asociată aceloraşi fluxuri-sursă nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar genera costuri nerezonabile;
(b)operatorul evaluează şi cuantifică în fiecare an incertitudinile tuturor parametrilor utilizaţi pentru determinarea emisiilor anuale în conformitate cu Ghidul ISO pentru exprimarea incertitudinii de măsurare (JCGM 100:2008) sau cu un alt standard echivalent acceptat la nivel internaţional şi include rezultatele obţinute în raportul de emisii anuale;
(c)operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că, prin aplicarea unei astfel de metodologii de monitorizare alternative, pragurile de incertitudine generale pentru nivelul anual al emisiilor de gaze cu efect de seră pentru întreaga instalaţie nu depăşesc 7,5 % pentru instalaţiile de categoria A, 5,0 % pentru instalaţiile de categoria B şi 2,5 % pentru cele de categoria C.
Art. 23: Modificări temporare ale metodologiei de monitorizare
(1)În cazul în care, din motive de natură tehnică, temporar nu este fezabil să se aplice planul de monitorizare aprobat de autoritatea competentă, operatorul în cauză aplică cel mai înalt nivel care poate fi atins sau o abordare prudentă fără niveluri dacă aplicarea unui nivel nu este posibilă, până când se restabilesc condiţiile de aplicare a nivelului aprobat în planul de monitorizare.
Operatorul ia toate măsurile necesare pentru a permite reluarea promptă a aplicării planului de monitorizare aprobat de autoritatea competentă.
(2)Operatorul în cauză notifică autorităţii competente modificarea temporară adusă metodologiei de monitorizare menţionată la alineatul (1) fără întârzieri nejustificate, menţionând:
a)motivele abaterii de la planul de monitorizare aprobat de autoritatea competentă;
b)detaliile metodologiei provizorii de monitorizare pe care operatorul o foloseşte pentru a determina emisiile până când se restabilesc condiţiile pentru aplicarea planului de monitorizare aprobat de autoritatea competentă;
c)măsurile pe care operatorul le adoptă pentru restabilirea condiţiilor pentru aplicarea planului de monitorizare aprobat de autoritatea competentă;
d)data la care se prevede reluarea aplicării planului de monitorizare aprobat de autoritatea competentă.