Regulamentul 2005/16-dec-2025 de modificare a Regulamentelor (UE) 2015/1017, (UE) 2021/523, (UE) 2021/695 şi (UE) 2021/1153 în ceea ce priveşte creşterea eficienţei garanţiei UE în temeiul Regulamentului (UE) 2021/523 şi simplificarea cerinţelor de raportare
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 23 Decembrie 2025
Regulamentul 2005/16-dec-2025 de modificare a Regulamentelor (UE) 2015/1017, (UE) 2021/523, (UE) 2021/695 şi (UE) 2021/1153 în ceea ce priveşte creşterea eficienţei garanţiei UE în temeiul Regulamentului (UE) 2021/523 şi simplificarea cerinţelor de raportare
Dată act: 16-dec-2025
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolele 172 şi 173, articolul 175 al treilea paragraf, articolul 182 alineatul (1), articolul 183, articolul 188 al doilea paragraf şi articolul 194,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C, C/2025/3199, 2.7.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/3199/oj.
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
(2)Poziţia Parlamentului European din 26 noiembrie 2025 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 11 decembrie 2025.
Întrucât:
(1)Uniunea se confruntă cu nevoi masive de finanţare pentru a-şi îndeplini obiectivele în domeniul inovării, al tranziţiei verzi şi digitale, precum şi al investiţiilor sociale şi al competenţelor, în condiţiile în care trebuie să fie abordat un context complex care afectează competitivitatea şi baza industrială a Uniunii, caracterizat de dinamica globală în schimbare, de creşterea economică lentă, de schimbările climatice accelerate şi de degradarea mediului, precum şi de concurenţa tehnologică şi de creşterea tensiunilor geopolitice. În acest context, consolidarea autonomiei Uniunii, în special în domeniul energiei, prin sprijinirea investiţiilor care întăresc un sistem energetic şi tehnologii energetice curate şi bazate pe surse regenerabile, este esenţială pentru a reduce dependenţele şi a proteja stabilitatea economică şi politică.
(2)Adiţionalitatea şi efectul de pârghie ale garanţiei UE stau la baza atât a Fondului european pentru investiţii strategice (FEIS), instituit prin Regulamentul (UE) 2015/1017 al Parlamentului European şi al Consiliului (3), cât şi a Programului InvestEU, instituit prin Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului (4), permiţând, în special, expansiunea tehnologiilor şi întreprinderilor noi şi inovatoare şi reducerea riscurilor investiţiilor pentru investitorii privaţi. Parlamentul European şi Consiliul veghează, prin supravegherea pe care o exercită, ca garanţia UE să fie utilizată în conformitate cu obiectivele Programului InvestEU.
(3)Regulamentul (UE) 2015/1017 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 iunie 2015 privind Fondul european pentru investiţii strategice, Platforma europeană de consiliere în materie de investiţii şi Portalul european de proiecte de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1291/2013 şi (UE) nr. 1316/2013 - Fondul european pentru investiţii strategice (JO L 169, 1.7.2015, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2015/1017/oj).
(4)Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a Programului InvestEU şi de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 (JO L 107, 26.3.2021, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/523/oj).
(3)Potrivit raportului intitulat "Viitorul competitivităţii europene" (raportul Draghi), nevoile suplimentare cumulate în materie de investiţii în Europa sunt de 750-800 de miliarde EUR pe an până în 2030, din care 450 de miliarde EUR sunt necesare numai pentru tranziţia energetică. Această valoare include o sumă substanţială pentru tranziţia verde şi cea digitală. Asigurarea unor investiţii publice şi private suficiente este esenţială pentru a stimula creşterea productivităţii şi a atinge obiectivele Uniunii, pentru a mobiliza investiţii private cu scopul de a decarboniza industria, pentru a accelera producţia, stocarea şi implementarea energiei curate şi electrificarea, pentru a consolida interconexiunile şi reţelele, pentru a promova modele de afaceri durabile şi circulare, pentru a încuraja renovarea durabilă a clădirilor şi pentru a dezvolta producţia de tehnologii curate, precum şi tehnologiile digitale şi difuzarea acestora în toate sectoarele economice.
(4)Uniunea trece printr-o criză a locuinţelor care constă în două disfuncţionalităţi ale pieţei, şi anume un deficit de locuinţe sociale şi la preţuri accesibile şi incapacitatea de a reduce decalajul în materie de eficienţă energetică. Mărind garanţia UE disponibilă la componenta de politică pentru investiţii sociale şi competenţe a Fondului InvestEU şi dând mai multă vizibilitate şi accesibilitate sprijinului financiar pentru locuinţe, Uniunea şi partenerii de implementare pentru InvestEU pot oferi un sprijin substanţial priorităţii esenţiale a investiţiilor şi competenţelor sociale, inclusiv pentru locuinţe sociale la preţuri accesibile, contribuind în acelaşi timp la concretizarea Pilonului european al drepturilor sociale.
(5)Pusă în faţa războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, Uniunea resimte nevoia acută de a-şi consolida simţitor securitatea, baza industrială şi tehnologică de apărare şi mobilitatea militară. Mărind garanţia UE disponibilă la componentele de politică relevante ale Fondului InvestEU, dând mai multă vizibilitate şi accesibilitate sprijinului financiar acordat întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), întreprinderilor cu capitalizare medie şi întreprinderilor nou-înfiinţate din lanţul de aprovizionare în domeniul apărării, Uniunea şi partenerii de implementare pentru InvestEU pot oferi un sprijin important pentru această prioritate-cheie.
(6)Iniţiative precum mecanismul InvestEU de garantare a creditelor la export joacă un rol important în sprijinirea economiei ucrainene. Participarea largă a agenţiilor europene de creditare a exportului este un factor-cheie pentru succesul acestui mecanism.
(7)Este important ca reţelele şi serviciile de transport să funcţioneze bine pentru a asigura tranziţia către o economie verde, crescând în acelaşi timp competitivitatea Uniunii. În acest sens, sunt necesare investiţii în reţelele de transport transeuropene pentru a completa legăturile lipsă şi a moderniza infrastructura de transport, unde există deficite majore de finanţare publică şi privată.
(8)Fondul InvestEU este principalul instrument de la nivelul UE de mobilizare a finanţării publice şi private pentru a sprijini o gamă largă de priorităţi de politică ale Uniunii. Prin intermediul reţelei sale cuprinzătoare de parteneri de implementare, care include Banca Europeană de Investiţii (BEI), Fondul european de investiţii (FEI), alte instituţii financiare internaţionale şi bănci şi instituţii naţionale de promovare, Fondul InvestEU furnizează finanţarea atât de necesară prin capacitatea sa de partajare a riscurilor. Evaluarea intermediară a Programului InvestEU, finalizată în 2024, a evidenţiat că garanţiile bugetare sunt în mod inerent eficiente pentru bugetul UE şi a confirmat că programul se află pe calea cea bună în ceea ce priveşte mobilizarea investiţiilor, cu un impact preconizat semnificativ asupra economiei reale. Totuşi, aprobările operaţiunilor de finanţare şi de investiţii în cadrul Programului InvestEU s-au concentrat puternic la începutul perioadei şi, prin urmare, dacă nu se iau măsuri pentru a soluţiona această problemă, noile aprobări pentru unele produse financiare ar putea să înceteze după 2025.
