Art. 19. - Art. 19: Clasificarea instalaţiilor, a fluxurilor-sursă şi a surselor de emisii - Regulamentul 2066/19-dec-2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
Art. 19: Clasificarea instalaţiilor, a fluxurilor-sursă şi a surselor de emisii
(1)În scopul monitorizării emisiilor şi al determinării cerinţelor minime pentru niveluri, fiecare operator determină categoria instalaţiei sale în conformitate cu alineatul (2) şi, dacă este cazul, categoria fiecărui flux-sursă în conformitate cu alineatul (3) şi a fiecărei surse de emisii în conformitate cu alineatul (4).
(2)Operatorul clasifică fiecare instalaţie ca aparţinând uneia dintre următoarele categorii:
a)instalaţie de categoria A, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare imediat anterioară perioadei de comercializare curente, excluzând CO2-ul rezultat din carbon cu cotă zero şi înainte de scăderea CO2-ului transferat, sunt mai mici sau egale cu 50 000 de tone de CO2(e);

b)instalaţie de categoria B, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare imediat anterioară perioadei de comercializare curente, excluzând CO2-ul rezultat din carbon cu cotă zero şi înainte de scăderea CO2-ului transferat, sunt mai mari de 50 000 de tone de CO2(e) şi mai mici sau egale cu 500 000 de tone de CO2(e);

c)instalaţie de categoria C, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de comercializare imediat anterioară perioadei de comercializare curente, excluzând CO2-ul rezultat din carbon cu cotă zero şi înainte de scăderea CO2-ului transferat, sunt mai mari de 500 000 de tone de CO2(e).
Prin derogare de la articolul 14 alineatul (2), autoritatea competentă poate permite operatorului să nu modifice planul de monitorizare în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare al instalaţiei menţionat la primul paragraf este depăşit, dar operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că acest prag nu fusese depăşit deja în ultimele cinci perioade de raportare şi nu va fi depăşit din nou în perioadele de raportare ulterioare.
(3)Operatorul clasifică fiecare flux-sursă în una dintre următoarele categorii, comparându-l cu suma tuturor valorilor absolute ale CO2--ului fosil şi ale CO2(e) corespunzătoare tuturor fluxurilor-sursă incluse în metodologiile bazate pe calcul şi cu suma tuturor emisiilor generate de sursele de emisii monitorizate cu ajutorul metodologiilor bazate pe măsurare, înainte de scăderea CO2--ului transferat:
a)fluxuri-sursă minore, atunci când fluxurile-sursă selectate de către operator reprezintă împreună mai puţin de 5 000 de tone de CO2 fosil pe an sau mai puţin de 10 %, până la o cantitate totală maximă de 100 000 de tone de CO2 fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
b)fluxuri-sursă de minimis, atunci când fluxurile-sursă selectate de către operator reprezintă împreună mai puţin de 1 000 de tone de CO2 fosil pe an sau mai puţin de 2 %, până la o cantitate totală maximă de 20 000 de tone de CO2 fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
c)fluxuri-sursă majore, atunci când fluxurile-sursă nu se încadrează în niciuna dintre categoriile menţionate la literele (a) şi (b).
Prin derogare de la articolul 14 alineatul (2), autoritatea competentă poate permite operatorului să nu modifice planul de monitorizare în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare a fluxului-sursă drept flux-sursă minor sau de minimis menţionat la primul paragraf este depăşit, dar operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că acest prag nu fusese depăşit deja în ultimele cinci perioade de raportare şi nu va fi depăşit din nou în perioadele de raportare ulterioare.
(4)Operatorul clasifică fiecare sursă de emisie pentru care se aplică o metodologie bazată pe măsurare în una dintre următoarele categorii:
a)sursă de emisii minoră,atunci când sursa de emisii emite mai puţin de 5 000 de tone de CO2(e) fosil pe an sau mai puţin de 10 % din emisiile fosile totale ale instalaţiei, până la o cantitate totală maximă de 100 000 de tone de CO2(e) fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;
b)sursă de emisii majoră, atunci când sursa de emisii nu este clasificată drept sursă de emisii minoră.
Prin derogare de la articolul 14 alineatul (2), autoritatea competentă poate permite operatorului să nu modifice planul de monitorizare în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare al unei surse de emisii drept sursă de emisii minoră menţionat la primul paragraf este depăşit, dar operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că acest prag nu fusese depăşit deja în ultimele cinci perioade de raportare şi nu va fi depăşit din nou în perioadele de raportare ulterioare.
(5)În cazul în care emisiile anuale medii verificate ale instalaţiei pentru perioada de comercializare imediat anterioară perioadei de comercializare curente nu sunt disponibile sau nu mai sunt reprezentative în sensul alineatului (2), operatorul utilizează o estimare prudentă a emisiilor medii anuale, excluzând CO2-ul rezultat din carbon cu cotă zero şi înainte de scăderea CO2 transferat, pentru a determina categoria instalaţiei.

(6)[textul din Art. 19, alin. (6) din capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. 1, punctul 11. din Regulamentul 2493/23-sept-2024]