Capitolul ii - MISIUNI ŞI OBIECTIVE - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
CAPITOLUL II:MISIUNI ŞI OBIECTIVE
Art. 3: Misiuni
FEADR contribuie la promovarea unei dezvoltări rurale durabile în întreaga Comunitate, venind în completarea politicilor de piaţă şi de susţinere a veniturilor aplicate în cadrul politicii agricole comune, al politicii de coeziune şi al politicii comune în domeniul pescuitului.
Art. 4: Obiective
(1)Sprijinul în favoarea dezvoltării rurale contribuie la realizarea următoarelor obiective:
a)ameliorarea competitivităţii agriculturii şi silviculturii prin sprijinirea restructurării, dezvoltării şi inovaţiei;
b)ameliorarea mediului şi a spaţiului rural, prin sprijinirea gestionării terenurilor;
c)ameliorarea calităţii vieţii în mediul rural şi promovarea diversificării activităţilor economice.
(2)Obiectivele prevăzute la alineatul (1) sunt puse în aplicare prin intermediul celor patru axe definite la titlul IV.