(9)Este important să fie mărită şi utilizată mai eficient capacitatea financiară a Fondului InvestEU atunci când este mobilizată în combinaţie cu resursele care vor deveni disponibile în cadrul FEIS şi al altor instrumente moştenite, şi anume instrumentul de împrumut al MIE înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (5) şi mecanismul de împrumut InnovFin înfiinţat în temeiul Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 (6) şi (UE) nr. 1291/2013 (7) ale Parlamentului European şi ale Consiliului, implementate de Grupul BEI. Aceste combinaţii ar putea reduce veniturile bugetare din instrumentele moştenite respective. Totuşi, aceste combinaţii ar da, de asemenea, posibilitatea de a mări volumul părţii acoperite de garanţia pentru investiţii strategice în domenii-cheie prioritare ale Uniunii de la care se aşteaptă să ducă la mobilizarea unor investiţii suplimentare de aproximativ 25 de miliarde EUR şi la o diversificare mai mare a riscurilor, fără ca riscurile pentru bugetul Uniunii să crească în mod substanţial.
(5)Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 680/2007 şi (CE) nr. 67/2010 (JO L 348, 20.12.2013, p. 129, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/1316/oj).
(6)Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare şi diseminare pentru "Programul-cadru pentru cercetare şi inovare (2014-2020) - Orizont 2020" şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006 (JO L 347, 20.12.2013, p. 81, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/1290/oj).
(7)Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare şi inovare (2014-2020) - Orizont 2020 şi de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 104, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/1291/oj).
(10)Având în vedere majorarea cu 2,9 miliarde EUR a garanţiei UE susţinută de restituirile suplimentare de 1,16 miliarde EUR şi măsurile de creştere a eficienţei puse în aplicare prin combinarea capacităţilor instrumentelor moştenite cu Fondul InvestEU, se preconizează că ar putea fi mobilizate investiţii suplimentare în valoare de aproximativ 55 de miliarde EUR. Este necesar ca contribuţia financiară a Grupului BEI să fie ajustată proporţional cu cota din garanţia UE majorată care i-a fost alocată. Distribuţia orientativă a garanţiei UE între cele patru componente de politică ale Fondului InvestEU ar trebui crescută proporţional cu majorarea garanţiei UE. Utilizarea respectivelor restituiri din instrumentele moştenite în beneficiul Fondului InvestEU nu influenţează negocierile privind cadrul financiar multianual de după 2027.
(11)Serviciile de consiliere InvestEU joacă un rol important în dezvoltarea unei rezerve de proiecte. Aceste servicii de consiliere sunt deosebit de utile în domenii complexe, precum locuinţele sociale la preţuri accesibile şi apărarea. Prin urmare, ar fi oportun să se utilizeze 40 de milioane EUR din restituiri pentru a majora suma pusă la dispoziţie pentru astfel de servicii. În plus, trebuie să se asigure o mai bună interacţiune între diferitele componente ale Programului InvestEU, în special între Platforma de consiliere InvestEU şi Portalul InvestEU.
(12)Comisia estimează cuantumul provizioanelor necesare pentru a acoperi pierderile viitoare pe durata de viaţă a operaţiunilor finanţate cu sprijin de la Fondul InvestEU cu un nivel de încredere de 95 % din valoarea expusă riscului. Printre eforturile continue ale Comisiei de a armoniza cadrul de gestionare a riscurilor pentru garanţiile bugetare se înscrie intenţia de a revizui metodologiile aplicate atât în cadrul politicilor interne, cât şi al celor externe.
(13)Pentru a spori atractivitatea compartimentului pentru statele membre din cadrul Fondului InvestEU, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a contribui, de asemenea, într-un mod finanţat integral, din fondurile care fac obiectul gestiunii partajate, din Mecanismul de redresare şi rezilienţă înfiinţat prin Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului (8) sau din resursele statelor membre, prin intermediul unui instrument financiar InvestEU, pe lângă opţiunea existentă de a contribui la garanţia UE. Sprijinul din instrumentul financiar InvestEU ar trebui, în măsura posibilului, să fie pus în aplicare în conformitate cu aceleaşi principii precum cele aferente garanţiei UE. Prin intermediul instrumentului financiar InvestEU, statele membre care nu fac parte din zona euro ar putea beneficia mai eficient din punct de vedere financiar de Programul InvestEU în moneda proprie. Instrumentul financiar InvestEU ar trebui să ofere, de asemenea, un stimulent în plus pentru ca partenerii de implementare să îşi mărească în mod responsabil apetitul la risc, contribuind astfel la atragerea de capital privat.
(8)Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă (JO L 57, 18.2.2021, p. 17, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/241/oj).
(14)Pentru a utiliza compartimentele în mod complementar pentru a sprijini o anumită operaţiune de finanţare sau de investiţii, este posibil să se combine sumele alocate compartimentului pentru statele membre cu resursele din compartimentul pentru Uniune într-o structură stratificată, cu o tranşă care suportă prima pierdere acoperită din resurse naţionale. Pentru a asigura consecvenţa cu obiectivele Programului InvestEU, astfel de combinaţii ar trebui să respecte principii precum valoarea adăugată de UE, concurenţa loială şi integritatea pieţei interne şi să sprijine cooperarea transfrontalieră, dacă este cazul.
(15)În conformitate cu obiectivul general de simplificare prin care se urmăreşte să se reducă sarcina administrativă pentru destinatarii finali, intermediarii financiari şi partenerii de implementare, cerinţele de raportare, inclusiv cele referitoare la indicatorii-cheie de performanţă şi de monitorizare, ar trebui reduse, după caz, în special cele care vizează întreprinderile mici şi operaţiunile de mică anvergură. Această simplificare nu ar trebui să aibă un impact asupra calităţii datelor primite de la destinatarii finali dacă datele respective nu se înscriu în propunerea de reducere a cerinţelor de raportare. Fără a afecta în vreun fel definiţia unei întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) în sensul altor acte ale Uniunii şi al oricăror programe şi fonduri viitoare, aplicarea definiţiei unui IMM în scopul Programului InvestEU ar trebui ajustată în vederea eliminării complexităţii în măsura posibilului. Ar trebui să se acorde o atenţie deosebită întreprinderilor din economia socială şi instituţiilor de microfinanţare. Este important să se reamintească că se aplică normele contabile prevăzute în Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (9), inclusiv normele privind consolidarea, astfel încât integritatea definiţiei IMM-urilor să nu aibă de suferit şi sprijinul din partea Uniunii să ajungă la beneficiarii vizaţi. Ori de câte ori este necesar pentru punerea în aplicare şi fără a aduce atingere Regulamentului (UE) 2021/523, criteriile din definiţia simplificată ar trebui interpretate în conformitate cu principiile stabilite în dispoziţiile relevante din anexa I la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (10). Este necesar ca partenerii de implementare sau, în cazul produselor financiare intermediate, intermediarii financiari, să asigure respectarea deplină a condiţiilor de eligibilitate pentru IMM-uri, ceea ce presupune inclusiv să verifice statutul de IMM al destinatarilor finali, în special prin calcularea exactă a numărului de angajaţi şi a cifrei de afaceri din perimetrul relevant al firmelor şi, după caz, prin aplicarea corespunzătoare a normelor de consolidare pentru a preveni eludarea prin intermediul grupurilor sau al unor structuri similare.
(9)Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2013/34/oj).
(10)Recomandarea Comisiei 2003/361/CE din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36, ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2003/361/oj).
(16)Comisia ar trebui să aibă în vedere măsuri suplimentare de simplificare fără caracter legislativ care să completeze prezentul regulament de modificare, ca, de pildă, reducerea frecvenţei rapoartelor privind progresele înregistrate care trebuie transmise de partenerii de implementare pentru a reduce volumul de muncă al partenerilor de implementare, al intermediarilor financiari şi al destinatarilor finali, fără a modifica niciunul dintre elementele de fond ale Regulamentului (UE) 2021/523.
(17)Este important ca procedurile privind ajutoarele de stat aplicabile operaţiunilor sprijinite din fondul InvestEU să fie proporţionale, previzibile şi raţionalizate. În funcţie de situaţie, este important ca Comisia să analizeze toate mijloacele disponibile pentru a simplifica şi a accelera evaluările ajutoarelor de stat. În plus, revizuirea Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei (11) ar trebui să clarifice şi să simplifice şi mai mult aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul Programului InvestEU.
(11)Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat (JO L 187, 26.6.2014, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2014/651/oj).
(18)Frecvenţa şi amploarea rapoartelor ar trebui, de asemenea, reduse pentru Programul InvestEU şi pentru programul precedent, FEIS.
(19)Regulamentele (UE) 2015/1017, (UE) 2021/695 (12) şi (UE) 2021/1153 (13) ale Parlamentului European şi ale Consiliului ar trebui modificate pentru a permite combinarea sprijinului acordat în temeiul regulamentelor respective cu garanţia UE acordată în temeiul Regulamentului (UE) 2021/523, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament.
(12)Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare şi inovare Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare şi de diseminare şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 şi (UE) nr. 1291/2013 (JO L 170, 12.5.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/695/oj).
(13)Regulamentul (UE) 2021/1153 al Parlamentului European şi al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Mecanismului pentru interconectarea Europei şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1316/2013 şi (UE) nr. 283/2014 (JO L 249, 14.7.2021, p. 38, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1153/oj).
(20)Partenerii de implementare ar trebui să fie obligaţi să furnizeze, pentru contabilitatea Comisiei, situaţii financiare auditate aferente combinaţiilor de sprijin în conformitate cu articolul 212 alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului (14), delimitând în mod clar cuantumurile aferente diferitelor temeiuri juridice.
(14)Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L, 2024/2509, 26.9.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2509/oj).
(21)Întrucât obiectivele prezentului regulament, şi anume remedierea disfuncţionalităţilor pieţei la nivelul Uniunii şi al statelor membre, precum şi a deficitului de investiţii din Uniune, accelerarea tranziţiei verzi şi digitale a Uniunii, sporirea competitivităţii acesteia şi consolidarea bazei sale industriale, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, ci pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.
(22)Pentru a sprijini Parlamentul European şi Consiliul să îşi îndeplinească rolurile instituţionale, raportul de evaluare final independent privind Programul InvestEU ar trebui să cuprindă o evaluare comparativă a performanţei Programului InvestEU înainte şi după ce a intrat în vigoare prezentul regulament de modificare, cu tot cu derogările şi ajustările normative ale acestuia,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
-****-
Art. 1: Modificarea Regulamentului (UE) 2021/523
Regulamentul (UE) 2021/523 se modifică după cum urmează:
1.la articolul 1, primul paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Prezentul regulament instituie Fondul InvestEU, care furnizează o garanţie a UE şi un instrument financiar InvestEU pentru a sprijini operaţiunile de finanţare şi de investiţii desfăşurate de partenerii de implementare, care contribuie la obiectivele politicilor interne ale Uniunii."
2.articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)punctele 3, 4 şi 5 se înlocuiesc cu următorul text:
"3. «componentă de politică» înseamnă un domeniu specific în care garanţia UE sau instrumentul financiar InvestEU oferă sprijin, astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (1);
4. «compartiment» înseamnă o parte a sprijinului acordat în cadrul Fondului InvestEU, definită din punctul de vedere al originii resurselor care o susţin;
5. «operaţiune de finanţare mixtă» înseamnă, în cadrul compartimentului pentru Uniune, o operaţiune sprijinită de bugetul Uniunii care combină forme de sprijin nerambursabile, rambursabile sau de ambele tipuri, din bugetul Uniunii, cu forme rambursabile de sprijin din partea instituţiilor de dezvoltare sau a altor instituţii financiare publice sau din partea instituţiilor financiare comerciale şi a investitorilor; în sensul prezentei definiţii, programele Uniunii finanţate din alte surse decât bugetul Uniunii, cum ar fi Fondul pentru inovare finanţat de sistemul EU-ETS, pot fi asimilate programelor Uniunii finanţate din bugetul Uniunii;"
(b)punctul 8 se înlocuieşte cu următorul text:
"8. «acord de contribuţie» înseamnă un instrument juridic prin care Comisia şi unul sau mai multe state membre stabilesc condiţiile de implementare a contribuţiei în cadrul compartimentului pentru statele membre, astfel cum se prevede la articolele 10 şi 10a;"
(c)punctele 10 şi 11 se înlocuiesc cu următorul text:
"10. «operaţiuni de finanţare şi de investiţii» sau «operaţiuni de finanţare sau de investiţii» înseamnă operaţiuni menite să asigure finanţare directă sau indirectă, prin intermediul produselor financiare, destinatarilor finali, derulate de:
(a) în contextul garanţiei UE, un partener de implementare în nume propriu, furnizate de acesta în conformitate cu normele, politicile şi procedurile sale interne şi contabilizate în situaţiile sale financiare sau, după caz, publicate în notele la situaţiile financiare respective;
(b) în contextul instrumentului financiar InvestEU, un partener de implementare în nume propriu sau în nume propriu, dar pe seama Comisiei, după caz;
11. «fonduri care fac obiectul gestiunii partajate» înseamnă fonduri pentru care este prevăzută posibilitatea de a aloca o parte din respectivele fonduri pentru provizionarea unei garanţii bugetare sau pentru un instrument financiar în cadrul compartimentului pentru statele membre al Fondului InvestEU, şi anume Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) şi Fondul de coeziune instituite prin Regulamentul (UE) 2021/1058 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1), Fondul social european Plus (FSE+) instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2) («Regulamentul FSE+ pentru perioada 2021-2027»), Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură (FEAMPA) instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1139 al Parlamentului European şi al Consiliului (*3) şi Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) instituit prin Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European şi al Consiliului (*4) («Regulamentul privind planurile strategice PAC»);
(*1)Regulamentul (UE) 2021/1058 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională şi Fondul de coeziune (JO L 231, 30.6.2021, p. 60, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1058/oj).
(*2)Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului social european Plus (FSE+) şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1296/2013 (JO L 231, 30.6.2021, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1057/oj).
(*3)Regulamentul (UE) 2021/1139 al Parlamentului European şi al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1004 (JO L 247, 13.7.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1139/oj).
(*4)Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 şi (UE) nr. 1307/2013 (JO L 435, 6.12.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/2115/oj)."
(d)punctul 12 se înlocuieşte cu următorul text:
"12. «acord de garantare» înseamnă un instrument juridic prin care Comisia şi un partener de implementare precizează condiţiile pentru propunerea de operaţiuni de finanţare şi de investiţii care să beneficieze de garanţia UE sau de instrumentul financiar InvestEU, pentru furnizarea garanţiei UE sau a sprijinului prin intermediul instrumentului financiar InvestEU pentru operaţiunile respective şi pentru implementarea lor în conformitate cu prezentul regulament;"
(e)punctul 21 se înlocuieşte cu următorul text:
"21. «întreprindere mică şi mijlocie» sau «IMM» înseamnă: (a) o întreprindere care, conform ultimelor sale conturi anuale sau consolidate, are un număr mediu de angajaţi mai mic de 250 în cursul exerciţiului financiar şi înregistrează o cifră de afaceri anuală ce nu depăşeşte 50 de milioane EUR sau (b) în cazul produselor financiare, dacă normele aplicabile privind ajutoarele de stat impun utilizarea definiţiei IMM-urilor din anexa I la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (*5), o microîntreprindere sau o întreprindere mică sau mijlocie în sensul anexei respective;
(*5)Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36, ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2003/361/oj)."
(f)se adaugă următorul punct:
"24. «instrument financiar InvestEU» înseamnă un instrument financiar, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 30 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului (*6), care urmează să fie implementat în cadrul compartimentului pentru statele membre al Fondului InvestEU.
(*6)Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L, 2024/2509, 26.9.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2509/oj)."
3.articolul 4 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), primul şi al doilea paragraf se înlocuiesc cu următorul text:
"(1) Garanţia UE destinată compartimentului pentru Uniune menţionat la articolul 9 alineatul (1) litera (a) este de 29 052 310 073 EUR la preţuri curente. Aceasta este provizionată la o rată de 40 %. Cuantumul menţionat la articolul 35 alineatul (3) primul paragraf litera (a) este luat, de asemenea, în considerare la calcularea provizionării care rezultă din rata de provizionare menţionată.
Un cuantum suplimentar al garanţiei UE poate fi furnizat în scopul compartimentului pentru statele membre menţionat la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament, sub rezerva alocării cuantumurilor corespunzătoare de către statele membre, în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European şi al Consiliului (*7) («Regulamentul privind dispoziţiile comune pentru perioada 2021-2027») şi al articolului 81 din Regulamentul privind planurile strategice PAC.
(*7)Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1060/oj);"
(b)la alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Un cuantum de 14 227 310 073 EUR la preţuri curente din cuantumul menţionat la alineatul (1) primul paragraf de la prezentul articol se alocă obiectivelor menţionate la articolul 3 alineatul (2)."
(c)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:
"(3) Valoarea pachetului financiar pentru implementarea măsurilor prevăzute în capitolele VI şi VII este de 470 000 000 EUR la preţuri curente."
4.la articolul 6, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Garanţia UE şi instrumentul financiar InvestEU se implementează prin gestiune indirectă împreună cu organismele menţionate la articolul 62 alineatul (1) litera (c) punctele (ii), (iii), (v) şi (vi) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509. Alte forme de finanţare din partea Uniunii prevăzute în prezentul regulament se implementează prin gestiune directă sau indirectă, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, inclusiv granturile implementate în conformitate cu titlul VIII din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 şi operaţiunile de finanţare mixtă implementate în conformitate cu prezentul articol, cât mai armonios posibil şi asigurându-se sprijinirea eficientă şi coerentă a politicilor Uniunii."
5.articolul 7 se modifică după cum urmează:
(a)titlul se înlocuieşte cu următorul text:
"Combinaţii"
(b)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Sprijinul din garanţia UE în temeiul prezentului regulament, sprijinul acordat de Uniune prin intermediul instrumentelor financiare stabilite prin programele din perioada de programare 2014-2020 şi sprijinul acordat de Uniune din garanţia UE instituită prin Regulamentul (UE) 2015/1017 pot fi combinate pentru a sprijini produse financiare sau portofolii implementate sau care urmează să fie implementate de BEI sau FEI în temeiul prezentului regulament."
(c)alineatul (4) se înlocuieşte cu următorul text:
"(4) Sprijinul din garanţia UE în temeiul prezentului regulament, sprijinul acordat de Uniune prin intermediul garanţiei prevăzute în cadrul instrumentelor financiare stabilite prin programele din perioada de programare 2014-2020 şi eliberate din operaţiunile aprobate în temeiul acestor instrumente şi sprijinul acordat de Uniune prin garanţia UE instituită prin Regulamentul (UE) 2015/1017 şi eliberată din operaţiunile aprobate în temeiul garanţiei UE respective pot fi combinate pentru a sprijini produse financiare sau portofolii care să conţină operaţiuni de finanţare şi de investiţii eligibile în temeiul prezentului regulament, implementate sau care urmează să fie implementate de BEI sau FEI în temeiul prezentului regulament."
(d)se adaugă următoarele alineate:
"(5) Prin derogare de la articolul 212 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, garanţia eliberată sprijinită de la bugetul Uniunii în cadrul instrumentelor financiare stabilite prin programele din perioada de programare 2014-2020 poate fi utilizată pentru acoperirea operaţiunilor de finanţare şi de investiţii eligibile în temeiul prezentului regulament în scopul combinării menţionate la alineatul (4) de la prezentul articol.
(6) Prin derogare de la articolul 216 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, ar trebui să fie posibil să nu fie luată în considerare provizionarea corespunzătoare garanţiei eliberate în cadrul sprijinului acordat de Uniune din garanţia UE instituită prin Regulamentul (UE) 2015/1017 în vederea operaţiunii menţionate la articolul 216 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 şi ca provizionarea să poată fi utilizată pentru acoperirea operaţiunilor de finanţare şi de investiţii eligibile în temeiul prezentului regulament în scopul combinării menţionate la alineatul (4) de la prezentul articol.
(7) Eliberarea garanţiei sprijinite de la bugetul Uniunii în cadrul instrumentelor financiare stabilite prin programele din perioada de programare 2014-2020, transferul activelor corespunzătoare din conturile fiduciare către fondul comun de provizionare menţionat la articolul 215 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 şi eliberarea garanţiei în cadrul sprijinului acordat de Uniune din garanţia UE instituită prin Regulamentul (UE) 2015/1017 menţionate la alineatul (4) de la prezentul articol se efectuează printr-o modificare a acordurilor relevante dintre Comisie şi BEI sau FEI.
Condiţiile de utilizare a garanţiilor eliberate menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat pentru a acoperi operaţiunile de finanţare şi de investiţii eligibile în temeiul prezentului regulament şi, după caz, transferul activelor corespunzătoare din conturile fiduciare către fondul comun de provizionare menţionat la articolul 215 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 se stabilesc în acordul de garantare menţionat la articolul 17 din prezentul regulament.
Condiţiile produselor financiare menţionate la alineatele (1) şi (4) de la prezentul articol şi ale portofoliilor în cauză, inclusiv repartizările proporţionale respective ale pierderilor, veniturilor, rambursărilor şi recuperărilor sau repartizările respective pe o bază neproporţională în conformitate cu alineatul (3) al doilea paragraf de la prezentul articol se stabilesc în acordul de garantare menţionat la articolul 17."
6.la articolul 8 alineatul (8), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Comisia, împreună cu partenerii de implementare, urmăreşte să asigure faptul că partea din garanţia UE din cadrul compartimentului pentru Uniune utilizată pentru componenta de politică pentru infrastructură durabilă este distribuită astfel încât să se realizeze un echilibru între diferitele domenii menţionate la alineatul (1) litera (a)."
7.la articolul 9 alineatul (1), litera (b) se înlocuieşte cu următorul text:
"(b) compartimentul pentru statele membre vizează disfuncţionalităţi specifice ale pieţei sau situaţii specifice de investiţii insuficiente în una sau mai multe regiuni sau în unul sau mai multe state membre, în vederea îndeplinirii obiectivelor de politică ale fondurilor din care sunt alocate contribuţii şi care fac obiectul gestiunii partajate sau ale cuantumului suplimentar furnizat de un stat membru în temeiul articolului 4 alineatul (1) al treilea paragraf sau în temeiul articolului 10a alineatul (1) al doilea paragraf, în special pentru a consolida coeziunea economică, socială şi teritorială în Uniune prin remedierea dezechilibrelor dintre regiunile sale."
8.articolul 10 se modifică după cum urmează:
(a)titlul se înlocuieşte cu următorul text:
"Dispoziţii specifice aplicabile garanţiei UE implementate în cadrul compartimentului pentru statele membre"
(b)la alineatul (2), al patrulea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Statul membru şi Comisia încheie un acord de contribuţie sau un amendament la acesta în urma deciziei Comisiei de aprobare a acordului de parteneriat în temeiul articolului 12 din Regulamentul privind dispoziţiile comune pentru perioada 2021-2027 sau a planului strategic PAC în temeiul articolului 118 din Regulamentul privind planurile strategice PAC sau simultan cu decizia Comisiei de modificare a unui program în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul privind dispoziţiile comune pentru perioada 2021-2027 sau a unui plan strategic PAC în conformitate cu articolul 119 din Regulamentul privind planurile strategice PAC."
(c)la alineatul (3), litera (b) se înlocuieşte cu următorul text:
"(b) strategia statului membru, constând în tipul de finanţare, efectul de levier vizat, acoperirea geografică, inclusiv acoperirea regională, dacă este necesar, tipurile de proiecte, perioada de investiţie şi, după caz, categoriile de destinatari finali şi de intermediari eligibili;"
9.se introduce următorul articol:
"Art. 10a: Dispoziţii specifice aplicabile instrumentului financiar InvestEU implementat în cadrul compartimentului pentru statele membre
(1) Un stat membru poate contribui cu cuantumuri din fondurile care fac obiectul gestiunii partajate la compartimentul pentru statele membre al Fondului InvestEU în vederea implementării lor prin intermediul instrumentului financiar InvestEU.
Statele membre pot furniza, de asemenea, cuantumuri suplimentare pentru instrumentul financiar InvestEU. Aceste cuantumuri constituie venituri alocate externe în conformitate cu articolul 21 alineatul (5) a doua teză din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509.
Cuantumurile alocate de un stat membru în mod voluntar în temeiul primului şi al celui de al doilea paragraf se utilizează pentru sprijinirea operaţiunilor de finanţare şi de investiţii în statul membru în cauză. Respectivele cuantumuri se utilizează pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor de politică specificate în acordul de parteneriat menţionat la articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind dispoziţiile comune pentru perioada 2021-2027, în programele sau în planul strategic PAC care contribuie la Programul InvestEU, pentru a pune în aplicare măsurile relevante prevăzute în planul de redresare şi rezilienţă stabilit în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 sau, în alte cazuri, în scopurile prevăzute în acordul de contribuţie, în funcţie de originea sumei plătite.
(2) Contribuţia la instrumentul financiar InvestEU este condiţionată de încheierea unui acord de contribuţie între un stat membru şi Comisie, care, în cazul contribuţiilor din fondurile care fac obiectul gestiunii partajate, se încheie în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) al patrulea paragraf.
Două sau mai multe state membre pot încheia cu Comisia un acord comun de contribuţie.
(3) Acordul de contribuţie conţine cel puţin cuantumul contribuţiei statului membru şi moneda operaţiunilor de finanţare şi de investiţii, dispoziţii privind remuneraţia Uniunii pentru instrumentul financiar InvestEU, elementele prevăzute la articolul 10 alineatul (3) literele (b)-(e) şi (g) şi tratamentul resurselor ce sunt generate de cuantumurile cu care se contribuie la instrumentul financiar InvestEU sau ce pot fi atribuite acestora.
(4) Acordurile de contribuţie se pun în aplicare prin acorduri de garantare încheiate în conformitate cu articolul 10 alineatul (4) primul paragraf.
În cazul în care nu a fost încheiat niciun acord de garantare în termen de 12 luni de la încheierea acordului de contribuţie, acordul de contribuţie încetează sau se prelungeşte de comun acord. În cazul în care cuantumul unui acord de contribuţie nu a fost angajat integral în temeiul unuia sau mai multor acorduri de garantare în termen de 12 luni de la încheierea acordului de contribuţie, cuantumul respectiv se modifică în consecinţă. Cuantumul neutilizat al unei contribuţii din fondurile care fac obiectul gestiunii partajate furnizate prin intermediul Programului InvestEU se reutilizează în conformitate cu regulamentul de instituire a fondului în cauză. Cuantumul neutilizat al unei contribuţii a unui stat membru în temeiul alineatului (1) al doilea paragraf de la prezentul articol se rambursează statului membru.
Acordul de contribuţie se modifică dacă un acord de garantare nu a fost pus în aplicare în mod corespunzător în perioada prevăzută la articolul 14 alineatul (6) din Regulamentul privind dispoziţiile comune pentru perioada 2021-2027 sau la articolul 81 alineatul (6) din Regulamentul privind planurile strategice PAC sau, în cazul unui acord de garantare referitor la cuantumurile furnizate în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf de la prezentul articol, în acordul de contribuţie relevant. Cuantumurile neutilizate alocate de statele membre în temeiul dispoziţiilor privind utilizarea fondurilor care fac obiectul gestiunii partajate furnizate prin intermediul Programului InvestEU se reutilizează în conformitate cu regulamentul de instituire a fondului în cauză. Cuantumul neutilizat al unui instrument financiar InvestEU care poate fi atribuit contribuţiei unui stat membru în temeiul alineatului (1) al doilea paragraf de la prezentul articol se rambursează statului membru.
Resursele ce sunt generate de cuantumurile cu care se contribuie la instrumentul financiar InvestEU sau ce pot fi atribuite acestora în temeiul dispoziţiilor privind utilizarea fondurilor care fac obiectul gestiunii partajate furnizate prin intermediul Programului InvestEU se reutilizează în conformitate cu regulamentul de instituire a fondului în cauză. Resursele ce sunt generate de cuantumurile cu care se contribuie la instrumentul financiar InvestEU în temeiul alineatului (1) al doilea paragraf de la prezentul articol sau ce pot fi atribuite acestora se rambursează statului membru.
(5) Sprijinul din cadrul instrumentului financiar InvestEU poate fi acordat pentru operaţiuni de finanţare şi de investiţii care fac obiectul prezentului regulament pentru o perioadă de investiţii ce se încheie la 31 decembrie 2027. Contractele prin care se implementează instrumentul financiar InvestEU dintre partenerul de implementare şi destinatarul final sau intermediarul financiar sau altă entitate menţionată la articolul 16 alineatul (1) litera (a) se semnează până la 31 decembrie 2028."
10.la articolul 11 alineatul (1) litera (d), punctul (i) se înlocuieşte cu următorul text:
"(i) i se alocă un cuantum de până la 330 000 000 EUR din pachetul financiar menţionat la articolul 4 alineatul (3) pentru iniţiativele de consiliere menţionate la articolul 25 şi pentru sarcinile operaţionale menţionate la punctul (ii) de la prezenta literă;"
11.titlul capitolului IV se înlocuieşte cu următorul text:
"Garanţia UE şi instrumentul financiar InvestEU"
12.la articolul 13, alineatul (4) se înlocuieşte cu următorul text:
"(4) Grupului BEI i se acordă 75 % din garanţia UE din cadrul compartimentului pentru Uniune, astfel cum este prevăzută la articolul 4 alineatul (1) primul paragraf, în valoare de 21 789 232 555 EUR. Grupul BEI furnizează o contribuţie financiară globală în valoare de 5 447 308 139 EUR. Respectiva contribuţie este furnizată într-un mod şi sub o formă care să faciliteze implementarea Fondului InvestEU şi realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 15 alineatul (2)."
13.articolul 16 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Instrumentul financiar InvestEU poate fi utilizat pentru a furniza fonduri partenerilor de implementare pentru tipurile de finanţare menţionate la primul paragraf litera (a) furnizate de partenerii de implementare.
Pentru a fi acoperită de garanţia UE sau de instrumentul financiar InvestEU, finanţarea menţionată la primul şi la al doilea paragraf de la prezentul alineat se acordă, se obţine sau se eliberează în beneficiul operaţiunilor de finanţare şi de investiţii menţionate la articolul 14 alineatul (1), în cazul în care finanţarea de către partenerul de implementare a fost acordată în conformitate cu un acord sau o tranzacţie de finanţare care a fost semnat(ă) sau încheiat(ă) de partenerul de implementare după semnarea acordului de garantare şi care nu a expirat şi nu a fost anulat(ă)."
(b)alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) Operaţiunile de finanţare şi de investiţii prin intermediul fondurilor sau al altor structuri intermediare sunt sprijinite de garanţia UE sau de instrumentul financiar InvestEU în conformitate cu dispoziţiile stabilite în orientările în materie de investiţii, după caz, chiar dacă aceste structuri investesc o mică parte din investiţiile lor în afara Uniunii şi în ţările terţe menţionate la articolul 14 alineatul (2) sau investesc o mică parte din investiţiile lor în alte active decât cele eligibile în temeiul prezentului regulament."
14.articolul 17 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), primul paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Comisia încheie un acord de garantare cu fiecare partener de implementare, având drept obiect acordarea garanţiei UE până la un cuantum care urmează a fi stabilit de Comisie sau acordarea de sprijin în cadrul instrumentului financiar InvestEU."
(b)alineatul (2) se modifică după cum urmează:
(i)litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:
"(c) norme detaliate privind furnizarea garanţiei UE sau a sprijinului în cadrul instrumentului financiar InvestEU în conformitate cu articolul 19, inclusiv privind acoperirea operaţiunilor de finanţare şi de investiţii sau a portofoliilor de instrumente de tipuri specifice şi privind evenimentele care declanşează posibile cereri de executare a garanţiei UE sau privind utilizarea instrumentului financiar InvestEU;"
(ii)litera (f) se înlocuieşte cu următorul text:
"(f) angajamentul partenerului de implementare de a accepta deciziile Comisiei şi ale Comitetului pentru investiţii în ceea ce priveşte utilizarea garanţiei UE sau a instrumentului financiar InvestEU în beneficiul unei operaţiuni de finanţare sau de investiţii propuse, fără a aduce atingere procesului decizional al partenerului de implementare cu privire la operaţiunea de finanţare sau de investiţii propusă în absenţa garanţiei UE sau a instrumentului financiar InvestEU;"
(iii)literele (h) şi (i) se înlocuiesc cu următorul text:
"(h) raportarea financiară şi operaţională şi monitorizarea operaţiunilor de finanţare şi de investiţii în cadrul garanţiei UE şi al instrumentului financiar InvestEU;
(i) principalii indicatori de performanţă, în special în ceea ce priveşte utilizarea garanţiei UE şi a instrumentului financiar InvestEU, îndeplinirea obiectivelor şi a criteriilor prevăzute la articolele 3, 8 şi 14, precum şi mobilizarea capitalului privat;"
(c)se adaugă următorul alineat:
"(6) Comisia furnizează Parlamentului European şi Consiliului informaţiile prevăzute la articolul 41 alineatul (5) şi la articolul 158 alineatul (8) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509."
15.articolul 18 se înlocuieşte cu următorul text:
"Art. 18: Cerinţe privind utilizarea garanţiei UE şi a instrumentului financiar InvestEU
(1) Acordarea garanţiei UE şi furnizarea sprijinului din instrumentul financiar InvestEU sunt condiţionate de intrarea în vigoare a acordului de garantare cu partenerul de implementare relevant.
(2) Operaţiunile de finanţare şi de investiţii sunt acoperite de garanţia UE sau sunt sprijinite prin intermediul instrumentului financiar InvestEU numai dacă îndeplinesc criteriile stabilite în prezentul regulament şi, după caz, în orientările relevante în materie de investiţii şi dacă Comitetul pentru investiţii a concluzionat că aceste operaţiuni îndeplinesc cerinţele pentru a beneficia de garanţia UE sau de instrumentul financiar InvestEU. Partenerii de implementare rămân responsabili pentru asigurarea conformităţii operaţiunilor de finanţare şi de investiţii cu prezentul regulament şi cu orientările relevante în materie de investiţii.
(3) Comisia nu datorează partenerului de implementare niciun cost sau comision administrativ legat de implementarea operaţiunilor de finanţare şi de investiţii în cadrul garanţiei UE sau al instrumentului financiar InvestEU, cu excepţia cazului în care natura obiectivelor de politică vizate de produsul financiar ce urmează a fi implementat şi accesibilitatea din punct de vedere financiar pentru destinatarii finali vizaţi sau tipul de finanţare furnizată permit partenerului de implementare să justifice în mod adecvat în faţa Comisiei necesitatea unei excepţii. Acoperirea acestor costuri din bugetul Uniunii se limitează la cuantumul strict necesar pentru implementarea operaţiunilor de finanţare şi de investiţii relevante şi nu este pusă la dispoziţie decât în măsura în care costurile nu sunt acoperite de veniturile încasate de către partenerii de implementare din operaţiunile de finanţare şi de investiţii în cauză. Dispoziţiile referitoare la comisioane sunt prevăzute în acordul de garantare şi sunt conforme cu articolul 17 alineatul (4) din prezentul regulament şi cu articolul 212 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509.
În pofida primului paragraf, partenerii de implementare au dreptul la comisioane adecvate în legătură cu gestionarea conturilor fiduciare aferente instrumentului financiar InvestEU.
(4) În plus, partenerul de implementare poate utiliza garanţia UE sau instrumentul financiar InvestEU pentru a acoperi partea corespunzătoare a oricăror costuri legate de recuperare în conformitate cu articolul 17 alineatul (4), cu excepţia cazului în care aceste costuri au fost deduse din sumele încasate din recuperări."
16.articolul 19 se modifică după cum urmează:
(a)titlul se înlocuieşte cu următorul text:
"Acoperirea şi condiţiile garanţiei UE şi ale instrumentului financiar InvestEU"
(b)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Remuneraţia pentru asumarea riscurilor se alocă între Uniune şi un partener de implementare, proporţional cu cota lor respectivă de participare la asumarea riscurilor în cadrul unui portofoliu de operaţiuni de finanţare şi de investiţii sau, după caz, în cadrul unor operaţiuni individuale de finanţare şi de investiţii. Remunerarea garanţiei UE sau a instrumentului financiar InvestEU poate fi redusă în cazuri justificate corespunzător, menţionate la articolul 13 alineatul (2).
Partenerul de implementare are o expunere adecvată, pe propriul risc, la operaţiunile de finanţare şi de investiţii sprijinite de garanţia UE sau de instrumentul financiar InvestEU, cu excepţia cazului în care, în mod excepţional, obiectivele de politică vizate de produsul financiar care urmează a fi implementat sunt de aşa natură încât partenerul de implementare nu poate contribui în mod rezonabil cu propria capacitate de a-şi asuma riscuri."
(c)la alineatul (2) primul paragraf litera (a), teza introductivă se înlocuieşte cu următorul text:
"în cazul produselor de tip datorie menţionate la articolul 16 alineatul (1) primul paragraf litera (a):"
(d)se introduce următorul alineat:
"(2a) Instrumentul financiar InvestEU acoperă:
(a) în cazul produselor de tip datorie care constau în garanţii şi contragaranţii menţionate la articolul 16 alineatul (1) primul paragraf litera (a):
(i)principalul şi toate dobânzile şi cuantumurile datorate partenerului de implementare, dar care nu au fost primite de acesta în conformitate cu condiţiile operaţiunilor de finanţare până la data producerii situaţiei de neîndeplinire a obligaţiilor;
(ii)pierderile din restructurări;
(iii)pierderile generate de fluctuaţiile altor monede decât euro pe pieţe pe care posibilităţile de acoperire a riscului pe termen lung sunt limitate;
(b) în cazul altor tipuri eligibile de finanţare menţionate la articolul 16 alineatul (1) primul paragraf litera (a): cuantumurile investite sau acordate ca împrumut de partenerul de implementare.
În sensul primului paragraf litera (a) punctul (i), în cazul datoriilor subordonate, o amânare, o reducere sau o ieşire forţată se consideră o situaţie de neîndeplinire a obligaţiilor.
Instrumentul financiar InvestEU acoperă întreaga expunere a Uniunii în ceea ce priveşte operaţiunile de finanţare şi de investiţii relevante."
17.la articolul 22, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Se stabileşte un tablou de bord al indicatorilor (denumit în continuare «tabloul de bord») pentru a se asigura o evaluare independentă, transparentă şi armonizată, de către Comitetul pentru investiţii, a cererilor de utilizare a garanţiei UE sau, după caz, a instrumentului financiar InvestEU pentru operaţiuni de finanţare şi de investiţii propuse de parteneri de implementare."
18.la articolul 23, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) Operaţiunile de finanţare şi de investiţii ale BEI care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament nu sunt acoperite de garanţia UE sau nu beneficiază de instrumentul financiar InvestEU în cazul în care Comisia emite un aviz nefavorabil în cadrul procedurii prevăzute la articolul 19 din Statutul BEI."
19.articolul 24 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), primul paragraf se modifică după cum urmează:
(i)litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:
"(a) examinează propunerile de operaţiuni de finanţare şi de investiţii prezentate de partenerii de implementare pentru acoperire în cadrul garanţiei UE sau pentru sprijin din instrumentul financiar InvestEU, propuneri care au trecut controlul de conformitate cu politicile Uniunii menţionat la articolul 23 alineatul (1) din prezentul regulament sau care au primit un aviz favorabil în cadrul procedurii prevăzute la articolul 19 din Statutul BEI;"
(ii)litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:
"(c) verifică dacă operaţiunile de finanţare şi de investiţii care ar beneficia de sprijinul acordat de garanţia UE sau de instrumentul financiar InvestEU respectă toate cerinţele relevante."
(b)la alineatul (4), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Documentaţia care urmează să fie furnizată de către partenerii de implementare cuprinde un formular de cerere standardizat, tabloul de bord menţionat la articolul 22 şi orice alt document pe care Comitetul pentru investiţii îl consideră relevant, în special o descriere a tipului de disfuncţionalitate a pieţei sau de situaţie de investiţii insuficiente şi o descriere a modului în care acestea vor fi atenuate prin operaţiunea de finanţare sau de investiţii în cauză, precum şi o evaluare fiabilă a operaţiunii care să demonstreze adiţionalitatea operaţiunii de finanţare sau de investiţii. Secretariatul verifică dacă documentaţia furnizată de partenerii de implementare, alţii decât grupul BEI, este completă. Comitetul pentru investiţii poate solicita clarificări din partea partenerului de implementare în cauză în legătură cu o propunere de operaţiune de investiţie sau de finanţare, inclusiv prin prezenţa directă a unui reprezentant al partenerului de implementare în cauză în timpul discuţiei privind operaţiunea menţionată anterior. Nicio evaluare a proiectului realizată de un partener de implementare nu impune Comitetului pentru investiţii obligaţii în ceea ce priveşte acordarea acoperirii prin garanţia UE sau sprijinul din instrumentul financiar InvestEU pentru o operaţiune de finanţare sau de investiţii."
(c)alineatul (5) se modifică după cum urmează:
(i)al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Concluziile Comitetului pentru investiţii care aprobă acoperirea prin garanţia UE sau sprijinul din instrumentul financiar InvestEU pentru o operaţiune de finanţare sau de investiţii sunt puse la dispoziţia publicului şi includ motivaţia aprobării şi informaţii cu privire la operaţiune, în special descrierea acesteia, identitatea promotorilor sau a intermediarilor financiari şi obiectivele operaţiunii. Concluziile fac referire şi la evaluarea globală care se bazează pe tabloul de bord."
(ii)al cincilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"De două ori pe an, Comitetul pentru investiţii transmite Parlamentului European şi Consiliului o listă cu toate concluziile sale din ultimele şase luni, precum şi tablourile de bord aferente publicate. Transmiterea include deciziile de respingere a utilizării garanţiei UE sau a sprijinului din instrumentul financiar InvestEU. Deciziilor respective li se aplică cerinţe stricte de confidenţialitate."
(d)alineatul (6) se înlocuieşte cu următorul text:
"(6) În cazul în care Comitetului pentru investiţii i se solicită să aprobe utilizarea garanţiei UE sau sprijinul din instrumentul financiar InvestEU pentru o operaţiune de finanţare sau de investiţii care reprezintă o facilitate, un program sau o structură care are subproiecte subiacente, respectiva aprobare include subproiectele subiacente respective, cu excepţia cazului în care Comitetul pentru investiţii decide să îşi rezerve dreptul de a le aproba separat. Comitetul pentru investiţii nu are dreptul de a aproba separat subproiecte cu o valoare mai mică de 3 000 000 EUR."
20.la articolul 25 alineatul (2), litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:
"(c) dacă este cazul, acordarea de asistenţă promotorilor de proiecte pentru dezvoltarea proiectelor lor, astfel încât să îndeplinească obiectivele prevăzute la articolele 3 şi 8 şi criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 14 şi să faciliteze dezvoltarea, printre altele, de proiecte importante de interes european comun şi de structuri care grupează proiectele pentru proiectele de dimensiuni mici, inclusiv prin intermediul platformelor de investiţii menţionate la litera (f) de la prezentul alineat, cu condiţia ca această asistenţă să nu aducă atingere concluziilor Comitetului pentru investiţii în ceea ce priveşte acoperirea prin garanţia UE sau instrumentul financiar InvestEU cu privire la astfel de proiecte;"
21.articolul 28 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), se adaugă următorul paragraf:
"Partenerii de implementare sunt scutiţi de raportarea privind indicatorii-cheie de performanţă şi de monitorizare prevăzuţi în anexa III, cu excepţia celor de la punctele 1, 2, 3.1, 3.2, 5.2, 6.3 şi 7.2, în ceea ce priveşte operaţiunile de finanţare sau de investiţii în beneficiul destinatarilor finali care primesc finanţări sau investiţii sprijinite prin garanţia UE sau prin instrumentul financiar InvestEU de până la 300 000 EUR de la un partener de implementare sau de la un intermediar financiar."
(b)alineatele (3) şi (4) se înlocuiesc cu următorul text:
"(3) Comisia raportează cu privire la implementarea Programului InvestEU în conformitate cu articolele 247 şi 256 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509. În conformitate cu articolul 41 alineatul (5) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, raportul anual oferă informaţii cu privire la nivelul de implementare a programului în raport cu obiectivele sale şi cu indicatorii de performanţă. În acest scop, fiecare partener de implementare furnizează anual informaţiile necesare pentru a permite Comisiei să îşi respecte obligaţiile de raportare, inclusiv informaţii privind funcţionarea garanţiei UE sau a instrumentului financiar InvestEU.
(4) Fiecare partener de implementare prezintă Comisiei, o dată pe an, un raport privind operaţiunile de finanţare şi de investiţii care fac obiectul prezentului regulament, împărţite, după caz, între compartimentul pentru Uniune şi compartimentul pentru statele membre. Fiecare partener de implementare comunică, de asemenea, statului membru al cărui compartiment îl implementează informaţii cu privire la compartimentul pentru statele membre. Raportul include o evaluare a respectării cerinţelor privind utilizarea garanţiei UE şi a instrumentului financiar InvestEU, precum şi a respectării indicatorilor-cheie de performanţă stabiliţi în anexa III la prezentul regulament. Raportul include, de asemenea, date operaţionale, statistice, financiare şi contabile privind fiecare operaţiune de finanţare sau de investiţii, precum şi o estimare a fluxurilor de numerar preconizate, la nivel de compartiment, de componentă de politică şi la nivelul Fondului InvestEU. Raportul poate include, de asemenea, informaţii privind obstacolele pentru investiţii întâlnite în cursul operaţiunilor de finanţare şi de investiţii care fac obiectul prezentului regulament. Rapoartele conţin informaţiile pe care partenerii de implementare trebuie să le furnizeze în conformitate cu articolul 158 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509."
22.articolul 35 se modifică după cum urmează:
(a)titlul se înlocuieşte cu următorul text:
"Dispoziţii tranzitorii şi alte dispoziţii"
(b)alineatele (1) şi (2) se înlocuiesc cu următorul text:
"(1) Prin derogare de la articolul 212 alineatul (3) primul şi al patrulea paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, orice venituri, rambursări şi recuperări aferente instrumentelor financiare stabilite prin programele menţionate în anexa IV la prezentul regulament pot fi utilizate pentru provizionarea garanţiei UE în temeiul prezentului regulament sau punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la capitolele VI şi VII din prezentul regulament, ţinând seama de dispoziţiile relevante referitoare la buget prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/1229 al Parlamentului European şi al Consiliului (*8).
(*8)Regulamentul (UE) 2021/1229 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iulie 2021 privind facilitatea de împrumut pentru sectorul public din cadrul Mecanismului pentru o tranziţie justă (JO L 274, 30.7.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1229/oj).
(2) Prin derogare de la articolul 216 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, orice surplus de provizioane pentru garanţia UE stabilită prin Regulamentul (UE) 2015/1017 poate fi utilizat pentru provizionarea garanţiei UE în temeiul prezentului regulament sau punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la capitolele VI şi VII din prezentul regulament, ţinând seama de dispoziţiile relevante referitoare la buget prevăzute de Regulamentul (UE) 2021/1229.
Prin derogare de la articolul 214 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, orice venituri din garanţia UE stabilită prin Regulamentul (UE) 2015/1017 primite în 2027 pot fi utilizate pentru provizionarea garanţiei UE în temeiul prezentului regulament."
23.anexa I se înlocuieşte cu următorul text:
"ANEXA I: CUANTUMURILE GARANŢIEI UE PENTRU FIECARE OBIECTIV SPECIFIC
Distribuţia orientativă, menţionată la articolul 4 alineatul (2) al patrulea paragraf, pentru operaţiuni financiare şi de investiţii este următoarea:
(a) până la 10 984 116 831 EUR pentru obiectivele menţionate la articolul 3 alineatul (2) litera (a);
(b) până la 7 304 820 214 EUR pentru obiectivele menţionate la articolul 3 alineatul (2) litera (b);
(c) până la 7 672 612 166 EUR pentru obiectivele menţionate la articolul 3 alineatul (2) litera (c);
(d) până la 3 090 760 862 EUR pentru obiectivele menţionate la articolul 3 alineatul (2) litera (d)."
24.în anexa III, se adaugă următoarele două paragrafe la punctul 1 după punctul 1.4:
"În pofida articolului 2 punctul 40 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, atunci când se determină efectul de levier şi efectul multiplicator pentru operaţiunile de finanţare şi de investiţii care oferă garanţii de bună execuţie, cuantumul acoperirii riscului este asimilat cuantumului finanţării rambursabile.
Prin derogare de la articolul 222 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509, nu este necesar ca operaţiunile de finanţare şi de investiţii care oferă garanţii de bună execuţie să asigure un efect multiplicator."
25.în anexa V, se adaugă următorul paragraf:
"Prezenta anexă se aplică, mutatis mutandis, şi instrumentului financiar InvestEU."
Art. 2: Modificarea Regulamentului (UE) 2015/1017
Regulamentul (UE) 2015/1017 se modifică după cum urmează:
1.articolul 11a se modifică după cum urmează:
(a)titlul se înlocuieşte cu următorul text:
"Combinaţii"
(b)se adaugă următorul alineat:
"Garanţia UE se poate acorda pentru a acoperi operaţiunile de finanţare şi de investiţii eligibile în temeiul Regulamentului (UE) 2021/523 în scopul combinaţiilor menţionate la articolul 7 alineatul (4) din respectivul regulament şi poate acoperi pierderile legate de operaţiunile de finanţare şi de investiţii care fac obiectul sprijinului combinat."
2.articolul 16 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) BEI, în cooperare cu FEI dacă este cazul, transmite o dată pe an un raport Comisiei cu privire la operaţiunile de finanţare şi de investiţii ale BEI care fac obiectul prezentului regulament. Raportul include o evaluare a respectării cerinţelor privind utilizarea garanţiei UE, precum şi a indicatorilor-cheie de performanţă menţionaţi la articolul 4 alineatul (2) litera (f) punctul (iv). Raportul cuprinde, de asemenea, date statistice, financiare şi contabile despre fiecare operaţiune de finanţare şi de investiţii a BEI, precum şi date agregate."
(b)alineatul (2) se elimină;
(c)la alineatul (3), se adaugă următorul paragraf:
"În ceea ce priveşte combinaţiile menţionate la articolul 11a, BEI şi, respectiv, FEI transmit anual Comisiei situaţiile financiare în conformitate cu articolul 212 alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului (*9). Aceste situaţii financiare includ date contabile cu privire la sprijinul oferit de garanţia UE în temeiul prezentului regulament, delimitat în mod clar de sprijinul furnizat de garanţia UE în temeiul Regulamentului (UE) 2021/523.
(*9) Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L, 2024/2509, 26.9.2024, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2509/oj).
(*9) Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L, 2024/2509, 26.9.2024, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2509/oj)."
3.la articolul 22 alineatul (1), se elimină al cincilea paragraf.
Art. 3: Modificarea Regulamentului (UE) 2021/695
La articolul 57 din Regulamentul (UE) 2021/695, se adaugă următorul alineat:
"(3) Garanţia sprijinită de la bugetul Uniunii şi furnizată de BEI prin intermediul mecanismului de împrumut InnovFin instituit în temeiul Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 şi (UE) nr. 1291/2013 se poate acorda pentru a acoperi operaţiunile de finanţare şi de investiţii eligibile în temeiul Regulamentului (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului (*10) în scopul combinaţiilor menţionate la articolul 7 din Regulamentul (UE) 2021/523 şi poate acoperi pierderile produsului financiar care conţine operaţiunile de finanţare şi de investiţii şi care face obiectul sprijinului combinat.
(*10) Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a Programului InvestEU şi de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 (JO L 107, 26.3.2021, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/523/oj).
(*10) Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a Programului InvestEU şi de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 (JO L 107, 26.3.2021, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/523/oj)."
Art. 4: Modificarea Regulamentului (UE) 2021/1153
La articolul 29 din Regulamentul (UE) 2021/1153, se adaugă următorul alineat:
"(5) Garanţia sprijinită de la bugetul Uniunii şi furnizată de BEI prin intermediul instrumentului de împrumut al MIE instituit în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1316/2013 se poate acorda pentru a acoperi operaţiunile de finanţare şi de investiţii eligibile în temeiul Regulamentului (UE) 2021/523 în scopul combinaţiilor menţionate la articolul 7 din Regulamentul (UE) 2021/523 şi poate acoperi pierderile în legătură cu operaţiunile de finanţare şi de investiţii care fac obiectul sprijinului combinat."
Art. 5: Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
-****-
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Strasbourg, 16 decembrie 2025.
Pentru Parlamentul European Preşedinta R. METSOLA Pentru Consiliu Preşedintele M. BJERRE |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 23 decembrie 2025